Incompatibility of parliamentary public employee holding local office and party membership; validity of suspension of right under Law 7/2006 and res judicata effect

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea raportului de evaluare nr. x/26.01.2021.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 231 din 21.12.2021, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a adreselor nr. x/11.08.2020 şi nr. y/20.08.2020 invocată de pârâtele Agenţia Naţională de Integritate şi Autoritatea Electorală Permanentă, şi ca neîntemeiată, acţiunea dedusă judecăţii.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, care a solicitat casarea acesteia şi, în principal, trimiterea cauzei spre judecare aceleiaşi instanţe, iar, în subsidiar, reţinerea cauzei spre judecare şi, în consecinţă, admiterea excepţiilor de nelegalitate, admiterea acţiunii şi anularea raportului de evaluare nr. x/26.01.2021.

3.1. În primele două motive de casare, încadrate în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de fond i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, deoarece nu a analizat toate motivele de nelegalitate ale actului administrativ unilateral cu caracter individual ce formează obiectul judecăţii.

În dezvoltarea acestor motive de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Judecătorul fondului cauzei nu a prezentat, în concret, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea sa şi nu a răspuns argumentelor care constituie cauza juridică a cererii de chemare în judecată, respectiv nu a procedat la motivarea înlăturării lor.

În concret, instanţa nu s-a pronunţat decât asupra excepţiei de inadmisibilitate a excepţiilor de nelegalitate invocate de reclamant, fără însă a mai motiva hotărârea cu privire la aspectele de incompatibilitate contestate de parte.

Instanţa s-a limitat să preia apărările expuse de pârâta Agenţia Naţională de Integritate fără să prezinte raţionamentul juridic propriu care fundamentează soluţia pronunţată. Recurentul opinează în sensul că, prin nemotivarea sentinţei, i-au fost vătămate drepturile procesuale, iar vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru a se asigura părţilor dublul grad de jurisdicţie.

În mod nelegal, instanţa a făcut trimitere la norme care nu au legătură cu suspendarea de drept invocată în cazul de faţă unde partea, chiar prin plângerea formulată, a făcut referire la prevederile art. 10 alin. (1) lit. a) şi art. 61 alin. (1) lit. a), iar nu la art. 10 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006. Ca atare, instanţa a reţinut puterea de lucru judecat în raport de o soluţie judiciară care nu prezenta relevanţă în speţa de faţă. Or, instanţa trebuia să se raporteze la susţinerea potrivit căreia partea era angajată cu contract individual de muncă la Camera Deputaţilor, iar nu la biroul parlamentar, şi să reţină incidenţa dispoziţiilor art. 512 alin. (3) şi art. 513 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

În altă ordine de idei, recurentul arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat nici asupra raportului dintre legea generală şi legea specială, ceea ce reprezintă încălcarea prevederilor art. 425 C. proc. civ. În realitate, instanţa trebuia să aplice principiul de drept "specialia generalibus derogant" şi să reţină că atâta timp cât există o lege specială pentru funcţionarii publici parlamentari, respectiv Legea nr. 7/2006, trebuia să se aplice prevederile acelei legi, iar nu ale legii generale, mai precis Legea nr. 208/2015 invocată de pârâtă prin raportul de evaluare nr. x/26.01.2021.

În fine, recurentul precizează şi faptul că instanţa de prima jurisdicţie nu s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate pe care acesta a invocat-o în şedinţa publică din data de 16.11.2021, cu privire la prevederile speciale ale art. 11 alin. (5) din Legea nr. 7/2006 referitoare la constatarea incompatibilităţilor funcţionarilor publici parlamentari.

3.2. În motivul de casare încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în condiţiile în care toate drepturile şi obligaţiile sale ce derivau din calitatea sa de funcţionar public în cadrul Autorităţii Electorale Permanente erau suspendate, situaţie în raport cu care nu se putea afla în starea de incompatibilitate reglementată de prevederile art. 102 alin. (9) din Legea nr. 208/2015.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurentul a subsumat următoarele critici de nelegalitate ale sentinţei:

În mod eronat, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a adreselor nr. x/11.08.2020 şi nr. y/20.08.2020, în contextul în care acestea sunt acte administrative care stau la baza emiterii raportului Agenţiei Naţionale de Integritate.

