Recovery of unlawful pension deductions: principal claim struck off as moot, but inflation indexation and interest awarded against the Government

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, la data de 20.12.2022, sub numărul de dosar x/2022, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat repararea prejudiciului cauzat reclamantelor prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12 2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv, obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata către reclamante a unor sume egale cu sumele reţinute din pensiile reclamantelor începând cu luna ianuarie 2022, reţineri tăcute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reţinere din pensia fiecărei reclamante şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflaţiei (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004).

Totodată s-a solicitat obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011) şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 45 din 14 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-au respins excepţiile netimbrării şi necompetenţei materiale, invocate prin întâmpinare de către Guvernul României.

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice.

S-a dispus obligarea pârâtului Guvernul României la plata către fiecare dintre reclamante a unei despăgubiri egale cu sumele reţinute ca şi contribuţie de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, începând cu data primei reţineri şi până la încetarea acesteia, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale de la data fiecărei reţineri şi până la plata sumei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Guvernul României criticând-o pentru motive de casare circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Sub un prim motiv de recurs, s-a arătat că în cauză este incident motivul de nulitate menţionat la art. 197 privind timbralul cererii şi la art. 200 din C. proc. civ. privind regularizarea cererii de chemare în judecată, sub aspectul obligaţiei de a timbra.

S-a criticat soluţia instanţei privind respingerea excepţiei neachitării taxei judiciare de timbru.

Plecând de la temeiul de drept invocat de către părţile reclamante în susţinerea pretenţiilor acestora, respectiv dispoziţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, s-a apreciat incidenţa prevederilor art. 17 alin. (2) din acelaşi act normativ, pentru cererile formulate în temeiul Legii nr. 554/2004s percepându-se taxele de timbru prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel încât dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii şi nici în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., se impune anularea acesteia.

Potrivit normelor procedurale şi materiale invocate, instanţa de fond trebuia să constate că acţiunea este supusă taxei de timbru şi, nefiind îndeplinită obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, trebuia să dispună anularea cererii de chemare în judecată. potrivit dispoziţiilor art. 197 din C. proc. civ.

În, subsidiar, dacă instanţa de recurs va aprecia că motivele invocate nu se subsumează pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ., s-a solicitat a fi analizate prin prisma motivului regăsit la pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ., instanţa procedând la interpretarea/aplicarea greşită a normelor de drept material privind timbrarea cererii de chemare în judecată, regăsite la art. 9 şi art. 17 din Legea nr. 554/2004, art. 16 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, coroborate cu art. 97 şi art. 200 din C. proc. civ.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a invocat, pe fondul cauzei, greşita interpretarea a normelor de drept material incidente, respectiv a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Soluţia pronunţată de prima instanţă, în ceea ce priveşte admiterea în parte a acţiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, este nelegală deoarece ea contravine dispoziţiilor normative ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, în sensul că, o cerere de reparare a prejudiciului, având exclusiv caracter patrimonial, nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni specifice contenciosului administrativ, care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanţelor declarate neconstituţionale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

În speţă, în mod eronat s-a dispus exclusiv obligarea pârâtului Guvernul României la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat în acţiune, fără a fi anulat vreun act administrativ emis în baza ordonanţelor declarate neconstituţionale, sau să fie obligate autorităţile pârâte la "emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative", conform condiţiilor impuse de legiuitor prin art. 9 alin. (5) din lege.

Se subînţelege că admisibilitatea unei cereri de reparare a prejudiciului, nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni vizând anularea unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanţei neconstituţionale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, s-a arătat că legiuitorul constituant a reglementat în mod expres, prin dispoziţiile art. 52 şi art. 126 alin. (6), răspunderea patrimonială a autorităţilor publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la legea specială, şi anume la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

Prima instanţă a stabilit nelegal existenţa unei obligaţii de plată în sarcina Guvernului fără a verifica îndeplinirea condiţiilor unei răspunderi civile delictuale a autorităţii pârâte.

Aşadar, în măsura în care a stabilit că părţile reclamante trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reţinute din pensie, este evident că obligaţia de plată a acestor sume nu putea fi stabilită decât în sarcina entităţilor care plătesc părţilor reclamante drepturile de pensie, nefiind angajată răspunderea delictuală a Guvernului României.

Astfel, în mod nelegal, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii formulate de Guvernul României pentru introducerea în cauză a Casei de Pensii a Judeţului Mehedinţi.

