Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1114/2024 AI generated

Sport agency's refusal to include claimant on merit indemnity list upheld as unjustified; inclusion and disclosure ordered.

Case Number Decizia nr. 1114/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the National Agency for Sport as unfounded, thereby upholding the first-instance judgment that had ordered the agency to submit a prioritized proposal list for the merit indemnity to the National Commission, including the claimant's name, and to communicate the requested information (tie-breaking criteria, proposal list, and allocated slots). The dispute arose from the claimant's repeated requests to the Ministry of Youth and Sport for communication of the criteria and lists used for awarding the merit indemnity under Law No. 118/2002, and for inclusion on the proposal list; the agency refused, citing the absence of available slots. The court found that Articles 3, 4, and 41 of Law No. 118/2002, and Articles 7 and 19 of the Implementing Norms approved by Government Decision No. 859/2003, impose a duty to assess eligibility and include qualifying applicants on a prioritized list regardless of current vacancies, since the National Commission alone decides on actual allocation; the agency's refusal therefore constituted unjustified refusal under Article 2(1)(i) of Administrative Litigation Law No. 554/2004, making the appeal ground under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code inapplicable.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 3 lit. d) din Legea nr. 118/2002, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 544/2004, art. 486 C. proc. civ, art. 201 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004; Sport agency's refusal to include claimant on merit indemnity list upheld as unjustified; inclusion and disclosure ordered: The dispute arose from the claimant's repeated requests to the Ministry of Youth and Sport for communication of the criteria and lists used for awarding the merit indemnity under Law No. 118/2002, and for inclusion on the proposal list; the agency refused, citing the absence of available slots. The court found that Articles 3, 4, and 41 of Law No. 118/2002, and Articles 7 and 19 of the Implementing Norms approved by Government Decision No. 859/2003, impose a duty to assess eligibility and include qualifying applicants on a prioritized list regardless of current vacancies, since the National Commission alone decides on actual allocation; the agency's refusal therefore constituted unjustified refusal under Article 2(1)(i) of Administrative Litigation Law No. 554/2004, making the appeal ground under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code inapplicable.

Keywords

AI generated
sports law award criteria grounds for cassation civil dispute competition rules requests for information

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din C. proc. civ.

Legal basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.12.2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, solicitând:

(i) obligarea pârâtului să îi răspundă la cererile nr. x/2010, nr. y/2017, nr. z/2017, nr. w/2017, nr. t/2018, nr. s/2018, nr. q/2019, precum si la cele formulate în anul 2020;

(ii) obligarea pârâtului să comunice reclamantului:

- criteriile de departajare, utilizate de Subcomisia de sport, între persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea indemnizaţiei de merit pentru domeniul sport;

- lista cu propuneri înaintată Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit, incluzând şi poziţia pe care se află reclamantul;

- numărul locurilor alocate de Subcomisia de sport pentru categoria "personalităţi", dacă o astfel de defalcare pe categorii există.

(iii) obligarea pârâtului să înainteze "Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit" lista cu propuneri, conţinând ordinea de prioritate la atribuire, incluzând şi numele reclamantului.

1.2. Prin cererea din 26.01.2022, reclamantul şi-a completat acţiunea, solicitând ca pârâtul să răspundă şi la petiţiile înregistrate ulterior depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv la petiţiile nr. 7628/24.06.2021, nr. 10666/15.10.2021 şi nr. 11889/10.11.2021 şi să îi comunice şi dinamica intrărilor şi ieşirilor din sistemul de evidenţă a solicitanţilor, precum şi poziţia pe care petentul a fost înscris pe lista de aşteptare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1405 din data de 14 iulie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, obligând pârâtul:

- să înainteze "Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit" lista cu propuneri, conţinând ordinea de prioritate la atribuire, incluzând şi numele reclamantului;

- să comunice reclamantului: criteriile de departajare, utilizate de Subcomisia de sport, între persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea indemnizaţiei de merit pentru domeniul sport; lista cu propuneri înaintată Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit, incluzând şi poziţia pe care se află reclamantul; numărul locurilor alocate de Subcomisia de sport pentru categoria "personalităţi", dacă o astfel de defalcare pe categorii există.

