Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1246/2024 AI generated

Conflict of interest for public official voting on municipal company budget involving relative's employment, no requirement for proof of actual influence or material benefit

Case Number Decizia nr. 1246/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower court's rejection of her administrative lawsuit and thereby validating the Integrity Agency's evaluation report. The dispute concerned a local elected official who challenged an administrative integrity report alleging she committed a conflict of interest by voting on budgetary resolutions for a municipal company whose board of administration included her daughter. The court held that the legal threshold for a conflict of interest under Articles 70-71 of Law No. 161/2003, Article 46 of Law No. 215/2001, and Article 75-77 of Law No. 393/2004 is met by the mere existence of a personal patrimonial interest that *could* influence impartiality, without requiring proof that the official's vote actually influenced the outcome or resulted in a specific financial benefit. Consequently, the court rejected arguments that the absence of a material prejudice or the non-decisive nature of the official's vote negated the conflict, and affirmed that the separation of the administrative conflict of interest regime from the criminal offense of abuse of function (Article 301 of the Penal Code) means the criminal case's closure does not affect the validity of the integrity assessment.

Legislator headnote

AI generated

art. 194 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 301 din C. pen, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 228 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 71 din Legea nr. 161/2003; Conflict of interest for public official voting on municipal company budget involving relative's employment, no requirement for proof of actual influence or material benefit: The dispute concerned a local elected official who challenged an administrative integrity report alleging she committed a conflict of interest by voting on budgetary resolutions for a municipal company whose board of administration included her daughter. The court held that the legal threshold for a conflict of interest under Articles 70-71 of Law No. 161/2003, Article 46 of Law No. 215/2001, and Article 75-77 of Law No. 393/2004 is met by the mere existence of a personal patrimonial interest that *could* influence impartiality, without requiring proof that the official's vote actually influenced the outcome or resulted in a specific financial benefit. Consequently, the court rejected arguments that the absence of a material prejudice or the non-decisive nature of the official's vote negated the conflict, and affirmed that the separation of the administrative conflict of interest regime from the criminal offense of abuse of function (Article 301 of the Penal Code) means the criminal case's closure does not affect the validity of the integrity assessment.

Keywords

AI generated
conflict of interests public official voting material non-administrative dispute local budget impartiality concerns

Cited Legislation

AI generated
art. 194 din C. proc. civ
(1) din Legea 176/2010 şi art. 194 din C. proc. civ., a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr.
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
- din perspectiva criticii privind nemotivarea sentinţei atacate (caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.), s-a arătat că instanţa nu a avut în vedere toate aspectele de nelegalitate a raportului de evaluare A.N.I.
art. 301 din C. pen
- prima instanţă nu a analizat sub nicio forma susţinerile contestatoarei cu privire la inexistenţa elementelor de conflict de interes şi neîndeplinirea elementelor constitutive în ceea ce priveşte infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzuta de art. 301 din C. pen.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
- prin sentinţa atacată s-a dat o interpretare greşita dispoziţiilor legale referitoare la conflictul de interese (caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), în mod greşit fiind respinsă cererea de chemare în judecată formulată de doamna A.;
art. 228 din O.U.G. nr. 57/2019
75 din Legea 393/2004, respectiv art. 228 din O.U.G. nr. 57/2019;
art. 71 din Legea nr. 161/2003
70 şi art. 71 din Legea nr. 161/2003, art.
art. 77 din Legea nr. 393/2004
75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, art.
art. 46 din Legea nr. 215/2001
393/2004 privind Statutul aleşilor locali, art. 46 din Legea nr. 215/2001, coroborat cu art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Main procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded in the administrative judicial framework.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive to support the dismissal of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub numărul de dosar x/2021, reclamanta A., în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea 176/2010 şi art. 194 din C. proc. civ., a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/27.10.2021 întocmit la data de 27.10.2021 de către inspectorul de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate - Inspecţia de Integritate - Romica Dinica şi comunicat reclamantei la data de 01.11.2021.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 904 din 5 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.:

- din perspectiva criticii privind nemotivarea sentinţei atacate (caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.), s-a arătat că instanţa nu a avut în vedere toate aspectele de nelegalitate a raportului de evaluare A.N.I. învederate de contestatoare, argumentele susţinute şi motivele de nelegalitate au fost respinse ca lipsite de relevanţă, fără ca instanţa de fond să explice raţionamentul avut în vedere;

- prima instanţă nu a analizat sub nicio forma susţinerile contestatoarei cu privire la inexistenţa elementelor de conflict de interes şi neîndeplinirea elementelor constitutive în ceea ce priveşte infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzuta de art. 301 din C. pen.

