Judicial Transfer: Abuse of Discretion and Failure to Balance Institutional Constraints with Personal Circumstances Under Law 303/2004

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2024

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul contestaţiei deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea Hotărârii nr. 1097 din 06 aprilie 2023 emisă de către acesta, pin care s-a respins solicitarea de transfer de la Judecătoria Podu Turcului la Judecătoria Sfântu Gheorghe sau Judecătoria Braşov, precum şi obligarea intimatului să emită un act administrativ prin care să dispună transferul contestatorului, în principal, de la Judecătoria Podu Turcului la Judecătoria Sfântu Gheorghe, iar, în subsidiar, la Judecătoria Braşov.

În motivarea cererii contestatorul a susţinut că este judecător în cadrul Judecătoriei Podu Turcului din data de 24.07.2017, iar la data analizării cererii de transfer formulate de la această instanţă, se afla în activitate de 5 ani şi 7 luni.

A solicitat ca instanţa de judecată să anuleze hotărârea contestată ca nelegală şi netemeinică şi să admită cererea de transfer, prin reaprecierea criteriilor de transfer stipulate de art. 612din Legea nr. 303/2004 în raport de probatoriul administrat.

Arată faptul că excesul de putere al emitentului (Secţia pentru judecători) a constat în exercitarea discriminatorie a dreptului de apreciere, contrar practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu omisiunea luării în considerare a unor criterii (situaţia personală a contestatorului, posturile vacante la instanţele la care a solicitat transferul) şi absolutizarea altora (aviz negativ, încărcătura per judecător etc.), fapt care a condus la încălcarea dreptului la transfer.

Legiuitorul naţional a consacrat un contencios administrativ de plină jurisdicţie, în virtutea căruia instanţa de contencios administrativ este competentă potrivit legii, să anuleze ori să modifice actul administrativ de autoritate atacat, să oblige serviciul public administrativ să rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege şi să acorde daunele cauzate de serviciul public, persoanei fizice sau juridice, prin actul emis sau prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, după cum rezultă cu claritate din art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Într-adevăr, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa instanţei supreme, manifestarea de voinţă a autorităţii publice care gestionează cariera unui judecător, în privinţa transferului acestuia, în actul său decizional este ghidată şi de criteriul oportunităţii acestei măsuri, fără a se ignora însă criteriul legalităţii, nefiind de acceptat un act administrativ oportun însă nelegal.

Nu se poate neglija însă faptul că oportunitatea este ea însăşi o condiţie de legalitate, fără de care nu se poate vorbi de valabilitatea unui act administrativ, instanţa de contencios administrativ cu atributul deplinei jurisdicţii pe care o are, fiind îndreptăţită a o analiza din perspectiva excesului de putere, privită aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Prin urmare, analiza cererilor de transfer trebuie realizată prin raportare, în egală măsură, atât la criteriile referitoare la situaţia instanţelor implicate în procedură, cât şi la criteriile de ordin personal, tocmai pentru a se asigura un just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit şi drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin decizia administrativă.

În drept, potrivit art. 612din Legea nr. 303/2004, la soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială.

Gestionarea resurselor umane reprezintă într-adevăr atributul Consiliului Superior al Magistraturii, însă marja de apreciere de care dispune nu putea fi exercitată cu încălcarea criteriilor prevăzute de art. 612din Legea nr. 303/2004.

Consiliul Superior al Magistraturii afirmă că a analizat în mod echitabil toate criteriile de transfer care nu au o ordine de prioritate şi reclamă o evaluare comparativă cumulativă, însă faptic se observă că a ales să analizeze dintre criteriile stabilite de art. 612din Legea nr. 303/2004 doar două, respectiv motivele cuprinse în avizele consultative şi volumul de activitate/numărul de posturi vacante al instanţelor implicate în procedura de transfer.

Astfel, se apreciază că nu este oportun transferul având în vedere că în cadrul Judecătoriei Podu Turcului este foarte importantă prezenţa contestatorului la acest moment pentru desfăşurarea optimă a activităţii instanţei, întrucât eventuala admitere a cererii sale ar face ca această judecătorie să funcţioneze cu un singur judecător, în condiţiile în care nu există perspectiva ocupării posturilor vacante, deoarece această instanţă este neatractivă şi nu au fost formulate cereri de transfer în ultimele sesiuni.

