Recusal rejection in tax execution contest declared inadmissible on appeal

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2024

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, la 6 martie 2015, sub nr. x/2015, contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 6 Bucureşti şi Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Biroul Juridic Contencios 3 şi terţii popriţi B. S.A., C. S.A. şi Banca Pentru Locuinţe a C., a solicitat instanţei să dispună desfiinţarea popririi înfiinţate nelegal şi necomunicate de ANAF, pusă în aplicare şi prin băncile D., C., C., în plus faţă de cea deja executată prin terţul ASE, din contul de salariu, în luna noiembrie 2013, precum şi întoarcerea executării a sumei de 677 RON, actualizate cu rata dobânzii bancare, reprezentând suma extrasă nelegal din conturile bancare, precum şi cu rata inflaţiei, pentru acoperirea diminuării puterii de cumpărare şi a sumei folosite fără just temei de către ANAF Sector 6, actualizări solicitate începând cu 01.12.2013, până la momentul intrării sale în posesia sumelor executate nelegal, în raport cu prevederile art. 478 alin. (5) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2080 din 9 martie 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a fost respinsă contestaţia la executare, ca neîntemeiată.

Totodată, au fost respinse cererile de obligare a intimatei şi a terţilor popriţi la plata unor daune morale, ca neîntemeiate.

Au fost respinse cererile de obligare a intimatei şi a terţilor popriţi la plata daunelor-interese de câte 1.000,00 RON pe zi de întârziere, ca neîntemeiate.

A fost respinsă cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

2. Împotriva sentinţei civile nr. 2080 din 9 martie 2016 pronunţate de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a declarat apel contestatorul A., care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2015/a5.

În cadrul dosarului de apel, contestatorul A. a formulat două cereri de recuzare, a judecătorilor E. şi F., respectiv a judecătorilor G. şi H..

Prin încheierea de şedinţă din 12 aprilie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare a judecătorilor E. şi F..

Prin încheierea de şedinţă din 12 aprilie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a anulat ca netimbrată cererea de recuzare a judecătorilor G. şi H..

3. Împotriva celor două încheieri de şedinţă din 12 aprilie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a declarat recurs A., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În cadrul dosarului de recurs, la data de 26 ianuarie 2018, contestatorul A. a depus note de şedinţă prin care a arătat că la termenul din 10 noiembrie 2017 a invocat excepţia incompatibilităţii absolute a doamnei judecător I., până la data de 26 ianuarie 2018 nefiind întreprinsă nicio măsură cu privire la incidentul de procedură intervenit.

Prin încheierea de şedinţă din 7 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2015.3 a fost calificată excepţia de incompatibilitate absolută ca reprezentând o cerere de recuzare, fiind respinsă cererea, ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 430R/2018 din 21 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost respins ca nefondat recursul formulat de recurentul A..

S-a dispus sesizarea Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., art. 41, art. 43 alin. (1), art. 45 şi art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ.

A fost respinsă în rest excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 2, 3, 4, 6, 7, 8 C. proc. civ.

4. Împotriva încheierii de şedinţă din 7 februarie 2018 pronunţate Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs petentul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea încheierii atacate.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2015/a5.3.2.

În susţinerea căii extraordinare de atac, recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., arătând că, la termenele de judecată din 10.11.2017 şi 26.01.2018 a fost invocată incompatibilitatea unui membru al completului de judecată, în raport cu art. 41 alin. (1) şi art. 45 C. proc. civ., incident procedural ce a fost calificat ca o cerere de recuzare de către instanţă.

A arătat recurentul că, în acest fel, i-au fost încălcate drepturile procesuale, trecându-se peste voinţa sa, iar instanţa a depăşit limitele puterii judecătoreşti.

Totodată, completul de judecată care a semnat încheierea de şedinţă nu a motivat cum s-a ajuns la concluzia transformării excepţiei incompatibilităţii absolute într-o cerere de recuzare.

În opinia recurentului, o astfel de procedură necesita dispunerea citării sale pentru a se respecta principiul disponibilităţii părţilor şi cel al contradictorialităţii.

Mai mult, motivarea hotărârii este contradictorie şi străină de natura pricinii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, nefiind observate prevederile art. 45 C. proc. civ.

În cele din urmă, s-a solicitat aplicarea prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi a art. 11 şi 20 din Constituţie.

