Electricity invoice validity and the requirement for concrete legal criticism in an extraordinary appeal against a final judgment
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) annulled the declaration of recourse by the plaintiff, a limited liability company, thereby upholding the appeal court's decision that had previously dismissed the company's appeal; consequently, the first-instance judgment dismissing the action remains in force. The dispute concerned the company's request to establish the non-existence of a debt and order the voiding of an electricity supply invoice issued for a "regularization and estimate" covering 2017–2020, which the company argued was based on erroneously recorded consumption. The ICCJ found the recourse null under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure because the appellant failed to develop specific grounds of illegality compatible with the exceptional nature of the recourse, merely reiterating factual arguments and legal provisions already analyzed by the lower courts without challenging the specific reasoning of the appellate decision, which had relied on a judicial technical expertise confirming the invoice's validity and the absence of measurement errors. The decisive legal basis was the requirement that recourse grounds must concretely allege violations of law (Articles 486(1)(d) and 488(1)(6) and (8) of the Code of Civil Procedure) rather than seeking a re-evaluation of facts or evidence, which is incompatible with the scope of an extraordinary appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 477 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Electricity invoice validity and the requirement for concrete legal criticism in an extraordinary appeal against a final judgment: The dispute concerned the company's request to establish the non-existence of a debt and order the voiding of an electricity supply invoice issued for a "regularization and estimate" covering 2017–2020, which the company argued was based on erroneously recorded consumption. The ICCJ found the recourse null under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure because the appellant failed to develop specific grounds of illegality compatible with the exceptional nature of the recourse, merely reiterating factual arguments and legal provisions already analyzed by the lower courts without challenging the specific reasoning of the appellate decision, which had relied on a judicial technical expertise confirming the invoice's validity and the absence of measurement errors. The decisive legal basis was the requirement that recourse grounds must concretely allege violations of law (Articles 486(1)(d) and 488(1)(6) and (8) of the Code of Civil Procedure) rather than seeking a re-evaluation of facts or evidence, which is incompatible with the scope of an extraordinary appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThis provision serves as the main procedural ground for the verdict, explicitly cited in the operative part to justify the annulment of the recourse.
Full text
Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2024
Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la 8 noiembrie 2021 pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă sub nr. x/2021 reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanţei să constate inexistenţa dreptului de creanţă pretins de pârâtă în valoare de 245.835,82 RON, să oblige pârâta la stornarea facturii cu ID x, serie şi număr x, din 02.03.2021, reprezentând regularizare şi estimare, în cuantum de 245.835,82 RON "total de plată factură curentă", aferente perioadei de facturare x/2017-31.12.2020.
Prin sentinţa nr. 97 din 17 mai 2023 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 12 iunie 2023 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a fost admisă sesizarea din oficiu, dispunându-se îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei sentinţei nr. 97 din data de 17 mai 2023 1, în sensul că, în loc de "Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs depunându-se la Tribunalul Suceava", s-a trecut "Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Suceava".
2. Împotriva sentinţei nr. 97 din 17 mai 2023 pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a formulat apel reclamanta A. S.R.L.
Prin decizia nr. 240 din 27 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a fost respins apelul reclamantei, ca nefondat.
3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. reclamanta a invocat că decizia instanţei de apel este motivată inadecvat, insuficient şi incomplet, cuprinzând şi motive străine de natura cauzei.
Astfel, motivarea instanţei de apel este inexactă, întrucât situaţia de fapt reţinută este contrazisă de probele administrate, dar şi insuficientă, deoarece nu cuprinde considerentele de drept corespunzătoare, din care să rezulte că în mod corect instanţa de apel şi-a format convingerea în sensul respingerii căii de atac, aceste carenţe echivalând cu nemotivarea hotărârii.
S-a arătat că limitele învestirii în apel, în conformitate cu art. 477 C. proc. civ. au vizat verificări legate de factura având ID x, serie x nr. x, din data de 02.03.2011, respectiv ce tip de factură reprezintă, temeiul acesteia şi, cu precădere, legalitatea emiterii, din perspectiva legislaţiei aplicabile şi a contractului dintre părţi, dacă reflectă energie electrică consumată în mod efectiv ori, dimpotrivă, cauzele consumului eronat, precum şi modul în care neregulile pot fi remediate.
Potrivit reclamantei, s-a invocat înregistrarea eronată a consumului însă instanţa nu a analizat aceste susţineri, cu toate că legislaţia specifică se referă la ipoteza consumului înregistrat eronat dar şi la faptul că eventualele nereguli de înregistrare pot fi corectate.