De asemenea, s-a reţinut că motivele pe care le-a invocat nu pot prevala la acest moment faţă de interesele instanţei la care activează, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcţionări, având în vedere că justul echilibru între interesul personal al magistratului şi interesul public nu poate fi menţinut prin eventualul transfer al solicitantului.

În raport de considerentele de mai sus, neputând prevala interesul personal faţă de interesele Judecătoriei Podu Turcului, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcţionări şi echilibrarea volumului de muncă, i-a fost respinsă cererea de transfer.

Chiar şi în aceste condiţii, analiza cererii de transfer a contestatorului nu a fost realizată prin prisma tuturor criteriilor relevante prevăzute de art. 612din Legea nr. 303/2004, iar criteriile analizate nu a fost judicios aplicate deoarece nu au fost analizate criteriile şi prin raportare la persoanacontestatorului, aşa cum impune articolul de lege menţionat.

Mai arată contestatorul că până în prezent pârâtul i-a respins 5 cereri de transfer, fapt ce vine să susţină situaţia deosebită în care se află, motiv pentru care a şi procedat la prezenta contestaţie.

De asemenea, deoarece în perioada iulie 2020 - decembrie 2021 nu a existat procedură de transfer, a fost împiedicat să solicite transferul la instanţe aflate în vecinătatea domiciliului sau a reşedinţei.

În jurisprudenţa care s-a cristalizat la nivelul Înaltei Curţi s-a revelat că soluţionarea unei cereri de transfer doar prin prisma unor criterii referitoare la volumul de activitate al instanţelor implicate în procedura de transfer, la numărul posturilor vacante la respectivele instanţe, la vechimea efectivă în funcţia de judecător/vechimea la instanţa de la care se solicită transferul, fără a se ţine cont de faptul că, în raport de art. 612din Legea nr. 303/2004, respectivele criterii nu au caracter absolut şi nu justifică excluderea de plano a criteriilor de ordin personal, echivalează cu o motivare deficitară - premisa constatării excesului de putere în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Nu se regăsesc în cuprinsul hotărârii secţiei pentru judecători niciun fel de referiri la motivele de ordin personal şi profesional pe care le-a invocat, prezentate în detaliu, circumscrise criteriilor expres prevăzute la art. 612din Legea nr. 303/2004, respectiv: domiciliul solicitantului, distanţa între domiciliu şi sediul instanţei, greutăţile navetei şi timpul afectat acesteia, starea de sănătate şi situaţia familială. Din această perspectivă actul contestat nu a fost motivat, nu cuprinde considerentele pentru care s-a apreciat că motivele personale invocate sunt lipsite de relevanţă sau nu sunt apte să susţină admiterea cererii de transfer.

Se poate observa foarte clar în considerentele Hotărârii nr. 1097 din 06 aprilie 2023 că pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, secţia pentru judecători nu a efectuat o analiză corelată a criteriilor prevăzute de art. 612din Legea nr. 303/2004, nereţinând motivele personale pe care le-a invocat în susţinerea cererii sale şi care trebuia observate în analizarea cererii.

Aşadar, a arătat în cererea de transfer faptul că dorinţa sa este de a se stabili definitiv cu familia în municipiul Braşov, pentru a nu mai fi nevoit să facă o navetă epuizantă între domiciliu şi locul de muncă.

Mai arătat contestatorul că imposibilitatea sau incapacitatea pârâtului de a asigura resursele umane necesare bunei funcţionări şi echilibrarea volumului de muncă nu îi poate fi imputată, prin respingerea cererilor de transfer.

În opoziţie cu motivele invocate de pârât, în susţinerea soluţiei de respingere a cererii de transfer, vine faptul că pentru concurs de admitere în magistratură, organizat in perioada 07 iulie 2023 - 06 martie 2024, nu au fost scoase posturi de judecător la Judecătoria Podu Turcului.

Se poate observa, în mod clar, preocuparea pe care o manifestă pârâtul în vederea ocupării posturilor vacante la Judecătoria Podu Turcului, în condiţiile în care a evidenţiat faptul că nu există perspectiva ocupării posturilor vacante, deoarece această instanţă este neatractivă şi nu au fost formulate cereri de transfer în ultimele sesiuni.

