Prescription of damages for non-investment under a concession contract and recovery of legal costs for an unsuccessful cross-appeal

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2024

Asupra recursului, din actele dosarului, reţine următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 17 decembrie 2020 pe rolul Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă sub nr. x/2020, reclamanta Regia Autonomă Administraţia Zonei Libere Curtici-Arad, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 700.000 USD - echivalentul în RON la cursul de la data plăţii, reprezentând contravaloarea investiţiei nerealizate conform obligaţiilor contractuale asumate în temeiul caietului de sarcini şi a chestionarului ofertă anexe la contractul de concesiune nr. x/07.03.2002, precum şi a dobânzii legale aferente acestuia începând cu data introducerii acţiunii şi până la achitarea efectivă.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 109 din 18 februarie 2021, Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, dispunând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Prin sentinţa civilă nr. 3062/2021 din 18 octombrie 2021 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca prescrisă.

A fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 23.374,71 RON, reprezentând onorariu avocat, 291,28 RON, reprezentând cheltuieli de cazare şi 435,12 RON, cheltuieli de transport.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Regia Autonomă Administraţia Zonei Libere Curtici-Arad, iar pârâta A. S.R.L. a formulat apel incident.

Prin decizia nr. 160A din 7 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii apelului principal, ca neîntemeiată.

Au fost respinse apelul principal formulat de apelanta-reclamantă şi apelul incident formulat de apelanta-pârâtă, ca nefondate.

Prin decizia nr. 1174A din 12 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în complet de divergenţă a fost admisă cererea de completare a deciziei civile nr. 160A/07.02.2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a formulată de apelanta pârâtă, fiind completată decizia în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

~Opinia separată fiind în sensul admiterii cererii şi obligării apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 8.818,79 RON.

3. Împotriva deciziei nr. 160A din 7 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a formulat recurs reclamanta Regia Autonomă Administraţia Zonei Libere Curtici Arad, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Cu privire la incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod şi caracterul superficial al motivării deciziei recurate, susţinând că instanţa de apel a reluat integral considerentele primei instanţe, fără însă a răspunde criticilor formulate, cu consecinţa necercetării fondului cauzei.

Potrivit recurentei-reclamante, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că "neanalizarea de către instanţă a mijloacelor de apărare care nu au fost invocate cu respectarea regulilor procedurale nu poate fi considerată o nerespectare, de către instanţă, a obligaţiei de motivare a hotărârii în acord cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ..", deoarece dispoziţiile art. 22 din acelaşi cod prevăd că judecătorul este obligat să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare.

S-a arătat că, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., în condiţiile în care a omis analiza consecinţelor convocării nr. 774/01.03.2017, prin care a fost pusă în întârziere intimata-pârâtă conform art. 1.522 alin. (3) şi art. 2.524 alin. (2) C. civ., respectiv faptul că de la împlinirea termenului suspensiv, 10.04.2017, menţionat în notificare, a început să curgă termenul de prescripţie, termen care ulterior a fost suspendat şi întrerupt. Decizia astfel pronunţată încalcă şi dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor legale privind începutul termenului de prescripţie prevăzute de art. 1.522 şi art. 2.524 C. civ. coroborat cu art. 7 alin. (6) şi art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel, similar primei instanţe, raportat la notificarea nr. x/28.07.2017, a reţinut că termenul de prescripţie a început să curgă de la data de 07.03.2017 şi s-a împlinit la 07.03.2020, cu ignorarea convocării nr. 774/01.03.2017, care cuprinde un termen suspensiv, până la data de 10.04.2017, de la care a început să curgă un nou termen de prescripţie.

Prin urmare, în mod nelegal a fost stabilit începutul termenului de prescripţie la data de 07.03.2020, fără a fi luate în considerare convocarea la conciliere nr. 774/01.03.2017 şi argumentele invocate cu privire suspendarea şi întreruperea prescripţiei.

În acest sens reluând aspecte referitoare la situaţia de fapt, a arătat recurenta-reclamantă că, la data de 01.03.2017, disputa dintre părţi cu privire la plata sumei de 700.000 USD, reprezentând contravaloarea investiţiei nerealizate în temeiul contractului de concesiune, era un litigiu de contencios administrativ, iar art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 impunea formularea unei plângeri prealabile, sub sancţiunea respingerii acţiunii ca inadmisibilă.

Astfel, prin convocarea la conciliere nr. 774/01.03.2017, intimata-pârâtă a fost pusă în întârziere, termenul acordat pentru îndeplinirea obligaţiei fiind 10.04.2017.

