Bank’s appeal void for lack of legal criticisms, borrower’s dismissed; appellate removal of abusive credit clauses upheld.

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la 05.09.2017, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe dispusă prin sentinţa civilă nr. 7430 din 7 iulie 2017 a Judecătoriei Braşov, reclamantul A., în calitate de împrumutat şi garant real conform Contractului de Credit nr. x, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în calitate de creditor, a solicitat instanţei:

1. să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze contractuale:

- clauza referitoare la valoarea dobânzii percepute de bancă şi la modul de calcul al acesteia:

"art. 5.1 lit. a) din contractul de credit modificat prin prevederile art. I pct. l şi pct. 1.1 din actul adiţional nr. x, încheiat la data de 14.12.2007, anexa la contractul de credit nr. x/14.12.2007; eliminarea acestei clauze atât din cuprinsul contractului de credit, cât şi din cuprinsul actelor adiţionale subsecvente şi obligarea băncii la recalcularea acesteia, conform dispoziţiilor instanţei;

- clauza privind aplicarea marjei majorate - cuprinsă în prevederile art. 5, pct. 5.1, lit. b) şi c) din contractul de credit, inclusă în actele adiţionale în modalitatea de calcul a dobânzii datorate băncii;

- clauza privind comisionul de administrare care, conform prevederilor art. 5.2 lit. a) este perceput pentru administrarea şi monitorizarea facilităţii;

- clauza privind comisionul perceput de bancă în temeiul art. 5.2 lit. b) şi c), pentru modificarea scadenţarului reprezentând 1% din suma creditului rămasă de rambursat sau aplicat la suma reîncărcată;

- clauza privind plata unor cheltuieli directe în cuantum de 20 euro, stipulată de art. 5.2 lit. d) din contract;

- clauza privind comisionul de plată în avans, reprezentând 2% din suma plătită în avans, precum şi prevederea conform căreia "banca îşi rezerva dreptul de a modifica valoarea acestui comision";

- clauza privind declararea scadenţei anticipate a întregului credit (debit principal şi accesorii), precum şi a clauzei privind renunţarea împrumutatului/garanţilor reali la beneficiul termenului, la beneficiul de diviziune şi de discuţiune;

- clauza stipulată în art. 8 pct. 8.1, conform căreia "împrumutatul se obligă să asigure contra intemperiilor imobilul ipotecat în valoarea acceptată de către societăţi de asigurare agreate de bancă";

- clauza inserată în art. 11.3, care stabileşte ca instanţă competentă instanţa de la sediul central al Băncii, respectiv instanţele din mun. Bucureşti;

2. să constate ca fiind nule absolut clauzele susmenţionate, acestea urmând a fi înlăturate din convenţia de credit, în condiţiile art. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 193/2000, să constate nulitatea actelor adiţionale subsecvente încheiate în baza contractului cadru şi care cuprind şi sunt întemeiate pe clauze abuzive declarate nule, iar în consecinţă:

- să oblige pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare a creditului, în acord cu hotărârea judecătorească ce va fi pronunţată, respectiv prin stabilirea unei dobânzi fixe şi eliminarea dobânzii variabile, a marjei majorate (reprezentând un comision de risc deghizat), a comisionului de risc/administrare, a comisionului pentru modificarea scadenţarului;

- să oblige pârâta să restituie sumele de bani încasate în temeiul clauzei abuzive privind comisionul de administrare (3000 euro) şi a celorlalte sume achitate cu titlu de cheltuieli directe (2500 euro);

- să oblige pârâta să restituie sumele de bani încasate în temeiul clauzelor abuzive şi apreciate de către instanţa de judecată ca fiind nule (28.000 euro);

- să oblige pârâta şi la plata dobânzii legale aferente pentru sumele mai sus menţionate şi reţinute abuziv, calculate de la data achitării fiecărei sume nedatorate şi până la data restituirii efective a acestora;

3. să stabilească (să îngheţe) cursul de schimb euro-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată durata derulării contractului;

4. denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului din Regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor/serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională;

5. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000, art. 78 din Legea nr. 296/2004, O.G. nr. 21/1992.

După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Braşov, la data de 17 octombrie 2017, reclamantul a formulat completare a cererii de chemare în judecată ca urmare a încheierii actului adiţional nr. x la contractul de credit x/14.12.2007, act adiţional prin care pârâta a convertit în RON creditul, solicitând: modificarea capătului de cerere privitor la convertirea creditului în moneda naţională, în sensul ca această conversie să se facă la cursul euro de la data acordării creditului, şi nu de la data semnării actului adiţional mai sus menţionat; să se constate caracterul abuziv al clauzei privitoare la valoarea parităţii RON-euro a monedei în care a fost acordat creditul, respectiv, urmare a conversiei creditului, această conversie trebuia să fie făcută la cursul euro-leu de la data acordării creditului, şi nu de la data semnării actului adiţional; să se constate ca fiind abuzivă clauza cuprinsă în actul adiţional arătat în precedent privitoare la modificarea ratei dobânzii, care determina practic ca, dintr-un credit de 150.000 de euro luat în 2007, la care s-au plătit timp de 10 ani rate, să se ajungă în 2017 ca soldul rămas de plată, transformat la un curs de 4,57 RON, să fie de 803.666,48 RON, valoare obţinută prin acest act adiţional.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat tardivitatea formulării completării de acţiune, conform art. 204 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea cererii formulate.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2017, a fost admisă excepţia tardivităţii formulării completării de acţiune din data de 17.10.2017.