Urmare a celor prezentate, se poate reţine că autoritatea emitentă a actului contestat a lăsat neanalizate tocmai acele criterii care circumscriu nevoia reală a judecătorului în declanşarea procedurii de transfer.

2. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte va lua în examinare, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocate de către intimat prin întâmpinare.

Intimatul a arătat în susţinerea excepţiei că potrivit art. 29 alin. (5) şi (6) din Legea 305/2022… " hotărârile pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau publicare, iar hotărârea a fost publicată pe pagina de internet la data de 03.07.2023, contestaţia fiind formulată la data de 24.07.2023.

Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată excepţia invocată, motivat de împrejurarea că, în cazul dedus judecăţii, contestatorul este beneficiarul actului contestat şi nu un terţ, persoană interesată.

Aşadar, în privinţa beneficiarului actului există obligaţia de comunicare a acestuia, iar din acel moment curge termenul de 15 zile, potrivit art. 29 alin. (6) din Lg. 305/2022.

În privinţa celorlalte persoane interesate, termenul curge de la publicare deoarece nu există obligaţia comunicării.

În consecinţă, având în vedere că hotărârea nu a fost comunicată contestatorului, acesta se află în termenul legal de a promova contestaţia.

Examinând contestaţia formulată, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, constată că aceasta este fondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Hotărârea nr. 1097/06.04.2023 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, a fost respinsă cererea de transfer a contestatorului de la Judecătoria Podu Turcului la Judecătoria Sfântu Gheorghe, sau Judecătoria Braşov.

În considerentele hotărârii au fost expuse: situaţia posturilor vacante la instanţa de la care se solicită transferul, respectiv la instanţa unde se solicită transferul, volumul de activitate, precum şi încărcătura pe judecător în cursul anului 2022 la instanţele implicate în procedură, faţă de media naţională, avizele favorabile faţă de cererea de transfer a contestatorului, emise de Curtea de Apel Braşov, Judecătoria Braşov şi Judecătoria Sfântu Gheorghe, precum şi avizele nefavorabile emise de Curte de Apel Bacău şi Judecătoria Podu Turcului.

Intimatul CSM a decis respingerea cererii de transfer formulată de contestatorul A., motivat de împrejurarea că a primit avize nefavorabile de la Curtea de Apel Bacău şi Judecătoria Podu Turcului, precum şi că instanţa de la care se solicită transferul se confruntă cu un deficit de personal, în condiţiile în care încărcătura de dosare pe judecător este foarte ridicată.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 612 din Legea nr. 303/2004 stabilesc următoarele criterii de soluţionare a cererilor de transfer formulate de judecători/procurori:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială.

Este de observat că textul de lege nu prevede o ordine de prioritate a criteriilor de analiză a cererilor de transfer, astfel că examinarea solicitărilor de către Consiliul Superior al Magistraturii trebuie realizată prin raportare, în egală măsură, atât la criteriile referitoare la situaţia instanţelor/parchetelor implicate în procedură, cât şi la criteriile de ordin personal, tocmai pentru a se asigura un just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit şi drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin hotărârea administrativă.

Dintre acestea, ţinând seama de raportul care trebuie recunoscut între interesul general şi cel particular, cum prima categorie de criterii tinde să satisfacă interesul general, în timp ce a doua categorie vizează exclusiv interesul particular al solicitantului, în mod întemeiat trebuie verificată mai întâi situaţia instanţelor de la care, respectiv, către care, se solicită transferul.

Din acest punct de vedere, nu se contestă în cauză decizia Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, care a analizat datele statistice ale instanţelor implicate în transfer, ci în discuţie este modul de exercitare a dreptului de apreciere în analiza situaţiei personale a contestatorului, prin raportare la relaţia dintre competenţa intimatului de a gestiona mobilitatea personalului din sistemul judiciar corespunzător nevoilor acestui sistem şi obligaţia acestuia de a asigura toate garanţiile necesare în exercitarea atribuţiilor legate de cariera magistraţilor, pentru respectarea principiului independenţei judecătorilor.