În mod eronat, instanţa de fond, a dispus în sarcina Guvernului României obligaţia de a plăti către flecare dintre părţile reclamante despăgubiri egale cu sumele reţinute ca şi contribuţie de asigurări sociale de sănătate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi plata dobânzii legale de la data fiecărei reţineri şi până la plata sumei, întrucât se relevă lipsa capacităţii juridice civile şi corelativ, a calităţii procesuale pasive a guvernului româniei, invocată pe cale de excepţie.

Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, aflându-ne în această situaţie în prezenţa unei capacităţi juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituţionale ale art. 102 şi 108 şi pe cele ale actului normativ de organizare şi funcţionare a Guvernului.

În acest context, s-a arătat că potrivit prevederilor constituţionale şi celor ale O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, făcută în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice.

Guvernul României nu are atribuţii de a calcula şi reţine din pensii contribuţia de asigurări sociale de sănătate, mai mult decât atât nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri întrucât sumele au fost calculate şi reţinute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, respectiv entităţile care plătesc venituri din pensii.

În aceste condiţii, s-a arătat că la data de 17 februarie 2023, a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I. nr. 138, Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, adoptată în considerarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022.

La formularea cererii de chemare în judecată trebuie să existe un interes legitim, născut şi actual, personal şi direct, care să subziste pe tor parcursul soluţionării cauzei.

A arătat recurentul - reclamant că se impune respingerea cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii nu mai există, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată (a fost adoptat actul normativ care reglementează în sensul solicitat de părţile reclamante, în considerarea Deciziei CCR nr. 650/2022), în raport de dispoziţiile art. 194 lit. c) din C. proc. civ.

Prin reglementările conţinute de O.U.G. nr. 4/2023 a fost stabilită competenţa caselor teritoriale de pensii, precum şi a caselor de pensii sectoriale şi entităţilor care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cât şi sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri.

Astfel, aceste entităţi vor proceda la calcularea şi restituirea din oficiu a sumelor pretinse de părţile reclamante, astfel că, din moment ce competenţa restituirii sumelor reţinute (obligaţia principală) este data prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii şi/sau entităţilor care plătesc venituri din pensii, Guvernul României nu are atribuţii şi nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare şi/sau a diferenţelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflaţie.

Pentru aceste motive, s-a arătat că în mod nelegal instanţa de fond a respins excepţia necompetenţei materiale invocate prin întâmpinare, cauza fiind supusă jurisdicţiei muncii, întrucât solicitarea părţilor reclamante vizează operaţiuni specifice de calcul şi plată/restituire a CASS, reţinută din pensie.

Faţă de aceste aspecte, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată (restituirea unor sume reţinute din pensie), s-a considerat, pe de o parte, că Guvernul României nu poate fi obligat la plata despăgubirilor reprezentate de sumele reţinute din pensie cu titlu de CASS şi, pe de altă parte, că nu aceasta este calea care să asigure îndestularea părţilor reclamante, pretenţiile acestora subsumându-se, astfel, jurisdicţiei asigurărilor sociale.

În acest caz, participarea Guvernului României nu poate subzista, nici măcar pentru o pretinsă opozabilitate (în sensul garantării executării obligaţiei de plată a drepturilor de pensie de către instituţia abilitată - casele de pesii teritoriale/sectoriale), care nu poate constitui o cerinţă eficientă pentru a se considera că Guvernul României este debitor în raportul juridic de drept material dedus judecăţii.

Pentru aceleaşi considerente este nelegală şi soluţia instanţei privind actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi plata dobânzilor legale aferente.

Astfel, în măsura în care instanţa de judecată a apreciat că obligaţia este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflaţie, rezultă în mod clar faptul că, debitorului obligaţiei băneşti principale, îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.

În concluzie, având în vedere argumentele menţionate, s-a solicitat admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, casarea în parte a sentinţei civile nr. 45/14.02.2023 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii, în principal ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată a cererii (a capătului de cerere) privind obligarea Guvernul României la plata către fiecare dintre părţile reclamante a despăgubirilor aferente, reactualizată cu indicele de inflaţie de la data fiecărei reţineri la data restituirii efective, precum şi la plata dobânzilor legale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele - reclamante nu au formulat întâmpinare la motivele de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Recurentul - pârât a invocat excepţia lipsei de interes/obiect a acţiunii în raport de emiterea Ordonanţei de urgenţă nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 138 din 17 februarie 2023.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

6.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021.