Totodată, a respins excepţiile lipsei de obiect şi a inadmisibilităţii, unite cu fondul, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată împotriva sentinţei civile nr. 1405 din data de 14 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal

Împotriva sentinţei menţionate anterior, a declarat recurs pârâtul Ministerul Sportului, succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Tineretului şi Sportului, solicitând casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii acţiunii introductive, ca nefondată.

După o expunere succintă a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a arătat că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea eronată a dispoziţiilor materiale incidente, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Făcând referire în acest sens la dispoziţiile art. 2 şi art. 3 lit. d) din Legea nr. 118/2002, ale art. 2 şi art. 7 din Normele de aplicare aprobate prin Anexa nr. 1 la H.G. nr. 859/2002, precum şi la prevederile art. 2 alin. (2) şi (3) din Regulamentul de funcţionare a Comisiei Naţionale, recurentul-pârât a susţinut că recunoaşterea Ministerului Sportului cu privire la îndeplinirea criteriilor legale este o condiţie necesară, dar nu suficientă pentru propunerea de acordare a indemnizaţiei de merit, solicitarea fiind analizată de o subcomisie, prin comparare cu celelalte solicitări, în limita locurilor alocate.

A mai susţinut că, în faţa instanţei de fond, intimatul-reclamant nu a dovedit că solicitarea sa, pe lângă îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 18 din H.G. nr. 859/2003, a îndeplinit şi condiţiile pentru a fi înaintată Comisiei pentru acordarea indemnizaţiilor de merit, respectiv să se încadreze în numărul de locuri aprobate, prin raportare şi la ceilalţi solicitanţi. Or, propunerile Ministerului Sportului pot fi făcute în limita locurilor disponibile sau care se vacantează prin decesul unui beneficiar al indemnizaţiei de merit, în prezent nefiind disponibil niciun loc liber.

Astfel, împrejurarea că o persoană îndeplineşte criteriile legale pentru obţinerea indemnizaţiei de merit nu este suficientă pentru a beneficia de aceasta, acordarea indemnizaţiei putând fi făcuta numai în urma nominalizării de către Comisia naţională pentru acordarea indemnizaţiei de merit, care, la rândul său, primeşte lista cu ordinea atribuirii acestora, în urma analizei făcute de subcomisia de specialitate din cadrul Ministerului Sportului, atunci când numărul persoanelor care îndeplinesc condiţiile este mai mare decât numărul de indemnizaţii alocate sportului. Aşadar, dreptul de apreciere asupra persoanelor incluse în listă aparţine acestei subcomisii şi este condiţionat de existenţa unor locuri disponibile, locuri care nu există în prezent, astfel că nu se poate reţine în sarcina acesteia un refuz nejustificat de soluţionare a cererii.

Intimatul-reclamant nu a fost nominalizat de subcomisia de specialitate din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, în lista pentru atribuirea indemnizaţiei de merit, subcomisia având o marjă largă de apreciere şi, în lipsa unor criterii legale clare, în cauză nu poate fi cenzurat acest refuz de includere a intimatului-reclamant pe listă, neputându-se reţine că acesta avea un drept recunoscut de lege care să fi fost vătămat, în cauză neexistând un exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 544/2004.

4. Apărările formulate în cauză faţă de recursul dedus judecăţii

Intimatul-reclamant A. a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Sportului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia completului de judecată, s-a fixat termen la data de 10 aprilie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului.