Examinând modalitatea în care aceste criterii au fost analizate în cazul cererii de transfer formulate de contestatorul A., Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile expuse în contestaţie, considerentele hotărârilor atacate evidenţiind atât analiza eronată a unora dintre criteriile legale, cât şi ignorarea/acordarea unei importanţe scăzute criteriilor de natură personală, aspecte care au condus la admiterea cererilor concurente în detrimentul cererii contestatorului.

Un prim aspect avut în vedere de intimat îl constituie avizele care au fost acordate de preşedinţii instanţelor implicate în procedura transferului.

Intimatul are în vedere avizele nefavorabile de la Curte de Apel Bacău şi Judecătoria Podu Turcului, însă contestatorul are un avize favorabil din partea Curţii de Apel Braşov, Judecătoriei Braşov şi Judecătoriei Sfântu Gheorghe.

În plus, în hotărârea contestată nu sunt redate motivele de ordin personal invocate de contestator cu privire la situaţia familială şi domiciliul situat în municipiul Braşov, iar din conţinutul actului nu rezultă, că acestea ar fi fost avute în vedere în mod efectiv la analiza cererii.

Înalta Curte constată că este criticată soluţia de respingere a transferului în raport de criteriile aplicate la acel moment, precum şi de întreaga conduită a intimatului, prin selectarea pentru transfer a mai multor judecători în soluţionarea mai multor cereri succesive în detrimentul cererii sale, cu o vechime mai mică în magistratură, care, prin modul de apreciere a criteriilor de transfer a depăşit limitele rezonabile ale dreptului de apreciere al acestuia

Înalta Curte constată că secţia pentru judecători nu a analizat motivele contestatorului referitoare la situarea domiciliului în localitatea unde se află sediul uneia dintre instanţele la care se solicită transferul, precum şi faptul că familia acestuia locuieşte în această localitate, aspecte care relevă necesitatea de a fi aproape de familie. Sunt de necontestat şi argumentele referitoare la timpul pe care îl necesită naveta zilnică la Judecătoria Podu Turcului şi oboseala resimţită de contestator.

Toate aceste aspecte, omise în cazul contestatorului, conduc la concluzia că intimatul nu a recurs la o analiză comparativă a cererilor de transfer la Judecătoria Cluj-Napoca iar modalitatea de examinare a cererilor denotă o aplicare inegală şi inconsecventă a criteriilor prevăzute de art. 612 din Legea nr. 303/2004, motive pentru care soluţia de respingere a cererii dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii s-a făcut cu greşita aplicare a legii şi cu exces de putere.

Împrejurarea că intimatul beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte cum este cel atacat în cauză nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituţiei se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar.

Aşadar, motivul de nelegalitate a hotărârii contestate îl reprezintă încălcarea dispoziţiilor legale sub aspectul motivării şi al analizării obiective a tuturor criteriilor reglementate, în condiţiile în care respectiva normă juridică impune, fără echivoc, în analiza unei cereri de transfer, prin sintagma se au în vedere următoarele criterii, menţinerea unui just echilibru între criteriile de ordin obiectiv, referitoare la situaţia instanţelor/parchetelor implicate într-o procedură de transfer, şi criteriile de ordin personal ale solicitantului, ceea ce impune, ca şi premisă, analiza tuturor motivelor invocate în susţinerea unei cereri de transfer.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere şi că nu i se poate imputa contestatorului existenţa unor disfuncţionalităţi la nivelul instanţei la care activează, în condiţiile în care aşa cum se arată în contestaţia formulată, nu au fost scoase locuri la concurs în perioada de referinţă .

Perseverenţa de care a dat dovadă contestatorul în formularea a cinci cereri de transfer, denotă seriozitate din partea acesteia şi dorinţa de a activa la o instanţă care să-i potenţeze capacitatea de muncă şi dedicarea pentru funcţia pe care o ocupă.

Faţă de acestea, Înalta Curte va constata că, prin hotărârea contestată nu s-a dat eficienţă criteriilor prevăzute la art. 612 din Legea nr. 303/2004, republicată, intimatul nu a analizat toate motivele cererii de transfer şi nu a putut să demonstreze că interesul public este în sensul respingerii cererii de transfer analizate.

