Salarization of anticorruption prosecutor and police staff: applicability of statutory salary cap and administrative recognition of debt after statute of limitations

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 17.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie au formulat contestaţie împotriva adresei nr. x/2022 din 01.02.2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie prin care s-au respins contestaţiile împotriva Ordinului nr. 2295/07.12.2021 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie.

De asemenea, au formulat contestaţie împotriva Ordinului nr. 47/13.01.2022, 49/13.01.2022 prin care s-au respins contestaţiile împotriva Ordinului nr. 547/08.12.2021 al Procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Deciziei nr. 48/13.01.2022 prin care s-au respins contestaţiile împotriva Deciziei nr. 548/08.12.2021 a Procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

La data de 06.06.2022 reclamanţii au precizat cererea de chemare în judecată, arătând că, pentru motive similare înţeleg să conteste Ordinul nr. 151/09.02.2022 prin care s-au respins contestaţiile împotriva Ordinului nr. 547/08.12.2021 al Procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, contestat de către R., D., F., J., S. (procurori în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov), Ordinul nr. 152/09.02.2022 prin care s-au respins contestaţiile împotriva Ordinului nr. 547/08.12.2021 al Procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, contestat de către A., E., lordache Ovidiu, K., H., Q. (ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov), Ordinul nr. 191/18.02.2022 prin care s-au respins contestaţiile împotriva Ordinului nr. 547/08.12.2021 al Procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, contestat de către N., P. şi I. (specialişti în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov), Decizia nr. 153/09.02.2022 prin care s-au respins contestaţiile împotriva Deciziei nr. 548/08.12.2021 a Procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, contestat de către C., O. şi M. (personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov) pentru perioada 01.08.2016-10.09.2017 (restul perioadei şi pentru viitor fiind acoperit de sentinţa civilă 47/26.01.2021 a Tribunalului Braşov, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Braşov 621/24.05.2021).

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1997 din 31 iulie a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive.

S-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recurs reclamanţii solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi admiterea acţiunii.

Au apreciat recurenţii reclamanţi că în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a reţinut incidenţa prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017 în materia drepturilor salariale calculate pe baza V.R.S. 605,225, întrucât respectivele dispoziţii vizează numai drepturile salariale stabilite prin această lege, iar nu şi drepturi care sunt recunoscute în temeiul unor prevederi anterioare.

În acest context, s-a arătat că ipoteza de aplicare a normei priveşte situaţia în care începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, iar o atare situaţie nu poate interveni decât în procesul de aplicare etapizată a legii, care presupune acordarea de creşteri salariale ori de alte majorări salariale, conform art. 38 alin. (3)-(5) din lege, fără ca legiuitorul să fi urmărit plafonarea la nivelul stabilit pentru anul 2022 a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare aflate/menţinute în plată la nivelul pentru luna iunie 2017.

Astfel, limita impusă de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează creşterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a legii, conform distincţiilor de la art. 38 alin. (2)-alin. (5), iar nu reducerea drepturilor salariale ori neacordarea în totalitate a unor drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, cum este cazul dedus judecăţii.

Ca urmare, simpla invocare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 nu poate constitui un temei pentru inopozabilitatea titlurilor executorii.

În consecinţă, ordinele de stabilire a drepturilor salariale emise de intimaţi sunt nelegale (după cum a fost precizat în acţiune), raportat la titlurile executorii care astfel sunt lipsite de orice efecte începând cu data de 08.12.2021, cu toate că prevederile art. 38 alin. (6) se regăseau în Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, încă de la data publicării actului normativ în Monitorul Oficial nr. 492 din 28 iunie 2017.

Cu privire la criticile raportate la limitarea plăţii diferenţelor de drepturi salariale la ultimii 3 ani anteriori emiterii Ordinelor contestate, pe care instanţa de fond le-a respins ca nefondate, s-a invocat incidenţa prevederilor art. 2506 alin. (4) din C. civ. conform cărora recunoaşterea dreptului, făcută printr-un act scris, este valabilă, chiar dacă cel care le-a făcut nu ştia că termenul de prescripţie era împlinit, fiind aplicabile regulile de la renunţarea la prescripţie.

Prin urmare, prin emiterea Ordinului nr. 547/08.12.2021 şi Deciziei nr. 548/08.12.2021, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a renunţat expres la împlinirea termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune, fiind astfel aplicabile şi regulile de la renunţarea la prescripţie, respectiv cele prevăzute de art. 2510 C. civ., care stipulează că după renunţare, începe să curgă o nouă prescripţie de acelaşi fel.