Reclamantele sunt foşti magistraţi, fiind pensionate la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 130/2021, aşa cum rezultă din deciziile privind pensiile de serviciu şi cupoanele de pensie depuse la dosar. Pensiile de serviciu ale reclamantelor îşi au temeiul de drept în dispoziţiile art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Prin O.U.G. nr. 130/2021 s-a modificat şi completat Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, devenind obligatorii contribuţiile de asigurări sociale de sănătate pentru venituri din pensii, pentru partea care depăşeşte suma de 4.000 RON (art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-a introdus art. 155 alin. (1) lit. a)1 din Codul fiscal), ordonanţa nefăcând nicio distincţie între pensiile contributive şi pensiile de serviciu. Ca urmare a modificărilor legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, începând cu luna ianuarie 2022, pensiile de serviciu ale reclamantelor au fost grevate de contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, reţinerea făcându-se la sursă de către Casa Teritorială de Pensii, prin aplicarea procentului de 10% cu privire la sumele ce depăşesc 4.000 RON din venitul din pensii.

Reţine Înalta Curte că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

În esenţă, instanţa de contencios constituţional a reţinut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanţă de urgenţă nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuţii, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituţie, care interzice afectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin ordonanţe de urgenţă.

Drept urmare, ulterior pronunţării soluţiei la fond, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reţinute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituţionale.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023:,,(1) Sumele reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi reţinerea diferenţelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferenţele de impozit pe venit se calculează separat faţă de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se reţin la data efectuării plăţii sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc şi se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023".

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantelor în raport de dezlegările date de Curtea Constituţională, constatând că normele declarate neconstituţionale nu îşi mai produc efectele, iar funcţia de reparaţie constă în eliminarea prejudiciului cauzat indivizilor vizaţi de respectivele dispoziţii de lege.

Cum până la data pronunţării sentiţei nu a fost făcută dovada reparării prejudiciului produs reclamantelor şi nici a adoptării unui act normativ prin care să fie reparat integral acest prejudiciu, curtea de apel a admis acţiunea reclamantelor astfel cum a fost formulată, hotărârea fiind criticată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

6.2. Sub motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. recurentul - pârât a criticat modalitatea de soluţionare a excepţiei netimbrării acţiunii în despăgubiri în raport de prevederile art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, susţineri pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Din verificarea actelor dosarului rezultă că reclamantelor nu le-a fost pusă în vedere, de către instanţa de fond competentă să soluţioneze cauza, obligaţia achitării taxei judiciare de timbru, conform art. 31 coroborat cu art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel că nu putea fi dispusă măsura anulării acţiunii în condiţiile art. 197 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 200 din acelaşi Cod.

Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. vizează încălcarea de către prima instanţă a unor "reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", iar aprecierea efectuată de către judecătorul fondului asupra caracterului timbrabil sau nu al cererii de chemare în judecată nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de textul de lege.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 care prevăd că în situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu, prevederi din care se desprinde concluzia că legiuitorul a avut în vedere sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată, doar pentru ipoteza în care reclamanta nu s-a conformat unei obligaţii stabilite de instanţă, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii.

Constată Înalta Curte că, nici din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (încălcarea normelor de drept material), invocate în subsidiar, nu se poate constata nelegalitatea soluţiei, cauza având ca obiect un litigiu izvorât dintr-un raport de asigurări sociale de sănătate, scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., referitoare la dezlegarea dată de prima instanţă excepţiei netimbrării acţiunii.

6.3. Recursul recurentului - pârât se impune însă a fi admis, iar hotărârea casată în parte, în raport de rămânerea fără obiect a capătului de cerere privind obligarea pârâtului Guvernul României la plata despăgubirilor egale cu sumele reţinute ca şi contribuţie de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, având în vedere adoptarea O.U.G. nr. 4/2023.

Pentru a examina criticile pârâtului Guvernul României potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, nu mai subzistă interesul intimatelor - reclamante de a acţiona, sau obiectul acţiunii, Înalta Curte reţine că este necesar ca această chestiune să fie analizată distinct în raport de conţinutul actului adoptat şi raportat la cele două capete ale acţiunii introductive de instanţă.