Refuzul instituţiei publice competente de a emite un act de constatare a suspendării de drept a raportului de funcţie este un act administrativ asimilat, ceea ce face aplicabile prevederile art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Recurentul opinează în sensul că nelegalitatea adreselor aflate în discuţie este reprezentată de refuzul nejustificat al intimatei de a constata existenţa suspendării de drept a raportului de funcţie, în condiţiile în care Autoritatea Electorală Permanentă şi-a fundamentat sesizarea pe acest refuz nejustificat şi pe adresa nr. x/11.08.2020 şi a considerat că nu poate fi vorba despre suspendarea de drept a raportului de funcţie.

Partea arată că i-au fost aplicate două sancţiuni pentru constatarea stării de incompatibilitate, ceea ce reprezintă încălcarea principiului "non bis in idem".

În altă ordine de idei, recurentul susţine că a solicitat Preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente eliberarea documentului constatator al suspendării de drept din funcţia publică (adresa din data de 19.06.2020), dar acesta i-a respins solicitarea şi a procedat la aplicarea mai multor sancţiuni ce au fost anulate majoritar de către instanţa specializată. Însă, atâta vreme cât în discuţie este un caz de suspendare de drept din funcţia publică, în raport de prevederile art. 512, art. 528 din Codul administrativ şi art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 7/2006, el nu are nevoie de aprobare din partea conducătorului autorităţii publice. Cu toate acestea, împrejurarea că intimata Agenţia Naţională de Integritate a invocat inexistenţa suspendării de drept, datorită refuzului Preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente de a elibera documentul constatator, echivalează cu invocarea propriei culpe de către această autoritate.

În opinia recurentului, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că fapta de a exercita funcţia de consilier local al unui partid este de natură să genereze o stare de incompatibilitate, fără a ţine seama că a intervenit suspendarea de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public, aşa cum este şi cazul său. În acest sens, chiar şi intimata Agenţia Naţională de Integritate, prin adresa nr. x/01.02.2021, comunica faptul că exercitarea funcţiei de consilier local simultan cu deţinerea unei funcţii publice de conducere din cadrul AEP, nu este de natură să genereze o stare de incompatibilitate, dacă intervine suspendarea raportului de serviciu al funcţionarului public, potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) lit. a) şi art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 7/2006.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata Autoritatea Electorală Permanentă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare. În subsidiar, partea a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în raport de argumentele menţionate la dosar.

4.2. Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru apărările prezentate la dosar.

4.3. Recurentul a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata Autoritatea Electorală Permanentă în care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, deoarece această parte a fost citată doar pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată în cauză .

4.4. Recurentul a formulat răspuns şi la întâmpinarea depusă de intimata Agenţia Naţională de Integritate .

5. Alte aspecte procesuale

Recurentul a formulat un motiv suplimentar de nulitate a sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, a solicitat casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre judecare la prima instanţă .

Intimatele Agenţia Naţională de Integritate şi Autoritatea Electorală Permanentă au depus note scrise referitor la acest motiv de nulitate, prin care au cerut respingerea lui ca tardiv formulat, precum şi ca inadmisibil.

Ulterior, recurentul a arătat că nu mai susţine acest motiv de nulitate a sentinţei atacate depus la data de 16.10.2023.

Înalta Curte a încuviinţat recurentului administrarea probei cu înscrisuri.

6. Soluţia instanţei de recurs

6.1. Consideraţii generale

Recurentul a supus controlului de legalitate, pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, Raportul de evaluare nr. x/26.01.2021 emis de intimata Agenţia Naţională de Integritate. Prin acest act administrativ unilateral cu caracter individual, intimata a concluzionat în sensul că recurentul nu a respectat regimul juridic al incompatibilităţilor prin deţinerea simultană a funcţiei de consilier parlamentar la Filiala Sud-Muntenia a Autorităţii Electorale Permanente şi a calităţii de membru al unui partid politic, în perioada 01.07.2020 - 05.11.2020, încălcând astfel dispoziţiile art. 102 alin. (9) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.

După cum s-a menţionat la pct. 2 al deciziei de faţă, instanţa de primă jurisdicţie a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a adreselor nr. x/11.08.2020 şi nr. y/20.08.2020 invocată de pârâtele Agenţia Naţională de Integritate şi Autoritatea Electorală Permanentă, şi, ca neîntemeiată, acţiunea dedusă judecăţii.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a analizat în mod detaliat şi judicios dispoziţiile normative incidente pe subiectul analizat, susţinerile părţilor litigante, precum şi întregul probatoriu administrat în cauză, iar concluzia la care a ajuns este corectă.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de recurent, subsumate motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

6.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Ipotezele legale în care se poate reţine nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, conform motivului de casare analizat, sunt: existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, contrarietatea evidentă între dispozitiv şi considerente, omisiunea motivării soluţiei din dispozitiv, precum şi prezentarea în exclusivitate a unor motive străine de natura pricinii.