În aceste condiţii, termenul de prescripţie a început să curgă la 11.04.2017, urmând să se împlinească la 10.04.2020, însă acesta a fost suspendat începând cu 16.03.2020, prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă şi, deşi prescripţia trebuia să îşi reia cursul la data la care starea de urgenţă s-a încheiat, respectiv 14.05.2020, totuşi, în raport cu dispoziţiile art. 2.534 C. civ., prescripţia nu putea să se împlinească mai devreme de 14.11.2020.

Totodată, prin notificarea nr. x/10.11.2020, transmisă în interiorul termenului de prescripţie, recurenta-reclamantă a realizat punerea în întârziere a intimatei-pârâte cu privire la plata despăgubirilor de 700.000 USD, debitoarei fiindu-i acordat un termen de 15 zile în vederea executării.

Prin raportare la dispoziţiile art. 1.522 alin. (3) C. civ. coroborat cu art. 2.537 alin. (4) din acelaşi cod, de la data expirării acestui termen, respectiv 03.12.2020, a început să curgă un nou termen de prescripţie.

În concluzie, contrar celor reţinute de instanţele de fond, cererea de chemare în judecată înregistrată la 15.12.2020 a fost formulată cu respectarea termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune.

La data de 6 februarie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă A. S.R.L., prin care, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, s-au solicitat cheltuieli de judecată.

La data de 14 martie 2024 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta Regia Autonomă Administraţia Zonei Libere Curtici Arad

Totodată, împotriva deciziei nr. 1174A din 12 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a formulat recurs pârâta A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată a cererii de completare a deciziei civile nr. 160A din 7 februarie 2023 pronunţate de aceeaşi instanţă.

În ceea ce priveşte motivele de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., s-a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor legale care reglementează răspunderea civilă delictuală în cazul acordării cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea criticii, recurenta-pârâtă a învederat că onorariul avocaţial a vizat în mod global reprezentarea în faza procesuală a apelului, onorariul fiind stabilit, atât pentru prima instanţă, cât şi pentru căile de atac, indiferent de partea care urma să le exercite, încă din 2021, în temeiul ofertei nr. 12/18.01.2021.

Apelul incident a avut caracter subsidiar, iar respingerea acestuia nu poate conduce la concluzia că recurenta-pârâtă ar fi pierdut procesul. Dimpotrivă, reclamanta este partea care a pierdut procesul, prin respingerea apelului principal fiind menţinută sentinţa primei instanţe, de respingere a cererii de chemare în judecată, ca prescrisă, impunându-se astfel ca reclamanta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate pârâtei în apel.

În continuare, s-a arătat că motivarea instanţei de apel conform căreia alocarea unei părţi din onorariul avocaţial formulării apărărilor şi reprezentării în faţa instanţei pentru apelul declarat de reclamantă şi a unei alte părţi pentru formularea apelului incident şi reprezentării în faţa instanţei, reprezintă o interpretare care se abate de la convenţia dintre pârâtă şi avocaţii săi, fiind lipsită, totodată, de temei legal, întrucât onorariul a fost stabilit pentru asigurarea apărării în apel, indiferent de soluţia obţinută în primă instanţă.

De altfel, cheltuielile de judecată au fost solicitate ca urmare a apărărilor formulate cu privire la apelul declarat de reclamantă, neexistând niciun argument de fapt sau juridic pentru a se stabili că o parte din acest onorariu corespunde formulării apelului incident.

S-a mai susţinut că o altă încălcare a art. 453 C. proc. civ. reiese din argumentul instanţei de apel potrivit căruia "aceasta nu înseamnă că o parte din onorariu nu este corespunzătoare formulării şi susţinerii apelului incident, instanţa neavând la dispoziţie instrumente legale sau probatorii care să îi permită alocarea unei părţi din onorariu pentru activităţile inerente apărării, raportat la apelul principal, şi respectiv, a altei părţi din onorariu pentru formularea apelului incident".

Astfel, raţionamentul instanţei de apel este eronat deoarece nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă posibilitatea instanţei de judecată de a distribui onorariul avocaţial altfel decât au stabilit părţile.

A concluzionat recurenta-pârâtă că în condiţiile în care necesitatea asigurării apărării a fost generată direct şi exclusiv de exercitarea de către reclamantă a apelului principal şi având în vedere că acesta a fost respins, reclamanta este partea căzută în pretenţii, astfel încât singura soluţie legală şi temeinică ar fi fost aceea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea apelului.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a invocat caracterul contradictoriu al considerentelor prin care instanţa de apel a reţinut că "apelanta-pârâtă nu a probat care este partea din onorariu pe care a achitat-o pentru apărarea de care a beneficiat şi care a determinat respingerea apelului principal declarat de apelanta-reclamantă şi care este parta achitată pentru formularea şi reprezentarea sa în legătură cu soluţionarea apelului incident".