La 11 ianuarie 2018, reclamantul A. a înregistrat pe rolul Tribunalului Braşov, sub nr. x/2018, o altă cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., prin care a solicitat instanţei:

1. Să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze contractuale şi să dispună eliminarea acestora din contractul de credit nr. x/14.12.2007:

- clauza referitoare la valoarea dobânzii percepute de bancă şi la modul de calcul al acesteia: art. 5.1 lit. a) din contractul de credit, modificat prin prevederile art. I, pct. 1 şi pct. 1.1 din Actul Adiţional nr. 1 încheiat la data de 11.10.2010, anexa la Contractul de Credit nr. x/14.12.2007 şi obligarea băncii la recalcularea acesteia conform dispoziţiilor instanţei;

- clauza referitoare la valoarea dobânzii percepute de bancă şi la modul de calcul al acesteia, existentă în Actul Adiţional nr. 2 din 11.10.2010 şi obligarea băncii la recalcularea acesteia conform dispoziţiilor instanţei;

- clauza referitoare la valoarea dobânzii percepute de bancă şi la modul de calcul al acesteia, existentă în Actul Adiţional nr. 3 din 11.10.2010 şi obligarea băncii la recalcularea acesteia conform dispoziţiilor instanţei;

- clauza referitoare la valoarea dobânzii percepute de bancă şi la modul de calcul al acesteia, existentă în Actul Adiţional nr. 4 din 19.06.2012 şi obligarea băncii la recalcularea acesteia conform dispoziţiilor instanţei;

- clauza referitoare la valoarea dobânzii percepute de bancă şi la modul de calcul al acesteia, existentă în Actul Adiţional nr. 5 din 05.11.2014 şi obligarea băncii la recalcularea acesteia conform dispoziţiilor instanţei;

- clauza referitoare la valoarea dobânzii percepute de bancă şi la modul de calcul al acesteia, existentă în Actul Adiţional nr. 7 din 24.02.2016 şi obligarea băncii la recalcularea acesteia conform dispoziţiilor instanţei;

- clauza referitoare la valoarea dobânzii percepute de bancă şi la modul de calcul al acesteia, existentă în Actul Adiţional nr. 8 din 14.03.2017 şi obligarea băncii la recalcularea acesteia conform dispoziţiilor instanţei;

- clauza privind valoarea EURIBOR, menţionată la pct. 1.1 din Actul Adiţional nr. 1, încheiat la data de 11.10.2010, care este o valoare nenegociată, a cărei creştere influenţează valoarea creditului, considerând abuziv şi nejustificat calculul dobânzii raportat la această valoare;

- clauza privind valoarea ROBOR, menţionată în actul adiţional nr. x încheiat în 14.03.2017, odată cu reconversia în RON a creditului, deoarece este o valoare nenegociată, a cărei creştere influenţează valoarea creditului, considerând abuziv şi nejustificat calculul dobânzii raportat la această valoare;

- clauza de la pct. 3 alin. (1) lit. (i) din Actul Adiţional nr. 2 din 11.10.2010, referitoare la faptul că suma amânată la plată, de 7604,68 euro, va fi purtătoare de dobândă/comision de risc (după caz);

- clauza de la pct. 3 din Actul Adiţional nr. 2 din 11.10.2010, referitoare la faptul că înlesnirea de plată acordată de bancă constă în amânarea temporară a unei părţi din dobândă, în timp ce soldul creditului creşte, cu toate că ratele sunt achitate;

- clauza de la pct. 5 din Actul Adiţional nr. 2 din 11.10.2010, referitoare la faptul că rata dobânzii rămâne fixă, egală cu rata dobânzii la data semnării actului 11.10.2010; rata nu cuprinde decât dobânda, nicio sumă din soldul creditului;

- clauza de la pct. 12 din Actul Adiţional nr. 2 din 11.10.2010, referitoare la faptul că banca, în mod unilateral, poate emite noi scadenţare, fără încheierea unui act adiţional sau îndeplinirea altei formalităţi;

- clauza de la pct. I din Actul Adiţional nr. 3 din 11.10.2010, prin care se modifică art. 7.1 pct. a din Contractul de Credit nr. x/14.12.2007;

- clauza de la pct. 2 din Actul Adiţional nr. 4 din 19.06.2012, cu privire la "suplimentarea" soldului curent cu suma de 6363,86 euro, astfel încât valoarea totală a Contractului de Credit nr. x/14.12.2007 să devină 162.519,17 euro;

- clauza de la art. 7 din Actul Adiţional nr. 4 din 19.06.2012, cu privire la perceperea "comisionului unic";

- clauza de la art. 19 şi 20 din Actul Adiţional nr. 4 din 19.06.2012, cu privire la modalitatea în care acţionează banca în caz de nerespectare a angajamentelor asumate de împrumutat/codebitor;

- clauza de la art. 10 din Actul Adiţional nr. 4 din 19.06.2012, cu privire la cheltuielile făcute în numele şi pe seama clientului rezultate din prezentul contract de credit şi returnarea de către bancă a sumelor cheltuite pe taxe notariale, anual, la semnarea celor 8 acte adiţionale, sume în cuantum de 16.000 RON;

- clauza de la pct. 1 alin. (1).1 din Actul Adiţional nr. 8 din 14.03.2017, cu privire la valoarea monedei Euro la care s-a făcut conversia creditului din euro în RON de către bancă (1 euro = 4,57 RON faţă de 1 euro - 3,54 RON când a fost contractat creditul - creştere cu 29% sau o creştere cu 2,42% anual numai din diferenţa de schimb valutar);

- clauza de la pct. 1 alin. (1).2 din Actul Adiţional nr. 8 din 14.03.2017, referitoare la calculul dobânzii;

- clauza de la pct. 1 alin. (1).2 din Actul Adiţional nr. 8 din 14.03.2017, referitoare la calculul dobânzii ROBOR 3M, care este o valoare nenegociată şi a cărei creştere influenţează valoarea creditului, considerând abuziv şi nejustificat calculul dobânzii raportat la această valoare;

- clauza de la pct. 1 alin. (1).5 din Actul Adiţional nr. 8 din 14.03.2017, referitoare la valoarea minimă a asigurărilor imobilelor aflate în garanţie;

- clauza de la pct. 2 alin. (1).2 din Actul Adiţional nr. 8 din 14.03.2017, referitoare la suma cu care se suplimentează creditul, ce reprezintă ea şi cum a fost integrată în valoarea creditului;

- clauzele de la pct. 5, 6, 7 şi 11 din Actul Adiţional nr. 8 din 14.03.2017;