Nefiind analizate susţinerile reclamantei privind emiterea unei facturi de regularizare şi estimare a unui consum stabilit incorect, ca urmare a unor erori de înregistrare, rezultă că motivarea instanţei de apel este străină de natura cauzei, inadecvată, dar şi insuficientă şi incompletă, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
În continuare, reclamanta a citat prevederile art. 2.2, art. 5.2, art. 5.4 şi art. 5.5 din contractul de furnizare a energiei electrice nr. x din 30.06.2017, art. 42, art. 43, art. 44 şi art. 48 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali din 20.12.2019, parte integrantă din Ordinul ANRE nr. 235/2019, art. 72, art. 75 şi art. 82 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali din 14.07.2014, parte integrantă din Ordinul ANRE nr. 64/2014 şi respectiv art. 4.2 alin. (2) şi (4), art. 6.3. alin. (4) şi (6) şi art. 6.4. alin. (2), (3), (6) şi 25 din Ordinul ANRE nr. 88/2015, Anexa 4.
A susţinut reclamanta că instanţa de apel nu analizat aceste dispoziţii legale din perspectiva sancţiunii lipsei explicaţiilor privind suma facturată şi a modului în care a fost stabilită cantitatea de energie electrică facturată, prin verificarea detaliilor privind semnificaţia fiecărei obligaţii de plată cuprinse în factură, respectiv energia facturată, corecţiile de energie, prin raportare la consumul mediu înregistrat în perioada 11.08.2017-21.12.2020.
În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamanta a invocat excluderea de la aplicare a dispoziţiilor legale privind remedierea consumului de energie electrică în caz de înregistrare eronată, instanţa de apel nealizând prevederile Ordinelor ANRE nr. 121/2015 şi nr. 190/2020.
Totodată, s-a susţinut interpretarea greşită a contractului dintre părţi şi respectiv a prevederilor Regulamentelor aprobate prin Ordinele ANRE nr. 235/2019, nr. 64/2014 şi nr. 88/2015 sub aspectul legalităţii facturii de energie electrică, dar şi a condiţiilor în care se realizează, în mod legal, estimarea şi regularizarea consumului de energie electrică.
La data de 23 februarie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata B. prin care, în principal, s-a invocat nulitatea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.
La data de 11 martie 2024 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin care s-a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului.
4. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, reţine următoarele considerente:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".
De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Nu este astfel suficient ca partea să indice unul dintre cazurile de casare prevăzute de lege, ci incidenţa unui motiv de recurs trebuie argumentată în concret, respectiv recurentul trebuie să arate în ce constă încălcarea legii de către instanţa a cărei hotărâre este atacată.
În cauză, reclamanta şi-a întemeiat calea de atac pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Pentru invocarea motivului de recurs prevăzut la pct. 6 al articolului menţionat, este necesară individualizarea ipotezei reglementate de această dispoziţie legală de care se prevalează autorul căii de atac, iar dacă este vizat caracterul contradictoriu ori străin al considerentelor, se impune precizarea cu claritate a argumentelor reţinute prin decizia recurată împotriva cărora se îndreaptă critica.
Totodată, motivul de casare prevăzut de pct. 8 al normei evocate impune recurentului nu numai indicarea normei de drept material pretins nesocotită, încălcată sau interpretată greşit, dar şi expunerea unui raţionament prin care autorul căii de atac, enunţând modul în care apreciază că prevederea legală se interpretează sau aplică în cauză, să dezvolte critici concrete din care să rezulte caracterul nelegal al deciziei pronunţate de instanţa de apel deoarece neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de lege se sancţionează cu anularea recursului.
Această soluţie se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă în mod explicit din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Transpunând aceste considerente la cauza ce face obiectul analizei, se reţine că motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au invocate formal.
Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă pretinde că decizia instanţei de apel este motivată inadecvat, insuficient şi incomplet, cuprinzând şi motive străine de natura cauzei.
Cu toate acestea, din analiza susţinerilor formulate, se reţine că în realitate recurenta contestă situaţia de fapt reţinută în fond ca urmare a valorificării probelor, deşi aceste aspecte nu pot fi reapreciate de instanţa de recurs şi, implicit, nici rezultatul la care a ajuns instanţa de apel în ceea ce priveşte problemele de fapt şi de drept deduse judecăţii.
În continuare, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă în mod generic interpretarea greşită a dispoziţiilor contractuale şi legale aplicabile, pe care le redă în cererea de recurs, fără însă a argumenta în concret erorile de raţionament ale instanţei de apel şi modul în care prevederile invocate trebuie aplicate în cauza dedusă judecăţii.