Totodată, s-a invocat existenţa unor motive străine de natura cauzei, deoarece instanţa de apel s-a raportat la dispoziţiile art. 472 alin. (2), considerând că se impunea analiza apelului incident al pârâtei chiar şi în eventualitatea respingerii apelului principal.

La data de 8 februarie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă Regia Autonomă Administraţia Zonei Libere Curtici Arad prin care s-a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului formulat de pârâta A. S.R.L.

4. Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiilor legale incidente, constată caracterul nefondat al acestora, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul reclamantei Regia Autonomă Administraţia Zonei Libere Curtici Arad împotriva deciziei nr. 160A din 7 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, se reţine că au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei decizii se poate cere în ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că motivarea instanţei de apel are caracter superficial, fiind preluate ca atare considerentele primei instanţe. De asemenea, se critică în termeni generali faptul că instanţa de apel nu a răspuns criticilor cu a căror soluţionare a fost învestită, cu consecinţa necercetării fondului cauzei.

Verificând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a validat soluţia primei instanţe de respingere a cererii de chemare în judecată ca urmare admiterii excepţiei a prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, substituind însă considerentele tribunalului, întrucât a argumentat că în cauză sunt incidente dispoziţiile C. civ., şi nu cele ale Decretului nr. 167/1958, aşa cum greşit a reţinut prima instanţă.

Aşadar, nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante cu privire la faptul că instanţa de apel ar fi preluat ca atare considerentele primei instanţe, fără a expune analiza sa proprie asupra cauzei deduse judecăţii.

Totodată, se reţine că, deşi incidenţa motivului de nelegalitate se impunea argumentată în concret, recurenta fiind obligată să indice punctual în ce constă viciul de nemotivare pretins, în cauză, însă recurenta-reclamantă nu identifică criticile deduse judecăţii în apel care nu i-au fost analizate.

În aceste condiţii, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, se va reţine că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei în sensul respingerii apelului.

În esenţă, a stabilit instanţa de apel că dreptul material la acţiune al recurentei-reclamante în ceea ce priveşte despăgubirile pretinse ca urmare a neexecutării de către pârâtă a contractului de concesiune s-a născut la data de 07.03.2017, când a expirat durata convenţiei dintre părţi, moment la care a început să curgă şi termenul de prescripţie extinctivă, potrivit dispoziţiilor art. 2.517 şi art. 2.524 alin. (2) C. civ., acesta împlinindu-se la 07.03.2020. De asemenea, a analizat prin considerentele sale cauzele de întrerupere şi de suspendare invocate de reclamantă, raportat la probele aflate la dosar şi a expus argumentele pentru care acestea nu au putut fi reţinute.

Prin urmare, decizia recurată nu este afectată de viciul nemotivării, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a invocat şi încălcarea principiului prevăzut la art. 22 C. proc. civ., argumentând că în mod greşit i-a fost respinsă critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ca urmare a neanalizării în primă instanţă a apărărilor formulate la data de 15.10.2021 în combaterea excepţiei prescripţiei.

Această critică, va fi analizată şi din perspectiva motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea unei norme de procedură, însă fiind nefondată, va fi înlăturată, ca atare.

Potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (3) C. proc. civ., "după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă."

Or, având în vedere că, în cauză, tribunalul a rămas în pronunţare asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune la data de 04.10.2021, fiind amânată pronunţarea soluţiei pentru 18.10.2021, iar reclamanta, a depus concluzii scrise la 15.10.2021, în mod corect, instanţa de apel a respins critica privind nemotivarea sentinţei sub aspectul celor susţinute prin concluziile scrise, argumentând că după închiderea dezbaterilor, concluziile scrise pot viza doar elementele de fapt şi de drept care au fost supuse dezbaterii contradictorii a părţilor pentru că, în caz contrar s-ar încălca principiile privind dreptul la apărare, al contradictorialităţii şi al dreptului la un proces echitabil.

În continuare, subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor privind începutul termenului de prescripţie raportat la art. 1.522 şi art. 2.524 C. civ. coroborat cu art. 7 alin. (6) şi art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum şi a celor privind suspendarea şi întreruperea prescripţiei.