În urma verificării conţinutului hotărârii recurate, instanţa de control judiciar apreciază că niciuna dintre ipotezele legale subsumate motivului de casare analizat nu se regăsesc în cauza de faţă. Prima instanţă a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, sentinţa nu cuprinde considerente contradictorii, nu există contradicţii între considerentele reţinute în aceasta şi soluţia pronunţată care să conducă la concluzia că nu se poate analiza raţionamentul logico-juridic în baza căruia a fost pronunţată. Sumarizând, se poate afirma faptul că hotărârea judecătorească analizată răspunde cerinţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în contextul în care, în cuprinsul acesteia se regăsesc prezentate situaţia de fapt dedusă judecăţii, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi arătarea argumentelor pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au respins cererile părţilor.

Împrejurarea că prima instanţă a reţinut faptul că în speţa analizată operează puterea de lucru judecat în ceea ce priveşte suspendarea de drept a raportului de serviciu existent între recurent şi Autoritatea Electorală Permanentă nu poate echivala cu refuzul instanţei de a se pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii. În realitate, recurentul îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de fond în legătură cu puterea de lucru judecat, ceea ce nu poate fi subsumat acestui motiv de casare.

În mod indiscutabil, faptul că judecătorul fondului cauzei a reţinut ca fiind aplicabile raportului de serviciu al recurentului prevederile Legii nr. 208/2015 şi ale Legii nr. 7/2006, fără a face, într-adevăr, nicio referire la raportul dintre legea generală şi cea specială nu poate atrage nulitatea hotărârii judecătoreşti atacate, după cum se solicită de către recurent.

Instanţa de control judiciar apreciază că nu pot constitui "motive contradictorii", în accepţiunea cazului de casare analizat, argumentaţia instanţei de primă jurisdicţie în legătură cu faptul că între recurent şi Camera Deputaţilor a fost încheiat contractul individual de muncă nr. x/11.06.2020, pentru ca ulterior aceasta să menţioneze faptul că recurentul a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor. Desigur, existenţa contractului de muncă anterior nominalizat nu ar putea înlătura starea de incompatibilitate reţinută prin raportul de evaluare analizat în prezenta cauză.

În consecinţă, în raport de toate considerentele anterioare expuse, instanţa de control judiciar apreciază că este nefondat motivul de casare analizat.

6.3. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"),

Motivul de casare în discuţie are în vedere neregularităţi procedurale, precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului, în speţă, principiul dreptului la apărare şi principiul dreptului la un proces echitabil.

Contrar celor expuse de recurent şi, Înalta Curte apreciază că prima instanţă nu a încălcat dreptul la apărare al recurentului, precum şi dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care, aşa cum s-a menţionat la pct. 6.2 al prezentei decizii, aceasta a analizat şi s-a pronunţat asupra tuturor susţinerilor sale. Prin urmare, şi acest motiv de casare este nefondat.

6.4. Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

6.4.1. Critica recurentului referitoare la soluţionarea excepţiei de nelegalitate

Recurentul susţine faptul că în mod eronat instanţa de fond a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a adreselor nr. x/11.08.2020 şi nr. y/20.08.2020, în contextul în care acestea sunt acte administrative care stau la baza emiterii raportului Agenţiei Naţionale de Integritate.

De asemenea, partea menţionează şi faptul că instanţa de prima jurisdicţie nu s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate pe care acesta a invocat-o în şedinţa publică din data de 16.11.2021.

Criticile recurentului sunt nefondate.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine faptul că excepţia de nelegalitate, reglementată de prevederile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative (control indirect) şi tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidenţă într-o cauză aflată pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de obiect sau de stadiul procesual.