- clauza privind aplicarea marjei majorate cuprinsă în prevederile art. 5 pct. 5.1, lit. b) şi c) din contractul de credit şi inclusă în actul adiţional nr. x în modalitatea de calcul a dobânzii datorate băncii;

- clauza privind comisionul de administrare, care, conform prevederilor art. 5.2 lit. a), este perceput pentru administrarea şi monitorizarea facilităţii;

- clauza privind comisionul perceput de bancă în temeiul art. 5.2 lit. b) şi c), pentru modificarea scadenţarului reprezentând 1% din suma creditului rămasă de rambursat sau aplicat la suma reîncărcată;

- clauza privind plata unor cheltuieli directe, stipulată de art. 5.2 lit. d) din contract;

- clauza privind comisionul de plată în avans, reprezentând 2% din suma plătită în avans, precum şi prevederea conform căreia "banca îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea acestui comision";

- clauza privind declararea scadenţei anticipate a întregului credit (debit principal şi accesorii), precum şi a clauzei privind renunţarea împrumutatului/garanţilor reali la beneficiul termenului, la beneficiul de diviziune şi de discuţiune;

- clauza inserată la art. 11.3, care stabileşte ca instanţă competentă, instanţa de la sediul central al Băncii, respectiv instanţele din mun. Bucureşti;

2. să constate ca fiind nule absolut clauzele sus menţionate, acestea urmând a fi înlăturate din convenţia de credit, în condiţiile art. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 193/2000, să constate nulitatea actelor adiţionale subsecvente: Actele Adiţionale nr. 1, nr. 2, nr. 3, nr. 4, nr. 5, nr. 6, nr. 7, nr. 8, încheiate în baza contractului cadru şi care cuprind şi sunt întemeiate pe clauze abuzive declarate nule;

3. să oblige pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare a creditului, în acord cu hotărârea judecătorească ce va fi pronunţată, respectiv prin stabilirea unei dobânzi fixe şi eliminarea dobânzii variabile, a marjei majorate (reprezentând un comision de risc deghizat), a comisionului de risc/administrare, a comisionului pentru modificarea scadenţarului;

4. să oblige pârâta să restituie sumele de bani încasate în temeiul clauzei abuzive privind comisionul de administrare (3000 euro) şi a celorlalte sume de bani achitate de reclamant cu titlu de cheltuieli directe (2500 euro) în euro şi în RON, înainte şi după reconversia creditului din 14 martie 2017 prin încheierea Actului Adiţional nr. 8 la contractul de credit nr. x/14.12.2007, din euro în RON, la un curs stabilit unilateral de bancă (4,57 RON = 1 euro);

5. să oblige pârâta să restituie sumele de bani încasate în temeiul clauzelor abuzive şi apreciate de către instanţa de judecată ca fiind nule (28.000 euro), conform deciziei Curţii de Apel Bucureşti din dosarul x/2015, rămasă definitivă în 20.03.2017, B. fiind obligată de instanţă să modifice toate contractele de credit încheiate înainte de 2010 şi să returneze sumele încasate în acest fel, ilegal;

6. să oblige pârâta la modificarea contractului de credit nr. x/14.12.2007, conform deciziei Curţii de Apel Bucureşti din dosarul x/2015;

7. să oblige pârâta şi la plata dobânzii legale aferente pentru sumele mai sus menţionate şi reţinute abuziv, calculate de la data achitării fiecărei sume nedatorate şi până la data restituirii efective a acestora;

8. să oblige pârâta să renegocieze contractul de credit nr. x/14.12.2007 şi să reechilibreze prestaţiile, urmând ca reclamantul să plătească o rată suportabilă la nivelul celei reeşalonate, pe care o plăteşte în prezent, conform principiului impreviziunii impus de decizia Curţii Constituţionale a României nr. 623/2016: CCR "obligă părţile la renegocierea contractelor, iar renegocierea trebuie să fie una efectivă, raportată la noua realitate, care să permită executarea contractului prin reechilibrarea prestaţiilor. Intervenţia asupra contractului e obligatorie şi trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în cel al adaptării la noile condiţii";

9. să oblige pârâta să detalieze ceea ce reprezintă sumele plătite de reclamant de fiecare dată sub forma ratelor lunare, cât este dobânda, cât este sold, cât este comision, cât este T.V.A., cât reprezintă penalităţi;

10. să stabilească (să îngheţe) cursul de schimb euro - leu la momentul semnării contractului - 14 decembrie 2007 (3,548 RON = 1 euro), curs care să fie valabil pe toată durata derulării contractului;

11. să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 193/2000, art. 117 din O.G. nr. 99/2006 şi, ulterior, la 19 februarie 2018, au fost depuse precizări cu privire la temeiul de drept .

Prin încheierea nr. 537/C din 8 octombrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Braşov a admis excepţiile de litispendenţă şi de conexitate şi a trimis dosarul nr. x/2018 completului iniţial învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Braşov.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, instanţa a încuviinţat pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse în dosarul conexat nr. x/2018, a constatat că proba cu expertiză se administrează în dosarul nr. x/2016 şi a constatat că pârâta nu a formulat întâmpinare în dosarul conex.

Prin sentinţa civilă nr. 389/C din 18 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în dosarul nr. x/2016 şi dosarul nr. x/2018 şi, în consecinţă:

A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 5.1 lit. a) din Contractul de credit nr. x din 14.12.2007, doar în ceea ce priveşte sintagma referitoare la dobândă:

"este revizuibilă periodic de către Bancă pe toată perioada prezentului Contract, până la rambursarea integrală a datoriilor în funcţie de condiţiile dominante ale pieţei sau a modificărilor circumstanţelor în care aceasta a fost iniţial stabilită, precum şi în raport de politicile de creditare ale Băncii."

A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 5.2 lit. a), b), c), e) teza II din Contractul de credit nr. x din 14.12.2007 şi a dispus înlăturarea lor din contract.

A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 11.3 din contractul de credit şi a dispus înlăturarea clauzei din contract.

A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute la pct. 12 din Actul adiţional nr. x din contractul de credit şi a dispus înlăturarea clauzei din contract.

A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 7 din Actul adiţional nr. x din contractul de credit şi din actele adiţionale ulterioare cu privire la comisionul unic şi a dispus înlăturarea clauzei din contract.

