Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1206/2024 AI generated

Timber cartel fine upheld for market allocation as High Court rejects evidence, prescription, and proportionality challenges.

Case Number Decizia nr. 1206/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Administrative and Tax Litigation Section) dismissed the plaintiff company's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's judgment and the Competition Council's Decision No. 71/2020, which had fined the plaintiff RON 128,762.01 (3% of 2019 turnover) for participating in a single, complex, and continuous anti-competitive agreement to divide the timber market between 2011 and 2015. The plaintiff challenged the fine for its alleged participation in a rigged tender on 10.11.2012, arguing lack of evidence, improper characterization as a single continuous infringement, prescription, and disproportionate sanction. The Court held that the internal activity report of a competitor's employee was admissible evidence against the plaintiff under EU and national competition law jurisprudence, that the plaintiff could be held liable for the entire infringement if it knew or could reasonably foresee the other participants' conduct, that the prescription period was interrupted by investigation orders against other implicated undertakings under Article 64(3) of Competition Law No. 21/1996, and that the gravity assessment and fine calculation were correctly applied. The Court also rejected arguments based on the Menarini Diagnostics v. Italy ECHR judgment, noting that competition sanctions are not criminal in nature under Regulation 1/2003 and that full judicial review was available.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 64 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1996, art. 55 din Legea nr. 21/1996; Timber cartel fine upheld for market allocation as High Court rejects evidence, prescription, and proportionality challenges: 71/2020, which had fined the plaintiff RON 128,762.01 (3% of 2019 turnover) for participating in a single, complex, and continuous anti-competitive agreement to divide the timber market between 2011 and 2015. The plaintiff challenged the fine for its alleged participation in a rigged tender on 10.11.2012, arguing lack of evidence, improper characterization as a single continuous infringement, prescription, and disproportionate sanction. The Court held that the internal activity report of a competitor's employee was admissible evidence against the plaintiff under EU and national competition law jurisprudence, that the plaintiff could be held liable for the entire infringement if it knew or could reasonably foresee the other participants' conduct, that the prescription period was interrupted by investigation orders against other implicated undertakings under Article 64(3) of Competition Law No. 21/1996, and that the gravity assessment and fine calculation were correctly applied. The Court also rejected arguments based on the Menarini Diagnostics v. Italy ECHR judgment, noting that competition sanctions are not criminal in nature under Regulation 1/2003 and that full judicial review was available.

Keywords

AI generated
tax competition cartel nature of the infringement internal market anti-subsidy proceeding conduct of competitions

Cited Legislation

AI generated
art. 453 alin. (1) C. proc. civ
71/14.12.2020, ca nelegală, în cuantum de 128.762,01 RON, reprezentând 3% din cifra de afaceri realizată în anul 2019, iar în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze, în temeiul art. 453 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta reclamantă arată că instanţa de fond interpretează superficial şi eronat cadrul legal aplicabil, inclusiv deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în această materie.
art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ
Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.
art. 64 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1996
(3) coroborat cu art. 64 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1996, declanşarea investigaţiei faţă de I.
art. 55 din Legea nr. 21/1996
c) din Instrucţiunile emise pentru individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 din Legea nr. 21/1996, în cadrul faptelor de gravitate mare se încadrează restricţiile pe orizontală de natura celor prevăzute de art.
art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996
a) din lege, în timp ce în sarcina recurentei reclamante s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996 raportat la art.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Basis for the court's decision to reject the appeal as unfounded and uphold the lower court's judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, la data de 01.03.2021, sub numărul x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENŢEI, în principal, anularea amenzii aplicate A. prin Decizia Consiliului Concurenţei nr. 71/14.12.2020, ca nelegală, în cuantum de 128.762,01 RON, reprezentând 3% din cifra de afaceri realizată în anul 2019, iar în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1230 din 15 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta, A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENŢEI, ca neîntemeiată. A respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1230 din 15 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. arată recurenta reclamantă că instanţa de fond a preluat, fără o analiză proprie, motivele şi argumentele Consiliului Concurenţei din Decizia nr. 71/2020 şi din întâmpinarea formulată de acesta faţă de cererea de anulare a deciziei, iar faptul că instanţa se limitează la a prelua şi considera ca valabile menţiunile din decizia Consiliului Concurenţei echivalează cu lipsa unei motivări corespunzătoare.

Susţine, în esenţă, că prima instanţă nu răspunde şi nu explică în ce măsură este justificată încadrarea unei participări la o licitaţie, cea de la Composesoratul Siculeni din data de 10.11.2012, în care recurenta nu putea să concureze decât cu B. S.R.L. şi cu întreprinderea Individuală C., ca parte a unei "fapte anticoncurenţiale complexă, unică şi continuă având în plan central întreprinderea implicată B. S.R.L. [...] în intervalul 15.11.2011- 28.02.2015, urmărind realizarea unui scop comun anticoncurenţial, respectiv distorsionarea concurenţei prin împărţirea pieţei în cadrul licitaţiilor analizate".