Având în vedere aceste aspecte, se constată că în urma emiterii, la data de 08.12.2021, a Ordinului nr. 547/08.12.2021 şi a Deciziei nr. 548/08.12.2021, recurenţii - reclamanţi sunt îndreptăţiţi la calcularea şi plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea valorii sectoriale de referinţă în sumă de 605,225 RON, începând cu 01.08.2016, dată de la care a fost recunoscută existenţa acestor drepturi.

Prevederile art. 2 şi 4 din ordinul/decizia contestate contrazic prevederile art. 1 şi limitează în mod nelegal şi discriminatoriu calcularea şi plata diferenţelor salariale, în raport de elemente extrinseci ordinului/deciziei.

În sprijinul tuturor celor solicitate de prin recurs şi în completarea practicii deja existente la dosarul de fond, a fost invocată şi sentinţa nr. 34/13.01.2023, pronunţată în dosarul x/2022 prin care Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea contestatorilor -procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că Ordinul nr. 547/8.12.2021 emis de procurorul - şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie reprezintă o recunoaştere, după împlinirea termenului de prescripţie, în mod corect instanţa reţinând că pentru acordarea dreptului în afara termenului de prescripţie este necesar un act scris de recunoaştere expresă şi neîndoielnică.

Astfel, în mod nelegal se susţine de către recurenţi că ar fi intervenit renunţarea la prescripţie prin emiterea ordinelor de salarizare de către procurorul - şef al D.N.A.

În consecinţă, nu poate fi vorba de o renunţare expresă la prescripţie şi nici de o renunţare tacită care să facă aplicabile prevederile art. 2510 C. civ. cu privire la efectele renunţării la prescripţie, în sensul că "După renunţare, începe să curgă o nouă prescripţie de ace laşi fel".

Pe fondul cauzei, cu privire la aplicabilitatea în speţă a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 referitoare la înlăturarea plafonării, s-a învederat că cererea a rămas fără obiect în raport de emiterea Ordinului nr. 224 emis de Procurorul şef la data de 13.04.2023 prin s-a stabilit salarizarea procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticoruptie începând cu data de 08.12.2018, prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON.

Totodată, prin Ordinul nr. 238 emis de Procurorul şef la data de 26.0-1.2023 s-a stabilit salarizarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie începând cu data de 08.12.2018, prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 605.225 RON.

Faţă de obiectul cererii pendinte privitor la acordarea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, fără incidenţa prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi având în vedere dispoziţiile Ordinele Procurorului şef Direcţie nr. 224 din 13.04.2023 şi nr. 238 din 26.04.2023 prin care s-a acordat dreptul solicitat, s-a arătat că cererea reclamanţilor este rămasă fără obiect.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Intimatul -pârât Intimatul - pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie a depus la dosar Ordinele Procurorului şef Direcţie nr. 224 din 13.04.2023 şi nr. 238 din 26.04.2023 şi anexele la acestea şi Ordinul nr. 551/12.04.2023 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

6.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii sunt procurori, personal auxiliar şi conex, specialişti şi ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Braşov.

Prin Ordinul 2295/07.12.2021 şi Decizia nr. 2296/07.12.2021 emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie s-a dispus: Art. 1 - Începând cu data de 1 august 2016, procurorii, procurorii militari, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex personalului auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii "se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, în condiţiile" prezentului ordin/decizie.

Art. 2 - Începând cu data de 1 ianuarie 2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din prezentul ordin/decizie, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 3 - În cazul personalului menţionat la art. 1 căruia i-a fost recunoscută valoarea de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON prin hotărâre judecătorească, recalcularea şi plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea prezentei decizii se vor face în conformitate cu dispozitivul hotărârii judecătoreşti.

Art. 4 - În cazul personalului menţionat la art. 1 căruia valoarea de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON îi este recunoscută pe cale administrativă, recalcularea şi plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea prezentei decizii se vor face cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani, calculat în raport de data emiterii prezentei decizii. Art. 5 - Drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex personalului auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, calculate potrivit art. 1 şi 2 din prezenta decizie se stabilesc prin decizii ale procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Art. 6 - Plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea prezentului ordin/decizii se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public, cu respectarea termenului de prescripţie prevăzut de lege. Art. 7, secţia de resurse umane şi documentare, Departamentul economico - financiar şi administrativ şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi parchetele de pe lângă curţile de apel vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.

Ordinul nr. 547/08.12.2021 si Decizia nr. 548/08.12.2021, ambele ale Procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au un conţinut asemănător, mutatis mutandis, în privinţa art. 1 - art. 7.

