Broadcasting sanctions: distortion of scientific study and failure to distinguish facts from opinions in pandemic coverage

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021 la data de 15.11.2021 reclamanta S.C. A. S.A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 371/26.10.2021 a Consiliului Naţional al Audiovizualului, solicitând ca, prin hotărârea care se va pronunţa, să se dispună anularea deciziei şi exonerarea reclamantei de sancţiunea amenzii în cuantum de 20.000 RON, dispusă prin actul administrativ contestat.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1115 din 2 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătându-se că sentinţa a fost dată cu încălcarea art. 30 din Constituţia României, prin raportare la incidenţa principiilor de natură normativă care reies din jurisprudenţa C.E.D.O.

Recurenta - reclamantă a contestat sentinţa atacată, instanţa de fond respingând contestaţia fără să analizeze argumenţia invocată în susţinerea ei, limitându-se, în ceea ce priveşte analiza juridică a afirmaţiilor exprimate în cadrul emisiunii şi a modului în care au fost purtate dezbaterile, să indice că actul sancţionator contestat a fost în detaliu argumentat.

Or, o analiză pur teoretică, simplistă şi unilaterală, bazată pe constatarea existenţei unei ample motivări, cantitative, a actului sancţionator şi pe examinarea şi redarea unor titluri înafara contextului dezbaterilor jurnalistice, nu este una legală, acest raţionament fiind contrar principiului consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Instanţa de fond a nesocotit jurisprudenţa CEDO şi modul în care funcţionează efectiv dreptul la liberă exprimare, făcând abstracţie de modul părtinitor în care intimatul a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale invocate ca temei al deciziei de sancţionare, prin adăugarea unei condiţii de obiectivitate şi corectitudine a informaţiilor pe care legea nu o prevede, respectiv cerinţa prezentării opiniei unui specialist.

În plus, în acelaşi mod în care Consiliul intimat a ignorat orice dovadă a bunei credinţe a reclamantei în dezbaterea informaţiilor emisiunii, a procedat şi instanţa de fond, din analiza sa reducţionistă excluzând orice replică şi afirmaţie care ar fi probat contrariul deciziei de sancţionare, deşi acestea au fost indicate atât în cadrul contestaţiei, cu privire la existenţa unui studiu riguros controlat, având ca subiecţi personalul medical dintr-un mare spital din Vietnam, desfăşurat pe perioada a două săptămâni, a 7-a şi a 8-a după injectarea cu a doua doză de vaccin anti-COVID.

Încă de la început a fost precizat că studiul dezbătut în cadrul emisiunii nu a fost verificat cu alte studii la nivel ştiinţific (aspect practic imposibil la momentul difuzării, întrucât studiul citat era recent publicat), menţionându-se inclusiv că alte studii arătaseră în trecut că încărcătura virală ar fi fost cel mult egală între persoanele vaccinate şi cele nevaccinate.

Aprecierea în sensul că discuţiile din platoul emisiunii au fost purtate cu rea-credinţă, în baza unor date incorecte, neverificate şi că astfel nu ar fi fost urmărită libera formare a opiniei publicului, nu poate fi justificată prin simplul fapt că pe parcursul emisiunii, cu ocazia fiecărei opinii exprimate în dezbaterea subiectului, nu a fost citat studiul publicat în revista medicală B. cu toate datele sale relevante ori prin faptul că în emisiune nu ar fi fost invitat şi un medic care să comenteze concluziile studiului respectiv.

Totodată, s-a solicitat să se constate că instanţa de fond a desconsiderat atât informaţiile prezentate drept bază facturală a demersurilor reclamantei, cât şi modul subsecvent în care au fost aplicate dispoziţiile legale în cadrul temeiului de sancţionare, încadrând opiniile critice exprimate în emisiune în categoria informaţiilor şi achiesând fără temei la concluziile intimatului pârât.