Relevă recurenta reclamantă că este imposibil ca societatea A. să fi participat la o faptă unică, continuă şi complexă, chiar dacă activitatea sa în contextul licitaţiei din 10.11.2012 de la Composesoratul Siculeni ar putea fi considerată ca fiind contrară legii, presupunând că probele invocate de Consiliul Concurenţei cu privire la aceasta - o consemnare a unei persoane terţe de societate, necomunicată acesteia, recunoaşterea formulată de B. şi teoria probabilităţilor (doar invocată] - ar fi valabile pentru dovedirea unui astfel de comportament.

Câtă vreme A. nu a concurat, de exemplu, cu societatea D. S.R.L., este absurd să se considere că a participat la o faptă anticoncurenţială alături de aceasta, şi, chiar dacă există un element de unitate între întreprinderile menţionate în Decizia nr. 71/2020 a Consiliului Concurenţei, acesta nu este suficient pentru a concluziona că ar fi vorba de o faptă unică şi continuă sau de mai multe fapte anticoncurenţiale asemănătoare, iar B. ar fi participant la fiecare dintre acestea.

În condiţiile în care răspunderea contravenţională este individuală şi nimeni nu poate fi ţinut să răspundă pentru acte şi fapte materiale ale altor persoane, înglobarea unei eventuale fapte anticoncurenţiale săvârşite în data de 10.12.2012, într-o faptă anticoncurenţială care se întinde pe un interval lung de timp - 15.11.2011 - 28.02.2015 -fără ca recurenta să fie implicată în vreun mod în acestea, direct sau indirect, şi fără ca măcar să ştie de existenţa acestor fapte materiale, este contrară realităţii.

Conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pentru a putea fi vorba de o încălcare unică, continuă şi complexă şi nu, eventual, de mai multe încălcări distincte, este necesar ca toţi cei sancţionaţi să fi ştiut măcar de existenţa coparticipanţilor şi a faptelor săvârşite de aceştia şi să fi acceptat, chiar tacit, aceste fapte şi rezultatele lor. Or, nu este dovedit şi nu se poate afirma că recurenta reclamantă ar fi ştiut, de exemplu, că între B. şi oricare din celelalte întreprinderi menţionate ar fi existat raporturi comerciale, că acestea ar fi participat împreună la licitaţii sau că ar fi trucat aceste proceduri (Hotărârea din 24 iunie 2015, Fresh Del Monte Produce/Comisia şi Comisia Fresh Del Monte Produce, C-293/13 şi C-294/13). Or, astfel cum a susţinut şi prin cererea de anulare a amenzii, o eventuală încadrare a comportamentului societăţii recurente ca o faptă distinctă, ar fi avut consecinţe importante, în primul rând sub aspectul intervenirii prescripţiei aplicării unei amenzi contravenţionale, raportat la data la care a fost declanşată investigaţia cu privire la licitaţia de la Composesoratul Siculeni din 10.12.2012.

Astfel, susţine recurenta reclamantă că, raportat la data licitaţiei din 10.11.2012 de la Composesoratul Siculeni, declanşarea investigaţiei prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 773/21.05.2018 s-a făcut după intervenirea termenului de prescripţie pentru aplicarea sancţiunii, care este de 5 ani, conform art. 63 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată.

În ceea ce priveşte probatoriul invocat de Consiliul Concurenţei pentru a putea dovedi vinovăţia A., trebuie avut în vedere că standardul legal aplicabil în materia dreptului concurenţei impune existenţa unor probe care să emane de la contravenient sau care să fie însuşite de aceasta măcar în mod pasiv/tacit în urma comunicării de către o altă întreprindere, urmată de lipsa de delimitare faţă de astfel de comunicări, ceea ce nu se întâmplă în acest caz.

Unica "probă" invocată faţă de A. în cuprinsul Deciziei nr. 71/2020 este un document intern ale societăţii B. S.R.L., întocmit pentru uz intern de către un angajat al acesteia - dl. E..

Susţine recurenta reclamantă că A. nu a avut contacte cu dl. E. anterior procedurii din data de 10.12.2012 de la Composesoratul Siculeni şi nu a discutat cu alţi reprezentanţi ai B. aspecte care ţineau de modul de participare la respectiva licitaţie, iar faptul că rapoartele de activitate ale angajatului B. corespund cu cele derulate în cadrul licitaţiei poate fi explicat, probabil, prin redactarea acestor rapoarte la un interval destul de lung după desfăşurarea licitaţiei.

De asemenea, arată că instanţa de fond este într-o eroare evidentă cu privire chiar la cauza supusă analizei sale, atunci când declară că: "în cauză. Curtea constată că elementele de probă reţinute de către Consiliu în decizia atacată, coroborate, fac dovada încălcării de către reclamantă a art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea concurenţei nr. 21/1996, fără a se putea reţine existenţa vreunui dubiu, sub acest aspect, în favoarea notarului public" pentru că, în primul rând, nu este vorba de niciun notar public, ci de o societate din domeniul recoltării şi exploatării de masă lemnoasă, iar, în al doilea rând, instanţa de fond nu avea cum să coroboreze mai multe elemente de probă pentru simplul motiv că este vorba de un singur element, repetat în cadrul considerentelor, şi anume consemnarea angajatului B., dl. E..