Prin sentinţa atacată instanţa de fond a respins ca nefondate susţinerile reclamanţilor, care au vizat, pe de o parte, greşita aplicare a plafonului aferent anului 2022 care, potrivit reclamanţilor, ar lăsa lipsite de efecte hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut anterior dreptul la calculul indemnizaţiilor prin raportare la o VRS de 605,225 RON, precum şi greşita limitare a plăţii diferenţelor de drepturi salariale la ultimii 3 ani anteriori emiterii Ordinului nr. 2295/07.12.2021, în raport de care s-a invocat greşita aplicare a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi a dispoziţiilor art. 2537 pct. 1 C. civ. şi ale art. 2506 şi 2507 C. civ. referitoare la renunţarea la prescripţie, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

6.2. În prealabil, Înalta Curte reţine că din ordinele de salarizare depuse de pârât în faţa instanţei de recurs (Ordinele Procurorului şef Direcţie nr. 224 din 13.04.2023 şi nr. 238 din 26.04.2023 şi anexele la acestea şi Ordinul nr. 551/12.04.2023 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), rezultă că personalului din cadrul Ministerului Public (procurori, procurori militari, personal de specialitate juridică asimilat, ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară, etc) începând cu data de 8 decembrie 2018 i-au fost stabilite drepturile salariale având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, drept existent din luna iunie 2017 în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", "fără a fi afectat de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017".

Pentru aceste considerente, observând că, după pronunţarea instanţei de fond, prin ordine de salarizare emise de intimaţii-pârâţi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie au fost recunoscute pretenţiile reclamanţilor formulate care vizează perioada ulterioară datei de 7 decembrie 2018, Înalta Curte constată că atât acţiunea cât şi recursul au rămas fără obiect.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenţii - reclamanţi, ca rămas fără obiect în ceea ce priveşte pretenţiile ulterioare datei de 7 decembrie 2018.

6.3. Analizând criticile de recurs privind pretenţiile reclamanţilor anterioare datei de 7 decembrie 2018, instanţa le va respinge ca nefondate, pentru următoarele considerente

6.3.1. În ceea ce priveşte recunoaşterea VRS deplafonat în cuantum de 605,225 RON Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017:

"(6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Dat fiind contextul legislativ anterior anului 2017 şi succesiunea în timp a actelor normative de salarizare, precum şi efectele produse de acestea, prin Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a intervenit şi a stabilit un nou cadru legal de reglementare a sistemului de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, inclusiv pentru personalul din familia ocupaţională "Justiţie".

Dispoziţiile cuprinse în art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au făcut obiect al examenului de constituţionalitate în mai multe rânduri. În mod consecvent, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate prin deciziile pronunţate, dintre care pot fi amintite: Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, Decizia nr. 326 din 11 iunie 2020, Decizia nr. 328 din 11 iunie 2020, Decizia nr. 585 din 23 septembrie 2021 sau Decizia nr. 80 din 2 martie 2023.

În esenţă, în cuprinsul Deciziei nr. 700 din 31 octombrie 2019, făcând o analiză de ansamblu a actului normativ, precum şi o analiză a dispoziţiilor de aplicare etapizată a acestuia, Curtea Constituţională a subliniat că:

"stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022, are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice" (paragraful 37).

A reţinut în mod corect prima instanţă că reclamanţii nu pot invoca perpetuarea în timp a efectelor hotărârilor judecătoreşti de recunoaştere a unor drepturi salariale, modul de calcul stabilit anterior pentru salariu fiind relevant doar prin prisma art. 38 alin. (2), (3), (4), acesta neînlăturând de la aplicare prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Or, între acţiunile în pretenţii având ca obiect acordarea de despăgubiri şi acţiunile în contencios administrativ având ca obiect emiterea ordinului de salarizare nu există nici identitate de obiect, după cum reiese în mod evident, dar nici de cauză juridică; în prima situaţie, cauza juridică este reprezentată de repararea prejudiciului cauzat prin discriminarea faţă de alţi magistraţi, în a doua situaţie, este reprezentată de invocarea greşitei emiteri a ordinului de stabilire a indemnizaţiei de încadrare.

6.3.2. În ceea ce priveşte criticile privind greşita aplicare a normelor de drept material privind prescripţia, Înalta Curte reţine, aşa cum s-a arătat, că recurenţilor reclamaţi li s-a recunoscut prin ordinele atacate dreptul la recalcularea indemnizatiilor în raport de valoarea de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON, însă, potrivit art. 4 din ordin, recalcularea şi plata diferenţelor salariale s-a dispus cu respectarea unui termen de prescripţie de 3 ani, calculat în raport de data emiterii deciziei.

