Magistrates’ salary-allowance appeal rejected; 30% statutory cap on allowances upheld

Şedinţa publică din data de 7 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.06.2022, reclamantele A., B., C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Justiţiei:

1. Anularea parţială a Ordinului nr. 401/C din 7.02.2022 al Ministrului Justiţiei în ceea ce le priveşte;

2. Anularea răspunsului nr. x/13.05.2022 şi a răspunsului nr. x/2022, emise de Ministerul Justiţiei;

3. Obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare şi sporurile cuvenite să fie stabilite cu aplicarea modului de calcul prevăzut de anexa nr. V capitolul I lit. A) şi de) art. 4 şi art. 5 din anexa nr. V, capitolul VIII, secţiunea I din Legea nr. 153/2017, respectiv prin acordarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15% (anexa nr. V, capitolul VIII, secţiunea I, art. 4), sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25%, sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare stabilită la nivelul prevăzut în Anexa V, Cap. I, lit. A), nr. criteriu 2;

4. Obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la plata către reclamante a diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate conform hotărârii ce va fi pronunţată, creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie; obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă drepturilor salariale rezultate, calculată de la scadenţa fiecărui drept salarial până la data plăţii efective.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 246 din 8 decembrie 2022, Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi a respins acţiunea formulată de reclamante, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantele A., B., C. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Au susţinut recurentele că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, în condiţiile în care Anexa V prevede în domeniul de activitate Justiţie sporuri în cuantum maxim total de 45%, aceasta fiind norma juridică civilă specială, aplicabilă acestei familii ocupaţionale, care se aplică prioritar, chiar şi când norma specială este mai veche decât norma generală.

Sintagma "de până la" utilizată de legiuitor, la care se referă instanţa de fond, are menirea de a crea cadrul legislativ pentru a se putea acorda sporurile în mod diferenţiat, pe categorii de personal, dar nu discriminatoriu, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale (magistraţi-judecători şi procurori), aspect invocat expres în acţiune din perspectiva Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

Plafonarea cuantumului total al sporurilor afectează doar personalul salariat în ceea ce priveşte salariile de bază stabilite pentru anul 2022, dar nu şi personalul al căror salarii de bază a atins nivelul prevăzut pentru anul 2022 anterior. În acest sens, instanţa de fond nu s-a raportat sub niciun aspect rezultat din raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar, care relevă tocmai acest aspect.

Astfel, angajaţilor ale căror salarii de bază sunt cele prevăzute pentru anul 2022 li se aplică plafonarea sporurilor la 30%, în timp ce angajaţilor ale căror salarii de bază nu au ajuns la nivelul prevăzut pentru anul 2022, în mod implicit, beneficiază de acordarea sporurilor în cuantum total de 45%, având în vedere salariul de bază avut în luna decembrie 207 majorat cu 25% şi cuantumul sporurilor avut în luna decembrie 2017 majorat cu 25%.

Mai mult, Ministerul Justiţiei nu a stabilit sporurile prin calcularea acestora conform Anexei nr. V din Legea nr. 153/2017, ci a menţinut modul de calcul al sporurilor conform legislaţiei anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, fapt interzis de art. 38 alin. (6), iar prin ordinul contestat nu s-au calculat sporurile în procentele prevăzute de lege, chiar plafonate la 30%. Prin ordinul contestat au fost stabilite sporuri pentru judecătorii în cadrul Curţii de Apel Bucureşti într-un cuantum procentual diferit, care variază de la 25,95% la 27,26%.

Au făcut recurentele trimitere la considerentele sentinţei civile nr. 246 din 22 februarie 2021 pronunţate în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, soluţie rămasă definitivă, prin care s-a reţinut că reclamanţii au făcut dovada că, pentru familia ocupaţională din care fac parte, au fost recunoscute şi acordate sporuri de 45%.

Soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor, începând cu 09.04.2015, prin introducerea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel că toate considerentele expuse de instanţa constituţională în Decizia nr. x se verifică şi în privinţa acestui text de lege, iar, a accepta o interpretare contrară, ar însemna să fie golit de raţionamentul avut în vedere de CCR şi să fie negat rolul acesteia de aşezare a interpretărilor legale în acord cu Legea fundamentală.

Au mai invocat recurentele şi considerentele Deciziei nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a stabilit că soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Astfel, a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare, ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecinţa aplicării sau neaplicării dispoziţiilor legale şi ca neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive să producă consecinţa juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice.

Referitor la actualizarea sumei astfel stabilite cu indicele de inflaţie şi a cererii de obligare a pârâţilor la plata dobânzilor legale penalizatoare, au invocat recurentele Decizia ÎCCJ nr. 2/07.02.2014 şi Decizia nr. 21/22.06.2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a reţinut că repararea integrală a prejudiciului, în cazul neexecutării unei obligaţii de plată a salariului, presupune atât actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei datorate (acoperirea pierderii efective suferite de creditor), cât şi plata dobânzii legale (beneficiul de care este lipsit salariatul).

4. Apărările formulate

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, referitor la aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, respectiv recalcularea drepturilor salariale prin înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare, respingerea acţiunii ca rămase fără obiect şi, respectiv, respingerea recursului ca lipsit de interes, în raport cu emiterea Ordinului nr. 959/12.04.2023 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care, la art. 1, s-a dispus ca "Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în anexele 1-13, părţi integrante ale prezentului ordin. (...)".