- prin sentinţa atacată s-a dat o interpretare greşita dispoziţiilor legale referitoare la conflictul de interese (caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), în mod greşit fiind respinsă cererea de chemare în judecată formulată de doamna A.;

- pentru a fi întrunite elementele ce constituie conflictul de interese, condiţia ce trebuie îndeplinită a "interesului personal" al persoanei cu funcţie de decizie (de oricare fel ar fi acest interes: nefinanciar, economic sau de altă natură), este ca acesta să fie în măsură să afecteze independenţa şi imparţialitatea respectivei persoane, nici intimata şi nici prima instanţă nefăcând distincţie între gradul şi importanţa acestor interese, întrucât interesele minore nu sunt în măsură să genereze conflicte de interese şi nici să contureze o încălcare a imparţialităţii persoanei cu funcţie de decizie;

- în speţă suntem în prezenţa unei erori care nu conturează conflictul de interese, fiica reclamantei deţinând calitatea de membru al consiliului de administraţie alături de alte persoane şi nu de administrator unic, cum s-a considerat de către inspectorul A.N.I.;

- doamna B. a deţinut calitatea de simplu administrator în cadrul unei societăţi municipale, sens în care a încasat o indemnizaţie, dar care nu se poate traduce într-un interes patrimonial personal sau care să poată fi stabilit ca fiind conflict de interese în sensul dispoziţiilor art. 46 din Legea 215/2001 sau al art. 75 din Legea 393/2004, respectiv art. 228 din O.U.G. nr. 57/2019;

- cuantumul indemnizaţiei încasate de către doamna B. nu a depins în mod direct de bugetul adoptat prin cele trei H.C.G.M.B., cu atât mai mult cu cât, trei din cele cinci hotărâri sunt suspendate de drept până la soluţionarea unor dosare aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, apărare pe care instanţa de fond a respins-o, ca nerelevantă, fără vreo explicaţie;

- votul doamnei A. la adoptarea H.C.G.M.B.-urilor nu a fost unul decisiv, aceste hotărâri ar fi fost adoptate indiferent de votul exprimat de aceasta, calitatea deţinută de consilier general nefiind în măsura a-i conferi atribuţii decisive cu privire la adoptarea hotărârilor, spre deosebire de calitatea de primar general sau vice primar;

- deţinerea funcţiei de membru în Consiliul de Administraţie în cadrul Companiei Municipale Turistice Bucureşti S.A. - în cadrul căreia Municipiul Bucureşti deţine 99,9 % din capitalul social, nu este în măsură să afecteze independenta si imparţialitatea reclamantei A., nefiind administrată vreo probă în sens contrar şi nefiind dovedit faptul că presupusul beneficiu patrimonial ar fi fost aferent unei societăţi private deţinute de fiica acesteia;

- instanţa de fond nu a analizat dacă sunt îndeplinite elementele pentru existenta unui conflict de interese şi dacă s-a dovedit o încălcare a imparţialităţii doamnei A., respectiv dacă s-a dovedit presupusul folos patrimonial obţinut de către A. şi/sau de către doamna B., şi nu în ultimul rând, dacă s-a dovedit vreo nesocotire a interesului public;

- în susţinerea celor învederate a fost invocată şi Ordonanţa de clasare din data de 14.06.2022 emisă în dosarul nr. x/2021 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, din care rezultă lipsa elementelor constitutive în ceea ce priveşte infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzute de art. 301 din C. pen., fiind dovedit faptul că nu s-a urmărit şi nici concretizat vreun folos patrimonial, pe cale de consecinţă neexistând nici conflictul de interese descris în Raportul A.N.I.

Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate în sensul admiterii contestaţiei şi anulării Raportului de evaluare nr. x/27.10.2021 întocmit de inspectorul de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. s-a arătat că instanţa de fond a analizat şi s-a pronunţat cu privire la toate aspectele invocate de recurentă astfel încât motivarea sentinţei civile respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b).) din C. proc. civ., fiind prezentate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, şi indicate într-o manieră suficientă considerentele pentru care a respins apărările acesteia.

Totodată, s-a arătat că raportul de evaluare are valoarea unei sesizări a organului de cercetare penală, instanţa de contencios administrativ neavând în competenţă cenzurarea acesteia.

In ceea ce priveşte susţinerile recurentei referitoare la pretinsa inexistenţă a situaţiei de conflict de interese, s-a arătat că aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, nu doar atunci când în exercitarea funcţiei prin decizia luată sau prin participarea la luarea unei decizii se produce un beneficiu (de natură materială sau personală) ci şi dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv.

Regimul incompatibilitatitor şi al conflictului de interese reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace de apărare a intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror funcţii publice sau demnităţi publice, legiuitorul prezumând o stare de pericol derivată din situaţia incompatibilitate sau de conflict de interese în care se afla persoanele cărora li se aplica aceste reglementari. Scopul declarat al emiterii actului normativ anterior menţionat l-a constituit prevenirea si combaterea folosirii abuzive a funcţiilor/demnităţilor publice.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

5.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Pârâta Agenţia Naţională de Integritate a fost sesizată la data de 01.08.2019 de o persoană fizică, în lucrarea nr. x/01.08.2019, cu privire la faptul că reclamanta A., având funcţia de consilier general în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese, constând în aceea că "a participat la votul pentru adoptarea Hotărârii nr. 351/2019 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2019 al Companiei Municipale Turistice Bucureşti S.A. în condiţiile în care fiica acesteia, doamna B., face parte din Consiliul de administraţie al Companiei Municipale Turistice Bucureşti S.A..

Prin Raportul de evaluare nr. x/27.10.2021, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a concluzionat, ca urmare a verificărilor efectuate, că reclamanta A., consilier general în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, a încălcat prevederile art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 161/2003, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, art. 46 din Legea nr. 215/2001, coroborat cu art. 228 din Codul administrativ, "constând în aceea că a votat şi adoptat HCGMB nr. 174/28.03.2018, nr. 796/22.11.2018, nr. 351/26.06.2019, nr. 659/14.11.2019 şi nr. 148/30.04.2020 cu privire la Compania Municipală Turistică Bucureşti S.A. al cărei administrator a fost B., fiica persoanei evaluate, societate de la care a încasat venituri."

Referitor la cele 5 hotărâri ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, respectiv HCGMB nr. 174/28.03.2018, nr. 796/22.11.2018, nr. 351/26.06.2019, nr. 659/14.11.2019 şi nr. 148/30.04.2020 menţionate în Raportul de evaluare nr. x/27.10.2021, s-au reţinut următoarele:

1. Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 174/28.03.2018 priveşte aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al Companiei Municipale Turistica Bucureşti S.A., raportul nr. x/2018 şi procesul-verbal din 26.03.2018 ale Comisiei Economice, Buget, Finanţe şi procesul-verbal încheiat în şedinţa ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti;

2. Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 796/22.11.2018 priveşte rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al Companiei Municipale Turistica Bucureşti S.A.; raportul nr. x/2018 şi procesul-verbal din data de 21.11.2018 ale Comisiei Economice, Buget, Finanţe şi procesul-verbal încheiat în şedinţa ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti din data de 22 noiembrie 2018, ora 11:00;

3. Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 351/26.06.2019 priveşte aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Companiei Municipale Turistica Bucureşti S.A., raportul nr. x/2019 şi procesele-verbale din data de 30.05.2019 ora 09:30 respectiv ora 17:00 ale Comisiei Economice, Buget, Finanţe şi procesul-verbal încheiat în şedinţa ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti din data de 26 iunie 2019, ora 11:00;

4. Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 659/14.11.2019 priveşte rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Companiei Municipale Turistica Bucureşti S.A., avizul nr. x/2019 şi procesele-verbale din data de 13.11.2019 respectiv 14.11.2019 ale Comisiei Economice, Buget, Finanţe şi procesul-verbal încheiat în şedinţa ordinară a Consiliului General ai Municipiului Bucureşti din data de 14 noiembrie 2019, ora 11:00;

5. Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 148/30.04.2020 priveşte aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 al Companiei Municipale Turistica Bucureşti S.A., avizul nr. x/2020 şi procesul-verbal din data de 29.04.2020 ora 11:00 ale Comisiei Economice, Buget, Finanţe şi procesul-verbal încheiat în şedinţa ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti din data de 30 aprilie 2020, ora 11:00.

