Judicial review limits on annulment of arbitration awards: exclusion of factual evidence assessment and damage calculation from mandatory law and reasoning defects
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the Court of Appeal's rejection of the plaintiff's action to annul the arbitral decision, thereby leaving the arbitral award in force that ordered the defendant to pay the plaintiff approximately 56,136 RON for loss of use of association space and the plaintiff to pay the defendant approximately 37,299 RON in arbitration costs. The dispute arose from a contractual liability claim for material damages based on the loss of use of commercial space contributed to a partnership, where the plaintiff challenged the arbitral tribunal's evaluation of market rent and the admissibility of evidence regarding a third-party lease, arguing violations of mandatory law and lack of reasoning. The Supreme Court held that the appeal was unfounded because the plaintiff's arguments primarily concerned the arbitral tribunal's assessment of factual evidence and the adequacy of the damage calculation, which fall outside the scope of judicial review in an annulment action; the Court confirmed that the cited mandatory norms, including those requiring public tenders for public property leasing and civil code provisions on contract termination, did not render the arbitral award illegal or lack proper reasoning, as the specific rent figures were a matter of factual discretion rather than a violation of imperative legal provisions.
Legislator headnote
AI generatedart. 613 alin. (4) C. proc. civ, art. 501 alin. (4) C. proc. civ, art. 15 din Legea nr. 213/1998, art. 1321 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1246 alin. (1) C. civ; Judicial review limits on annulment of arbitration awards: exclusion of factual evidence assessment and damage calculation from mandatory law and reasoning defects: The dispute arose from a contractual liability claim for material damages based on the loss of use of commercial space contributed to a partnership, where the plaintiff challenged the arbitral tribunal's evaluation of market rent and the admissibility of evidence regarding a third-party lease, arguing violations of mandatory law and lack of reasoning. The Supreme Court held that the appeal was unfounded because the plaintiff's arguments primarily concerned the arbitral tribunal's assessment of factual evidence and the adequacy of the damage calculation, which fall outside the scope of judicial review in an annulment action; the Court confirmed that the cited mandatory norms, including those requiring public tenders for public property leasing and civil code provisions on contract termination, did not render the arbitral award illegal or lack proper reasoning, as the specific rent figures were a matter of factual discretion rather than a violation of imperative legal provisions.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThis provision provided the procedural basis for the High Court to dismiss the appeal as unfounded and issue the final order.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024
Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României la data de 26 martie 2020, sub dosar nr. x/2020, reclamanta Metrorex S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. să plătească prejudiciului material sub forma "lipsei de folosinţă" a spaţiului care a fost adus de Metrorex drept aport în cadrul asocierii, rezultat din încălcarea contractului, prejudiciu estimat provizoriu la suma de 1.064.481,32 RON, cu cheltuielile arbitrale.
Prin încheierea din 3 martie 2021, instanţa a admis obiecţiunea nr. III formulată de reclamanta Metrorex la raportul de expertiză întocmit de expert B. şi a respins ca neîntemeiate celelalte obiecţiuni.
Prin sentinţa arbitrală nr. 59 din 22 iunie 2021, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis în parte cererea formulată de reclamanta Metrorex S.A. în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L..
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 56.136,32 RON, cu titlul de lipsă de folosinţă a spaţiului ce a făcut obiectul contractului de asociere din 15 iulie 1996, încheiat între cele două părţi.
A obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 37.299,09 RON, cu titlul de cheltuieli de arbitrare.
Prin sentinţa arbitrală nr. 76 din 3 septembrie 2021, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a respins cererea formulată de Metrorex S.A. de îndreptare şi lămurire a sentinţei arbitrale nr. 59 din 22 iunie 2021.
Împotriva încheierii din 3 martie 2021, a sentinţei arbitrale nr. 59 din 22 iunie 2021 şi a sentinţei arbitrale nr. 76 din 3 septembrie 2021 a formulat acţiune în anulare reclamanta Metrorex S.A., invocând în cazul fiecăreia dintre acestea, incidenţa dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 26 F din 18 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost anulată ca tardiv formulată cererea în anularea încheierii din 3 martie 2021 şi a sentinţei arbitrale nr. 59 din 22 iunie 2021 pronunţate în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
A fost respinsă ca nefondată cererea în anularea sentinţei arbitrale nr. 76 din 3 septembrie 2021 formulată de reclamanta Metrorex S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., fiind obligată petenta la plata către intimată a sumei de 17.667,22 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, în temeiul prevederilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din acelaşi Cod, reclamanta Metrorex S.A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia nr. 2521 din 24 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă METROREX S.A. împotriva sentinţei civile nr. 26 F din 18 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care a casat-o în parte şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea acţiunii în anulare a sentinţei arbitrale nr. 59 din 22 iunie 2021 şi a încheierii din 3 martie 2021, fiind menţinute în rest dispoziţiile sentinţei recurate.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a constatat că a rămas definitivă soluţia de respingere a acţiunii în anularea sentinţei arbitrale nr. 76 din 3 septembrie 2021.