6. Alte aspecte procesuale relevante

În timpul şedinţei de judecată din data de 4 octombrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faţă de prevederile H.G. nr. 576/07.07.2023, a luat act de transmiterea calităţii procesuale de la intimatul-pârât Ministerul Sportului, la Agenţia Naţională pentru Sport şi a dispus rectificarea citativului în acest sens, aspect ce a fost consemnat în încheierea de şedinţă de la acea dată.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile invocate prin cererile de recurs şi cu apărările formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Sport este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Din circumstanţele particulare ale cauzei, rezultă că reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului: obligarea pârâtului la soluţionarea cererilor formulate de acesta privind comunicarea criteriilor de departajere utilizate de Subcomisia de sport, între persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea indemnizaţiei de merit pentru domeniul sport; a listei cu propuneri înaintate Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit, incluzând şi poziţia pe care se află reclamantul şi a numărului de locuri alocate de Subcomisia de sport pentru categoria "personalităţi", dacă o astfel de defalcare pe categorii există, precum şi obligarea pârâtului să înainteze Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit lista cu propuneri, conţinând ordinea de prioritate la atribuire, incluzând şi numele reclamantului.

Prima instanţă a respins respins excepţiile lipsei de obiect şi a inadmisibilităţii, unite cu fondul, ca neîntemeiate şi a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, obligând pârâtul să comunice reclamantului informaţiile solicitate, precum şi să înainteze Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit lista cu propuneri, conţinând ordinea de prioritate la atribuire, incluzând şi numele reclamantului.

Pârâtul Ministerul Sportului, în calitate de succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Tineretului şi Sportului, a criticat pentru nelegalitate sentinţa pronunţată de către prima instanţă, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocând aplicarea incorectă a dispoziţiilor art. 18 din H.G. nr. 859/2003. Calitatea procesuală de recurent a fost preluată de Agenţia Naţională pentru Sport, astfel cum s-a dispus prin încheierea de şedinţă din 4 octombrie 2023.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă nu a formulat critici şi cu privire la soluţiile pronunţate asupra excepţiilor lipsei de obiect şi a inadmisibilităţii, acestea intrând în puterea de lucru judecat. Totodată, se observă că recursul recurentei-pârâte vizează doar măsura obligării sale de către prima instanţă, la înaintarea către Comisia naţională pentru acordarea indemnizaţiei de merit a listei cu propuneri, conţinând ordinea de atribuire, incluzând şi numele reclamantului, deşi în prezent nu există locuri vacante, nu şi soluţia pronunţată asupra celuilalt capăt de cerere, privind comunicarea unor informaţii către reclamant, acesta din urmă căpătând caracter definitiv.

În limita învestirii prin cererea de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate invocate.

În soluţionarea prezentului litigiu, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 3, 4 şi 41 din Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit:

"Art. 3. Propunerile pentru acordarea indemnizaţiei de merit se întocmesc anual de către:

a) Academia Română;

b) Ministerul Culturii şi Cultelor;

c) Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

d) Ministerul Tineretului şi Sportului şi se înaintează pentru nominalizare Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit.

Art. 4. (1) Prin prezenta lege se înfiinţează Comisia naţională pentru acordarea indemnizaţiei de merit, compusă din preşedintele Academiei Române, preşedinţii comisiilor de cultură şi ai comisiilor de muncă de la Senat şi de la Camera Deputaţilor, ministrul culturii şi cultelor, ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport şi preşedinţii uniunilor de creatori care fac parte din Alianţa Naţională a Uniunilor de Creatori din România.

(2) Regulamentul de funcţionare a Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit, precum şi criteriile de atribuire a indemnizaţiei de merit se stabilesc de către aceasta împreună cu Secretariatul General al Guvernului.

Art. 41. Comisia naţională pentru acordarea indemnizaţiei de merit analizează şi soluţionează propunerile întocmite şi înaintate de către instituţiile prevăzute la art. 3, în termen de 30 de zile de la data depunerii acestora la secretariatul Comisiei naţionale."

De asemenea, în cauză se impun a fi reţinute şi prevederile art. 7 din Norma de aplicare a Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit, parte integrantă din H.G. nr. 859/2003, potrivit cărora:

"(1) Documentele privind acordarea indemnizaţiei de merit se transmit subcomisiilor de specialitate ale Comisiei naţionale.