Deosebit, recurenta reclamantă pretinde că instanţa de fond nu răspunde în niciun mod la argumentul privind posibila existenţă a unui abuz de poziţie dominantă, prevăzut şi sancţionat de art. 6 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi de art. 102 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, al B., aflată în poziţie dominantă pe piaţa prelucrării de material lemnos asupra A., prin impunerea unor condiţii contractuale care ar putea conduce la inexistenţa unei înţelegeri anticoncurenţiale.

Susţine recurenta reclamantă şi faptul că Decizia nr. 71/2020 a Consiliului Concurenţei este eronată şi în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate A., prin aplicarea greşită a criteriilor de individualizare a sancţiunilor din Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenţei nr. 21/1996.

Astfel, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, nivelul de gravitate al faptei imputate nu poate fi în niciun caz mare (adică maxim), la fel ca pentru societăţi de talia B., pentru motivul că A. este o societate de talie mică (IMM), care îşi desfăşoară activitatea doar în judeţul Harghita şi în zonele limitrofe, spre deoesbire de B., activă la nivel naţional şi chiar european. Oricum, stabilirea nivelului de gravitate se face de jos în sus, de la cea mai mică vinovăţie spre forma gravă de vinovăţie, similar oricărei materii contravenţionale dar şi dreptului penal şi, întrucât gravitatea unei fapte anticoncurenţiale este un concept obiectiv, este imposibil de acceptat ca faptele atribuite A. să fie de aceeaşi gravitate cu cele ale B..

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta reclamantă arată că instanţa de fond interpretează superficial şi eronat cadrul legal aplicabil, inclusiv deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în această materie.

Susţine recurenta reclamantă că, prin decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza MENARINI DIAGNOSTICS S.R.L. v. ITALIA din 27 septembrie 2011 (cererea 43509/08), CEDO a stabilit în mod definitiv că, având în vedere nivelul foarte ridicat al sancţiunilor din dreptul concurenţei, acestea au natura unor sancţiuni penale şi, în consecinţă, standardele legale privind probarea şi analizarea acestora de către instanţele de judecată sunt cele din dreptul penal, ceea ce presupune, în principal, probarea faptelor dincolo de orice dubiu rezonabil, iar, pentru instanţele de judecată impune efectuarea unei analize complete a tuturor aspectelor faptei, a probelor invocate şi a modului în care este atribuită răspunderea.

Cu alte cuvinte. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că analiza de către instanţele de judecată, chiar şi de cele de contencios administrativ, a unei sancţiuni aplicate pentru încălcarea regulilor de concurenţă, al căror cuantum este foarte ridicat, nu se poate face formal, cu verificarea doar a aspectelor de procedură, ci printr-o analiză exhaustivă, critică, a deciziei de sancţionare şi a materialelor pe care aceasta se sprijină.

Pe de altă parte, arată că potrivit jurisprudenţei europene constante din domeniul dreptului concurenţei, aplicarea sancţiunii este dublu condiţionată, şi anume: a)existenţa încălcării regulii de concurenţă să fie singura explicaţie plauzibilă a comportamentului pe piaţă al operatorilor economici implicaţi; b)existenţa încălcării, pe baza probelor disponibile, să fie dincolo de orice dubiu rezonabil, niciuna din cele două condiţii nefiind regăsită în situaţia Deciziei nr. 71/2020.

III. Apărările formulate de intimatul pârât Consiliul Concurenţei

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului formulat A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1230/15.06.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2021, având ca obiect anularea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 71/14.12.2021, susţinând, în esenţă, că hotărârea atacată corespunde exigenţelor art. 425 din Cidul de procedură civilă, instanţa răspunzând criticilor de nelegalitate invocate de către reclamant. În acelaşi timp arată că nu sunt întemeiate nici motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât deciziile luate în materie de concurenţă nu sunt de natură penală.

IV. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Succintă prezentare a ansamblului factual dedus judecăţii

Prin Ordinul nr. 78/01.02.2016 s-a dispus declanşarea unei investigaţii având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 21/1996 de către F. S.R.L., G. S.A., H. S.R.L. şi Lacul Codrilor S.R.L., pe piaţa locală a masei lemnoase pe picior vândută în cadrul licitaţiilor organizate de către Direcţiile silvice Alba şi Hunedoara, în perioada 2010-2013.

Ulterior a fost extins obiectul investigaţiei prin Ordinul nr. 128/17.02.2016 şi faţă de alte întreprinderi.

Prin Ordinul nr. 153/23.02.2016 s-a dispus efectuarea unei inspecţii inopinate la punctul de lucru din Bucureşti al întreprinderii I. S.R.L., precum şi în orice alte spaţii în care îşi desfăşoară activitatea, iar prin Ordinul nr. 154/2016 la punctele de lucru din jud. Alba ale aceleiaşi societăţi.

Prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 1210/06.12.2017, a fost extinsă investigaţia privind posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea concurenţei şi a art. 101 TFUE faţă de întreprinderile I. S.R.L., J. S.R.L., F. S.R.L., G. S.A., K. S.R.L., H. S.R.L., Lacul Codrilor S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L., S. S.R.L., T. S.R.L. şi U. S.R.L..

Prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 773/21.05.2018, a fost extinsă ivestigaţia privind posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea concurenţei şi a art. 101 TFUE de către întreprinderile I. S.R.L., J. S.R.L., F. S.R.L., G. S.A., K. S.R.L., H. S.R.L., Lacul Codrilor S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L., S. S.R.L., T. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. întreprindere Individuală, Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.R.L., BB. S.R.L., CC. S.R.L., DD. S.R.L., EE. S.R.L., FF. S.R.L., GG. S.R.L., HH. S.R.L., II. S.R.L., JJ. S.A., Frasinul S.R.L., KK. S.R.L., A. S.R.L., LL. S.R.L., C. întreprindere Individuală, MM. S.R.L., NN. S.R.L., OO. S.R.L., Liant S.R.L., PP. S.R.L., QQ. S.R.L., RR. S.R.L., SS. S.R.L., TT. S.R.L., UU. S.R.L., VV. S.R.L., WW. S.R.L., XX. S.R.L., YY. S.R.L., ZZ. S.R.L., AAA. S.R.L., BBB. S.R.L., CCC. S.R.L., DDD. S.R.L., EEE. S.R.L., FFF. S.R.L. şi GGG. S.R.L.;

Prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 200/11.02.2019, de asemenea a fost extinsă investigaţia privind posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea concurenţei şi a art. 101 TFUE de către întreprinderile I. S.R.L., J. S.R.L., F. S.R.L., G. S.A., K. S.R.L., H. S.R.L., Lacul Codrilor S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L., S. S.R.L., T. S.R.L., U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. întreprindere Individuală, Y. S.R.L., Z. S.R.L., AA. S.R.L., BB. S.R.L., CC. S.R.L., DD. S.R.L., EE. S.R.L., FF. S.R.L., GG. S.R.L., HH. S.R.L., II. S.R.L., JJ. S.A., Frasinul S.R.L., KK. S.R.L., A. S.R.L., LL. S.R.L., C. întreprindere Individuală, MM. S.R.L., NN. S.R.L., OO. S.R.L., Liant S.R.L., PP. S.R.L., QQ. S.R.L., RR. S.R.L., SS. S.R.L., TT. S.R.L., UU. S.R.L., VV. S.R.L., WW. S.R.L., XX. S.R.L., YY. S.R.L., ZZ. S.R.L., AAA. S.R.L., BBB. S.R.L., CCC. S.R.L., DDD. S.R.L., EEE. S.R.L., FFF. S.R.L., GGG. S.R.L., HHH. S.R.L., III. S.R.L., JJJ. S.R.L., KKK. S.R.L., LLL. S.R.L., Bradul Maneciu S.R.L., Cheile Gradistei S.R.L., MMM. S.R.L., NNN. S.R.L., OOO. S.R.L., PPP. S.R.L., D. S.R.L., QQQ. S.R.L., RRR. S.R.L., SSS. S.R.L., TTT. S.R.L., UUU. S.R.L., VVV. S.R.L., WWW. S.R.L., XXX. S.R.L., YYY. S.R.L., ZZZ. S.R.L., AAAA. S.R.L., BBBB. S.R.L., CCCC. S.R.L., DDDD. S.R.L., EEEE. S.R.L., FFFF. S.R.L., GGGG. S.R.L., HHHH. S.R.L., IIII. S.R.L., JJJJ. S.R.L., KKKK. S.A., LLLL. S.R.L. şi MMMM. S.R.L..

Prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 307/17.03.2020 s-a dispus disjungerea investigaţiei în două investigaţii distincte: cea în care este parte recurenta reclamantă, având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea concurenţei şi a art. 101 alin. (1) din Tratat, prin practici de împărţire a pieţei şi/sau fixare a preţurilor, pe piaţa comercializării masei lemnoase din România, în perioada 2010 - prezent (de la momentul emiterii ordinului), de către un număr de 85 de întreprinderi; şi o investigaţie ce vizează posibila practică concertată/înţelegere care are ca obiect sau are ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei pe o parte a pieţei comercializării masei lemnoase, susceptibilă să încalce prevederile art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei, de un număr de 10 întreprinderi cu ocazia participării la procedurile de licitaţie organizate de către Regia Publică Locală Ocolul Silvic Valea Frumoasei RA, judeţul Sibiu, în data de 09.01.2015 şi în data de 16.01.2015.

Totodată, prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 993/06.10.2020, având în vedere existenţa unor indicii care vizau incidenţa principiului continuităţii economice faţă de întreprinderea NNNN. S.R.L. s-a dispus extinderea investigaţiei şi faţă de această societate.

Prin Decizia Consiliului Concurenţei nr. 71/2020, contestată în prezenta cauză, Plenul Consiliului Concurenţei a decis, printre altele, la art. 1 încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, de către întreprinderile: H. S.R.L., X. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, BB. S.R.L., J. S.R.L., EE., FF. S.R.L., D. S.R.L., HH. S.R.L., QQQ. S.R.L., JJ. S.A., FRASINUL S.R.L., A. S.R.L., LL. S.R.L., Q. S.R.L., TTT. S.R.L., C. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, UUU. S.R.L., B. S.R.L., F. S.R.L., G. S.A., O. S.R.L., WW. S.R.L., ZZZ. S.R.L., CCCC. S.R.L., K. S.R.L., YY. S.R.L., EEEE. S.R.L., ZZ. S.R.L., AAA. S.R.L., JJJJ. S.R.L., FFF. S.R.L., GGG. S.R.L., prin practici anticoncurenţiale de împărţire a pieţei şi/sau a surselor de aprovizionare.