A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute la pct. 19 teza a II-a şi la pct. 20 din Actul adiţional nr. x din contractul de credit cu privire la declararea scadenţei anticipate cu privire la sintagma "nerespectarea oricăror angajamente", cu privire la sintagmele "precum şi în baza oricăror altor contracte de credit încheiate de Client cu Banca", respectiv "precum şi din oricare alt contract de credit încheiat de Client cu Banca" şi a dispus înlăturarea acestora din contract.

A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute la pct. 11 din Actul adiţional nr. x din contractul de credit cu privire la declararea scadenţei anticipate cu privire la sintagma "nerespectarea oricăror angajamente" şi a dispus înlăturarea acesteia din contract.

A obligat pârâta B. S.A. să restituie reclamantului suma de 3.000 Euro, reţinută cu titlu de comision de administrare şi sumele reţinute în baza clauzelor constatate abuzive şi dobânda legală aferentă de la data plăţii până la data restituirii efective.

A respins în rest cererile.

A încuviinţat onorariul final al expertului în cuantum de 6800 RON.

A obligat reclamantul A. la plata sumei de 5800 RON către expertul C. cu titlu de diferenţă onorariu expert.

A obligat pârâta la plata către stat a sumei de 500 RON avansată cu titlu de onorariu expert.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul A., cât şi pârâta B. S.A.

Prin cererea de apel formulată, apelantul A. a solicitat, în principal, admiterea apelului, casarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Braşov, iar în subsidiar, admiterea apelului, desfiinţarea parţială a sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi precizată, în sensul:

- să se constate faptul că B. S.A. nu a modificat toate contractele de credit încheiate înainte de 2010, raportat la prevederile deciziei Curţii de Apel Bucureşti din dosarul nr. x/2015;

- să fie obligată B. S.A. să renegocieze contractul de credit nr. x/14.12.2007 şi să reechilibreze prestaţiile, urmând ca apelantul-reclamant să plătească o rată suportabilă la nivelul celei reeşalonate pe care o plăteşte în prezent, conform principiului impreviziunii, impus de decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) nr. 623/2016;

- revizuirii costului expertizei financiar contabile administrate în prezenta cauză; consideră că preţul solicitat de expertul numit în cauză este nejustificat de mare şi că expertiza efectuată nu îndeplineşte prevederile art. 338 din C. proc. civ., coroborat cu prevederile Standardelor profesionale ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România;

- stabilirii (sau îngheţării) cursului de schimb euro - leu la momentul semnării contractului - 14 decembrie 2007 (3,548 RON = 1 euro), curs care să fie valabil pe toată durata derulării contractului;

- obligării intimatei pârâte la emiterea unui nou grafic de rambursare a creditului, în acord cu hotărârea judecătorească ce va fi pronunţată, respectiv prin stabilirea unei dobânzi fixe şi eliminarea dobânzii variabile, a marjei majorate (reprezentând un comision de risc deghizat), a comisionului de risc/administrare, a comisionului pentru modificarea scadenţarului;

- executării în continuare a contractului fără dobândă;

- să se constatate existenţa stării de impreviziune în cazul său şi să se dispună adaptarea contractului la realităţile economice actuale;

- obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

A mai solicitat ca onorariul de expert să fie achitat integral de intimata B. S.A., deoarece din cauza abuzurilor acesteia s-a ajuns la promovarea în instanţă a prezentului dosar.

Prin cererea de apel formulată, apelanta B. S.A. a solicitat schimbarea în parte a sentinţei primei instanţe, în sensul respingerii în întregime a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1298/Ap din 21 decembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins cererea de apel formulată de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 389/18.06.2020, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A admis cererea de apel formulată de apelanta B. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, după cum urmează:

A înlăturat dispoziţia privind constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 5.2 lit. a) din Contractul de credit nr. x din 14.12.2007, referitoare la comisionul de administrare.

A înlăturat dispoziţia privind obligarea pârâtei B. S.A. să restituie reclamantului suma de 3.000 euro reprezentând comisionul de administrare.

A înlăturat dispoziţia privind constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute de pct. 7 din Actul adiţional nr. x la contractul de credit şi actele adiţionale ulterioare, cu privire la comisionul unic.

A înlăturat dispoziţia privind obligarea pârâtei B. S.A. să restituie reclamantului sumele încasate în temeiul clauzei prevăzute de pct. 7 din Actul adiţional nr. x la contractul de credit şi actele adiţionale ulterioare, cu privire la comisionul unic.

A înlăturat dispoziţia privind constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute de pct. 19 teza a II-a şi pct. 20 din Actul adiţional nr. x la contractul de credit şi actele adiţionale ulterioare, cu privire la declararea scadenţei anticipate, referitor la sintagma "nerespectarea oricăror angajamente" şi la sintagmele "precum şi în baza oricăror altor contracte de credit încheiate de Client cu Banca", respectiv "precum şi din oricare alt contract de credit încheiat de Client cu Banca".

A înlăturat dispoziţia privind obligarea pârâtei B. S.A. să restituie reclamantului sumele încasate în temeiul clauzelor prevăzute de pct. 19 teza a II-a şi pct. 20 din Actul adiţional nr. x la contractul de credit şi actele adiţionale ulterioare, anterior evocate.

A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

1. Împotriva deciziei civile nr. 1298/Ap din 21 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei pronunţate în apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Braşov, urmând a se constata faptul că, în ceea ce priveşte comisionul de administrare, în cuantum de 3000 de euro cuprins în contractul de credit nr. x din 14.12.2007, clauza care îl cuprinde este abuzivă; comisionul unic cuprins în Contractul de credit nr. x din 14.12.2007 este abuziv, sens în care solicită restituirea sumelor încasate de bancă în baza clauzelor abuzive existente în contractul de credit nr. x din 14.12.2007. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, reiterând solicitările formulate prin cererea de apel.

În motivare, recurentul-reclamant a arătat că, faţă de dispoziţiile art. 425 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia "în partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie", acest aspect lipseşte din decizia recurată.