Fără a nega dreptul de apreciere al intimatului, este evident că acest drept nu echivalează cu posibilitatea de a acţiona fără justificări legale, exercitarea acestui drept fiind supusă principiului proporţionalităţii care impune respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea este obligată să îl apere şi drepturile sau interesele legitime şi rezonabile ale reclamantei.

Controlul de legalitate al instanţei de judecată, prevăzut de lege, trebuie să fie efectiv, cu alte cuvinte să poate conduce la un remediu, în ipoteza unui exces de putere din partea autorităţii, adică prin exercitarea dreptului de apreciere de către autoritatea pârâtă cu încălcarea drepturilor reclamantului ce vizează cariera de magistrat.

O autoritate administrativă dispune de puterea discreţionară (puterea de apreciere) atunci când are dreptul de a alege intre mai multe decizii, care trebuie să fie conforme cu legalitatea. Ea rămâne liberă de a aprecia oportunitatea în funcţie de circumstanţe, soluţia care îi pare mai bună adaptată la situaţie, legea în vigoare lăsându-i acesteia o marjă de autonomie în acest sens. Puterea discreţionară a administraţiei nu este un scop în sine. Acesta este, în termeni simplificaţi, un mijloc de realizare a obiectivului impus administraţiei.

Tocmai din acest raţionament, puterea discreţionară este un mijloc de bună administrare, noţiune ce vizează, implementarea, exercitarea cu succes a puterii discreţionare. Însă învestirea administraţiei prin lege cu puterea de a acţiona liber nu este o condiţie suficientă pentru o bună administrare. În plus, este nevoie de respectarea dreptului la bună administrare, drept fundamental al omului ce trebuie ocrotit în sistemul administraţiei publice.

Potrivit art. 6 Titlul I din versiunea consolidată a TFUE, aşa cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona, Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile enunţate în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, proclamată de Parlamentul European, Consiliul Europei şi Comisiei Europene 2007/C 303/01, Uniunea Europeană, la art. 41 fiind prevăzut dreptul la bună administrare, iar potrivit acestei prevederi, orice persoană are dreptul de a beneficia, în ceea ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţilor Uniunii. Acest include în principal: a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să-i aducă atingere; b) dreptul oricărei persoane de a avea acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidenţialitate şi secretul profesional şi comercial; c) obligaţia administraţiei de a-şi motiva deciziile.

O bună administrare înseamnă ca structurile administraţiei publice să facă tot ceea ce este posibil din punct de vedere legal pentru a obţine rezultate rezonabile şi echitabile în orice situaţie. Cercetarea administrativă a unei chestiuni include, în mod necesar, o analiză juridică, dar aceasta trebuie să arate, în primul rând, ce s-ar putea face - în condiţiile legii - pentru a obţine o soluţie echitabilă pentru cetăţean şi nu pentru a apăra, în mod rigid, poziţia administraţiei.

Respectarea obligaţiei de obiectivitate ce incumba autorităţii, în jurisprudenţa CJUE, este exprimata prin exigenta imparţialităţii ataşată principiului bunei administrări, exigenta sinonima obiectivităţii.

Astfel, în Hotărârea Schwiering (cauza C-321/85) CJUE a ataşat principiului bunei administrări obligaţia de imparţialitate a autorităţii atunci când ea statuează cu privire la o situaţie individuala. Aceasta obligaţie presupune ca administraţia sa tina cont nu numai de interesul pe care ea trebuie sa-l apere, care este interesul general al societăţii, ci deopotrivă şi de interesul persoanei vizata de decizia administraţiei.

Dreptul la un tratament echitabil impune "obligaţia ca instituţia competenta sa examineze cu imparţialitate toate elementele pertinente cazului în speţă (…)", aşa cum judecătorul arata în cauza C-269/90 Technische Universität München c. Hauptzollamt München-Mitte: "Dar, în cazurile în care instituţiile Comunităţii dispun de o astfel de putere de apreciere, respectarea garanţiilor conferite de ordinea juridica comunitara în procedurile administrative îmbracă o importanta cu atât mai mult fundamentala. Printre aceste garanţii figurează, în special, obligaţia pentru instituţia competenta de a examina, cu grija şi imparţialitate, toate elementele pertinente din cazul în speţă, dreptul persoanei interesate de a-si face cunoscut punctul sau de vedere ca şi cel de a avea o decizie motivata într-o maniera suficienta. Numai în acest fel Curtea poate verifica daca elementele de fapt şi de drept de care depinde exercitarea dreptului de apreciere sunt îndeplinite".