Prin acelaşi act, la art. 2 s-a reţinut că în temeiul art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost sancţionată recurenta reclamantă A. S.R.L. cu amendă în cuantum de 128.762,01 RON, reprezentând 3 % din cifra de afaceri realizată în anul 2019, după aplicarea de circumstanţe atenuante.

În considerentele Deciziei nr. 71/2020 a fost reţinut comportamentul anticoncurenţial al recurentei reclamante ca o faptă unică şi complexă, derulată în timp în perioada 15.11.2011 - 28.02.2015, relevante fiind punctul 321 C din decizie unde s-a menţionat că "întreprinderile implicate B. S.R.L., A. S.R.L. şi C. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ au realizat un act material care constituie un element al faptei anticoncurenţiale complexe, unice şi continue, având în plan central B. S.R.L., constând într-o înţelegere/practică concertată de împărţire a pieţei, având ca obiect împărţirea partizilor de masă lemnoasă pe picior oferite la licitaţia organizată de către Composesoratul Siculeni, în data de 10.11.2012", precum şi punctul 598 din aceeaşi decizie unde se specifică faptul că, în ceea ce priveşte "întreprinderea implicată A. S.R.L., din perspectiva acesteia, se reţine o faptă anticoncurenţială complexă, unică şi continuă de împărţire a pieţei în cadrul licitaţiei analizate, prezentată în tabelul de mai jos, prin participarea într-un act material/element, în data de 10.11.2012 al faptei anticoncurenţiale complexe, unice şi continue de împărţire a pieţei în cadrul licitaţiei analizate pentru comercializarea masei lemnoase având în plan central întreprinderea B. S.R.L.."

Analizând în continuare recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva sentinţei, Înalta Curte constată, în ceea ce priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurentă.

Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Totodată, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate" de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenţie, Curtea a statuat că, în general, instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franţei).

Or, Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită prima instanţă, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susţinerile părţii adverse sau o nemulţumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Astfel, recurenta a susţinut că au fost omise argumentele sale esenţiale referitoare la: faptul că probele reţinute nu menţionează societatea recurentă, nefăcând referire la aceasta şi nici la unicul act material care-i este imputat; că întreprinderile nu se cunoşteau între ele, nu au avut contacte şi nu au participat la aceleaşi proceduri, astfel încât A. ar fi fost reţinută în mod greşit pentru întreaga activitate anticoncurenţială a cartelului; pentru reţinerea A. ca răspunzătoare pentru întreaga activitate a cartelului ar fi trebuit ca societatea să cunoască toate celelalte comportamente sau să fi putut să le prevadă în mod rezonabil şi să fi fost pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea; în măsura în care s-ar fi acceptat ipoteza că A. ar fi participat la o faptă distinct sancţionabilă, faţă de aceasta ar fi intervenit prescripţia dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiunea contravenţională; standardul de probă în materia concurenţei ar fi necesitat să existe probe care emană de la contravenient sau să fi fost însuşite de acesta; în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, A. consideră că ar fi fost încadrată în mod greşit ca fiind de gravitate mare, fiind de gravitate mică, cel mult medie.

Înalta Curte constată, însă, că toate aceste critici, aflate într-o legătură de interdependenţă, au fost analizate de către prima instanţă atât prin prisma dispoziţiilor din legislaţia naţională cât şi a dreptului uniunii ori a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Astfel cu privire la respectarea standardelor de probă în legătură cu unicul act material din data de 10.11.2012 reţinut în sarcina reclamantei, Înalta Curte constată că săvârşirea acestuia, în maniera unei restrângeri orizontale a concurenţei prin obiect, a fost dovedită cu declaraţia domnului E., în calitate de achizitor al întreprinderii B. S.R.L. care a arătat că "am convenit ca la cele 2 partizi accesibile să fie cumpărate de către OOOO., cele două situate lângă Vlahita au fost cumpărate de către A., iar ultima cu 270 mc, de către C.", sintagma "am convenit" relevând o înţelegere anticoncurenţială ce a avut loc înaintea organizării licitaţiei din 10.11.2012, aceste aspecte coroborându-se cu dimanica licitaţiei în urma căreia cele 3 părţi la înţelegerea anticoncurenţială au cumpărat masă lemnoasă pe picior la cel mai mic preţ, respectiv preţul de pornire, întrucât au eliminat, prin înţelegerea încheiată, manifestarea vreunei forme de concurenţă una faţă de celalaltă.

Cu privire la caracterul unilateral al raportului de activitate care cuprinde declaraţia domnului E., Înalta Curte constată că, în contextul specificităţii regimului probelor în materia dreptului concurenţei, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul UE, susţinerile recurentei referitoare la principiile de procedură civilă care ar stipula că un document face proba exclusiv în faţa emitentului, sunt neîntemeiate, jurisprudenţa CJUE statuând în mod contrar.

