Retroactive revocation of gambling license for unpaid tax as factual certification rather than sanctionary act

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/03.11.2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună anularea în tot a Deciziei Comitetului de Supraveghere din cadrul ONJN nr. 1890 din data de 27.07.2022 privind revocarea licenţei de organizare a activităţii de jocuri de noroc şi anularea în tot a Deciziei Comitetului Supraveghere din cadrul ONJN nr. 57490/DGAJN/SASLOP din 17.10.2022 privind respingerea plângerii prealabile formulată împotriva Deciziei nr. 1890 din 27.07.2022, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 55 din 14 februarie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta solicitând admiterea căii de atac şi, în rejudecare, anularea Deciziei Comitetului de Supraveghere din cadrul ONJN nr. 1890 din data de 27.07.2022 şi a Deciziei Comitetului Supraveghere din cadrul ONJN nr. 57490/DGAJN/SASLOP din 17.10.2022.

A arătat recurenta - reclamantă că temeiul de drept în baza căruia Comitetul de Supraveghere a dispus revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc este dat de prevederile art. 17 alin. (2) lit. (i) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, conform cărora măsura revocării licenţei se dispune în funcţie de consecinţele produse.

Criticile formulate au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sentinţa fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa de fond a reţinut, cu încălcarea normelor de drept material, că prin Decizia nr. 1890/27.07.2022 intimatul ONJN nu a încălcat principiul neretroactivităţii actelor administrative unilaterale cu caracter individual, principiu care are la bază regula potrivit căreia actul administrativ individual produce efecte juridice doar pentru viitor şi doar de la data la care acesta a fost comunicat persoanei căreia i se adresează, sens în care sunt şi dispoziţiile art. 1326 din C. civ., potrivit cărora actul unilateral este supus comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului şi ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului.

Mai mult, acest principiu general a fost transpus si în legislaţia specifică domeniului jocurilor de noroc, în condiţiile în care, potrivit art. 9 alin. (7) din O.U.G. nr. 20/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de noroc şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, "Organizarea şi funcţionarea Comitetului, precum şi regimul juridic al deciziilor acestuia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Prin raportare la prevederile art. 10, 11 şi 12 din Hotărârea Guvernului nr. 298/2013 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, emiterea Deciziei nr. 1890 din 27.07.2022 privind revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc deţinută de recurentă începând cu data de 01.05.2022, deci cu o dată anterioară datei de emitere şi comunicare, este nelegală, aceasta neputând produce efecte juridice pentru trecut, ci doar pentru viitor, cel mai devreme începând cu data comunicării acesteia, respectiv începând cu data de 08.08.2022.

Intimatul O.N.J.N., prin emiterea Deciziei nr. 1890/27.07.2022, a acţionat cu exces de putere, definit potrivit art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 ca fiind şi cu încălcarea principiului legalităţii reglementat prin art. 6 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Faţă de acestea, s-a apreciat că instanţa de fond a soluţionat cererea de chemare în judecată cu încălcarea si aplicarea greşită a prevederilor legale anterior enunţate, în special a prevederilor art. 1326 din C. civ. şi ale art. 12 din Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 298/2013 privind organizarea si funcţionarea Oficiului National pentru Jocuri de Noroc.

Totodată, instanţa de fond a pronunţat sentinţa atacată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, apreciind că licenţa de organizare a jocurilor de noroc încetează de drept în situaţia în care operatorul economic nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei aferente acesteia.

A arătat recurenta-reclamantă că nu există nicio prevedere legală în domeniul jocurilor de noroc care să stabilească că valabilitatea licenţei de organizare a jocurilor de noroc este direct legată de plata taxei de licenţă, astfel că intimatul O.N.J.N. nu a putut invoca prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond nicio dispoziţie legală incidenţă în acest sens.