Instanţa investită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate are obligaţia de a verifica condiţiile de admisibilitate ale acesteia, fiind vorba despre:

- condiţii procedurale legate de invocarea excepţiei - aceasta poate fi invocată oricând în cadrul unui proces, de părţi, de procuror sau de instanţă, din oficiu:

- condiţia legată de obiectul excepţiei - aceasta trebuie să vizeze un act administrativ individual, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; actul administrativ individual în discuţie să nu fie exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, potrivit prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituţia României şi art. 5 din Legea nr. 554/2004;

- condiţia relevanţei excepţiei - soluţia ce urmează a fi pronunţată asupra litigiului să depindă de actul administrativ cu caracter individual; această condiţie presupune afirmarea şi probarea interesului procesual pe care îl prezintă rezolvarea prealabilă a excepţiei, în raport cu obiectul şi circumstanţele cauzei.

Aşadar, prima operaţiune pe care o are de îndeplinit instanţa este aceea a verificării condiţiilor de admisibilitate anterior prezentate, operaţiune care a fost realizată şi în cauza de faţă de către instanţa de primă jurisdicţie.

După cum s-a arătat în cele de mai sus, recurentul critică argumentaţia primei instanţe în legătură cu regimul juridic al adreselor atacate pe calea excepţiei de nelegalitate.

Prin adresa nr. x/11.08.2020 emisă de intimata Autoritatea Electorală Permanentă s-a comunicat faptul că nu a intervenit suspendarea de drept a raportului de funcţie al recurentului cu această autoritate publică.

Adresa nr. x/20.08.2020 emisă de intimata Autoritatea Electorală Permanentă nu reprezintă sesizarea în baza căreia a fost demarată lucrarea nr. x/14.07.2020, finalizată prin emiterea raportului de evaluare contestat în cauză, ci transmite unele date şi informaţii către intimata Agenţia Naţională de Integritate.

În raport de conţinutul celor două adrese, în mod corect prima instanţă a apreciat că acestea nu sunt acte administrative, întrucât nu dau naştere, nu modifică sau nu sting raporturi juridice. Ca atare, ele nu îndeplinesc trăsăturile unui act administrativ cu caracter individual, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Pe cale de consecinţă, în mod justificat instanţa de fond a reţinut inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate în privinţa celor două adrese analizate.

În fine, contrar susţinerilor recurentului, trebuie menţionat şi faptul că, în cadrul analizei unei excepţii de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual, instanţa competentă nu trebuie să verifice legalitatea operaţiunilor administrative care au stat la baza actului administrativ, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Instanţa investită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate verifică concordanţă actului administrativ ce formează obiectul excepţiei cu legea în baza căreia a fost emis.

6.4.2. Criticile recurentului referitoare la existenţa stării de incompatibilitate

În primul rând, trebuie menţionat faptul că, aşa cum s-a prezentat la pct. 1 al prezentei decizii, obiectul acţiunii în contencios administrativ îl reprezintă verificarea legalităţii raportului de evaluare nr. x/26.01.2021 emis de intimata Agenţia Naţională de Integritate. Ca atare, instanţa nu a fost investită cu analiza legalităţii ordinelor nr. 426/03.07.2020 şi nr. 439/13.07.2020 emise de Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente.

* În al doilea rând, recurentul susţine că în mod greşit instanţa de fond a reţinut puterea de lucru judecat în privinţa chestiunii referitoare la suspendarea de drept a raportului de serviciu dintre acesta şi Autoritatea Electorală Permanentă.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine următoarea situaţie de fapt relevantă în speţă:

Prin Ordinul nr. 226/2007 emis de Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, recurentul a fost numit în funcţia publică parlamentară de conducere de Director în cadrul Filialei Sud-Muntenia a Autorităţii Electorale Permanente, începând cu data de 20.08.2007.

Prin Ordinul nr. 421/25.04.2019 emis de Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, recurentul a fost reîncadrat pe funcţia publică parlamentară de Director, gr. II în cadrul Filialei Sud-Muntenia a Autorităţii Electorale Permanente.

Prin Ordinul nr. 439/2019 emis de Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, recurentul a fost trecut pe funcţia publică parlamentară de execuţie de consilier parlamentar, la aceeaşi filială, începând cu data de 13.07.2019.

Prin adresa nr. x/11.06.2020, recurentul a adus la cunoştinţa Preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente faptul că, începând cu data de 15.06.2020, este încadrat la biroul parlamentar al deputatului B., unde îşi va desfăşura activitatea, şi a invocat incidenţa prevederilor art. 61 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată (a se vedea dosar fond).

