Cassation appeal in a contractual damages dispute annulled for failure to substantiate grounds of illegality, upholding the appellate dismissal of the plaintiff's claim.

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 7 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.R.L., a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 240.000 euro, cu titlu de daune contractuale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350, art. 1357, art. 1650 şi următoarele, art. 2280 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 998/2021 din 14 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii C. S.R.L. şi B. şi a dispus obligarea pârâţilor, în solidar, la plata către reclamantă a contravalorii în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii a sumei de 240.000 de euro, reprezentând prejudiciu conform contractului de vânzare din 04.11.2017; s-a dispus, de asemenea, obligarea pârâţilor în solidar la plata către reclamant a sumei de 5000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul B. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei civile apelate şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1931A/2021 din 26 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelantul B. împotriva sentinţei civile nr. 998/14.04.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L., pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Totodată, a obligat intimata la plata către apelant a sumei de 7.706,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, la 25 ianuarie 2022, reclamanta A. S.R.L. a declarat, în termen legal, recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile nr. 998/14.04.2021 a Tribunalului Bucureşti, ca fiind temeinică şi legală; cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, recurenta a susţinut incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., învederând că normele de drept material încălcate şi aplicate greşit de instanţa de apel sunt cele care reglementează răspunderea civilă contractuală prevăzute de art. 1350, art. 1357, art. 1517 şi art. 2280 C. civ., privind fidejusiunea, evocând in extenso conţinutul acestor texte de lege.

În continuare, recurenta învederează că decizia atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 22 şi art. 254-255 C. proc. civ., precum şi a art. 6 CEDO, întrucât instanţa de apel a admis nelegal apelul, fără să motiveze în mod corespunzător, în fapt, aceasta hotărâre, în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi de dispoziţiile incidente în cauză.

Astfel, arată că instanţa de apel a găsit a fi fondate susţinerile intimatului-pârât privind neîntrunirea condiţiilor răspunderii contractuale, fără să arate care sunt motivele concrete pentru care a respins probele administrate în cauză de către recurentă.

Pe de altă parte, arată că instanţa de apel a reţinut în mod vădit neîntemeiat şi nelegal o situaţie de fapt şi de drept necorespunzătoare adevărului şi în contradicţie evidentă cu probatoriul administrat în cauză, care dovedeşte pe deplin nelegalitatea cererii de apel şi care, în final, a dus la încălcarea normelor de drept material prevăzute de dispoziţiile art. 1350, art. 1357, art. 1650, art. 1517 şi art. 2280 şi următoarele din C. civ.

Mai susţine că instanţa de apel nu a analizat în mod obiectiv, corect şi imparţial întregul probatoriu administrat în cauză de ambele părţi, nu a făcut referire la toate probele administrate în cauză şi la valoarea probatorie a acestora şi nu a arătat motivele pentru care le-a înlăturat, cu consecinţa încălcării normelor de drept material prevăzute de dispoziţiile art. 1350, art. 1357, art. 1650, art. 1517, art. 2280 şi următoarele din C. civ.. Totodată, învederează că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil, întrucât apărările nu au fost analizate efectiv de instanţă.

În continuare, recurenta prezintă istoricul situaţiei litigioase şi mecanismul contractual rezultat din contractul de vânzare cumpărare din 04.11.2017, încheiat între A. S.R.L., în calitate de vânzătoare şi C. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, arătând că, deşi şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale, cumpărătoarea nu şi le-a îndeplinit pe ale sale, încălcând dreptul recurentei, în calitate de vânzătoare, de a încasa anticipat de la cumpărător costurile necesare recoltării cantităţii de 200 t de tuberculi topinambur, până cel mai târziu la 15.04.2018 şi dreptul de a încasa, pe măsura recoltării, preţul de 1.200 euro/tonă (TVA 9% inclus) până la 15.04.2018, prevăzut de art. 6 din contractul de vânzare, precum şi dreptul de a evalua şi de a primi daune interese la valoarea întregului contract, în cazul denunţării/rezilierii unilaterale a contractului, prevăzut de art. 8 din contractul de vânzare.

Prin urmare, prejudiciul produs este egal cu valoarea contractului, adică 240.000 euro, deoarece, prin neplata anticipată a costurilor necesare recoltării, întreaga cantitate de topinambur a rămas pe câmp nerecoltată. Totodată, arată că administratorul fidejusor a promis constant că societatea pârâtă va executa contractul.