Dezvoltând critica, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel, similar primei instanţe, prin raportare la notificarea nr. x/28.07.2017, a reţinut greşit că termenul de prescripţie a început să curgă la 07.03.2017 şi s-a împlinit la 07.03.2020, ignorând convocarea nr. 774/01.03.2017 şi consecinţele acesteia. Se arată că prin intermediul acestei notificări i-a fost acordat debitoarei un termen de executare, respectiv 10.04.2014, cu consecinţa că, la expirarea acestuia, a început să curgă un nou termen de prescripţie, termen care ulterior a fost suspendat şi apoi întrerupt.

Cu privire la aceste susţineri, Înalta Curte notează că, deşi recurenta-reclamantă invocă nelegalitatea hotărârii din perspectiva aplicării greşite a normelor de drept substanţial, în realitate, ceea ce se critică nu este modul concret în care ar fi fost interpretate şi aplicate anumite reguli de drept referitoare la prescripţie, ci starea de fapt reţinută în ansamblu de instanţa de apel, ca urmare a aprecierii probatoriului, în raport cu care a stabilit cursul prescripţiei dreptului material la acţiune şi calculul concret al termenului de prescripţie aplicabil în cauză, fără însă a reţine cauzele de suspendare şi de întrerupere opuse de reclamantă în apărare.

Astfel, recurenta-reclamantă îşi exprimă dezacordul în raport cu faptul că, analizând probele existente la dosar, instanţa de apel nu a oferit valenţele unor cauze de întrerupere a prescripţiei acelor notificărilor evocate de autoarea demersului judiciar, prin care s-a susţinut chemarea la conciliere directă şi punerea în întârziere a debitoarei cu privire la obligaţia de plată a sumei de 700.000 USD.

Prin urmare, susţinerile circumscrise motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează, în esenţă, chestiuni care implică aprecieri de fapt, în privinţa cărora instanţele de fond sunt suverane şi care nu pot face obiectul reevaluării în calea extraordinară de atac, recursul urmărind exclusiv verificarea conformităţii hotărârii cu regulile de drept aplicabile, astfel cum rezultă în mod explicit din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica prin care recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel ar fi nesocotit efectele convocării nr. 774/01.03.2017, cu consecinţa aplicării greşite a dispoziţiilor privind întreruperea cursului prescripţiei, se reţine că aceste motive nu au format obiectul analizei instanţei apel deoarece nu s-a invocat acest motiv de întrerupere al cursului termenului de prescripţie.

Dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., în aplicarea principiului non omisso medio, statuează că motivele de recurs prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Având în vedere că în apel nu s-a evocat convocarea nr. 774/01.03.2017 cu titlu de cauză de întrerupere a termenului de prescripţie, nefiind supuse analizei instanţei de apel aceste susţineri, rezultă că pretinsul efect întreruptiv al convocării nu poate fi invocat direct în recurs, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca regula stabilită potrivit art. 459 şi confirmată de art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte, va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 160 A din 7 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În ceea ce priveşte recursul pârâtei A. S.R.L. formulat împotriva deciziei nr. 1174A din 12 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, se reţine că au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., fiind criticată soluţia de respingere a cheltuielilor de judecată solicitate în apel

Subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă aplicarea greşită a art. 453 alin. (1) din acelaşi cod.

Dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. sunt norme de procedură, astfel că eventuala încălcare a acestora se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, şi nu la pct. 8, acest din urmă caz de casare vizând nelegalitatea hotărârii din perspectiva dreptului substanţial.

Recurenta-pârâtă învederează că a câştigat procesul, în raport cu soluţia respingerii apelului principal al reclamantei, cu consecinţa validării sentinţei primei instanţe, de respingere a cererii de chemare în judecată, ca prescrisă.

Prin urmare, instanţa de apel a considerat în mod nelegal că, fiindu-i respins apelul incident, aceasta este îndreptăţită numai la acordarea onorariul aferent formulării apărărilor cu privire la apelul principal, reţinând, totodată, că onorariul solicitat nu este defalcat, neputându-se stabili partea din onorariu alocată activităţii de asistenţă juridică şi reprezentare aferente apelului principal respectiv aceea care a fost stabilită pentru apelul incident.

Susţine recurenta-pârâtă că onorariul avocaţial a fost stabilit anterior pronunţării sentinţei primei instanţe şi a vizat reprezentarea în faza procesuală a apelului, indiferent de partea care urma să exercite calea de atac şi independent de soluţia primei instanţe. Arată că onorariul solicitat corespunde numai apărărilor formulate cu privire la apelul principal, neexistând niciun argument de fapt sau de drept în temeiul căruia instanţa de apel să fi apreciat altfel.