La data de 21 mai 2018 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata D. S.A., prin care s-a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, întrucât încheierea recurată nu se înscrie în prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., iar o eventuală admitere a recursului ar avea drept consecinţă trimiterea cauzei Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de recurs, ceea ce ar contraveni vădit dispoziţiilor art. 53 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, s-a invocat prematuritatea recursului, în raport cu dispoziţiile art. 53 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

La data de 11 iunie 2018 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de recurentul A., prin care s-a solicitat respingerea excepţiilor invocate, susţinându-se că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate.

La aceeaşi dată au fost înregistrate şi cererile recurentului A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41, art. 43 alin. (1) şi art. 45 C. proc. civ. şi respectiv art. 53 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 13 iulie 2018 a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, astfel cum s-a dispus prin rezoluţia din data de 26 iunie 2018.

Prin încheierea din 4 decembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La data de 27 decembrie 2018 a fost înregistrat punctul de vedere formulat de intimata D. S.A., prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

La data de 28 decembrie 2018 a fost înregistrat punctul de vedere formulat de recurentul A., prin care s-a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, solicitând, totodată, sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate şi suspendarea judecării recursului în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 3 iunie 2019 au fost înregistrate notele scrise depuse de recurentul A..

Prin încheierea din 4 iunie 2019, ca urmare a admiterii cererilor privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41, art. 43 alin. (1) şi art. 45 C. proc. civ. respectiv a dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din acelaşi cod, s-a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

La data de 12 octombrie 2022 a fost înregistrată cererea de perimare formulată de intimata C. S.A..

Prin încheierea din 1 noiembrie 2022 a fost respinsă cererea de repunere pe rol privind admisibilitatea recursului, fiind menţinută măsura suspendării judecării cauzei.

La data de 22 martie 2024 Curtea Constituţională a comunicat la dosarul cauzei Decizia nr. 528 din 24 octombrie 2023, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41, art. 43 alin. (1) şi art. 45 C. proc. civ.

Totodată, la data de 25 martie 2024, a fost înregistrată la dosar Decizia nr. x din 24 octombrie 2023, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 C. proc. civ.

Drept urmare, prin rezoluţia din 25 martie 2024 a fost fixat termen pentru admisibilitatea în principiu a recursului la data de 23 aprilie 2024.

5. Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în examinare, cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare, reţine următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Principiul legalităţii căilor de atac consfinţeşte faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, cu consecinţa că, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

De asemenea, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

În cauză, recurentul A. a supus examinării, în cadrul căii extraordinare de atac a recursului, conform prevederilor art. 53 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., încheierea de şedinţă din 7 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată în cadrul unui dosar având ca obiect recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare.

Astfel, se reţine că, în cadrul recursului formulat împotriva încheierii de şedinţă din 12 aprilie 2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, autorul căii de atac a formulat cerere de recuzare a unuia dintre membrii completului de recurs căruia i s-a repartizat cauza spre soluţionare, cererea fiind respinsă prin încheierea de şedinţă din 7 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, definitivă.

Dispoziţiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."

Prin norma legală evocată legiuitorul a instituit condiţii speciale privind calea de atac împotriva încheierii de respingere a recuzării, şi anume, că aceasta poate fi atacată numai de părţi şi doar odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza, respectiv în termen de 5 zile de la comunicare în cazul hotărârilor definitive.

Spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, ca şi aceea prin care se încuviinţează recuzarea, care nu sunt supuse vreunei căi de atac, posibilitatea atacării soluţiei de respingere a recuzării, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza, are drept scop garantarea desfăşurării imparţiale a judecăţii, urmărind, însă, evitarea tergiversării soluţionării cauzelor prin exercitarea unor nenumărate căi de atac în cursul judecăţii.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Astfel, o încheiere dată în calea de atac a recursului prin care s-a respins cererea de recuzare nu mai poate fi atacată cu recurs, în caz contrar partea având posibilitatea de a uza în mod perpetuu şi abuziv de instituţia recuzării în scopul de a tergiversa soluţionarea cauzei.

Prin urmare, având în vedere obiectul căii de atac pendinte, recursul exercitat împotriva încheierii de şedinţă din 7 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca instanţă de recurs, nu este admisibil, întrucât încheierea recurată nu se înscrie în prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 53 alin. (1) teza finală din acelaşi cod.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcarea a principiului legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului unicităţii căii de atac consacrat de art. 460 din acelaşi cod.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 7 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2015.3.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 7 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2015.3.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 aprilie 2024.