S-a arătat că ipoteza susţinută de prima instanţă, potrivit căreia informaţiile dezbătute în cadrul emisiunii au fost prezentate într-un mod incorect şi părtinitor, fără să fie verificate şi fără să fie asigurată o distincţie clară între fapte şi opinii, este una eronată, întrucât jurnaliştii au dreptul să exprime opinii critice, exagerate şi provocatoare şi să dezbată inclusiv informaţii negative care pot şoca statul sau orice parte a comunităţii, dacă exercitarea dreptului lor la liberă exprimare are loc în condiţiile existenţei unui interes public şi ale unei baze factuale reale şi serioase, rolul presei nefiind doar de a prezenta informaţii analitice punctuale şi seci, ci, printre altele, şi de a dezbate chestiuni de interes general, de a critica şi de a ridica întrebări la nivelul societăţii şi a decidenţilor politici.

Faptul că opiniile prezentate au fost unele eminamente critice - acesta fiind de fapt şi motivul pentru care instanţa de fond şi intimatul au considerat că suntem în situaţia unei informări incorecte - nu poate constitui un temei de sancţionare în condiţiile în care dezbaterile au avut loc într-un context de maxim interes public, cu invocarea unei baze factuale reale şi serioase.

Cu privire la opiniile jurnalistice, s-a arătat că prin practica Curţii Supreme a fost stabilit faptul că ele nu se supun aceloraşi criterii precum informaţiile, iar condiţia suplimentară, adăugată la lege de către consiliul intimat, privind îndeplinirea unor criterii de corectitudine şi obiectivitate, nu poate conduce la o concluzie contrară, care să justifice sancţionarea reclamantei.

Aşadar, greşita interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de fond a avut loc nu numai prin excluderea bazei factuale indicate ca nerelevantă, ci şi prin includerea opiniilor în categoria informaţiilor, precum şi prin analiza selectivă a unor replici sau titluri în afara contextului emiterii lor, respectiv fără să se aibă în vedere dezbaterea subiectului emisiunii în integralitatea sa, pronunţarea sentinţei facându-se cu ignorarea principiilor care guvernează libertatea de exprimare a presei, mai exact a faptului că în cadrul emisiunii se puteau exprima opinii critice în baza unui studiu medical apărut recent în spaţiul public, întrucât, pe de o parte, aceste opinii nu sunt supuse probei verităţii, iar, pe de altă parte, pentru că fusese enunţată o bază factuală în susţinerea opiniilor critice difuzate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului nu a depus întâmpinare la cererea de recurs.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia nr. 371/26.10.2021 emisă de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului reclamanta a fost sancţionată cu amendă de 20.000 de RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

La art. 3 din Decizia nr. 371/26.10.2021 s-a dispus, potrivit art. 931 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, că reclamanta are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18:00-22:00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text:

"Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat cu amendă de 20.000 de RON postul A., deoarece, în timpul emisiunii Subiectiv, ediţia din 13 septembrie 2021, informaţiile dintr-un studiu publicat într-o revistă prestigioasă au fost prezentate în mod denaturat de către moderator, în sensul că, cei vaccinaţi au o încărcătură virală de 251 de ori mai mare decât cei nevaccinaţi, deşi potrivit studiului personalul medical vaccinat avea o încărcătură de virus DELTA în căile respiratorii de 251 de ori mai mare comparativ cu cazurile de infectare cu tulpini mai vechi (detectate în perioada martie - aprilie 2020), dovedind astfel o contagiozitate mai mare a variantei DELTA, fapt de natură să afecteze comportamentul publicului telespectator în ceea ce priveşte vaccinarea împotriva virusului SARS - CoV-2, încălcându-se astfel prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului şi 64 din Codul audiovizualului.

Potrivit dispoziţiilor invocate, toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizez libera formare a opiniilor, iar informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă".

În considerentele Deciziei nr. 371/26.10.2021 s-a reţinut că, în contextul dezbaterii ce a avut loc în jurul unui articol apărut în publicaţia B., dezbatere purtată în cadrul ediţiei emisiunii Subiectiv moderată de C., difuzată în direct la data de 13 septembrie 2021, în intervalul orar 18:58-20:47, unde s-a afirmat că vaccinaţii transmit mai repede COVID-19 decât nevaccinaţii, reclamanta nu a asigurat o informare obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor pentru a favoriza libera formare a opiniilor şi nu a asigurat o distincţie clară între fapte şi opinii, unele informaţii nefiind verificate şi prezentate în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

În drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare:

"Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor."