(2) Subcomisiile de specialitate ale Comisiei naţionale analizează documentele depuse şi verifică îndeplinirea criteriilor prevăzute de prezentele norme.

(3) Dacă se constată că sunt îndeplinite criteriile prevăzute de prezentele norme, documentele se înaintează instituţiilor prevăzute la art. 3 din lege.

(4) După primirea documentelor de la subcomisiile de specialitate, instituţiile prevăzute la art. 3 din lege înaintează propunerile Comisiei naţionale, care decide."

Din interpretarea coroborată a textelor de lege de mai sus, se constată că atribuţia Ministerului Sportului consta în formularea propunerii pentru acordarea indemnizaţiei de merit, care se înainta Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit, în vederea analizării şi soluţionării propunerilor întocmite şi înaintate de către instituţiile prevăzute la art. 3, în termen de 30 de zile de la data depunerii acestora la secretariatul Comisiei naţionale. Procedura de acordare a indemnizaţiei de merit, astfel cum este prevăzută în Legea nr. 118/2002 şi în H.G. nr. 859/2003, nu prevede că propunerile pe care M.S. le face la Comisia Naţională trebuie făcute doar în raport de locurile efectiv disponibile.

Înalta Curte apreciază că, reţinând imposibilitatea de valorificare a cererii intimatului-reclamant, în lipsa unor locuri vacante alocate domeniului sportului, recurenta-pârâtă nu a ţinut cont de prevederile art. 19 din Normele de aplicare a Legii nr. 118/2002, aprobate prin H.G. nr. 859/2003, potrivit cărora "în cazul în care numărul persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezentele norme este mai mare decât numărul de indemnizaţii alocate sportului, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului va înainta Comisiei naţionale lista cu ordinea atribuirii acestora, în urma analizei făcute de subcomisia de specialitate, care va fi aprobată prin ordin al ministrului de resort."

Cu alte cuvinte, acest text legal impune obligaţia autorităţilor competente (subcomisia de specialitate şi ministerul de resort) să stabilească vocaţia reclamantului la indemnizaţia de merit şi, în cazul existenţei vocaţiei, să îl înscrie pe lista cu ordinea atribuirii indemnizaţiilor alocate sportului, indiferent de existenţa unor locuri vacante la acel moment; textul legal menţionat reglementează tocmai situaţia în care numărul persoanelor care au vocaţie la primirea indemnizaţiei de merit este mai mare decât numărul de indemnizaţii alocate sportului.

În acest context, instanţa de recurs reţine că numărul persoanelor care primesc indemnizaţia de merit nu constituie un impediment în acordarea acesteia, astfel cum în mod eronat a susţinut recurenta-pârâtă.

În condiţiile în care intimatul-reclamant întrunea cerinţele prevăzute de lege în vederea acordării indemnizaţiei de merit, aspect ce a fost recunoscut chiar de către pârât, în cuprinsul răspunsurilor la interogatoriul administat în faţa primei instanţe, Înalta Curte apreciază că există un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 din partea pârâtei de a soluţiona cererea formulată de reclamant, în sensul transmiterii propunerii pentru acordarea indemnizaţiei de merit intimatului-reclamant, către Comisia naţională.

Aşadar, existenţa unui număr mai mare de persoane care îndeplinesc condiţiile decât numărul de indemnizaţii alocate sportului nu împiedică autoritatea să finalizeze procedura de verificare a dosarului prin formularea unei propuneri de acordare a indemnizaţiei către Comisia naţională, sau dimpotrivă prin respingerea cererii formulate, în condiţiile în care doar Comisia naţională decide dacă propunerea Ministerului poate fi acceptată prin includerea reclamantului în lista locurilor disponibile.

În concluzie, instanţa de recurs constată că aspectele invocate de către recurenta-pârâtă, prin cererea de recurs, nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind incident motivul de casare invocat de către aceasta, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Sport împotriva sentinţei civile nr. 1405 din data de 14 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Sport împotriva sentinţei civile nr. 1405 din data de 14 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.