Nu pot fi primite susţinerile recurentei reclamante potrivit cărora raportul de activitate ar fi lipsit de valoare probatorie în ceea ce o priveşte pe motiv că acesta nu i-ar fi opozabil, emanând de la o altă entitate investigată, jurisprudenta europeană reţinând că nu există nici o dispoziţie sau principiu general în dreptul UE care sa interzică Comisiei Europene să ia în considerare, împotriva unui agent economic, declaraţiile făcute de alţi agenţi economici care sunt acuzaţi, altfel sarcina dovedirii unui comportament contrar art. 81 si 82 din Tratat (actualele art. 101 si 102 din TFUE) care revine Comisiei, ar fi lipsită de substanţă şi incompatibilă cu sarcina supravegherii aplicării corespunzătoare a acestor prevederi (cazurile conexate T-305/94, T-306/94, T-307/94, T-313/94, T-316/94, T-318/94, T-325/94, T-328/94, T-329/94 şi T-335/94 LVM şi alţii împotriva Comisiei) .

De altfel, forţa probantă a documentelor interne ale societăţilor a fost confirmată, de asemenea, şi de jurisprudenta europeană:

"De altfel, trebuie înlăturat argumentul reclamantei potrivit căruia autorul notei societăţii PPPP. nu a participat niciodată la vreo reuniune a înţelegerii, întrucât instanţa Uniunii apreciază că faptul că informaţiile sunt raportate în mod indirect nu influenţează valoarea lor probanta (Hotărârea Tribunalului din 10 martie 1992, Shell/Comisia, T-11/89) şi că, potrivit normelor generale în materie de probe, trebuie acordată o mare importanţă faptului că documentele au fost întocmite în legătură directă cu reuniunile în cauză şi în mod evident fără să se fi putut imagina că acestea ar putea ajunge la cunoştinţa unor terţi cărora nu le erau destinate (Concluziile judecătorului QQQQ., exercitând funcţia de avocat general, prezentate în cauza în care s-a pronunţat Hotărârea Tribunalului din 24 octombrie 1991, Rhone-Poulenc/Comisia, T-l/89). În speţă, autorul notei societăţii PPPP. era însărcinat cu achiziţiile de bitum pentru PPPP. şi participa la reuniunile înţelegerii, în consecinţă notele sale întocmite la momentul faptelor au o forţă probantă semnificativă." (T-357/06, Koninklijke Wegenbouw Stevin BV împotriva Comisiei Europene, par. 290 - 293).

"[...] Mai mult, deşi reclamantele pun în discuţie valoarea probantă a notelor domnului Y. pe baza faptului că era vorba despre un document intern al RRRR., neconfirmat, în opinia lor, de alte note ale altor participanţi la reuniune, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenţei, natura internă a unui document nu poate împiedica Comisia să îl invoce în calitate de element incriminator pentru a corobora alte elemente de probă, mai ales în cadrul unei serii mai largi de elemente de probă concordante (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iulie 2004, JFE Engineering/Comisia, T-67/00, T-68/00, T-71/00 şi T-78/00,punctul 231). În această privinţă, trebuie să se adauge că, pentru a ajunge la această concluzie, Comisia nu s-a întemeiat exclusiv pe notele domnului Y., ci şi, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 201-206 de mai sus, pe contextul general care are la bază alte elemente de probă referitoare în special la conduita părţilor înainte şi după această din urmă reuniune. [...]" (T-475/14, Prysmian SpA, Prysmian Cavi e SSSS. S.R.L. împotriva Comisiei Europene, par. 213)

Astfel, Înalta Curte consideră că libera apreciere a probelor implică oferirea unui grad de credibilitate ridicat aspectelor consemnate în cadrul rapoartelor de activitate, chiar dacă aceste documente nu provin direct de la întreprinderea sancţionată. Atât timp cât recurenta este menţionată în respectivele rapoarte, iar din redarea situaţiei de fapt rezultă contactul dintre concurenţi, nu este necesar ca astfel de înscrisuri să aibă caracter bilateral, cum în mod eronat susţine recurenta, impunându-se acordarea unei importanţe sporite împrejurării în care un înscris a fost întocmit în legătură imediata cu faptele (Hotărârea Tribunalului din 11 martie 1999, Ensidesa/Comisia, T-157/94, punctul 312) sau de un martor direct al acestor fapte (Hotărârea JFE Engineering şi alţii/Comisia, punctul 207).

Cu referire la încadrarea actul material, astfel dovedit, din data de 10.11.2012, ca "act material al faptei unice şi complexe, continue derulată în perioada 2011-2015, având în plan central societatea B. SRL" Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului, că potrivit jurisprudenţei instanţei europene în cauzele C-293/13P şi C-294/13P "(...) este posibil ca o întreprindere să nu fi participat în mod direct decât la o parte dintre comportamentele anticoncurenţiale care compun încălcarea unică şi continuă, dar să fi cunoscut toate celelalte comportamente ilicite preconizate sau puse în aplicare de ceilalţi participanţi la înţelegere pentru atingerea aceloraşi obiective sau să fi putut să le prevadă în mod rezonabil şi să fi fost pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea. Într-un astfel de caz, Comisia are deopotrivă dreptul să stabilească în sarcina acestei întreprinderi răspunderea pentru toate comportamentele anticoncurenţiale care compun o asemenea încălcare şi, prin urmare, pentru aceasta în totalitate".