De asemenea, evocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., autorul prezentului demers procesual susţine că decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, instanţa de apel respingând apelul ca nefondat, din perspectiva tuturor motivelor de apel, doar prin trimitere la concluziile expertizei tehnice, deşi, ca instanţă devolutivă, trebuia să se pronunţe asupra situaţiei de fapt şi de drept.

Totodată, învederează că, prin decizia recurată, instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat (art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.) raportat la prevederile deciziei Curţii de Apel Bucureşti din dosarul nr. x/2015.

Referitor la cerinţa existenţei unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, în detrimentul consumatorului, recurentul a susţinut că acesta nu poate fi determinat într-un mod simplist, printr-o verificare sumară a câştigurilor şi pierderilor fiecăreia dintre părţile contractante, ci se impune a se stabili modalitatea în care clauza abuzivă a afectat echilibrul contractual, respectiv dacă, în economia generală a contractului, în prezenţa acestei clauze, poziţia profesionistului a fost întărită, în detrimentul consumatorului.

Mai arată că cerinţa echilibrului contractual era consacrată şi prin art. 970 din C. civ. din 1864, obligând cumulativ la respectarea unei îndatoriri substanţiale de bună-credinţă în executarea contractelor, dar şi la toate urmările pe care legea, echitatea sau obiceiul le dau obligaţiei după natura sa.

Totodată, arată că această îndatorire tradiţională din contractele de drept comun este întărită de Directiva nr. 93/13/CEE, de Legea nr. 193/2000 şi de art. 78 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului (devenit art. 79 în urma republicării din 2008), care prevăd, ca o îndatorire de rezultat, existenţa unui echilibru între drepturile şi obligaţiile consumatorului şi ale profesionistului în cazul contractelor de adeziune.

Astfel, în cazul în care consumatorul denunţă drept abuzivă o altă clauză decât cele enunţate de lege, instanţa trebuie să verifice întrunirea condiţiilor cumulative privind caracterul sau abuziv.

De asemenea, arată că, potrivit criteriilor stabilite de C.J.U.E., o clauză potenţial abuzivă trebuie analizată în lumina Directivei nr. 93/13/CEE prin prisma criteriilor echilibrului, bunei-credinţe şi transparenţei, recurentul evocând în acest sens cauzele Perenicova şi Perenic, C-453/10; Invitel, C472/10; RWE Vertrieb, C-92/11.

În continuare, recurentul-reclamant reproduce aceleaşi susţineri/motive formulate şi prin cererea de apel, neformulând critici faţă de considerentele deciziei recurate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ.

La 13 septembrie 2021, intimata-pârâtă B. S.A. a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

2. Împotriva aceleiaşi decizii, pârâta B. S.A. a formulat recurs, prin care a solicitat casarea în parte a deciziei recurate, rejudecarea cauzei şi admiterea în întregime a apelului propriu formulat împotriva sentinţei civile nr. 389/C din data de 18.06.2020, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În motivare, a arătat că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

În concret, recurenta-pârâtă a susţinut că:

2.1. Instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 când a respins apelul băncii în ceea ce priveşte petitul de constatare a caracterului abuziv al clauzei art. 5 pct. 5.1. lit. a) alin. (2) teza I din contractul de credit (dreptul Băncii de a revizui dobânda de bază).

Detaliind, recurenta-pârâtă a susţinut că intimatului-reclamant i-au fost prezentate mai multe tipuri de facilitaţi de credit, respectiv: cu dobândă fixă, cu dobândă variabilă şi cu dobândă mixtă, acesta optând în cunoştinţă de cauză pentru creditul cu dobândă variabilă, aşa cum rezultă din Pct. II - "Date privind creditul solicitat", "Tip dobândă" din cererea de credit.

În susţinerea nelegalităţii deciziei recurate, autoarea recursului a susţinut că, în principal, instanţa de apel trebuia să facă aplicarea art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, text de lege care a transpus în legislaţia naţională dispoziţia comunitară prevăzută de art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE.

În opinia recurentei-pârâte, clauza referitoare la dobândă este un element care determină costul total al creditului şi, împreună cu comisionul de administrare, formează preţul contractului de credit.

Prin urmare, în accepţiunea sa, aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzei în discuţie nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, în raport de serviciul furnizat, cu condiţia ca această clauză să fie clar şi inteligibil exprimată.

Cu referire la cauza dedusă judecăţii, recurenta arată că dobânda constituie un element al preţului şi - contrar celor reţinute de instanţa de apel - clauza referitoare la dobândă a fost clară şi fără echivoc, fiind însuşită de intimatul-reclamant prin semnarea contractului de facilitate de credit.

În subsidiar, în ipoteza în care prevederea contractuală mai sus-menţionată nu ar fi exclusă de la controlul caracterului abuziv, recurenta-pârâtă susţine că oricum nu sunt îndeplinite condiţiile pentru calificarea clauzei ca fiind abuzivă din perspectiva art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Cu referire la condiţia potrivit căreia clauza să nu fi fost negociată cu clientul, autoarea recursului arată că, potrivit art. 10 pct. 10.2. din contractul de facilitate de credit:

"împrumutatul [...] declară că are cunoştinţă, înţelege şi acceptă clauzele prezentului contract şi că acestea au fost negociate cu Banca, conform prevederilor legii nr. 193/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Pe de altă parte, recurenta afirmă că nu poate fi negată a priori existenţa unei faze precontractuale distincte de negociere.

Evocând prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, recurenta arată că, potrivit acestor dispoziţii legale, nu poate fi reţinută absenţa negocierii decât în acele situaţii în care clauzele contractuale au fost inserate în convenţii fără a fi existat vreo posibilitate pentru consumatori de a le influenţa conţinutul, situaţie care, în opinia recurentei, nu se verifică în cazul Contractului de facilitate de credit dedus judecăţii.

În acord cu această reglementare, în aprecierea îndeplinirii condiţiei lipsei negocierii, recurenta apreciază că instanţa de judecată trebuie să ia în considerare şi necesitatea existenţei unui minim de diligenţă din partea consumatorului, suficient pentru a înţelege dispoziţiile contractuale pe care intenţionează să şi le asume şi pentru a încerca influenţarea lor.