Rezultă astfel că susţinerile recurentei vizează, în realitate, aspecte de netemeinicie a deciziei atacate, cu toate că în recurs nu are loc o rejudecare a fondului cauzei.
În egală măsură, Înalta Curte notează că prin memoriul de recurs recurenta-reclamantă reiterează susţinerile din cuprinsul acţiunii introductive şi a cererii de apel, fără însă a le adecva hotărârii atacate, cu privire la care, în mod concret nu se formulează critici în conformitate cu motivele de casare invocate.
Recurenta reia teza nelegalităţii facturii de energie, ca urmare a unor erori la înregistrarea consumului, redă situaţia de fapt dedusă judecăţii, face trimitere la probele care îi susţin poziţia procesuală şi invocă nenumărate prevederi ale unor ordine emise de ANRE, dar omite a dezvolta critici de nelegalitate privitoare la motivarea expusă de instanţa de apel în justificarea soluţiei pronunţate.
Verificând decizia recurată, se reţine că motivele invocate de reclamantă au fost analizate de către instanţa de apel, reclamanta primind un răspuns în ceea ce priveşte pretinsele motive de nelegalitate a facturii contestate.
Astfel, instanţa de apel, observând că, în esenţă, se contestă modalitatea de întocmire a facturii, a reţinut că susţinerile acesteia pornesc de la premisa greşită a măsurării şi înregistrării eronate a consumului de energie electrică, deşi probele administrate în cauză nu au relevat o asemenea ipoteză.
În acest sens, s-a reţinut prin decizia recurată că, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, factura în litigiu cuprinde informaţiile prevăzute la art. 48 şi 49 din Ordinul ANRE nr. 235/2019, fiind emisă într-o modalitate transparentă, coerentă şi care permite verificarea şi înţelegerea de către un consumator cu nivel mediu de înţelegere. De asemenea, s-a arătat că acelaşi raport de expertiză a relevat şi faptul că nu au existat erori la înregistrarea consumului de energie electrică, pentru toate punctele de consum ale reclamantei fiind măsurat, în medie, acelaşi nivel de consum, fără a exista diferenţe semnificative între perioade similare, astfel că expertul judiciar a exclus ipoteza facturării unui consum nereal, eronat, de energie electrică.
Totodată, în ceea ce priveşte normele ANRE citate, instanţa de apel a reţinut că reclamanta se prevalează de o serie de prevederi care nu prezintă relevanţă în cauză, neimpunându-se analiza acestora, deoarece factura contestată nu vizează situaţia unui consum de energie electrică înregistrat eronat.
Înalta Curte constată astfel că motivele pentru care reclamanta a acţionat pârâta în judecată au fost deja cenzurate în calea de atac devolutivă, instanţa de apel argumentând netemeinicia demersului juridic promovat.
În consecinţă întrucât recursul este o cale extraordinară de atac formulată împotriva deciziei pronunţate de ultima instanţă de fond, rezultă că recurenta-reclamantă avea obligaţia, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., să se raporteze în concret la considerentele instanţei de apel, să le combată şi să dezvolte un raţionament juridic contrar, apt să releve nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva motivelor de casare invocate, condiţie neîndeplinită în cauză.
Contrar exigenţelor impuse de lege, în cauză nu sunt criticate considerentele instanţei de apel şi nu sunt indicate motivele punctuale pentru care hotărârea atacată este contrară legii, neexistând o corespondenţă între susţinerile reclamantei şi motivarea instanţei de apel.
Dimpotrivă, recurenta, reiterând susţinerile din etapele procesuale anterioare, privitoare la nelegalitatea facturii de energie electrică, ignoră existenţa judecăţii anterioare şi decizia recurată, făcând abstracţie, totodată, de natura căii de atac extraordinare a recursului.
În concluzie, se reţine că recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate posibil a fi examinate în recurs, ci, exprimându-şi nemulţumirea în raport cu soluţia de respingere a apelului şi, implicit, a acţiunii formulate, urmăreşte reevaluarea împrejurărilor de fapt deduse judecăţii şi a materialului probator existent la dosarul cauzei. Un atare demers ar presupune, însă, un control de fond, incompatibil cu examenul de legalitate pe care instanţa supremă îl poate desfăşura în această cale extraordinară de atac.
Devine astfel incidentă sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aplicabilă nu numai în ipoteza în care motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul celor care nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, situaţie în care, deopotrivă, sunt încălcate exigenţele legii de procedură privind motivarea căii de atac.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 240 din 27 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 240 din 27 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 aprilie 2024.