Aminteşte instanţa de recurs că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Constată Înalta Curte că, în concret, în condiţiile în care prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus restituirea de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, a sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, obligaţia de restituire fiind deja prevăzută la nivel legislativ, urmând a fi executată în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii era îndeplinită la data promovării acţiunii şi la data pronunţării primei instanţe, ulterior, obiectul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă, astfel că demersul judiciar formulat de reclamantă este la momentul de faţă rămas fără obiect în ceea ce priveşte restituirea sumelor reţinute din pensiile reclamantelor

În consecinţă, Înalta Curte, va admite recursul declarat de recurentul - pârât, în condiţiile art. 496 alin. (1) raportat la art. 32 C. proc. civ., iar, în rejudecare, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Guvernul României la plata despăgubirilor egale cu sumele reţinute ca şi contribuţie de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, ca rămas fără obiect.

6.4. Pe de altă parte, câtă vreme prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamante prin reţinerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite şi plăţii dobânzilor legale aferente acestor sume, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din recurs formulate de pârâtul Guvernul României vizând obligaţia de plată a acestor accesorii, urmând a fi analizate apărările asupra fondului cauzei, cum au fost acestea reiterate şi prin motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

6.5. Prezentul litigiu se întemeiază pe dispoziţiile art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului".

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamante este întemeiată pe acest text de lege şi vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamanţii. Cu alte cuvinte, din moment ce premisa de formulare a acţiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acţiuni în pretenţii formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată la cererea îndreptată împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanţa sau ordonanţa de urgenţă vătămătoare.

Analizând susţinerile Guvernului României referitoare la pretinsa lipsă a capacităţii juridice civile prin care a invocat, în esenţă, că nu poate sta în judecată în calitate de pârât decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.

Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituţionale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituţia României, text potrivit căruia "Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.".

Art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acţiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând "(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, (iii) obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."

Se observă că acţiunea în acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deşi în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretenţiile băneşti prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic şi asimilat.

Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acţiunea în discuţie privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţele Guvernului are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât şi specificul unei reglementări speciale.

Cum pretenţiile reclamantelor nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacităţi de drept civil, ci în considerarea capacităţii de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecinţă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

În egală măsură vor fi respinse şi apărările prin care pârâtul Guvernul României a susţinut că această obligaţie ar reveni caselor teritoriale de pensii, entităţi care au reţinut din pensia reclamanţilor sumele în discuţie şi care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi asupra accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală. Contrar acestei opinii, Înalta Curte constată că acţiunea de faţă priveşte acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.

Totodată, împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională.

În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale, iar criticile din recurs ale Guvernului României sunt nefondate.

A mai arătat recurentul pârât că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia necompetenţei materiale, susţinând că obiectul cauzei este supus jurisdicţiei muncii, competenţa aparţinând Casei de Pensii Mehedinţi, Înalta Curte constatând că aceste critici nu au fost susţinute în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., ci ca apărări de fond în raport de lipsa calităţii pasive a pârâtului în raportul dedus judecăţii.

Or, pârâtul Guvernul României justifică calitatea în proces ca emitent al O.U.G. nr. 130/2021, act normativ declarat neconstituţional, care a produs reclamatelor o vătămare a drepturilor şi intereselor lor legitime.

Aşa cum s-a arătat, despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt aferente prejudiciului constând, pe de-o parte, în debitul principal (a cărui restituire a fost reglementată prin O.U.G. nr. 4/2023), iar, pe de altă parte, în devalorizarea monedei din cauza inflaţiei şi lipsirea reclamanţilor de folosinţa sumei solicitate (dobânda legală). Or, obligaţia de plată a acestor accesorii aparţine tot Guvernului României, care a generat prejudiciul prin impunerea în sarcina reclamanţilor a obligaţiei de plată a unei contribuţii, printr-un act normativ neconstituţional.

Prin urmare, vor fi respinse ca nefondate şi motivele de recurs referitoare la nelegalitatea soluţiei de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipse de obiect a acţiunii, cât şi a argumentelor pe fondul acestei pretenţii.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa atacată şi în rejudecare, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Guvernul României la plata despăgubirilor egale cu sumele reţinute ca şi contribuţie de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 ca rămas fără obiect, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate în ceea ce priveşte actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale de la data fiecărei reţineri şi până la plata sumei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei nr. 45 din 14 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând:

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Guvernul României la plata despăgubirilor egale cu sumele reţinute ca şi contribuţie de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 ca rămas fără obiect.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate în ceea ce priveşte actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale de la data fiecărei reţineri şi până la plata sumei.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 martie 2024.