Negative jurisdictional conflict: territorial competence for labor claims by a prosecutor in a centralized structure under Art. 127 CCP vs. Art. 269 Labor Code

Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 14 noiembrie 2022, reclamanta A.- augustina, în contradictoriu cu pârâtul Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală a solicitat obligarea pârâtei la acordarea unui număr de 60 de zile de concedii/an de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2017 - 2022, precum şi pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, până la eliberare din funcţie şi obligarea la plata indemnizaţiei de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatorii începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.

În motivarea acţiunii, reclamanta arată că ocupă funcţia de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, beneficiind până la acest moment de concediu de odihnă de 35 de zile anual, prevăzut de art. 79 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, susţinând că, pe lângă cele 35 de zile de concediu este îndreptăţită şi la concediu anual suplimentar pentru faptul că activitatea prestată a fost încadrată ca fiind desfăşurată într-un loc de muncă cu condiţii periculoase şi vătămătoare.

Justificarea în drept a cererii de acordare a concediului de odihnă suplimentar este dată de dispoziţiile art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, ce se coroborează, în baza art. 278 alin. (2) din Codul muncii, cu dispoziţiile H.G. nr. 250/1992 (Cap II art. 18).

Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 25 din 15 ianuarie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în favoarea Tribunalului Dolj.

În argumentarea soluţiei pronunţate, Tribunalul a apreciat că reclamanta din prezenta cauză nu intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., întrucât pentru a fi incident alin. (3) raportat la alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. este necesar ca judecătorul/procurorul/grefierul, care are calitatea de reclamant, să funcţioneze în cadrul instanţei (unităţii de parchet corespunzătoare) care este competentă să soluţioneze cauza sau în cadrul instanţei (unităţii de parchet corespunzătoare) superioare celei competente.

Cum în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 127 C. proc. civ., competenţa este reglementată de dispoziţiile Codului muncii şi, cum reclamanta a sesizat o altă instanţă decât instanţele competente potrivit legii, de la domiciliul sau locul de muncă ale acesteia, iar competenţa teritorială, deşi alternativă, este reglementată de norme de ordine publică, fiind exclusivă, necompetenţa poate fi invocată şi de instanţă din oficiu, iar în acest context s-a apreciat a fi competent Tribunalul Dolj.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la 5 februarie 2024, sub acelaşi număr de dosar.

Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 212/2024 din 28 februarie 2024 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe reclamanta A. augustina, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt aplicabile în cauză, întrucât reclamanta are calitatea de procuror la DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, iar noţiunea de "instanţă competentă să soluţioneze cauza" a fost definită prin decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018, finalitatea textului fiind aceea de a evita cazurile de bănuială legitimă care duceau la formularea de cereri de strămutare, context în care a reţinut că întrucât reclamanta a înţeles să învestească Tribunalul Vâlcea cu soluţionarea prezentei cauze, în aplicarea dispoziţiilor legale speciale, derogatorii de la dispoziţiile comune în materie, în temeiul art. 127 C. proc. civ., dar şi în baza principiului disponibilităţii consacrat de art. 9 din acelaşi Cod, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Vâlcea.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă şi Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 8 aprilie 2024, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate de reclamantă, Înalta Curte constată că obiectul dosarului este subsumat unui litigiu de dreptul muncii în cadrul căruia reclamanta a solicitat acordarea unui număr de 60 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2017 - 2022, precum şi pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, până la eliberarea sa din funcţie; obligarea pârâtului Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la plata indemnizaţiei de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatoare începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă.

În acest sens se constată că, reclamanta are calitatea de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, iar că acţiunea a fost formulată în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală.

Aşadar, dreptul comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă este reglementat de dispoziţiile art. 266-275 din Codul muncii şi de Legea nr. 62/2011 privind dialogul social (în vigoare la momentul demarării litigiului).

Art. 269 Codul muncii stipulează în alin. (1) că:

"Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti stabilite potrivit legii", iar conform alin. (2):

"Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa".

Conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, care completează art. 269 alin. (2) Codul muncii, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Referitor la prevederile art. 127 din C. proc. civ., invocate de instanţele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziţii legale reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.

Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv când una dintre aceste persoane are legitimare procesuală activă, respectiv este reclamant şi când are legitimare procesuală pasivă - este pârât.

Sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) C. proc. civ. "se aplică în mod corespunzător" trebuie înţeleasă ca referindu-se la desfăşurarea activităţii în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa arătată la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 78/2016, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este o structură specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, care îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României, funcţionând în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi având sediul în municipiul Bucureşti.

Prin urmare, organizarea DIICOT în structură centrală şi structuri teritoriale nu îngăduie concluzia că cele din urmă ar funcţiona pe lângă alte instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că ipoteza avută în vedere la instituirea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu îşi găseşte aplicabilitatea în cauza în care reclamanta are calitatea de procuror în cadrul unei structuri teritoriale.

De asemenea, Tribunalul Dolj nu figurează în cauză în calitate de pârât, pentru a fi atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (2)1 prin raportare la art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

Aşa fiind, competenţa teritorială trebuie stabilită, conform art. 269 alin. (2) Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, în vigoare la data sesizării, îi revine tribunalului de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantei.

În considerarea celor arătate, ţinând cont că la momentul formulării acţiunii, reclamanta domicilia în Craiova, localitate aflată în circumscripţia Tribunalului Dolj, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2024.