Recourse in cassation against dismissal of subrogatory action for unauthenticated donations rejected as corporate debtor lost legal capacity

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bihor, secţia I civilă la 18 iunie 2018, sub numărul de dosar x/2018, reclamantul A., cetăţean britanic, a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să fie admisă acţiunea subrogatorie şi să se dispună: anularea donaţiilor neautentificate şi acordate de către C. pârâtei; restituirea de către pârâtă către C. a sumei de 294.000 de lire sterline (în echivalent în RON: 1,553,407.80 RON, autorizarea executării silite a pârâtei, de către reclamant, în numele şi pe seama C., pentru suma mai sus-indicată; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 122 din 12 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I Civilă de soluţionare a cauzei şi s-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la secţia a II-a Civilă a Tribunalului Bihor.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă sub nr. x/2018*.

La termenul de judecată din data de 14.05.2019 instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 78 C. proc. civ., a pus în discuţie necesitatea introducerii în cauză în calitate de intervenient forţat a societăţii C., dispoziţie cu care atât reclamantul cât şi pârâta prin reprezentanţi convenţionali, au fost de acord .

Prin sentinţa civilă nr. 264 din 03.12.2019, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. şi intervenientul forţat C..

Împotriva sentinţei civile nr. 264 din 03.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, a formulat apel reclamantul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 09.06.2020.

Prin procesul-verbal din data de 14 ianuarie 2021, dosarul nr. x/118/2018* a fost transferat secţiei a II-a Civilă ca urmare a reorganizării secţiei a II civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi înregistrat sub numărul x/2018.

Prin decizia civilă nr. 153 din 13.05.2021, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă a respins apelul formulat A. în contradictoriu cu intimaţii C. şi B. împotriva sentinţei nr. 264 din 03.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a menţinut-o în totalitate. A fost obligat apelantul să plătească intimatei B. suma de 5.712 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A..

Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurentul arată că au fost greşit aplicate prevederile art. 1560 C. civ., cu privire la acţiunea oblică. Arată că instanţa de apel a interpretat în mod eronat neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a fi în prezenţa acţiunii oblice. În continuare redă conţinutul dispoziţiilor legale prevăzute de art. 1560 C. civ. şi arată că potrivit acestora, nu este prevăzută condiţia formulării unei acţiuni directe împotriva debitorului, anterior formulării acţiunii oblice, nici constatarea stării de insolvabilitate a debitorului, cum în mod eronat a interpretat instanţa de apel.

Totodată, recurentul-reclamant susţine că deşi instanţa de apel, analizând condiţia existenţei înscrisului ce atestă creanţa certă şi exigibilă deţinută împotriva intimatei-interveniente, a constatat că la dosarul cauzei se află acest înscris, în următoarele considerente a reţinut că pentru constatarea existenţei creanţei este necesară promovarea unei acţiuni directe. Or, arată recurentul, din considerentele reţinute de către instanţa de apel reiese că înscrisul depus la dosarul cauzei îndeplineşte condiţia deţinerii unei creanţe certe şi exigibile, condiţie necesară pentru invocarea acţiunii oblice, fără a fi necesară parcurgerea vreunei proceduri prealabile, cum este acţiunea directă la care face referire instanţa de apel prin interpretarea eronată a art. 1560 C. civ.

De asemenea, recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel nu a respectat principiul contradictorialităţii şi a dreptului la apărare faţă de faptul că nu a pus în discuţia părţilor aspectul cu privire la legea aplicabilă în ceea ce priveşte contractul de împrumut dintre A. şi societatea C.. Autorul căii de atac arată că această chestiune, respectiv legea aplicabilă contractului de împrumut, nu a fost invocată nici de către intimata-pârâtă. Totodată, recurentul precizează că chestiunea privind aplicabilitatea legii române asupra raporturilor dintre acesta şi intimata-pârâtă B. a fost tranşată în cadrul primului ciclu procesual când s-a reţinut că legea română este legea aplicabilă raporturilor dintre părţi, sens în care beneficiază de autoritate de lucru judecat.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant invocă încălcarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 985 C. civ. privind donaţia. Susţine că în mod greşit instanţa de apel nu a reţinut donaţia făcută de către C. intimatei B., deşi a probat prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei că remiterea sumei de bani de către intimata-intervenientă către intimata-pârâtă dovedeşte existenţa unei donaţii ce nu a fost autentică. Mai arată autorul căii de atac că, deşi intimata-intervenientă a declarat în scris că este de acord cu argumentele acestuia din cadrul acestui litigiu, instanţa de apel nu a valorificat declaraţia din nicio perspectivă.

O altă critică vizează nelegalitatea hotărârii atacate raportat la împrejurarea că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Astfel, arată recurentul, instanţa de apel nu s-a pronunţat pe motivele invocate astfel cum au fost deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată. În concret, recurentul susţine că instanţa de apel nu a arătat de ce a înlăturat recunoaşterea de datorie făcută de intimata-intervenientă chiar prin adresa depusă în apel şi, deşi toate înscrisurile erau la dosarul cauzei, instanţa nu doar că nu le-a luat în considerare, ci nu a solicitat probe suplimentare referitoare la conţinutul legii străine pentru a observa legea ce guvernează raporturile dintre părţi, în virtutea rolului său activ.