Prin adresa nr. x/27.07.2020, recurentul a solicitat Preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente eliberarea actului prin care să se constate faptul că raportul său de serviciu este suspendat, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată. În motivarea cererii, recurentul a precizat faptul că, începând cu data de 15.06.2020, este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea la cabinetul unui demnitar (a se vedea dosar fond).

Recurentul a încheiat cu Camera Deputaţilor contractul individual de muncă nr. x/11.06.2020 prin care a fost angajat la biroul parlamentar al deputatului B., începând cu data de 15.06.2020.

Prin adresa nr. x/11.08.2020, Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente a răspuns la cererea recurentului, în sensul că se află în imposibilitatea de a emite actul administrativ de suspendare a raportului de serviciu, întrucât, faţă de dispoziţiile art. 544 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, deputaţii nu fac parte dintre demnitarii cu drept de a organiza un cabinet, în accepţiunea prevederilor art. 61 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006 (a se vedea dosar fond).

Prin acţiunea dedusă judecăţii, recurentul a susţinut că nu se află în stare de incompatibilitate, întrucât nu i se poate imputa încălcarea prevederilor art. 102 alin. (9) din Legea nr. 208/2015, în contextul în care raportul său de serviciu cu Autoritatea Electorală Permanentă era suspendat de drept, fiind aplicabile dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006.

Înalta Curte apreciază că mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că, prin sentinţa civilă nr. 207 din 09.03.2021 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020 (soluţie rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal) a fost dezlegată chestiunea litigioasă privind suspendarea de drept a raportului de serviciu al recurentului cu Autoritatea Electorală Permanentă. În concret, în cadrul acestui dosar s-a menţionat faptul că nu a operat suspendarea de drept a raportului de serviciu al recurentului, întrucât nu sunt incidente prevederile art. 61 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006 (sn).

Cu alte cuvinte, instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat existenţa puterii de lucru judecat pe chestiunea suspendării de drept a raportului de serviciu al recurentului, în raport de hotărârea judecătorească anterior nominalizată.

În cadrul memoriului de recurs, partea susţine faptul că prima instanţă trebuia să reţină puterea de lucru judecat în raport de hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului, în raport de argumentele ce vor fi redate în continuare.

Prin sentinţa nr. 133/18.02.2022 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă acţiunea reclamantului A. având ca obiect anularea Ordinului nr. 30/19.01.2021 prin care Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente a dispus eliberarea sa din funcţia publică parlamentară de execuţie de consilier parlamentar în cadrul Filialei Sud-Muntenia a Autorităţii Electorale Permanente, repunerea în situaţia anterioară şi acordarea drepturilor salariale cuvenite pe perioada eliberării din funcţie.

Prin decizia nr. 1204/09.11.2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 133/18.02.2022, a casat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe. În considerentele deciziei, instanţa de control judiciar a reţinut faptul că instanţa de fond nu analizat un argument esenţial invocat de recurent în susţinerea demersului său judiciar, respectiv acela că raportul său de funcţie a fost suspendat de drept, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 7/2006, începând cu data de 15.06.2020, deoarece a fost numit pe perioadă determinată la Camera Deputaţilor.

În fond după casare, prin sentinţa nr. 501/20.09.2023, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, a fost admisă acţiunea reclamantului, a fost anulat Ordinul nr. 30/19.01.2021 emis de Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente şi a fost obligată pârâta Autoritatea Electorală Permanentă să îl reintegreze pe reclamant în funcţia deţinută anterior şi să îi plătească drepturile salariale cuvenite în perioada cuprinsă între momentul destituirii şi cel al reintegrării. În considerentele sentinţei, instanţa a arătat faptul că nelegalitatea Ordinului nr. 67/21.02.1019 privind numirea Comisiei de Disciplină din cadrul Autorităţii Electorale Permanente atrage nulitatea rapoartelor de disciplină nr. 85/CD/14.01.2021 şi nr. 86/CD/14.01.2021 şi, implicit, a Ordinului nr. 30/19.01.2021 emis de Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (a se vedea dosar recurs).

Instanţa de control judiciar apreciază că soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2021 nu prezintă relevanţă juridică din perspectiva chestiunii litigioase analizate, deoarece în cadrul acestuia a fost adus în discuţie de către recurentul A. un alt temei juridic al suspendării de drept a raportului său de funcţie, respectiv prevederile art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 7/2006. În atare situaţie, în mod justificat prima instanţă a analizat puterea de lucru judecat în raport de dezlegarea dată în dosarul nr. x/2020, care a verificat dacă a intervenit sau nu suspendarea de drept a raportului său de funcţie în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 7/2006, dispoziţii care, de altfel, au fost invocate de parte prin adresa nr. x/11.06.2020, după cum s-a arătat în cele de mai sus.