Verificând decizia atacată, reiese că instanţa de apel a respins cererea apelantei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, reţinând că, urmare a respingerii apelului incident, soluţie în raport cu care apelanta-pârâtă se află în culpă procesuală, aceasta are dreptul numai la recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate în vederea combaterii apelului principal.

Instanţa de apel a reţinut însă că apelanta-pârâtă nu a probat care este partea din onorariu aferentă formulării apărărilor în scopul respingerii apelului principal al reclamantei şi care este partea corespunzătoare celor în susţinerea apelului incident. Prin urmare, a concluzionat că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, întrucât prejudiciul pretins nu este cert, deoarece onorariul avocaţial solicitat nu a fost stabilit distinct.

Raportând criticile recurentei-pârâte la considerentele instanţei de apel, Înalta Curte constată că, recurenta-pârâtă pune în discuţie noţiunea de parte care pierde procesul.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut procesul va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată ce i-au fost ocazionate părţii adverse, culpa procesuală se evaluează pentru fiecare etapă procesuală.

Este real că, în cauză, partea care, în final, a pierdut procesul, ca rezultat al judecăţii în toate fazele procesuale, este recurenta-reclamantă, însă în cauză pârâta a formulat apel incident, care a fost respins, astfel că, în raport cu cheltuielile ocazionate de promovarea şi susţinerea acestei căi de atac, nu se poate reţine culpa procesuală a reclamantei, s-a reţinut prin decizia recurată.

În continuare, se constată că recurenta-pârâtă contestă şi argumentaţia instanţei de apel cu privire la alocarea distinctă a onorariului de avocat pentru apărările formulate împotriva apelului declarat de reclamantă, respectiv pentru cel aferent apelului incident, susţinând că, în realitate, onorariul solicitat ar reprezenta exclusiv contravaloarea serviciilor de asistenţă juridică şi reprezentare acordate în legătură cu apelul principal al reclamantei.

Înalta Curte notează că, din această perspectivă, recurenta-pârâtă nu mai susţine o încălcare a regulii de drept prevăzute la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ci tinde la reinterpretarea probei privind cheltuielile de judecată efectuate, solicitând instanţei de recurs verificarea modului în care s-au interpretat aceste probe.

Se impune însă observaţia că aprecierile de fapt ale instanţei de apel, în sensul că apelanta-pârâtă nu a dovedit care este partea din onorariu aferentă activităţilor de asistenţă juridică realizate în scopul respingerii apelului principal al reclamantei şi care este partea corespunzătoare celor subsumate apelului incident, nu pot fi cenzurate în recurs.

Astfel, scopul recursului, cale extraordinară de atac, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., este de a analiza conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile, urmărindu-se, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, restabilirea legalităţii, iar nu reaprecierea elementelor factuale şi a probatoriului.

În consecinţă, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat şi va fi înlăturat ca atare.

De asemenea, criticile subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care recurenta-pârâtă invocă motivarea necorespunzătoare a hotărârii, sunt nefondate.

Recurenta-reclamantă susţine caracterul contradictoriu al considerentelor prin care instanţa de apel a reţinut că "apelanta-pârâtă nu a probat care este partea din onorariu pe care a achitat-o pentru apărarea de care a beneficiat şi care a determinat respingerea apelului principal declarat de apelanta-reclamantă şi care este partea achitată pentru formularea şi reprezentarea sa în legătură cu soluţionarea apelului incident".

Totodată, pretinde existenţa unor motive străine de natura cauzei, deoarece instanţa de apel s-a raportat la dispoziţiile art. 472 alin. (2) C. proc. civ., considerând că se impunea analiza apelului incident al pârâtei chiar şi în eventualitatea respingerii apelului principal.

Înalta Curte reaminteşte că incongruenţa considerentelor presupune ca argumentele din cuprinsul unei hotărâri să se excludă reciproc, lipsind practic raţionamentul care fundamentează soluţia, în timp ce nelegalitatea hotărârii pentru motive străine vizează situaţia particulară în care hotărârea conţine numai considerente străine pricinii, niciuna dintre aceste ipoteze de casare neregăsindu-se în cauză.

Dimpotrivă, decizia prin care s-a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, este clară şi motivată corespunzător exigenţelor legii, cuprinzând argumentele concrete care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată.

Prin urmare, nu sunt incidente dispoziţiile dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă "Administraţia Zonei Libere Curtici - Arad" împotriva deciziei civile nr. 160 A din 7 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă precum şi recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1174 A din 12 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă "Administraţia Zonei Libere Curtici - Arad" împotriva deciziei civile nr. 160 A din 7 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1174 A din 12 septembrie 2023, pronunţate de aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 aprilie 2024.