Inadmissibility of cassation in labor disputes due to finality of appellate decisions
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected as inadmissible the appeal filed by the plaintiff-claimant, thereby upholding the final decision of the Court of Appeal which dismissed the initial claims. The dispute concerned a labor litigation claim by a former civil servant of the Emergency Situations Inspectorate, who sought reimbursement for the cost of eyeglasses citing a specific decision by the European Union's Council of Justice; the lower courts had previously dismissed this claim and a defense exception regarding lack of passive legal standing. The decisive legal basis for the dismissal was the principle of the legality of appeals under Article 457 of the Code of Civil Procedure, combined with Article 483(2) and Article 634(1)(4), which expressly exclude decisions rendered on appeal in labor and social security disputes from being subject to cassation, rendering the appealed decision final and no longer susceptible to extraordinary remedies.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation in labor disputes due to finality of appellate decisions: Prin întâmpinarea depusă la 7 martie 2024, intimatul-pârât a invocat excepţiile nulităţii recursului pentru nemotivare şi a inadmisibilităţii, în raport cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Tribunalului Olt, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Matei Basarab" Olt, a solicitat obligarea acestuia să-i deconteze contravaloarea ochelarilor de vedere, astfel cum prevede Decizia 90/270 a Consiliului European de Justiţie al Uniunii Europene.
Reclamantul A. a fost angajat în cadrul pârâtului în funcţia de plutonier major-subofiţer operativ principal în cadrul Detaşamentului de Pompieri Caracal - Garda nr. 3 de intervenţie Osica de Sus, până la data de 12 mai 2023, când prin Ordinul nr. 280/23/I-OT/12.05.2023 a fost trecut în rezervă.
Tribunalul Olt, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 294 din 31 mai 2023 a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, precum şi cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul ISU "MATEI BASARAB".
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel.
Prin decizia nr. 2570/2023 din 29 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 294 din 31 mai 2023 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia I civilă.
Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă la 7 martie 2024, intimatul-pârât a invocat excepţiile nulităţii recursului pentru nemotivare şi a inadmisibilităţii, în raport cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
La termenul din 18 aprilie 2024, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reţinut următoarele:
Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 294 din 31 mai 2023 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia I civilă, având ca obiect pretenţii în cadrul unui litigiu de muncă.
În cauză, hotărârea atacată cu recurs, respectiv decizia civilă nr. 2570/2023 din 29 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale are caracter definitiv, fiind dată în soluţionarea unui litigiu de muncă
In conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.:
"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Coroborând dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile având ca obiect conflictele de muncă şi asigurări sociale, rezultă că decizia civilă nr. 2570/2023 din 29 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale este definitivă, nefiind supusă căii extraordinare de atac a recursului.
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Aşadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele expuse în precedent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2570/2023 din 29 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2570/2023 din 29 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul-pârât ISU "MATEI BASARAB".
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2024.