În consecinţă, susţinerea recurentului potrivit căreia a devenit membru al unui partid politic şi a candidat, în cadrul alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din data de 27.09.2020, pentru funcţia de primar, respectiv de consilier local din partea C., după momentul în care raportul său de funcţie era suspendat este lipsită de substanţă juridică.

* O altă critică de nelegalitate a sentinţei formulată de recurent vizează faptul că în mod greşit prima instanţă nu a valorificat prevederile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată.

Existenţa unei proceduri speciale de constatare şi de sesizare a incompatibilităţilor, prevăzută de Regulamentul intern al funcţionarilor publici parlamentari din structurile de specialitate ale Camerei Deputaţilor sau Senatului aprobate de Biroul permanent al fiecărei Camere nu are nicio relevanţă juridică. În acest sens, trebuie luate în considerare dispoziţiile Legii nr. 144/2007 şi ale Legii nr. 176/2010 care reglementează modalitatea de constatare a incompatibilităţilor, precum şi faptul că unica autoritate care are competenţa de a întocmi rapoarte de evaluare prin care se constată existenţa unui incident de integritate este Agenţia Naţională de Integritate.

Este de observat faptul că Regulamentul în discuţie reglementează o "procedură specială" aplicabilă în situaţia în care chiar funcţionarul public parlamentar constată că se află într-o situaţie de incompatibilitate. Or, în speţa de faţă, recurentul nu se încadrează într-o atare situaţie, deoarece acesta nu s-a prevalat de dispoziţiile art. 62 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, modificările şi completările ulterioare, conform cărora: "Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public parlamentar în următoarele situaţii: pentru participare la campania electorală până ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales. Cererea de suspendare a raportului de serviciu se face în scris, motivat, cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data de la care se solicită suspendarea."

*O altă critică de nelegalitate a sentinţei formulată de recurent vizează inaplicabilitatea prevederilor art. 102 alin. (9) din Legea nr. 208/2015 în privinţa sa.

Înalta Curte nu poate primi nici această critică.

Conform dispoziţiei normative anterior enunţate, personalul aparatului de specialitate al Autorităţii Electorale Permanente cu statut de funcţionar public parlamentar nu poate face parte din partide politice sau formaţiuni politice.

Totodată, alin. (6) al articolului în discuţie menţionează faptul că: "Prevederile Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător personalului din aparatul de specialitate al Autorităţii Electorale Permanente."

Ca atare, recurentul, în calitatea sa de funcţionar public parlamentar în cadrul Autorităţii Electorale Permanente avea obligaţia să respecte toate interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de cele două legi anterior arătate, ele fiindu-i aplicabile deopotrivă.

* Recurentul critică şi modalitatea de apreciere de către instanţa de fond a probatoriului.

Instanţa de control judiciar apreciază că aceasta este o critică de netemeinicie a sentinţei atacate. Or, recursul este o cale extraordinară de atac prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu îi schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie cazului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

* O altă critică de nelegalitate a sentinţei formulată de recurent vizează aplicarea a două sancţiuni pentru constatarea stării de incompatibilitate, ceea ce reprezintă încălcarea principiului "non bis în idem".

Instanţa de control judiciar arată că susţinerea recurentului, care nu se regăseşte şi în acţiunea introductivă de instanţă, nu poate fi examinată cu ocazia soluţionării recursului, în condiţiile în care nu a făcut obiectul analizei primei instanţe, ci a fost invocată direct în calea de atac a recursului. Or, în stadiul procesual al recursului nu pot fi invocate motive noi de nelegalitate ale actului administrativ dedus judecăţii care nu au fost supuse dezbaterilor în faţa instanţei de fond, neputând face astfel obiectul căi de atac formulate, faţă de dispoziţiile art. 478 C. proc. civ., raportat la art. 494 din acelaşi act normativ. În consecinţă, această critică de nelegalitate nu poate fi primită.

6.4.3. În consecinţă, în raport de aspectele anterior prezentate, instanţa de control judiciar apreciază că este nefondat cazul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 231 din 21 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 28 februarie 2024.