Oportunitatea actului administrativ se manifestă prin posibilitatea emitentului de a alege în mod subiectiv şi conjunctural momentul şi amploarea intervenţiei, soluţia sa corespunzând interesului concret pe care îşi propune să îl asigure. Apreciind oportunitatea faţă de anumite circumstanţe, emitentul trebuie să respecte limitele legale şi constituţionale. Oportunitatea văzută ca posibilitate de apreciere pe care legea o permite unei structuri administrative ţine de legalitatea actului, jurisprudenţa actuală consacrând această abordare.

Or, exercitarea marjei de apreciere trebuie să se facă în concordanţă cu principiile bunei administrări, astfel cum au fost expuse mai sus, pentru a putea emite decizii adecvate, în concordanţă cu realitatea faptică, măsurile autorităţilor să fie legale, nediscriminatorii şi proporţionale, adecvate scopului reglementării, pentru a nu conduce la restrângeri nejustificate ale drepturilor fundamentale.

În speţă, într-adevăr normele ce reglementează instituţia transferului judecătorilor conferă o vocaţie şi nu un drept, însă exercitarea marjei de apreciere de către Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să respecte principiile dreptului la bună administrare, acesta având obligaţia de a examina, cu grija şi imparţialitate, toate elementele pertinente din cazul în speţă şi de a oferi petentului un tratament echitabil, prin raportare la situaţia sa şi a celorlalţi colegi care au formulat cereri de transfer, prin modul de soluţionare a cererii sale fiindu-i vătămat un interes legitim ce vizează cariera de magistrat.

În raport de aceste aspecte, este evident că nu poate scăpa analizei instanţei situaţia concretă a magistratului din punct de vedere al demersului său, repetat, a motivelor avute în vedere la soluţionarea negativă a celorlalte cereri pentru a-i oferi un tratament echitabil, prin raportare la situaţia sa şi a celorlalţi colegi care au formulat cereri de transfer.

Fără îndoială că situaţia personală a fiecărui magistrat căruia i s-a admis cererea de transfer nu poate fi pusă la îndoială că nu justifica decizia de transfer, însă ceea ce devine concludent este că, în analiza tuturor aspectelor relevante cazului în speţă, trebuie să se aibă în vedere, în primul rând dacă contestatorul prezenta la rândul său argumente de natură suficientă de ordin personal care să fi justificat transferul, iar în cazul în speţă nu s-a contestat acest lucru, mai mult acesta îndeplinind şi criteriul vechimii neluat în considerare în soluţionarea cererilor sale, urmând ca ulterior să fie evaluată situaţia sa şi prin prisma necesităţii oferirii unei soluţii echitabile din perspectiva desfăşurării activităţii de magistrat în vederea înlăturării obstacolelor de ordin personal, dreptul la bună administrare obligând autoritatea competentă la o abordare pozitivă, printr-o analiză de ansamblu a situaţiei magistratului în cauză şi nu punctual prin soluţionarea fiecărei cereri în parte comparativ cu a celorlalte cereri formulate, în mod repetitiv.

Prin urmare, se constată o exercitare a dreptului de apreciere cu privire la situaţia personală a contestatorului, din perspectiva carierei magistratului prin raportare la atribuţiile intimatului privind mobilitatea personalului judiciar, de natură să vatăme interesele legitime ale acestuia, neadecvată scopului reglementării, care a condus la respingerea cererii

În raport de cele expuse anterior, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 611 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va dispune admiterea contestaţiei, anularea Hotărârii nr. 1097 din 06 aprilie 2023 a Consiliului Superior al magistraturii, secţia pentru Judecători şi obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul contestatorului A. de la Judecătoria Podu Turcului la Judecătoria Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii contestaţiei, invocată de intimat.

Admite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 1097 din 6 aprilie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători.

Anulează Hotărârea nr. 1097 din 6 aprilie 2023 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători.

Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să dispună transferul contestatorului de la Judecătoria Podu Turcului la Judecătoria Braşov.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.