Totodată, a mai arătat că, din expertiza judiciară efectuată în cauză, rezultă că există o cantitate minimă de 40t/ha, care a fost confirmată atât prin informaţiile furnizate de Primăria Clinceni, cât şi prin procesul-verbal de situaţie din 24.04.2018, întocmit pe teren de B.E.J. D., la solicitarea recurentei, iar prin cererea de chemare în judecată şi prin cererile ulterioare formulate în cauză a dovedit atât existenţa unui prejudiciul cert, cât şi faptul că societatea cumpărătoare a refuzat în mod nejustificat să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale, dar şi că, ulterior pronunţării sentinţei primei instanţe, administratorul fideiusor B. a hotărât dizolvarea voluntară a societăţii cumpărătoare C., radiind-o în scopul de a se sustrage răspunderii civile contractuale.

Într-o altă secţiune a memoriului de recurs, autoarea prezentului demers judiciar a arătat că motivele - de fapt şi de drept - pentru care solicită instanţei să constate recursul ca fiind temeinic şi legal, iar decizia recurată nelegală corespund motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 483 - art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 22, art. 254 şi art. 255 raportate la dispoziţiile art. 1517, art. 1350, art. 1357, art. 1650, art. 2280 şi următoarele din C. civ.

De asemenea, a reiterat faptul că decizia civilă nr. 1931/26.11.2021 este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, adică a dispoziţiilor art. 22 şi art. 254-255 din C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 6 CEDO, întrucât instanţa a admis în mod greşit şi nelegal apelul, fără să motiveze în mod corespunzător - în fapt - această hotărâre, în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi de dispoziţiile incidente în cauză.

Totodată, a mai afirmat că decizia pronunţată de instanţa de apel este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi cuprinde motive contradictorii. În concret, a arătat că instanţa de apel a reţinut fără niciun motiv temeinic şi legal că "...sunt fondate criticile formulate de apelant, în cauză nefiind întrunite condiţiile răspunderii contractuale ...", fără, însă, a arăta care sunt motivele concrete pentru care a respins probele administrate în cauză de autoarea prezentului demers judiciar, fiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, a mai arătat că decizia recurată este nelegală, întrucât instanţa de apel a reţinut în mod vădit neîntemeiat şi nelegal o situaţie de fapt şi de drept necorespunzătoare adevărului şi în contradicţie evidentă cu probatoriul administrat în cauză, nu a analizat în mod obiectiv, corect şi imparţial întregul probatoriu administrat în cauză de ambele părţi, nu a făcut referire la toate probele administrate în cauză şi la valoarea probatorie a acestora şi nu a arătat motivele pentru care le-a înlăturat, nesocotind astfel dispoziţiile art. 6 din CEDO prin încălcarea dreptului la un proces echitabil, drept ce nu poate fi considerat efectiv decât dacă apărările părţilor sunt analizate efectiv de instanţă adică, dacă motivele, argumentele şi considerentele juridice invocate sunt reflectate în decizia pronunţată, astfel cum s-a stabilit de către CEDO prin hotărârea din 12.02.2008 în cauza Burza vs. România.

De asemenea, a mai învederat că motivele - de fapt şi de drept - ale acestui recurs sunt temeinice şi legale, putând fi primite în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

În final, recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a interpretat şi nu a aplicat în mod corect şi legal dispoziţiile art. 1517, art. 1350 şi următoarele din C. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 22 şi următoarele din C. proc. civ., reiterând solicitarea de admitere a recursului astfel cum a fost formulat.

La 23 martie 2022, intimatul-pârât B., prin avocat, a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, fără a depune dovezi în acest sens.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se nulitatea recursului, iar prin încheierea din 21 februarie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Faţă de raportul comunicat, la 3 martie 2023, intimatul-pârât B., prin avocat, a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat că achiesează la opinia raportorului, în sensul că recursul declarat în prezenta cauză este nul, iar, la 24 aprilie 2023, recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin avocat, a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea în principiu a recursului şi soluţionarea acestuia în şedinţă publică, exprimând dezacordul faţă de concluziile formulate prin raportul întocmit în cauză.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului reţinută prin raport, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, în situaţia în care eventualele critici sunt formulate cu depăşirea termenului legal de motivare a recursului (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat), dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului prin raportare la soluţia instanţei de apel, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte observă că, deşi recurenta s-a prevalat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile, astfel cum au fost formulate, nu pot fi reţinute spre analiză, întrucât nu se circumstanţiază motivelor de nelegalitate invocate şi se caracterizează printr-un grad mare de generalitate şi imprecizie, aspect care atrage imposibilitatea exercitării unui control de legalitate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate.