Pe de o parte, potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, Comitetul de Supraveghere din cadrul ONJN dispune revocarea şi nu constată intervenirea unei situaţii apte să ducă la pierderea licenţei, iar, pe de altă parte, Comitetul de Supraveghere dispune revocarea în funcţie de consecinţele produse, aspect ce implică un act de voinţă din partea autorităţii publice, manifestat prin identificarea şi analizarea consecinţelor produse, anterior luării deciziei de revocare.

S-a arătat că prevederile art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, invocate de instanţa de fond în cuprinsul sentinţei atacare, nu sunt incidente situaţiei de fapt deduse judecăţii, situaţie care priveşte neîndeplinirea obligaţiei de plată de taxei aferente licenţei de organizare jocuri de noroc, iar nu a taxei aferente autorizaţiei de exploatare jocuri de noroc, autorizaţia de exploatare fiind un act administrativ distinct de licenţa de organizare. De asemenea, nici prevederi art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 invocate în cuprinsul sentinţei atacate nu sunt incidente situaţiei de fapt deduse judecăţii, acestea reglementând în mod expres doar condiţiile iniţiale de acordare ale licenţei de organizare.

Totodată, s-a arătat că instanţa de fond a pronunţat sentinţa atacata cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor ce instituie obligaţia de motivare în drept şi în fapt a actelor administrative, reţinând fără temei că Deciziile nr. 1890 din 27.07.2022 şi nr. 57490/DGAJN/SASLOP din 17.10.2022 emise de intimatul ONJN şi care fac obiectul prezentului dosar, respectă obligaţia motivării în fapt şi în drept.

Actul normativ instituie în sarcina Comitetului de Supraveghere obligaţia de a analiza, a priori, dacă fapta a produs consecinţe si dacă aceste consecinţe erau de natură a atrage sancţiunea revocării licenţei.

Ulterior, în virtutea principiilor legalităţii şi transparenţei decizionale ce stau la baza obligaţiei de motivare a actului administrativ, autoritatea avea îndatorirea de a prezenta şi analiza prin Decizia nr. 1890/27.07.2022 consecinţele produse care au dus la luarea deciziei de revocare a licenţei, analiză care însă nu se regăseşte în cuprinsul actului administrativ a cărui anulare se solicită.

Obligaţia motivării este prevăzută în mod expres şi în dispoziţiile art. 10 alin. (2) lit. e) şi lit. f) din Anexa nr. 2 "Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comitetului de Supraveghere" la Hotărârea Guvernului nr. 298/2013.

În mod greşit instanţa de fond a reţinut prin sentinţa atacată că în situaţia de fapt dedusă judecăţii nu era necesară prezentarea de către intimatul ONJN a consecinţelor produse, spre deosebire de celelalte ipoteze în care poate interveni revocarea licenţei potrivit art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, deoarece în ipoteza aplicabilă reclamantei consecinţele produse se subînţeleg.

Cu privire la Decizia nr. 57490/DGAJN/SASLOP/17.10.2022 prin care s-a respins plângerea prealabilă, s-a arătat că şi aceasta trebuie să îndeplinească condiţiile de valabilitate prevăzute de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Anexa nr. 2 "Regulament de organizare şi funcţionare a comitetului de Supraveghere" la Hotărârea Guvernului nr. 298/2013 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, or în cuprinsul acesteia nu se oferă niciun argument de fapt sau de drept care a stat la baza luării unei astfel de decizii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat intimatul că o procedură de constatare a unei astfel de situaţii, respectiv de constatare a intervenirii revocării licenţei, nu poate fi una instantanee, fiind necesară efectuarea de verificări şi, în final, întrunirea Comitetului de Supraveghere din cadrul ONJN în vederea analizării şi a emiterii unei dispoziţii în acest sens, motiv pentru care decizia a fost emisă ulterior parcurgerii acestei proceduri.

Fiind însă vorba despre constatarea unei stări de fapt, decizia în cauză nu încalcă "principiul neretroactivităţii", întrucât ea pune capăt unei stări de ilegalitate care s-ar fi perpetuat în absenţa emiterii ei.

