Restitution denial upheld for lack of ownership or succession proof

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.05.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Arhiepiscopia Bucureştilor a formulat, în contradictoriu cu Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, contestaţie împotriva Deciziei nr. 8505/14.03.2019 emise de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România.

A solicitat anularea deciziei şi admiterea cererii reclamantei nr. 688955/C/25.01.2006, precum şi obligarea Comisiei la emiterea unei decizii prin care să se propună restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul, construcţie şi teren, situat în Municipiul Bucureşti str. x.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1779 din 26 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Bucureştilor în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta Arhiepiscopia Bucureştilor criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate:

- în virtutea înscrisurilor depuse la dosarul de retrocedare, respectiv Procesul-verbal nr. x/1942, extras de pe planul cadastral nr. x şi testamentul făcut de Colonel A. şi B., a fost îndeplinită dovada proprietăţii asupra imobilului în cauză, potrivit acestor înscrisuri, Societatea Clerului Român Ajutorul având calitatea de proprietar al imobilului situat în str. x, corespondent cu str. x;

- în ceea ce priveşte calitatea Arhiepiscopiei Bucureştilor de succesoare în drepturi a Societăţii Clerului Român Ajutorul, instanţa de fond trebuia să reţină că din coroborarea înscrisurile depuse, rezultă această legătură, la dosar fiind depuse documente referitoare la proprietăţile deţinute de Societatea Clerul Român Ajutorul în Bucureşti, Pr. C. (ultimul preşedinte al societăţii) precizând faptul că potrivit Deciziilor Patriarhale nr. 98/1948 şi nr. 205/1950, toate bunurile mobile şi imobile, drepturile şi interesele fostelor societăţi şi asociaţii cu caracter bisericesc trec de drept în proprietatea şi posesiunea parohiilor în care se găsesc, iar având în vedere că Societatea Clerul Român Ajutorul a fost desfiinţată şi imobilul preluat de stat, parohia nu mai avea ce prelua, iar în acest caz Arhiepiscopia Bucureştilor, care are şi calitatea de succesoare în drepturi a parohiilor demolate, are şi în acest caz calitate de succesoare în drepturi a Societăţii, aspect întărit şi de adresa nr. x a Sectorului Social al Arhiepiscopiei Bucureştilor care solicită toate actele de proprietate a imobilului din bd. x 75 (alt imobil al societăţii), precum şi cele de predare, în vederea unei eventuale acţiuni de revendicare a imobilului;

- totodată, potrivit art. 3 din Statutele Societăţii, aceasta este pusă sub preşedinţia de onoare a Patriarhului României, membrii acestei societăţi bisericeşti fiind exclusiv din rândul clerului ortodox din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor;

- referitor la preluarea abuzivă, instanţa de fond nu a reţinut corect faptul că preluarea a fost făcută fără titlu, în fapt, nefiind emis vreun decret ori alt act de expropriere şi că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi restituite imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public (...);

- s-au invocat dispoziţiile art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 potrivit cărora se instituie o prezumţie a preluării abuzive, prezumţie greşit înlăturată de prima instanţă;

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi anularea deciziei nr. 8505/14.03.2019 emise de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România şi admiterea cererii nr. x/25.01.2006, precum şi obligarea Comisiei la emiterea unei decizii prin care să se propună restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul preluat abuziv de statul român din proprietatea părţii bisericeşti.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat intimata - pârâtă că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală, reţinându-se că reclamanta nu a depus niciun astfel de înscris prin care să dovedească că bunul imobil a trecut definitiv în proprietatea sa, în timp ce, pe baza probatoriului administrat, nu s-a dovedit nici preluarea abuzivă de la reclamantă a imobilului solicitat, în perioada de referinţă a legii.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia nr. 8505/14.03.2019 Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererea nr. x/25.01.2006, depusă de către Arhiepiscopia Bucureştilor, în calitate de succesoare a Societatii Clerul Roman "Ajutorul" având ca obiect retrocedarea imobilului, construcţie şi teren, situat în municipiul Bucuresti.