De asemenea, în cauzele C-239/11P, C-489/11P şi C-498/11 P, s-a reţinut că " pe de altă parte, pentru calificarea a diferite acţiuni drept încălcare unică şi continuă nu trebuie să se verifice dacă prezintă o legătură de complementaritate, în sensul că fiecare dintre acestea este destinată să facă faţă uneia sau mai multor consecinţe ale concurenţei normale şi contribuie, prin intermediul unei interacţiuni, la realizarea ansamblului efectelor anticoncurenţiale dorite de autorii acestora în cadrul unui plan global care vizează un obiectiv unic. În schimb, condiţia referitoare la noţiunea de obiectiv unic implică necesitatea de a verifica dacă nu există elemente care caracterizează diferitele comportamente ce fac parte din încălcare şi care să poată să indice că comportamentele materiale adoptate de alte întreprinderi participante nu au acelaşi obiect sau acelaşi efect anticoncurenţial şi, în consecinţă, nu se înscriu într-un «plan de ansamblu» în considerarea obiectului lor identic care denaturează concurenţa în cadrul pieţei interne."

Din probatoriul administrat de către pârâtă în cadrul investigaţiei, rezultă că toate eforturile întreprinderilor participante urmăreau un obiectiv anticoncurenţial comun, şi anume împărţirea partizilor de lemn fasonat sau pe picior în cadrul licitaţiilor organizate de Romsilva sau de ocoale silvice private.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care, consfinţind hotărârea Tribunalului, a reţinut în cauza Comisia/Anic Partecipazioni SpA că "rezultă din art. 101 din Tratat că un acord poate consta nu numai dintr-un act izolat, ci şi dintr-o serie de acte sau conduite continue" şi că "ar fi artificial să se divizeze o astfel de conduită continuă, caracterizată printr-un singur scop, tratând-o ca fiind formată din mai multe încălcări separate, aceasta fiind o singură încălcare care s-a manifestat progresiv atât prin acorduri, cât şi prin practici concertate".

Înalta Curte constată că, dacă ar accepta criticile recurentei reclamante referitoare la imposibilitatea răspunderii pentru "integralitatea comportamentului anticoncurenţial", s-ar ajunge la o absolutizare a conceptului de "încălcare unică", fiind evident că, în realitate, acesta nu se referă la a răspunde efectiv pentru întregul comportament al tuturor participanţilor, ci pentru o faptă de aceeaşi natură cu a celorlalţi participanţi, săvârşită cu acelaşi grad de vinovăţie, individualizarea efectivă a răspunderii diferenţiindu-se pentru fiecare participant în funcţie de implicarea efectivă în săvârşirea faptei.

Astfel, autoritatea de concurenţă, în urma coroborării probelor şi cu respectarea dispoziţiilor legale, a stabilit că recurenta reclamantă a participat la o faptă complexă, unică şi continuă, constând într-o înţelegere/practică concertată de împărţire a pieţei şi/sau a surselor de aprovizionare, realizată de părţile implicate, în perioada de timp cuprinsă în intervalul 15.11.2011-28.02.2015, având în plan central întreprinderea B. S.R.L..

Înalta Curte constată că nu este întemeiată nici critica privind împlinirea termenului de prescripţie pentru aplicarea sancţiunii în condiţiile în care recurenta se raportează, eronat, la termenul de cinci ani reglementat de art. 63 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, care ar fi început să curgă la data de 10.11.2012, când a avut loc licitaţia de la Composesoratul Siculeni.

Astfel, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, în temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. (3) coroborat cu art. 64 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1996, declanşarea investigaţiei faţă de I. S.R.L. (denumirea anterioară a B.), prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 128/17.02.2016, a produs efect întreruptiv şi faţă de recurenta reclamantă, aceasta fiind implicată în fapta unică şi continuă săvârşită de întreprinderea I. S.R.L. (în prezent B. SRL), care era vizată în mod expres de ordinul de extindere. Rezultă, astfel că, la data de 17.02.2016, a intervenit întreruperea termenului de prescripţie faţă de reclamantă, curgând un nou termen de prescripţie de 5 ani. Termenul de prescripţie a fost din nou întrerupt faţă de recurentă prin declanşarea investigaţiei de către intimata pârâtă în raport cu aceasta prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 773/21.05.2018, astfel încât, termenul de prescripţie pentru aplicarea sancţiunii s-ar împlini, cu respectarea regulii privind împlinirea perioadei egale cu dublul termenului de prescripţie, impuse de art. 64 alin. (4) teza a II-a din Legea concurenţei nr. 21/1996, la 10.11.2022, la 10 ani de la data săvârşirii actului material din 10.11.2012, sancţiunea fiind, însă, aplicată în anul 2020, cu respectarea termenului de prescripţie.

Cu privire la critica privind menţionarea calităţii de, notar public" (sentinţa primei instanţe, pag 31, par 6), Înalta Curte constată că, în fapt, eroarea materială strecurată nu este de natură să afecteze legalitatea sentinţei.