Mai arată că Băncii nu îi poate fi solicitată o probaţiune suplimentară pentru a dovedi caracterul negociat al contractului, în sensul de a proba altceva decât acordarea unei perioade de timp rezonabile fiecărui client pentru a evalua şi analiza propunerea de contract. În caz contrar, ar trebui concluzionat în sensul că instituţiile financiare au obligaţia de a impune clienţilor lor, eventual în scris, o etapă a negocierii clauzelor deja propuse, ceea ce, în opinia recurentei, este cu totul nerezonabil.

În altă ordine de idei, a mai învederat că tendinţele legislative - O.U.G. nr. 50/2010 - au confirmat faptul că acordarea de credite reprezintă o activitate reglementată, art. 13 din acest normativ statuând inclusiv dreptul consumatorului de a solicita şi de a obţine de la Bancă proiectul de contract de credit.

Recurenta mai arată că, de fapt, ceea ce este numit "preformulat" nu este altceva decât o ofertă de contract acceptată de către destinatar, fără a fi formulată o contraofertă, respectiv o propunere de modificare a clauzelor.

Or, lipsa dorinţei clientului împrumutat de a negocia nu înseamnă lipsa posibilităţii de negociere, în accepţiunea recurentei, doar această din urmă situaţie fiind avută în vedere de legiuitor în art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Referindu-se la cealaltă condiţie pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă - clauza să încalce exigenţele bunei-credinţe - recurenta pârâtă susţine că despre rea-credinţă nici nu poate fi vorba, câtă vreme l-a informat pe intimatul-reclamant în mod complet şi corect asupra caracteristicilor esenţiale ale serviciilor şi produselor pe care le-a oferit, astfel încât acesta a fost în măsură să facă o alegere în conformitate cu interesele sale economice, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 10 pct. 10.2. din contractul de facilitate de credit.

Mai arată că buna-credinţă este prezumată, astfel încât reaua-credinţă trebuia reţinută de instanţele de fond şi apel în temeiul unor probe indubitabile, ceea ce nu a fost cazul.

Totodată, recurenta afirmă că, la data încheierii contractului, nu se puteau anticipa, în concret, modificările ce ar putea interveni în condiţiile dominante ale pieţei, astfel încât Banca nu avea cum să indice elementele în funcţie de care s-ar putea calcula dobânda de referinţă în cazul unor astfel de modificări şi nici nu putea oferi un criteriu previzibil în acest sens, astfel încât nu i se poate imputa reaua-credinţă sub acest aspect.

Analizând în continuare şi cealaltă condiţie pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă - clauza nenegociată, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze în detrimentul clientului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor din cauza efectului pe care îl imprimă contractului clauza respectivă - recurenta arată că nu este cazul, întrucât prin această clauză, care a şi fost negociată, nu a fost creat niciun dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, existând în permanenţă posibilitatea negocierii contractului, dovadă în acest sens fiind faptul că, între părţi, s-au încheiat nu mai puţin de şapte acte adiţionale de reeşalonare, ca urmare a cererilor formulate de intimatul-reclamant şi a negocierilor dintre părţi.

De asemenea, mai arată că, începând cu data de 19.06.2012 şi până în prezent, dobânda a fost inferioară nivelului de 9,25% pe an valabil la data încheierii contractului de facilitate de credit, după cum rezultă din Tabelul cuprinzând evoluţia dobânzii aferente contractului de credit depus la dosarul cauzei în primă instanţă.

Mai arată că, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, cererea privind constatarea caracterului abuziv al art. 5 pct. 5.1. alin. (2) din contractul de facilitate de credit a rămas fără obiect ca urmare a încheierii actului adiţional nr. x/11.10.2010 la contractul de facilitate de credit, act adiţional prin care contractul a fost pus în acord cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, fiind semnat şi de intimatul-reclamant A..

În concluzie, recurenta-pârâtă susţine că, odată ce a optat pentru un credit cu dobândă variabilă, intimatul-reclamant şi-a asumat obligaţiile specifice unei asemenea facilităţi de credit, aşa cum sunt reglementate la nivel contractual şi care reprezintă totodată legea părţilor, conform art. 969 C. civ. de la 1864 (aplicabil Contractului de facilitate de credit, având în vedere data încheierii sale).

2.2. Printr-o altă critică, recurenta-pârâtă a susţinut că, respingând apelul Băncii în ceea ce priveşte petitul de constatare a caracterului abuziv al clauzei art. 12 din Actul adiţional nr. x la Contractul de facilitate de credit, privind emiterea unui nou scadenţar, instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Evocând dispoziţiile art. 12 din Actul adiţional nr. x/11.10.2010 la Contractul de facilitate de credit:

"Orice nou scadenţar emis în conformitate cu prezentul Act adiţional înlocuieşte scadenţarul precedent, fiind obligatoriu pentru Client fără încheierea unui act adiţional sau îndeplinirea altei formalităţi" recurenta susţine că, în opoziţie cu cele reţinute de instanţele de fond şi de apel, această clauză nu este neclară şi, cu atât mai puţin, abuzivă.

Mai mult, arată că respectiva clauză (art. 12) se interpretează prin corelare cu art. 3 din Actul adiţional nr. x/11.10.2010, în care este descris mecanismul de înlesnire la plată şi în care sunt menţionate clar scadenţarele care se emit pentru aplicarea acestei înlesniri acordate intimatului-reclamant.

Totodată, recurenta învederează că respectiva clauză (art. 12) menţionează fără echivoc faptul că vizează orice nou scadenţar emis "în conformitate cu prezentul Act Adiţional", ceea ce exclude orice decizie arbitrară a Băncii.

La 9 septembrie 2021, reclamantul a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei, ca neîntemeiat.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor introduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin încheierea din 22 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă, constituită în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului, potrivit art. 493 alin. (4) din Cod, prin raport reţinându-se nulitatea recursului pârâtei şi admisibilitatea recursului recurentului reclamant.