Recurenta - reclamantă a contestat situaţia de fapt sub două aspecte, respectiv că aceasta a lipsit de la şedinţa din data de 14.11.2019 şi s-a abţinut de la vot în cadrul şedinţei din data de 30.04.2020, precum şi că, în mod greşit, s-a reţinut calitatea de administrator a fiicei acesteia în cadrul Companiei Municipale Turistice Bucureşti S.A., în fapt aceasta făcând parte din Consiliul de administraţie, organ colegial, aprecieri asupra cărora, contrar susţinerilor recurentei - reclamante, instanţa de fond s-a pronunţat motivat.

5.2. Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurent este nefondat.

Referitor la criticile formulate de recurenta -reclamantă, Înalta Curte reaminteşte că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Sub acest aspect, Curtea reţine că, într-adevăr, aşa cum s-a statuat într-o jurisprudenţă constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanţiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului includ obligaţia de a motiva hotărârile judecătoreşti (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părţilor să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deşi o instanţă internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor şi admiterea probelor, aceasta trebuie să-şi justifice activităţile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 şi cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79).

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că întinderea obligaţiei privind motivarea poate varia în funcţie de natura deciziei (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor speţei: trebuie să se ţină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justiţiabil le poate ridica în instanţă şi de diferenţele din statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinare, prezentarea şi redactarea hotărârilor şi deciziilor (cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; cauza Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

Din această jurisprudenţă, Curtea reţine că, deşi art. 6 alin. (1) obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înţeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [cauzele Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei (dec.); Perez împotriva Franţei (MC), pct. 81], ci impune doar ca o instanţă internă care şi-a motivat decizia pe scurt - fie prin însuşirea motivelor furnizate de o instanţă de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuşi în mod real chestiunile esenţiale supuse atenţiei sale şi să nu se fi mulţumit să confirme pur şi simplu concluziile unei instanţe de grad inferior (cauza Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Mai mult, instanţa europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părţilor să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 în fine).

Observă însă Înalta Curte că motivelor de nelegalitate invocate în cererea de chemare în judecată şi reiterate ca motive de recurs, li s-a dat o dezlegare în cuprinsul hotărârii recurate, neputând fi reţinută nulitatea hotărârii primei instanţe.

Astfel, deşi se susţine că instanţa nu a explicat de ce a considerat nerelevante apărările reclamantei, Înalta Curte constată că, prin sentinţa recurată, curtea de apel a arătat raţionamentul pentru care a considerat că absenţa reclamantei de la o şedinţă şi abţinerea de la vot în cadrul altei şedinţe nu pot să conducă la anularea Raportului de evaluare nr. x/27.10.2021, a înlăturat distincţia făcută de reclamantă dintre noţiunea de "administrator" şi cea de membru în Consiliul de Administraţie, expunând şi argumentele pentru care, din perspectiva dispoziţiilor legale care definesc conflictul de interese, suspendarea de drept a hotărârilor adoptate în cadrul adunării consiliului general nu produce efectul invocat de reclamantă.

Totodată, instanţa a pronunţat hotărârea atacată în limitele învestirii, sesizarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea cercetării săvârşirii de către A. a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din C. pen., excedând verificărilor instanţei de contencios administrativ, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 176/2010.

Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanţa de fond şi-a motivat sentinţa în acord cu dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ. şi cu respectarea garanţiei implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte mai reţine şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale s-a invocat şi greşita interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi încadrate de către instanţă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi analizate ca atare în cele ce urmează.

5.3. Potrivit dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei:

"Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".

În conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, în forma în vigoare în perioada de referinţă:

"Nu poate lua parte la deliberare şi adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local (…)", iar potrivit art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004, în forma în vigoare la data de referinţă:

"Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv"; "Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii".