Potrivit art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare (Codul audiovizualului):

"În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;

b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă."

Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii cu caracter normativ reprezintă o aplicare întocmai a unuia dintre principiile specifice în materia dreptului comunicării publice, respectiv a principiului informării obiective, precum şi a principiilor generale la nivelul sistemului de drept, constând în principiul responsabilităţii şi al exercitării drepturilor cu bună credinţă.

Principiul informării obiective constă în garantarea unei informări corecte şi imparţiale de către toţi utilizatorii de mijloace de informare, precum şi în efectuarea unei distincţii între situatia de fapt (baza factuală) şi judecăţile de valoare, pentru evitarea dezinformării. De asemenea, în aplicarea acestui principiu, este necesară claritatea în prezentarea informaţiei, pentru a se evita inducerea voită în eroare a celor care recepţionează informaţia.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reţine că afirmaţiile susţinute în cadrul emisiunii, redate în mod exhaustiv în cuprinsul sentinţei atacate, precum şi titlurile afişate pe ecran, în prima parte a emisiunii, respectiv:

"B.: vaccinaţii, încărcătură virală mult mai mare decât nevaccinaţii; încărcătura virală a vaccinaţilor, posibilă cauză a valului 4 pandemic;" au avut un puternic caracter subiectiv şi care nu au urmărit informarea obiectivă a publicului.

Astfel în cuprinsul dezbaterilor în jurul articolului apărut în publicaţia B., s-a afirmat că vaccinaţii transmit mai repede COVID-19 decât nevaccinaţii, deşi studiul concluziona că personalul medical vaccinat din cadrul unui spital din Vietnam avea o încărcătură de virus DELTA în căile respiratorii de 251 de ori mai mare comparativ cu cazurile de infectare cu tulpini mai vechi (detectate în perioada martie- aprilie 2020), fapt care dovedea contagiozitatea mai mare a variantei DELTA, iar nu faptul că cei vaccinaţi au o încărcătură virală de 251 de ori mai mare decât cei nevaccinaţi, astfel cum s-a prezentat ("Se pare că vaccinaţii nu doar că transmit, dar ar putea fi şi mult mai contagioşi" sau, "Cu alte cuvinte, aceste inoculări transformă persoanele vaccinate care intră în contact cu SARS-CoV2 în purtătoare ale unei încărcături virale neobişnuit de mari chiar înainte de a dezvolta simptome").

De altfel, într-o declaraţie publică, autorii studiului au subliniat că încărcătura virală nu avea nimic de a face cu starea de vaccinare, declarându-se ferm în favoarea vaccinării pe baza dovezilor "copleşitoare privind eficienta vaccinurilor, în aceste condiţii Consiliul Naţional al Audiovizualului constatând că informaţia prezentată de radiodifuzor a fost denaturată, fapt de natură să afecteze comportamentul publicului telespectator în ceea ce priveşte vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2.

Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, prima instanţă a analizat şi a expus în motivarea hotărârii recurate motivele pentru care afirmaţiile din emisiunea analizată n-ar fi respectat condiţiile art. 64 alin. (1) lit. a) si b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului, stabilind, în mod just că, prin această emisiune nu a fost asigurată o informare obiectivă a publicului cu privire la pandemie, vaccinuri şi măsurile dispuse de autorităţi, fiind făcute afirmaţii părtinitoare cu privire la vaccinare, acestea fiind lipsite de obiectivitate şi cu un caracter tendenţios.

Înalta Curte constată că ediţia emisiunii monitorizate a avut un conţinut de natură să contravină exigenţelor privind asigurarea informării corecte în cadrul programelor audiovizuale, modul în care participanţii au perceput şi au prezentat aprecierile personale cu privire la eficienţa vaccinării şi măsurilor pentru combaterea pandemiei de Covid 19, fiind de natură să afecteze dreptul la informare a publicului, în condiţiile în care opiniile prezentate au fost susţinute ca o stare de fapt, o concluzie a unei analize ştiinţifice, cu valoare de informaţie certă, situaţie de natură să contravină dispoziţiilor legale şi să afecteze dreptul publicului la informare corectă, prin lipsa de imparţialitate şi de bună credinţă.