Deciziile nr. 2296/07.12.2021 şi nr. 548/08.12.2021 emise de ordonatorul principal şi secundar de credite au fost emise tocmai în aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiune de drept şi a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost stabilite drepturile salariale pentru personal din aceeaşi familie ocupaţională "Justiţie",

Contrar soluţiei primei instanţe care a constatat că din partea intimaţilor - pârâţi rezultă intenţia clară de a achita aceste drepturi salariale doar în limita termenului de prescripţie de 3 ani, recurenţii - reclamanţi susţin că prin emiterea deciziilor atacate dreptul a fost recunoscut, astfel că în condiţiile art. 2537 pct. 1 coroborat cu art. 2541 alin. (2) din C. civ., de la data emiterii a început să curgă un nou termen de prescripţie.

Înalta Curte constată că obligarea pârâţilor la stabilirea unui interval mai mare decât cel menţionat în dispoziţia contestată ar încălca prevederile art. 2506 alin. (2) C. civ. care prevede că, după împlinirea termenului de prescripţie, cel obligat poate refuza executarea prestaţiei.

Nu există o îngrădire legală sau de altă natură, prin care persoana împotriva căreia curge prescripţia să fie obligată să recunoască existenţa unei creanţe în alte limite decât cele apreciate de aceasta. Or, una din aceste limite în care o persoană poate face recunoaşterea unei creanţe poate fi stabilită prin raportare la termenul de prescripţie instituit de lege, aşa cum s-a procedat şi în ceea ce priveşte actele a căror anulare se solicită în cauză.

Prescripţia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge (art. 2512 alin. (1) C. civ.), ceea ce, de altfel, au şi făcut autorităţile emitente pârâte prin intermediul actelor contestate.

Susţinerea referitoare la recunoaşterea dreptului de către pârât şi efectele acesteia asupra prescripţiei este nefondată.

Cu titlu general, Curtea reţine că în ceea ce priveşte recunoaşterea dreptului de către debitor, este necesar a se distinge în funcţie de momentul în care intervine. Astfel, în cazul în care recunoaşterea intervine în cursul termenului de prescripţie extinctivă, atunci operează o întrerupere a termenului (art. 2537 pct. 1 C. civ.), începând să curgă un nou termen de prescripţie din momentul recunoaşterii; în schimb, dacă recunoaşterea intervine după împlinirea termenului de prescripţie, atunci legea prezumă că o astfel de recunoaştere reprezintă în fapt o renunţare la dreptul de a invoca prescripţia extinctivă, fiind necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2507 şi urm. C. civ. În plus, trebuie ca recunoaşterea dreptului să respecte, şi în acest caz, dispoziţiile art. 2538 C. civ. şi să fie făcută prin act scris.

Sunt nefondate susţinerile recurenţilor - reclamanţi potrivit cărora termenul de prescripţie a fost întrerupt prin emiterea actului, întrucât nu a intervenit o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale restante, recunoaştere care să derive din plata salariilor şi a drepturilor restante.

Susţinerea reclamanţilor în sensul că prevederile contestate din actele administrative vizate, respectiv art. 1, ar conţine o recunoaştere a dreptului salarial începând cu data de 01.08.2016 şi valorificarea acestei recunoaşteri din perspectiva prevederilor 2506 alin. (4), (25)06 şi 2507 Cod.civ. referitoare la renunţarea la prescripţie nu poate fi primită.

Astfel, conform prevederilor C. civ., recunoaşterea dreptului prin act scris trebuie să fie neîndoielnică, fiind exclus orice echivoc.

În cauză, nu se poate reţine lipsa echivocului câtă vreme dispoziţiile contestate limitează în mod expres plata la ultimii 3 ani anteriori emiterii deciziei, astfel cum rezultă din art. 4 şi art. 6 din deciziile atacate.

Referitor la sentinţele invocate cu titlu de practică, Înalta Curte reţine că acestea au "putere" doar între părţile din acele cauze judiciare, pârâţii recunoscând aplicabilitatea lor în condiţiile art. 3 din actele atacate.

Prin urmare, interpretarea normelor de drept material dată de prima instanţă este temeinică şi legală, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respins recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, ca rămas fără obiect în ceea ce priveşte pretenţiile ulterioare datei de 7 decembrie 2018 şi ca nefondat în ceea ce priveşte pretenţiile anterioare datei de 7 decembrie 2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. împotriva sentinţei civile nr. 1997 din 31 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca rămas fără obiect în ceea ce priveşte pretenţiile ulterioare datei de 7 decembrie 2018 şi ca nefondat în ceea ce priveşte pretenţiile anterioare datei de 7 decembrie 2018.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 martie 2024.