Pentru a dispune respingerea cererii, autoritatea pârâtă a reţinut că solicitanta nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada proprietăţii asupra imobilului şi nici înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului solicitat, în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, respectiv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Prin adresa nr. x/01.02.2018 Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat Arhiepiscopiei Bucureştilor să completeze dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/25.01.2006 cu următoarele documente, în original sau în copie legalizată:

- o identificare a imobilului solicitat printr-o lucrare întocmită de către un expert tehnic autorizat în specialitatea topografie şi cadastru - "Note de reconstituire (suprapunere de planuri)" a vechiului amplasament al imobilului, teren;

- acte sau înscrisuri, eventual declaraţii de martori autentificate notarial, din care să reiasă dovada preluării abuzive a întregului imobil solicitat de la Societatea Clerul Român "Ajutorul" prin cererea de retrocedare menţionată anterior;

- acte juridice, în copie legalizată, care să ateste deţinerea proprietăţii de către Societatea-Clerul Român "Ajutorul" asupra imobilului în cauză, la momentul preluării abuzive, (ex. act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, act sub semnătură privată etc); istoricul adresei administrative/poştale şi istoricul denumirii arterei de circulaţie pentru imobilul solicitat;

- înscrisuri din care să reiasă dacă pentru imobilul solicitat prin cererea de retrocedare menţionată anterior au fost formulate cereri de retrocedare şi în temeiul legilor fondului funciar, iar în caz afirmativ să comunice cum au fost soluţionate aceste cereri de către Comisia locală de fond funciar;

- declaraţie notarială din care să reiasă faptul că pentru imobilul solicitat nu s-a reconstituit dreptul de proprietate pe alt amplasament/pe vechiul amplasament în favoarea solicitantei, în baza legilor fondului funciar sau a altor legi cu caracter reparatoriu;

- înscrisuri din care să reiasă dacă au fost încasate despăgubiri pentru imobilul sus-menţionat iar, în cazul în care au fost încasate aceste despăgubiri, să transmită o -copie de pe dovada efectuării plăţii din care să reiasă suma şi data încasării.

Recurenta - reclamantă Arhiepiscopia Bucureştilor a depus o serie de înscrisuri printre care, copia Procesului-verbal nr. x/1940 din data de 29.05.1942 şi a cărţii funciare provizorii în imobilul teren în suprafaţă de 800 m.p. şi casă cu parter, situat în municipiul x, întocmite de către Comisiunea pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare, în care a reieşit faptul că imobilul sus-menţionat a fost în proprietatea Societăţii "Ajutorul".

În drept, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România, preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public (...), se retrocedează foştilor proprietari.

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că prima instanţă a realizat o temeinică verificare a materialului probator administrat în cauză, raportat la condiţiile cerute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, precum şi pct. 13 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care definesc sintagma de acte doveditoare ca fiind:

"a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc);

b) orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu (...)."

Este necontestată situaţia rezultată din Procesul-verbal nr. x/1942 şi extrasul de pe planul cadastral nr. x, verificat în anul 1946, emise de Comisiunea pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare în Bucureşti şi eliberate de Arhivele Naţionale - Serviciul Municipiului Bucureşti, potrivit cărora Societatea Clerului Român Ajutorul avea calitatea de proprietar al imobilului situat în str. x (strada x nr. 2), în temeiul testamentului făcut de Colonel A. şi B., autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. x/16 mai 1905 şi transcris sub nr. x.

În ceea ce priveşte calitatea de succesor în drepturi a societăţii, cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului, Înalta Curte reţine ca neîntemeiată susţinerea recurentei - reclamante în sensul că această dovadă este realizată prin prevederile art. 3 din Statutele Societăţii care stabilesc că Patriarhului României este "preşedintele de onoare", precum şi prin prevederile art. 31 alin. (2) potrivit cărora:

"Preoţii şi diaconii din Arhiepiscopia Bucureştilor, vor fi înscrişi cu aprobarea înalt Prea Sfinţitului Patriarh, Preşedintele de onoare al societăţii."