În concret, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că textul consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - atunci când o hotărâre nu este motivată, când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Totodată, motivul de casare mai sus arătat este consecinţa nerespectării dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care, referindu-se la considerentele hotărârii judecătoreşti, prevăd că acestea trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, menţionându-se argumentele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

În cauză, recurenta s-a rezumat, pe de o parte, la chestiuni generale ce ţin de exigenţele motivării, fără a arăta, în concret, în ce mod instanţa de apel a încălcat respectivele cerinţe, iar, pe de altă parte, face referire şi la o pretinsă contradicţie, fără a dezvolta, în concret, respectiva critică.

Totodată, afirmând că instanţa de apel i-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin aceea că a omis să arate care sunt motivele concrete pentru care a i-a respins probele şi că nu a motivat soluţia în funcţie de probatoriul administrat, în realitate, recurenta îşi manifestă nemulţumirea faţă de modul de apreciere a probatoriului de către instanţa de apel, or, în calitate de instanţă devolutivă, aceasta are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt.

Aşadar, fiind nemulţumită de modul de apreciere, de către instanţa de apel, a probatoriului administrat în cauză, critica excede cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. şi în limita cărora poate fi exercitat controlul judiciar. Or, recursul urmăreşte doar verificarea conformităţii hotărârii atacate cu normele de drept incidente, în timp ce stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea concludenţei şi oportunităţii administrării probelor, precum şi stabilirea valorii probatorii a acestora este atributul exclusiv al instanţelor devolutive.

Prin urmare, împrejurarea că recurenta este nemulţumită de argumentele şi soluţia pronunţată în cauză nu determină incidenţa niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv, absenţa motivării, contradicţia argumentelor sau invocarea doar a unor motive străine de natura pricinii.

Cu privire la motivul prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, pentru a putea stabili incidenţa acestui motiv de casare, este necesar nu numai ca autorul recursului să indice norma de drept material pretins a fi fost încălcată/interpretată eronat, ci acesta trebuie să expună şi o argumentaţie juridică a nelegalităţii invocate raportat la considerentele instanţei de apel şi la dispoziţiile legale menţionate, pretins a fi fost încălcate/interpretate eronat, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii în completarea argumentaţiei căii de atac.

În realitate, însă, recurenta a făcut doar o expunere a unor dispoziţii legale pretins a fi fost încălcate, fără a arăta în ce modalitate au fost aplicate greşit de către instanţa de apel situaţiei de fapt reţinute şi fără nicio referire concretă la raţionamentul instanţei de apel.

Astfel, din redarea aşa-ziselor critici formulate în sprijinul motivului invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate constata că recurenta a adus spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de situaţia de fapt a cauzei şi că aceasta este nemulţumită de faptul că instanţa de apel nu a reţinut ca fiind întrunite condiţiile răspunderii contractuale, fără a combate în concret raţionamentul juridic al instanţei de apel.

De asemenea, recurenta a invocat formal şi încălcarea normelor de procedură civilă prevăzute de art. 22 şi art. 254-255 C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 6 CEDO, întrucât, nu a arătat, în concret, modalitatea în care aceste norme au fost încălcate de instanţa de apel, rezumându-se la a expune o opinie generală şi echivocă despre conţinutul deciziei atacate.

Aşadar, având în vedere că, în realitate, autoarea prezentului demers judiciar tinde la reaprecierea situaţiei de fapt şi a materialului probator administrat în cauză, aspecte care sunt incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac a recursului, Înalta Curte reţine că astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigenţelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanţei de apel.

Prin urmare, se constată, că, în realitate, şi invocarea acestui motiv de casare este pur formală, neputând fi reţinută existenţa unor veritabile critici de nelegalitate, în sensul exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Reţinând, aşadar, că autoarea prezentului recurs nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare invocate şi că nulitatea recursului intervine şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, Înalta Curte reţine că este incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1931A/2021 din 26 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-pârât B. prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată nu a fost însoţită de dovezi nici la momentul depunerii întâmpinării şi nici ulterior, până la momentul examinării admisibilităţii în principiu a recursului.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va respinge cererea intimatului-pârât de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1931A/2021 din 26 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge cererea intimatului-pârât privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2023.