Aşadar, recurentul-reclamant susţine că rolul activ al judecătorului de a solicita probe şi a lămuri ce lege guvernează raportul juridic născut între intimata-intervenientă şi acesta era cu atât mai necesar, cu cât nici intimata B. nu a invocat faptul că prezenta creanţă nu există potrivit legii străine. Mai mult, arată recurentul, acest aspect trebuia pus în dezbaterea contradictorie a părţilor pentru respectarea dreptului la apărare. Astfel, susţine recurentul, având în vedere că niciuna dintre părţi nu a invocat şi nici nu a contestat conţinutul legii străine ce guverna contractul de împrumut încheiat între acesta şi C., revenea instanţei de judecată să pună în discuţie această chestiune şi să solicite administrarea de probe în acest sens.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Prin încheierea din 6 decembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fost fixat termen de judecată cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că susţinerile recurentului-reclamant prin care critică încălcarea principiilor contradictorialităţii, a dreptului la apărare şi a rolului activ al judecătorului, pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi vor fi analizate din această perspectivă.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., atunci când hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, aceasta va fi casată.

Recurentul-reclamant invocă încălcarea dreptului la apărare (art. 13 C. proc. civ.), a contradictorialităţii (art. 14 C. proc. civ.) şi a principiului privind rolul activ al judecătorului (art. 22 C. proc. civ.), argumentând, în esenţă, că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor aspectul cu privire la legea aplicabilă în ceea ce priveşte contractul de împrumut încheiat între A. şi C. şi totodată că rolul activ al judecătorului de a solicita probe şi a lămuri ce lege guvernează raportul juridic născut între reclamant şi intimata-intervenientă, era cu atât mai necesar, cu cât nici intimata B. nu a invocat faptul că prezenta creanţă nu există potrivit legii străine.

Aceste critici vor fi înlăturate.

Înalta Curte constată că prin întâmpinarea depusă de către intimata-pârâta B. în etapa procesuală a apelului, aceasta a susţinut că raportul juridic dintre A. şi C. este reglementat exclusiv de normele dreptului englez, sens în care, în opinia acesteia, nu se poate reţine că sunt îndeplinite cerinţele legale pentru promovarea acţiunii oblice bazate pe acest raport obligaţional dintre reclamant şi intervenientă.

Totodată, instanţa supremă reţine că din încheierea de şedinţă de la data de 29 aprilie 2021 la care au avut loc dezbaterile, şi care face parte integrantă din decizia recurată nr. 153/2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, rezultă fără echivoc că ambele părţi şi-au exprimat poziţia procesuală sub acest aspect, li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte şi s-au respectat drepturile şi garanţiile procesuale ale părţilor.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, ţinând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului şi în conformitate cu prevederile art. 13, art. 14 şi art. 22 C. proc. civ., judecata realizată de curtea de apel a avut ca repere de analiză dispoziţiile legale incidente cauzei, aşa încât nu se poate reţine un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă, cu privire la încălcarea principiilor dreptului la apărare, al contradictorialităţii şi rolului activ al judecătorului.

În ceea ce priveşte criticile prin care autorul recursului susţine nemotivarea deciziei recurate, Înalta Curte reţine că nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucât autorul căii de atac nu argumentează de ce considerentele deciziei atacate nu îndeplinesc exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, instanţa supremă reţine că, deşi recurentul-reclamant susţine că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, criticile acestuia prin care arată că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe motivele invocate astfel cum au fost deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată şi nu a arătat de ce a înlăturat recunoaşterea de datorie făcută de intimata-intervenientă, nu sunt veritabile critici de nelegalitate, deoarece pe de o parte, recurentul face trimitere la situaţia de fapt, urmărind o nouă evaluare a situaţiei de fapt în raport de probele administrate în cauză, iar pe de altă parte nu arată în concret în ce constă lipsa motivării sub acest aspect, sens în care aceste critici nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Având în vedere rigorile legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că în această etapă procesuală, criticile expuse de recurent cu privire la modul în care instanţa de apel a analizat probele referitoare la situaţia de fapt stabilită de aceasta şi trimiterea pe care o face la înscrisurile de la dosarul cauzei, nu pot forma suportul unei analize, deoarece aspectele pe care le invocă recurentul reprezintă chestiuni de netemeinicie asupra cărora instanţa de recurs nu se poate pronunţa.

În ceea ce priveşte criticile recurentului-reclamant prin care susţine încălcarea dispoziţiilor art. 1560 C. civ. şi art. 985 C. civ., subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea nu vor fi analizate, în raport de admiterea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei-interveniente C. la termenul de judecată din 24 aprilie 2024.

Instanţa supremă reţine că odată cu admiterea excepţiei, intimata-intervenientă a pierdut, deopotrivă, capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu, încetându-şi existenţa ca subiect de drept, astfel că nu mai poate sta în judecată, potrivit art. 56 alin. (1) C. proc. civ.. În consecinţă, intimata-intervenientă nu mai beneficiază de capacitatea de a avea şi de a-şi exercita drepturi şi obligaţii, sau, altfel spus, nu mai subzistă ca subiect de drept şi nici nu mai are îndreptăţirea legală de a fi parte în proces, în sensul unei legitimatio ad causam.

Prin urmare, criticile recurentului-reclamant prin care susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile ce reglementează acţiunea oblică şi donaţia, argumentând că nu este prevăzută condiţia formulării unei acţiuni directe împotriva debitorului, anterior formulării acţiunii oblice, trimiterile pe care le face cu privire la existenţa înscrisului ce atestă creanţa certă şi exigibilă deţinută de acesta împotriva intimatei-interveniente, precum şi susţinerile potrivit cărora instanţa de apel în mod eronat nu a reţinut donaţia făcută de către C. intimatei B., au rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, având în vedere lipsa capacităţii de folosinţă a intimatei-interveniente.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 153/2021 - A/C din 13 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 153/2021 - A/C din 13 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 aprilie 2024.