A mai susţinut intimatul-pârât că, raportat la art. 25 din Legea nr. 153/2017, pretenţiile recurenţilor sunt neîntemeiate impunându-se a fi respinse, pentru că legea a fixat doar pragul minim pe care ordonatorul de credite trebuie să-l respecte, acesta având, însă, libertatea de a acorda sporuri al căror cuantum să fie chiar mai mic de un procent de 30% din suma totală a salariilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Preliminar, Înalta Curte reţine că este nefondată excepţia lipsei de interes a recursului invocată de Ministerul Justiţiei, urmând a fi respinsă.

Aspectul învederat de intimatul-pârât în susţinerea excepţiei, al emiterii Ordinului nr. 959/2023 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu lipseşte de finalitate, prin el însuşi, calea de atac exercitată de reclamante şi nu poate duce la concluzia unei lipse a finalităţii formulării cererii de recurs, reclamantele având interesul verificării legalităţii soluţiei date de prima instanţă, care va fi analizată în contextul faptic şi normativ avut în vedere la pronunţarea ei.

Nu poate fi reţinut motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

De altfel, în susţinerea acestui motiv de casare, recurentele-reclamante nu precizează care ar fi considerentele străine de natura cauzei avute în vedere de instanţă, neputându-se reţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată ar cuprinde motive străine de natura cauzei, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Înalta Curte validează argumentele instanţei de fond, apreciind, de asemenea, că nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că reclamantele au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune formulată în condiţiile prevăzute Legea nr. 153/2017, solicitând obligarea pârâtului la emiterea unui ordin prin care să le fie acordate indemnizaţia de încadrare şi sporurile conform Anexei V la Cap. I lit. A) şi art. 4 şi 5 din Anexa V Cap. VIII, secţiunea I din Legea nr. 153/2017, şi anume cu acordarea sporurilor de 45% aplicate la indemnizaţia lunară de încadrare.

Soluţionând cererea, prima instanţă a apreciat că este neîntemeiată, în esenţă pentru faptul că dispoziţiile legale de care se prevalează reclamantele nu obligă ordonatorul de credite la acordarea sporurilor în cuantumul maxim, pe de o parte, iar, pe de altă parte, pentru că ordonatorul de credit este ţinut să respecte, cu prilejul stabilirii în concret a cuantumului sporurilor, şi limitarea prevăzută de lege.

Înalta Curte constată, reţinând şi apărările formulate de intimatul-pârât Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, că, prin Ordinul nr. 959/12.04.2023 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit modul de salarizare a judecătorilor, prin stabilirea unor indemnizaţii de bază în raport cu VRS 605,225 neplafonate la valorile prevăzute pentru anul 2022 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Recurentele-reclamante, relativ la apărarea Ministerului Justiţiei, prin care s-a invocat excepţia lipsei de interes a recursului, faţă de rămânerea acţiunii fără obiect, au precizat că obiectul acţiunii nu a fost acordarea VRS de 605,225 RON, ci acordarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15%, a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25%. De asemenea, Ordinul nr. 959/2023 al Preşedintelui ÎCCJ vizează recalcularea drepturilor salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel începând cu 01.04.2023, însă prin acţiune au solicitat anularea parţială a Ordinului nr. 401/C din 07.02.2022 al Ministrului Justiţiei ce vizează recalcularea drepturilor salariale începând cu 30.12.2021.

Sub aspectul datei de la care s-a solicitat recalcularea drepturilor salariale, instanţa de control judiciar reţine că, ulterior, în considerarea faptului că la data de 22.12.2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat de la Ministerul Justiţiei prerogativa gestionării bugetului instanţelor, în ale cărui drepturi şi obligaţii s-a subrogat, în limitele prevăzute de art. 142 din Legea nr. 304/2002 privind organizarea judiciară, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 2734/27.09.2023 prin care a dispus că drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari din cadrul instanţelor judecătoreşti, calculate având în vedere valoarea de referinţă de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021, se stabilesc începând cu data intrării în vigoare a ordinului menţionat, 30.12.2021, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dată de la care această valoare de referinţă sectorială a fost recunoscută în patrimoniul tuturor judecătorilor aflaţi în activitate.

Astfel, din perspectiva plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, drepturile salariale ale recurentelor-reclamante au fost calculate după cum acestea au solicitat prin acţiune, neputându-se reţine criticile formulate prin cererea de recurs.

Referitor la susţinerile recurentelor privind modul de calcul al sporurilor, care ar fi nelegal şi discriminatoriu, pentru că nu pot exista magistraţi care primesc sporuri de 30% şi magistraţi care primesc 45%, instanţa de control judiciar reţine a fi incidente şi cele statuate prin Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ., prin care s-a decis că,

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ."

Cele reţinute în considerentele acestei decizii sunt incidente şi în prezenta cauză, fiind de prisos a fi reluate în cuprinsul prezentei hotărâri.

În concluzie, nu a fost demonstrată nelegalitatea sentinţei recurate nici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., hotărârea fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în materie.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia lipsei de interes în formularea recursului şi va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes în formularea recursului.

Respinge recursul formulat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei nr. 246 din 8 decembrie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.