Abordarea unor teme, precum cea enunţată, îndeosebi în contextul medical de mare risc şi de accentuată sensibilitate şi îngrijorare în rândul telespectatorilor, din care pot face parte şi persoane direct afectate de noul coronavirus, trebuia făcută cu responsabilitate, în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

De aceea, în raport de prevederile legale invocate, informarea corectă a publicului reprezintă o condiţie esenţială în desfăşurarea unui program audiovizual, dată fiind importanţa şi impactul major pe care le are televiziunea în rolul său de a informa publicul, chiar şi prin prezenţa unui specialist în domeniu, care să ofere o opinie cu privire la studiul prezentat.

În speţă, reţine instanţa de control că radiodifuzorul a încălcat obligaţia privind respectarea principiilor imparţialităţii şi echilibrului ce trebuie să caracterizeze informarea în probleme de interes public, astfel încât telespectatorii să-şi poată forma în mod liber propria opinie. Pentru un echilibru al informaţiilor oferite publicului, dar şi pentru respectarea principiului imparţialităţii prevăzut de art. 64 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului, radiodifuzorul avea obligaţia să realizeze o distincţie clară între fapte şi opinii, astfel încât telespectatorii să-şi poată forma în mod liber propria opinie.

Or, informaţiile nu au fost redate în conformitate cu traducerea din titlul studiului publicat într-un articol din revista B. "Transmiterea variantei Delta SARS-CoV-2 printre lucrătorii din domeniul sănătăţii vaccinaţi, Vietnam" şi nici cu studiul în sine, care se referea la personalul medical vaccinat anterior pentru tulpinile mai vechi, şi care, lucrând cu pacienţi COVID, au devenit pozitivi pentru varianta DELTA.

Înalta Curte nu poate reţine nici critica recurentei-reclamante cu privire la faptul că autoritatea - pârâtă ar fi adăugat la lege o condiţie suplimentară, respectiv neprezentarea opiniei unui specialist, întrucât această împrejurare a fost reţinută doar ca argument referitor la neîndeplinirea criteriilor de corectitudine şi obiectivitate, iar nu în sensul invocat de către recurentă.

Nici apărarea recurentei-reclamante potrivit căreia informaţiile prezentate în cadrul emisiunii analizate ar fi fost realizate potrivit dreptului la liberă exprimare, conform jurisprudenţei C.E.D.O. nu poate fi primită de instanţa de control.

Curtea de la Strasbourg a statuat că exercitarea libertăţii de exprimare include obligaţii şi responsabilităţi, a căror întindere depinde de situaţie, iar garanţia oferită de art. 10 din Convenţie este subordonată condiţiei ca cei interesaţi să acţioneze cu bună credinţă, cu respectarea deontologiei jurnalistice (Radio France şi alţii c/Franţei; Colombani şi alţii c/Franţei; Bladet Tromso şi Stensaas c/Norvegiei, Cumpănă şi Mazăre c/României; Stângu şi Scutelnicu c/României).

În acest sens, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, în Rezoluţia nr. 1003/1993 cu privire la etica jurnalistică, precizează că presa este obligată să se supună unor principii etice, ferme, prin care se garantează libertatea de exprimare şi dreptul fundamental al cetăţeanului de a primi informaţii corecte şi opinii sincere, bazate pe adevăr, asigurate prin mijloace adecvate de verificare şi demonstrare şi pe imparţialitate în prezentare, descriere şi narare, operatorul fiind obligat să facă distincţie între fapte şi opinii, ceea ce nu s-a realizat în speţă.

În concluzie, Înalta Curte constată că motivele expuse de către recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care a confirmat legalitatea şi temeinicia deciziei contestate, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1115 din 2 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 martie 2024.