Faţă de raportul comunicat, recurenta-pârâtă a formulat în scris punct de vedere, prin care a susţinut admisibilitatea în principiu a propriului recurs, iar, la 20 februarie 2023, recurentul-reclamant a depus note de şedinţă, prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei, ca neîntemeiat şi admiterea propriului recurs.

Prin încheierea completului de filtru din 21 februarie 2023, Înalta Curte a admis excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1298/Ap din 21 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă şi a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva aceleiaşi decizii, stabilind termen de judecată la data de 25 aprilie 2023, ora 10:00, în vederea soluţionării recursurilor în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În motivarea admiterii excepţiei nulităţii recursului declarat de pârâta B. S.A., s-a reţinut că, prin cererea de recurs, nu au fost dezvoltate veritabile critici de nelegalitate întrucât recurenta-pârâtă s-a rezumat la a prelua ca atare o parte din criticile formulate prin cererea de apel, nefiind corelate cu considerentele instanţei de apel, astfel încât nu a putut fi reţinută existenţa unei motivări propriu-zise a cererii de recurs, în sensul exigenţelor/cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., criticile formulate fiind străine de motivarea instanţei de apel.

Aşadar, văzând că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa impusă de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. şi că nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a admis excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1298/Ap din 21 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Prin urmare, la termenul de astăzi, 25 aprilie 2023, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1298/Ap din 21 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, reţinând următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

De asemenea, se reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs", iar, potrivit art. 489 alin. (1) teza I C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal".

Aşadar, exceptând situaţia în care instanţa, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, invocă, din oficiu, un motiv de casare care este de ordine publică, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reţine că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca şi criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate, instanţa de recurs având obligaţia de a verifica dacă motivele invocate prin cererea de recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că, spre deosebire de calea de atac devolutivă a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, având în vedere că cererea de recurs a recurentei-pârâte B. S.A. nu reprezintă altceva decât o preluare/reproducere fidelă a unor critici identice din cuprinsul propriei cereri de apel, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocarea acestui motiv de casare este pur formală, neputând fi reţinută existenţa unei motivări propriu-zise a cererii de recurs, în sensul exigenţelor/cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.. În plus, nefiind corelate cu propriile considerente ale instanţei de apel, acestea sunt şi străine de motivarea deciziei atacate.

Elocventă în acest sens este prima critică de nelegalitate, în care autoarea recursului susţine că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 când a respins apelul Băncii în ceea ce priveşte petitul de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 pct. 5.1 lit. a) alin. (2) teza I din contractul de credit (dreptul Băncii de a revizui dobânda).

Astfel, în susţinerea caracterului repetitiv al criticilor formulate în recurs raportat la cele din apel şi, totodată, necorelate/străine de considerentele instanţei de apel (ca urmare a faptului că au fost preluate ca atare din cererea de apel), se cuvin amintite argumentele din cererea de recurs, în care titulara căii de atac abordează prevederea contractuală mai sus menţionată atât în situaţia în care aceasta ar fi exclusă de la controlul caracterului abuziv, cât şi în cazul în care nu ar fi exclusă, în condiţiile în care, aşa cum reiese din motivarea deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut că dobânda intră în sfera de analiză a caracterului abuziv, întrucât este o prestaţie esenţială a contractului în sensul jurisprudenţei C.J.U.E., neexistând, aşadar, nicio raţiune ca, în memoriul de recurs, să se menţină argumente inutile faţă de cele reţinute de instanţa de apel.

Mai mult, deşi instanţa de apel a reţinut că motivele pentru care au fost considerate abuzive aceste clauze au vizat elementele pe baza cărora se putea face revizuirea cuantumului dobânzii, de natură a contura o dobândă revizuibilă, lăsată la voinţa discreţionară a Băncii, statuând că, în contract, nu existau elemente determinate, controlabile, în funcţie de care aceasta putea fi revizuită, se constată că recurenta nu aduce niciun argument în combaterea acestui considerent, rezumându-se la a prelua ca atare criticile/susţinerile formulate în apel, dar care nu au nicio legătură cu argumentele/considerentele instanţei de apel, nefiind, aşadar, nici apte pentru a le combate.

Totodată, în privinţa actelor adiţionale la contractul de credit, încheiate începând cu 11.10.2010, instanţa de apel, asemenea primei instanţe, a constatat că raporturile contractuale dintre părţi au fost adaptate în privinţa ratei dobânzii dispoziţiilor O.U.G. nr. 50/2010, nefiind vorba de clauze abuzive, iar, prin raportarea la indicele EURIBOR, respectiv ROBOR, au fost respectate dispoziţiile art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 şi art. 38 din O.U.G. nr. 52/2016, consumatorul având posibilitatea de a verifica modul de calcul al ratei, concluzia instanţei de apel fiind în sensul că în mod greşit apelanta-pârâtă a invocat faptul că s-ar fi reţinut caracterul abuziv al clauzei (a se vedea considerentul de la pagina 25 a deciziei instanţei de apel - anterior considerentelor aferente comisionului de administrare).

Concluzii similare se impun şi în privinţa celei de a doua critici, prin care autoarea recursului susţine că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 în ceea ce priveşte petitul de constatare a caracterului abuziv al clauzei de la art. 12 din Actul adiţional nr. x la Contractul de facilitate de credit, privind emiterea unui nou scadenţar, critică care nu este altceva decât o reproducere identică a celei formulate prin cererea de apel.

Or, transpunerea susţinerilor din apel în motive de recurs nu poate constitui o motivare aptă să declanşeze un control de legalitate în această etapă procesuală, de vreme ce aceleaşi afirmaţii/susţineri au fost făcute în etapa procesuală anterioară, care a vizat o altă hotărâre decât cea care face obiectul prezentei căi de atac şi asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat.

Aşadar, prin recursul formulat, recurenta-pârâtă nu dezvoltă un raţionament logico-juridic adaptat considerentelor deciziei recurate pentru a arăta, în concret, de ce anume decizia instanţei de apel nu este conformă legii, ci reia, de o manieră identică, critici formulate în faza procesuală anterioară şi asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat, fără a prezenta argumente noi, raportate la considerentele deciziei atacate.