Totodată, potrivit art. 228 alin. (1) din Codul Administrativ:

"(1) Alesul local aflat în conflict de interese în condiţiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, are obligaţia să se abţină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru: a) soţ, soţie sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv;"

Coroborând aceste dispoziţii, rezultă că, distinct de infracţiunea reglementată de dispoziţiile art. 301 din C. pen., existenţa conflictului de interese se verifică în situaţia în care decizia persoanei supuse interdicţiei legale este influenţată sau prezintă riscul de a fi influenţată de interesul său personal, al soţiei sau al rudelor şi ar afecta major luarea deciziilor corecte şi imparţiale de către acea persoană.

Înalta Curte reţine ca fiind corect raţionamentul instanţei de fond care a condus la reţinerea stării de conflict de interese în sensul că legiuitorul nu pretinde, pentru constatarea existenţei conflictului de interese, ca interesul personal de natură patrimonială al persoanei ce ocupă o demnitate publică să influenţeze efectiv îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin în cadrul demnităţii, fiind suficient, în acest scop, să se constate că acel interes este de natură să ridice suspiciuni asupra obiectivităţii acelei persoane în îndeplinirea atribuţiilor.

Totodată, este exclusă interpretarea propusă de recurenta - reclamantă în sensul că, fiind în prezenţa unui vot care nu a influenţat adoptarea unei hotărâri, nu se poate reţine conflictul de interese, în condiţiile în care dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 393/2004, precum şi ale art. 46 din Legea nr. 215/2001, în vigoare la data adoptării primelor 3 hotărâri de Consiliu General, impun expres obligaţia de abţinere în sarcina consilierului general, raţiunea fiind aceea de a garanta respectarea obligaţiilor de imparţialitate, integritate, transparenţei decizionale şi supremaţiei interesului public în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, prin sancţionarea situaţiilor în care interesul privat ar putea prevala asupra interesului public, în exercitarea acestora.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, împrejurarea că, din cele cinci hotărâri analizate în cadrul raportului de evaluare, nu se poate reţine participarea recurentei-reclamante decât la trei dintre acestea, nu este în măsură să înlăture conflictul de interese, fiind suficient ca reclamanta, în calitatea sa de consilier general şi de membru al Comisiei Economice, Buget, Finanţe, să fi participat la deliberarea şi adoptarea bugetului Companiei Municipale Turistice Bucureşti S.A., în cadrul unei singure hotărâri. În plus, faptul că recurenta - reclamantă s-a abţinut de la adoptarea Hotărârii C.G.M.B. nr. 148 din 3004.2020 constituie o premisă asupra împrejurării că aceasta avea posibilitatea să prevadă că prin stabilirea bugetului companiei s-ar crea indirect un beneficiu sau avantaj pentru fiica acesteia, membru în consiliul de administraţie.

Nefondată este şi susţinerea recurentei - reclamante în sensul că doamna B., fiica reclamantei, deţinea doar funcţia de membru în consiliul de administraţie iar nu cea de administrator, întrucât din contractele de mandat şi actele adiţionale depuse la filele x şi următoarele din volumul II din dosarul curţii de apel rezultă expres denumirea de "Administrator" a funcţiei. În acelaşi sens, sunt şi dispoziţiile contractuale în care sunt prevăzute drepturile şi obligaţiile administratorului.

Or consiliul de administraţie reprezintă organul de supraveghere şi control în cadrul unei companii sau organizaţii, care gestionează bugetul companiei conform statutului şi regulilor dreptului comun referitoare la mandat. Indemnizaţia lunară a membrilor, deşi în cuantum fix, este stabilită prin contractele de mandat şi actele adiţionale încheiate între Compania Municipală Turistică Bucureşti S.A. şi reprezentatul Consililului General al Municipiului Bucureşti în A.G.A. pe de o parte şi doamna B., pe de altă parte, legătura cu bugetul companiei fiind evidentă. În plus, Înalta Curte constată că în contractul de mandat încheiat în anul 2017, depus la dosarul curţii de apel, este stipulat la pct. 3.1.7. şi un drept la o indemnizaţie de performanţă, strict legată de îndeplinirea obiectivelor Companiei potrivit situţiilor financiare anuale aprobate de Adunarea Generală a Acţionarilor.