A mai invocat recurenta reclamantă că instanţa de fond nu a analizat argumentul privind posibila existenţă a unui abuz de poziţie dominantă, prevăzut şi sancţionat de art. 6 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi de art. 102 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, al B., aflată în poziţie dominantă pe piaţa prelucrării de material lemnos asupra A., prin impunerea unor condiţii contractuale care ar putea conduce la inexistenţa unei înţelegeri anticoncurenţiale.

Or, se constată că această critică de nelegalitate a actului contestat, în primul rând, nu a fost invocată în termen în faţa primei instanţe, neputând fi invocată omisso medio direct în recurs, şi, în al doilea rând, recurenta nu a detaliat care anume elemente din atitudinea B. ar fi condus la concluzia existenţei unui abuz de poziţie dominantă.

În ceea ce priveşte critica din recurs privind nelegalitatea sentinţei recurate prin prisma statuărilor asupra individualizării sancţiunii, Înalta Curte constată că intimata a individualizat corect sancţiunea aplicată, reţinând că fapta reclamantei se încadrează în "abateri grave" întrucât reprezintă restricţii orizontale ale concurenţei prin obiect.

Consiliul Concurenţei a stabilit un algoritm obiectiv de sancţionare, făcând o diferenţă evidentă în Decizia nr. 71/2020 cu privire la sancţiunea aplicată IMM-urilor (cum este şi recurenta). Astfel, pentru IMM-uri, s-a stabilit cel mai mic procent al sancţiunii, respectiv 4% şi s-a adăugat un procent de 0,05% pentru fiecare act material. Cum în sarcina recurentei a fost reţinut actul material din 10.11.2012, amenda fost raportată la procentul minim de 4%; de asemenea a fost reţinută o durată scurtă a faptei prin raportare la un singur act material. Totodată, au fost reţinute circumstanţe atenuante, astfel că nivelul de bază al amenzii a fost redus cu 10% întrucât a dovedit existenţa şi implementarea efectivă a unui program de conformare cu regulile de concurenţă; cu încă 10% întrucât activitatea recurentei reclamante a fost afectată de criza generată de pandemia Covid-19; precum şi cu un procent de încă 5% din nivelul de bază întrucât recurenta a dovedit derularea de acţiuni şi seminarii de instruire cu tematică privind conformarea cu regulile de concurenţă, cu partenerii săi comerciali externi.

În ceea ce priveşte argumentele recurentei privind încadrarea faptei ca fiind de gravitate mică, Înalta Curte constată că, potrivit pct. 11 lit. c) din Instrucţiunile emise pentru individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 din Legea nr. 21/1996, în cadrul faptelor de gravitate mare se încadrează restricţiile pe orizontală de natura celor prevăzute de art. 7 alin. (4) lit. a) din lege, în timp ce în sarcina recurentei reclamante s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996 raportat la art. 101 TFUE întrucât a participat la o faptă de tip cartel, de împărţire a pieţei, prin urmare, restricţia este orizontală prin obiect.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este, de asemenea, nefondat.

Astfel, potrivit art. 23 alin. (5) din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din Tratat (în prezent, art. 101 şi 102 TFUE): "Deciziile luate în temeiul alin. (1) şi (2) nu sunt de natură penală." În acelaşi timp, aspectele invocate de recurentă raportat la hotărârea CEDO Menarini Diagnostics v. Italia (cauza nr. 43509/08) nu au incidenţă în cauza de faţă, întrucât în cauza respectivă nu s-a specificat că în materia concurenţei se aplică standardul probatoriu "dincolo de orice dubiu rezonabil", ci că "natura unei proceduri administrative poate diferi, în mai multe privinţe, de natura unei proceduri penale în sensul strict al termenului". De asemenea, Curtea EDO a constatat că nu a existat o încălcare a art. 6 din CEDO, motivat de faptul că instanţele administrative au exercitat un control complet cu privire la activitatea autorităţii de concurenţă din Italia; controlul oferit de legislaţia din Italia prevedea posibilitatea de a fi verificate atât proporţionalitatea măsurilor luate de autoritate, cât şi a sancţiunilor aplicate, constatându-se că instanţa specializată ar fi putut cenzura inclusiv modalitatea de individualizare a sancţiunii, indiferent de calificarea acesteia ca având natură penală sau nu. Or, atâta timp cât instanţa are competenţa de a verifica legalitatea atât a măsurilor luate de Consiliul Concurenţei în cursul unei investigaţii, cât şi a sancţiunilor aplicate prin decizia de sancţionare, nu se poate reţine o încălcare a art. 6 din CEDO, invocată în recurs.

Totodată, referitor la posibilitatea existenţei unei explicaţii plauzibile alternative, aceasta nu este incidentă în cauză întrucât recurenta nu a demonstrat existenţa unei alternative plauzibile încălcării, în condiţiile în care sarcina probei justificărilor obiective îi aparţine, raţiune pentru care legiuitorul Uniunii a edictat regula ca atare în Regulamentul 1/2003.

6. Soluţia instanţei de recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1230 din 15 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 29 februarie 2024.