Reţinând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare/străine de considerentele hotărârii recurate, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, Înalta Curte constată că, nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând recursul formulat de reclamantul A. prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a înţeles să atace decizia pronunţată în apel exclusiv în ceea ce priveşte soluţia referitoare la comisionul de administrare şi comisionul unic.

Printr-o primă critică, recurentul-reclamant a susţinut că, faţă de dispoziţiile art. 425 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia "în partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie", acest aspect lipseşte din decizia recurată.

Răspunzând criticii formulate, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (3) C. proc. civ., legiuitorul a statuat că în partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă.

Dispozitivul deciziei recurate respectă prevederile art. 425 alin. (3) C. proc. civ., întrucât poartă menţiunea potrivit căreia este supusă unei căi de atac, în speţă, recursului, fiind indicat atât termenul de exercitare a căii extraordinare de atac a recursului, cât şi instanţa la care se depune cererea.

De asemenea, se reţine că, potrivit art. 633 C. proc. civ., sunt hotărâri executorii: a. hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel; b. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, ori cele în legătură cu care părţile au convenit să exercite direct recursul, potrivit art. 459 alin. (2).

Deşi, în speţă, decizia instanţei de apel este executorie, lipsa acestei menţiuni din dispozitivul hotărârii nu este de natură să atragă sancţiunea nulităţii, întrucât recurentul-reclamant nu justifică o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului, în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.. În acest sens, pe de o parte, caracterul executoriu al hotărârii este dat de lege, iar nu de menţiunea din hotărâre, iar pe de altă parte, partea interesată are la îndemână procedura îndreptării omisiunilor din hotărâre, conform art. 442 C. proc. civ.

Totodată, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., autorul prezentului demers procesual a susţinut că decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază; în opinia recurentului-reclamant, instanţa de apel a respins apelul ca nefondat, din perspectiva tuturor motivelor de apel, doar prin trimitere la concluziile expertizei tehnice, deşi, ca instanţă devolutivă, trebuia să se pronunţe asupra situaţiei de fapt şi de drept.

Cu precizarea că, în cadrul analizei pe care instanţa o poate realiza în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se poate verifica doar dacă în cuprinsul acesteia se regăseşte, formal, raţionamentul instanţei pentru care a fost adoptată hotărârea, din examinarea deciziei recurate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., arătând raţionamentul pentru care a respins apelul promovat de reclamant.

Astfel, în cuprinsul deciziei recurate se regăsesc aspecte referitoare la situaţia de fapt (situaţia premisă a litigiului a constat în încheierea unui contract de credit de nevoi personale), precum şi dispoziţiile legale care au reprezentat fundamentul soluţiei pronunţate.

Totodată, contrar afirmaţiilor recurentului, nu se poate reţine că instanţa de apel a respins apelul doar prin trimitere la concluziile expertizei tehnice.

De altfel, singurul considerent care a fundamentat soluţia dată în apelul reclamantului şi în care se face vorbire de expertiză se regăseşte la pagina 23 din decizia recurată, în care instanţa de apel a reţinut că "în legătură cu revizuirea costului expertizei contabile motivat de împrejurarea că expertiza nu ar îndeplini condiţiile art. 338 C. proc. civ. şi ar fi în sarcina pârâtei, susţinerile apelantului sunt nefondate în condiţiile în care proba a fost administrată la cererea acestuia şi întruneşte criteriile prevăzute de art. 336 C. proc. civ. cuprinzând constatările şi concluziile motivate ale expertului, iar diferenţa onorariului de expert nu a fost achitată de reclamant pentru a putea fi pusă în sarcina pârâtei potrivit art. 451 - 453 C. proc. civ..".

În plus, recurentul nu a arătat că ar fi formulat în faţa instanţei de apel vreo susţinere, apărare sau argument şi acestea nu au fost examinate.

Prin urmare, constatând că în cuprinsul deciziei recurate se regăsesc argumentele de fapt şi de drept pe care instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia, critica subsumată prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi primită.

Totodată, cât priveşte critica potrivit căreia instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat raportat la prevederile deciziei Curţii de Apel Bucureşti din dosarul nr. x/2015, Înalta Curte reţine că recurentul s-a limitat la o simplă afirmaţie, fără a formula niciun raţionament logico-juridic în combaterea considerentului prin care instanţa de apel i-a respins critica din apel.

Or, în lipsa unor minime consideraţii în susţinerea criticii formulate, instanţa de recurs nu se poate substitui autorului demersului judiciar în argumentarea criticii formulate, critica fiind, aşadar, invocată pur formal.

De altfel, nici susţinerile formulate în secţiunea intitulată "Preambul la motivele de recurs" nu pot fi reţinute spre analiză, întrucât se caracterizează printr-un grad mare de generalitate şi imprecizie, aspect care atrage imposibilitatea exercitării unui control de legalitate a deciziei recurate.

Cât priveşte celelalte critici formulate, în secţiunea "Motive", ulterior secţiunii intitulate "Preambul la motivele de recurs", Înalta Curte constată că, în realitate, acestea se prezintă sub forma unei reproduceri a susţinerilor din apel, fără dezvoltarea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate efectiv împotriva considerentelor deciziei recurate, aspecte care contravin cerinţei impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Or, având în vedere că dezvoltarea motivelor de recurs la care se referă art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. presupune formularea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate efectiv împotriva considerentelor deciziei recurate, simpla reproducere în cererea de recurs a criticilor din cererea de apel, cu trimiteri la sentinţa instanţei de fond, fără a se arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întruneşte cerinţa anterior menţionată.

Prin urmare, reiterarea susţinerilor din apel ca motive de recurs nu poate constitui o motivare aptă să declanşeze un control de legalitate în prezenta cale de atac, de vreme ce aceleaşi afirmaţii/susţineri au fost făcute în etapa procesuală anterioară, care a vizat o altă hotărâre decât cea care face obiectul prezentei căi de atac şi asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat.

Constatând, aşadar, că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1298/Ap din 21 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1298/Ap din 21 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1298/Ap din 21 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2023.