S-a arătat că prin neachitarea taxei de licenţă până la data de 20.04.2022, pentru perioada 01.05.2022 - 30.04.2023, recurenta - reclamantă cunoştea faptul că nu mai avea dreptul de a desfăşura activitatea de jocuri de noroc începând cu data de 01.05.2022, orice activitate de jocuri de noroc desfăşurată după această dată, 01.05.2022, fiind interzisă în condiţiile nerespectării prevederilor legale de achitare a taxelor prevăzute de O.U.G. nr. 77/2009.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia nr. 1890/27.07.2022 emisă de pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de supraveghere, s-a dispus revocarea Licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip pariuri în cotă fixă, seria nr. x, deţinută de societatea reclamantă, începând cu data de 01.05.2022, ca urmare a neplăţii taxei anuale aferente licenţei.

S-a reţinut că prin decizia nr. 992/25.04.2019 emisă de Comitetul de supraveghere al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc în favoarea A. S.R.L. şi a plăţii efectuate de operatorul economic în data de 24.04.2019, licenţa de organizare a jocurilor de noroc tip pariuri în cotă fixă avea valabilitate 10 ani de la data acordării, cu condiţia plăţii taxei anuale conform prevederilor art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare,

Termenul scadent pentru achitarea taxei de licenţă de organizare a jocurilor de noroc tip pariuri în cotă fixă emisă în favoarea A. S.R.L. a fost până la data de 20.04.2022.

Prin adresa nr. x/04.07.2022, Direcţia Generală de Autorizare Jocuri de Noroc a solicitat Trezoreriei Judeţului Ilfov, să comunice dacă societatea A. S.R.L. a achitat taxa aferentă anului patru de funcţionare pentru licenţa de organizare a jocurilor de noroc tip pariuri în cotă fixă.

Cu adresa nr. x/21.07.2022, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov -Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică Ilfov a adus la cunoştinţă faptul că pentru A. S.R.L, CUI x nu se confirmă încasarea sumei de 123.750 RON în contul x - Taxe pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat plângere prealabilă, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respinsă prin adresa nr. x/17.10.2022 emisă de către Comitetul de Supraveghere din cadrul autorităţii pârâte.

Prin cererea de chemare în judecată recurenta - reclamantă nu a contestat starea de fapt, respectiv neplata taxei de licenţă, ci a susţinut nelegalitatea deciziei atacate şi a deciziei prin care s-a respins plângerea prealabilă pentru lipsa motivării actelor administrative, pentru încălcarea principiului neretroactivităţii faţă de adoptarea măsurii revocării începând cu o dată anterioară emiterii şi comunicării deciziei, precum şi faţă de neanalizarea condiţiei "consecinţelor produse" prevăzute de art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, susţineri reluate ca şi motive de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv, greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material.

Raportat la critica nemotivării actelor administrative atacate, prima instanţă a constat legalitatea acestora, împrejurare reţinută şi de instanţa de control judiciar, în condiţiile în care nulitatea deciziilor pentru nemotivare se constituie şi ca un motiv al prezentului recurs.

Înalta Curte constată că fundamentarea în fapt şi în drept a actelor administrative emise în temeiul atribuţiilor legale conferite organelor administraţiei publice, este o componentă esenţială în aprecierea legalităţii acestora, prezumţie în temeiul căreia astfel de acte se bucură de putere executorie, pentru a garanta posibilitatea atacării în justiţie, motivarea conferind actului administrativ transparenţă, fiind esenţială şi sub aspectul înfăptuirii controlului de legalitate.

Deşi motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, aprecierea asupra acesteia se realizează în concret, în raport de natura şi obiectul actului administrativ.