Împrejurarea că personalul Societăţii, inclusiv preşedintele de onoare, făceau parte din personalul clerului nu demonstrează legătura patrimonială sau ierarhică cu reclamanta, iar acest aspect nu poate conduce la prezumţia că imobilul în cauză a aparţinut Arhiepiscopiei Bucureştilor, în sensul cerut de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Autoritatea pârâtă a avut în vedere că recurenta - reclamantă nu a depus la doar dovezi din care să rezulte că a fost urmată procedura de inventariere şi luare în primire a imobilului prevăzută de art. 1 din Deciziunea nr. 205/8.12.1950 emisă de Patriarhul D..

Potrivit acestor dispoziţii, "pentru o mai bună administrare şi chivernisire a bunurilor, drepturilor şi intereselor, care au aparţinut fostelor reuniuni, societăţi sau asociaţii cu caracter bisericesc şi care prin desfiinţarea acestora, au trecut asupra Consiliilor parohiale de la bisericile unde acestea şi-au avut sediul, cu începere de la data prezentei Deciziuni, se aduc următoarele modificări art. 1 şi 2 din Deciziunea Patriarhală nr. 98/1949:

a)toate bunurile - mobile şi imobile - drepturile şi interesele fostelor asociaţiuni, reuniuni sau societăţi cu caracter bisericesc, trec de drept în proprietatea şi posesiunea parohiilor în raza cărora acestea se găsesc;

b)parohiile vizate de alin. a) vor proceda, de îndată, la identificarea acestor bunuri, întocmind procesele-verbale respective de situaţie, inventarierea şi luarea lor în primire;

c)pentru uşurarea lucrărilor de identificare a acestor bunuri, drepturi şi interese, parohiile în cuprinsul cărora asociaţiile desfiinţate şi-au avut sediul vor face cunoscut Chiriarhiilor, prin ajutorul Comitetelor parohiale respective, din ce a fost compus patrimoniul fiecărei asociaţii desfiinţate, sediul secţiunilor secundare de activitate, locul unde se găsesc bunurile, drepturile şi interesele, în primirea cui se găsesc, elementele necesare identificării acestora - titluri de proprietate, dimensiuni, vecinătăţi, evaluare, componenţă, quantumul creanţelor, precum şi parohiile în raza cărora aceste bunuri, drepturi şi interese se găsesc şi care sunt obligate să le ia în primire, conform prezentei Deciziuni;

d) parohiile în cuprinsul cărora se găsesc bunurile, după ce se vor întocmi dosarele respective, le vor înainta Consiliilor Eparhiale, pentru a lua act de lucrări şi a dispune trecerea definitivă a bunurilor în inventarele lor;

e)odată inventariate şi luate în primire, aceste bunuri se consideră ca făcând parte din patrimoniul fiecărei parohii, unde acestea se găsesc şi vor fi administrate în conformitate cu dispoziţiunile Statutului pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române şi regulamentelor în vigoare."

Or, recurenta - reclamantă nu a făcut nicio dovadă a parcurgerii acestei proceduri cu privire la imobilul solicitat, limitându-se doar a invoca o legătură de natură ecleziastică între societate şi Arhiepiscopia Bucureştilor, care însă nu face dovada existenţei unui drept de proprietate conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

În plus, din adresa întocmită de preotul C. la data de 18 octombrie 1962 ale rezultă că procedura transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului către parohia în circumscripţia căreia se afla amplasat imobilul nu a fost urmată, întrucât imobilul fusese deja naţionalizat, conform susţinerilor din respectiva adresă.

Instanţa de control judiciar reţine că recurenta - reclamantă nu a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului, câtă vreme nu se poate reţine o transmitere a acestuia din patrimoniul Societăţii Clerului Român Ajutorul către recurentă, sau calitatea sa de succesoare în drepturile acesteia, împrejurare care trebuie să rezulte din probe.

Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, prin Decizia nr. 8505/14.03.2019 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, în mod legal s-a reţinut că intimata - reclamantă Arhiepiscopia Bucureştilor nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada proprietăţii asupra imobilului şi, pe cale de consecinţă, nici dovada preluării abuzive a imobilului solicitat, în sensul O.U.G. nr. 94/2000

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Bucureştilor împotriva sentinţei civile nr. 1779 din 26 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 martie 2024.