Or, tocmai în vederea respectării principiilor enumerate în art. 71 din Legea nr. 161/2003 ca stând la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice, şi anume "imparţialitate, integritate, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public", în raport de textele de lege anterior citate, recurenta - reclamantă trebuia să respecte interdicţia participării la deliberarea şi adoptarea hotărârilor de consiliu general, ce survine ori de câte ori se conturează existenţa unui posibil interes de natură patrimonială al consilierului general, în chestiunile supuse dezbaterii. Totodată, se observă că dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 nu stabilesc, ca şi condiţie, o influenţă demonstrată în îndeplinirea atribuţiilor demnitarului/funcţionarului public ce are un interes personal de natură patrimonială, ci doar existenţa posibilităţii ca interesul personal să influenţeze îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor persoanei în cauză.

Recurenta - reclamantă a invocat la fond şi a reluat prin motivele de recurs argumentele reţinute prin Ordonanţa de clasare nr. 866/P/2021 din data de 14.06.2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru infracţiunea prevăzută de art. 301 din C. pen., prin care, însă, nu s-a infirmat situaţia de fapt, ci s-a reţinut că prin Legea nr. 193/2017 a fost dezincriminată ca infracţiune "participarea la luarea unei decizii prin care s-a obţinut direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine, pentru souţul său, sau pentru o rudă ori pentru un afin", constatându-se, totodată, că rezultatul cerut de textul în vigoare nu s-a materializat, împrejurare care nu prezintă relevanţă din perspectiva faptei prevăzute de legea peanlă, iar nu a conflictului de interese reglementat de dispoziţiile art. 70, 71 din Legea nr. 161/2003, art. 75,77 din Legea nr. 393/2004, art. 46 din Legea nr. 215/2001 şi art. 228 din Codul Administrativ.

Înalta Curte reţine că recurenta - reclamantă nu a invocat în mod expres critica nerespectării principiului proporţionalităţii, principiu cu privire la care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în cauza C-40/21, a apreciat că este obligatoriu a fi avut în vedere în analiza legalităţii raportului de evaluare, invocând însă împrejurarea că ne-am afla în prezenţa unei erori prin care se creează aparenţa unui conflict de interese pentru motivele analizate de instanţa de fond.

Înalta Curte reaminteşte că instanţa europeană a subliniat că aplicarea legislaţiei în materie de incompatibilităţi trebuie să conducă la aplicarea unei sancţiuni adecvate gravităţii încălcării pe care o reprimă, ţinând seama de obiectivul de a asigura integritatea şi transparenţa în exercitarea funcţiilor şi a demnităţilor publice, precum şi de a preveni corupţia instituţională. Această situaţie nu s-ar regăsi atunci când, în mod excepţional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situaţiei personale, profesionale şi economice a acestei persoane se dovedeşte deosebit de grav.

Reţine Înalta Curte că judecătorul fondului a examinat elementele de fapt şi cele de ordin obiectiv şi subiectiv care circumstanţiau marja de apreciere a reclamantei în exercitarea funcţiei de consilier general.

Funcţia de autoritate publică este o funcţie specială, electivă, persoana care o deţine trebuind să fie aptă să participe la luarea deciziilor în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi să reprezinte cetăţenii ce şi-au exprimat acordul, prin vot, în sensul atribuirii respectivei calităţi.

Raţiunea instituirii acestei stări de conflict de interese este aceea de a înlătura orice suspiciune, orice dubiu rezonabil cu privire la modalitatea de aducere la îndeplinire a atribuţiilor şi competenţelor legale de către demnitari, fără a fi necesar să se dovedească, pentru stabilirea conflictului de interese, producerea unui prejudiciu în patrimoniul bugetului statului.

Totodată, nu se poate susţine că respectivul comportament ilicit reţinut nu prezintă niciun element de gravitate, întrucât acesta a vizat o procedură de vot în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti privind adoptarea bugetului unei companii municipale, într-o problemă de interes local, care, aşa cum a arătat chiar recurenta - reclamantă, a fost contestată prin mai multe acţiuni în instanţă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 904 din 5 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 martie 2024.