Raportat la conţinutul concret al deciziei nr. 1890 din data de 27.07.2022, redat şi de Înalta Curte în partea introductivă a considerentelor, rezultă că aceasta cuprinde temeiurile de drept, aspectele de fapt care au justificat revocarea licenţei, cât şi celelalte menţiuni prevăzute de art. 10 alin. (2) din Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 298/2013, expuse într-o manieră care a permis, atât reclamantei să ia cunoştinţă de motivele dispoziţiei pentru a aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei acesteia (astfel cum rezultă din conţinutul cererii de chemare în judecată), cât şi instanţei de judecată învestite să efectueze controlul jurisdicţional.

Totodată, cum corect a reţinut prima instanţă, potrivit O.U.G. nr. 77/2009, respectiv, potrivit prevederilor art. 28 alin. (7), actul administrativ producător de efecte juridice este decizia emisă de Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N., pentru care sunt instituite prin art. 10 alin. (2) din Anexa nr. 2 (Regulamentul) la Hotărârea Guvernului nr. 298/2013 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului National pentru Jocuri de Noroc, condiţii privind forma şi conţinutul acesteia, iar nu răspunsul la plângerea prealabilă, care conferă doar posibilitatea autorităţii de a-şi evalua decizia şi reveni asupra acesteia, caz în care s-ar emite, în mod corespunzător, o nouă decizie.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată criticile recurentei - reclamante ca fiind nefondate, neputându-se reţine nulitatea deciziei de revocare a licenţei pentru acest considerent.

Nefondat este şi motivul privind adoptarea deciziei cu încălcarea principiului neretroactivităţii, prin adoptarea unei hotărâri a căror efecte nu se produc de la data comunicării, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1326 din C. civ. şi art. 12 din Regulamentul Anexă la Hotărârea Guvernului nr. 298/2013.

Reţine însă Înalta Curte că dispoziţiile art. 17 din O.U.G. nr. 77/2009 reglementează mai multe situaţii juridice, şi care, în majoritate vizează emiterea unei decizii de către Comitetul de supraveghere al O.N.J.N. privind anularea licenţei de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc în cursul valabilităţii acesteia, ca sancţiune pentru nerespectarea unor condiţii anterioare acordării licenţei (alin. (1) - oferirea de informaţii incorecte), sau ca urmarea a ivirii unor situaţii contrare ordonanţei pe durata exploatării (alin. (2) lit. g) - organizarea de jocuri de noroc frauduloase, lit. h) - neconstituirea garanţiei, etc.).

De asemenea, a reţinut şi prima instanţă că prevederile art. 17 alin. (2) lit. i) din O.U.G. nr. 77/2009 reglementează o varietate de situaţii:

"nerespectarea oricăreia dintre prevederile cuprinse la art. 5 alin. (8) şi alin. (9), art. 10 alin. (4) şi alin. (6), art. 12 alin. (2), alin. (8) şi alin. (9), art. 14 alin. (2), art. 15 alin. (2) şi (6), art. 16 şi art. 21", dintre care unele se referă la aspecte tehnice, cum ar fi utilizarea unor echipamente neomologate, folosirea unui spaţiu neadecvat, nereguli privind organizarea plăţilor pentru jocurile desfăşurate on-line, care implică o evaluare din partea comisiei.

Privită ca sancţiune, revocarea licenţei trebuie să se bucure de garanţii privind respectarea principiului proporţionalităţii, sens în care dispoziţiile legale prevăd la art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 faptul că se dispune "în funcţie de consecinţele produse".

Reţine însă Înalta Curte că recurenta - reclamantă a deţinut calitatea de organizator de jocuri de noroc tip pariuri în cotă fixă în baza Licenţei de organizare seria nr. x, emisă de Comitetul de Supraveghere din cadrul ONJN, valabilă de la data de 01.05.2019, până la data de 30.04.2029.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/2009:

"Organizarea şi exploatarea activităţii de jocuri de noroc pe teritoriul României constituie monopol de stat şi se desfăşoară în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) "Pentru jocurile de noroc prevăzute la alin. (1), precum şi pentru orice alte tipuri de jocuri de noroc organizate în condiţiile stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă este obligatorie deţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, respectiv a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc";

art. 12:

"(1) Licenţa de organizare a jocurilor de noroc se acordă operatorului economic care îndeplineşte condiţiile pentru organizarea activităţilor ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă şi este valabilă 10 ani de la data acordării, (...) cu condiţia plăţii taxei de autorizare conform prevederilor art. 14.";

art. 13 alin. (1):

"Acordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe";

art. 14 alin. (2):

"(2) Taxele aferente activităţilor din domeniul jocurilor de noroc se plătesc de către operatorii economici organizatori, precum şi de operatorii economici prevăzuţi la art. 19 alin. (1) şi la art. 20 alin. (1) şi (6), după cum urmează: a) taxa aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc: (...)

(ii) pentru anii următori, cu 10 zile înainte de expirarea anului precedent".

Constată Înalta Curte, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2009 că plata anuală a taxei aferente activităţilor de organizare/exploatare a jocurilor de noroc reprezintă condiţia premisă impusă de legiuitor pentru păstrarea valabilităţii licenţei şi desfăşurarea de către operatorul economic a activităţii de exploatare a activităţii de jocuri de noroc.

În speţă, termenul scadent pentru achitarea taxei de licenţă de organizare a jocurilor de noroc de către societatea A. era data de 20.04.2022, pentru perioada 01.05.2022 - 30.04.2023.

Prin Adresa nr. x/21.07.2022 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov-Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică Ilfov, s-a comunicat faptul că societatea reclamantă nu a achitat suma de 123.750 RON, aferentă taxei de licenţă de organizare a jocurilor de noroc pentru perioada menţionată, aspect necontestat de recurenta - reclamantă.

Cum societatea reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţia, autoritatea pârâtă a dispus revocarea licenţei începând cu data expirării valabilităţii licenţei pentru anul precedent, conformându-se prevederilor art. 14 alin. (2) lit. ii) din O.U.G. nr. 77/2009 şi ale art. 7 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 20/2013, fiind vorba despre certificarea unei stări de fapt şi de drept, iar nu de adoptarea unei decizii cu caracter sancţionator.

Astfel cum s-a mai arătat, textul ordonanţei foloseşte termenul "revocare" pentru toate situaţiile în care dispune Comisia de Supraveghere O.N.J.N, inclusiv pentru ipotezele neprelungirii sau a încetării licenţei (art. 12 alin. (11).

Pentru aceste motive nu se poate reţine încălcarea principiului neretroactivităţii, care este consacrat constituţional prin art. 15 alin. (2) cu referire exclusiv la efectele unei legi, iar nu în sensul invocat de recurenta - reclamantă, referitoare la momentul de la care un act administrativ îşi produce efectele.

Reţine însă instanţa de control judiciar că prin decizia atacată s-a constat că de la data expirării valabilităţii licenţei pentru anul precedent, prin neplata taxei pentru anul următor, recurenta - reclamantă a pierdut dreptul de a opera în domeniul reglementat de O.U.G. nr. 77/2009, astfel că nu se constată o încălcare a dispoziţiilor art. 1326 din C. civ., text inaplicabil întrucât vizează actul juridic civil unilateral.

Or, în situaţia reglementată de art. 17 alin. (2) lit. i), cu trimitere la art. 14 alin. (2) lit. ii) din O.U.G. nr. 77/2009, Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N. constată încetarea valabilităţii licenţei de organizare a jocurilor de noroc pentru neplata la termenul impus de legiuitor (anual cu 10 zile înainte de expirarea anului precedent), ipoteza fiind diferită de cea reglementată, de exemplu, la alin. (2) lit. a) privind neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a obligaţiilor de plată faţă de bugetul general consolidat.

Constată Înalta Curte că nu se poate vorbi de un exces de putere din partea autorităţii pârâte, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, neîndeplinirea obligaţiei de plată, necontestată în cauză, a determinat, raportat la prevederile O.U.G. nr. 77/2009, emiterea unei decizii prin care să se ia act de încetarea valabilităţii licenţei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 55 din 14 februarie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 martie 2024.