Faţă de statuările instanţei supreme, instanţa a apreciat că urmează a fi analizată pe fond acţiunea în anularea sentinţei arbitrale nr. 59/22.06.2021 şi a încheierii din 3 martie 2021, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Prin sentinţa civilă nr. 105/F din 13 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă ca nefondată acţiunea în anularea sentinţei arbitrale nr. 59 din 22 iunie 2021 şi a încheierii din 3 martie 2021 pronunţate în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, formulată de reclamanta Metrorex S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., fiind obligată petenta la plata către intimată a sumei de 17.667,22 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantă Metrorex S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
În principal, a solicitat casarea sentinţei atacate cu reţinere şi rejudecând, să se anuleze încheierea din 3 martie 2021 şi sentinţa arbitrală nr. 59/22.06.2021, cu trimiterea cauzei tribunalului arbitral în vederea refacerii raportului de expertiză cu privire la spaţiile de la suprafaţă, astfel cum s-a arătat în cuprinsul cererii de recurs.
În subsidiar, casarea sentinţei atacate cu reţinere şi rejudecând, să se anuleze încheierea din 3 martie 2021 şi sentinţa arbitrală nr. 59/22.06.2021 şi să se dispună, în temeiul dispoziţiilor art. 501 alin. (4) C. proc. civ., încuviinţarea efectuării unui nou raport de expertiză sau a unui supliment la raportul de expertiză care să aibă în vedere ca stabilirea valorii de piaţă a lipsei de folosinţă a spaţiului asocierii (conform contractului de asociere nr. x/15.07.1996) ocupat de A. în perioada 01.04.2017-26.06.2019, să fie analizată prin raportare la spaţiile supraterane similare/identice ca dimensiuni şi facilităţi ale pieţei de profil din zona adiacentă staţiilor de metrou Piaţa Unirii 1 şi 2. Se solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În cadrul aspectelor preliminarii, ce vizează încheierea din 3 martie 2021 şi sentinţa arbitrală nr. 59/22.06.2021, recurenta prezintă critici care privesc modul în care tribunalul arbitral a apreciat proba cu expertiza tehnică judiciară de evaluare a proprietăţii imobiliare dispusă în cauză, sens în care se arată că valoarea chiriei de piaţă la care expertul s-a raportat pentru a evalua prejudiciul constând în lipsa de folosinţă a spaţiului asocierii este incomparabil mai mică decât chiria de 16.500 Euro/lună, care reprezintă preţul de la care urma să pornească licitaţia deschisă pe care reclamanta dorea să o organizeze pentru închirierea spaţiului asocierii.
În acest context, recurenta susţine că expertul desemnat nu şi-a dus la îndeplinire sarcinile trasate de către tribunalul arbitral, deoarece acesta s-a raportat doar la comparabile ale spaţiului de asociere situate în subteran, acţionând într-un sens contrar obiectivului încuviinţat, în condiţiile în care, în opinia sa, se impunea determinarea valorii de folosinţă a spaţiului asocierii prin raportare la spaţiile de suprafaţă.
În acest sens, recurenta a criticat faptul că chiriile aferente celor trei comparabile alese de expert au fost stabilite prin contracte de locaţiune încheiate în baza contractului de asociere nr. x/2003 încheiat între Metrorex şi C. - contractul x/2003, în contextul în care, Tribunalul ar fi trebuit să observe şi să constate aspectele de ordin juridic încălcate care privesc faptul că contractul x/2003 încetase prin ajungere la termen, chiria pentru aceste spaţii ar fi fost stabilită arbitrar, având o valoare derizorie, precum şi faptul că acestea ar fi funcţionat ilegal pe proprietatea publică a statului.
În continuare, recurenta susţine că sentinţa atacată este nemotivată, deoarece Curtea de Apel Bucureşti nu s-a pronunţat, nici în cazul analizei legalităţii încheierii şi nici în cazul analizei legalităţii sentinţei recurate, asupra criticilor privind încălcarea prevederilor art. 15 din Legea nr. 213/1998, art. 1246 alin. (1), art. 1321 C. civ. şi art. 255 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., fiind astfel incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din acelaşi Cod.
În cadrul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine, că prin sentinţa atacată, instanţa a înlăturat în mod nelegal critica referitoare la efectele produse asupra cuantumului prejudiciului solicitat de Metrorex prin raportare la contractul de asociere în participaţiune nr. x/2003. În acest sens, arată că nu au fost analizate aceste aspecte care, de asemenea, nu au fost analizate la rândul lor nici de către tribunalul arbitral.
Aceste critici vizează dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 213/1998, art. 1321 C. civ., cât şi prevederile art. 1246 alin. (1) C. civ. - aspecte învederate cu privire la contractul nr. x/2003 şi respectiv a spaţiilor comerciale ce făceau obiectul contractului nr. x/2003, faţă de care s-a întocmit raportul de expertiză şi respectiv s-a stabilit contravaloarea lipsei de folosinţă pretinsă de recurentă în prezentul dosar, context în care se apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală, dată cu încălcarea prevederilor evocate.
În ceea ce priveşte soluţia Curţii de Apel Bucureşti dată cu privire la sentinţa arbitrală nr. 59 din 22.06.2021, pronunţată în cadrul dosarului arbitral, recurenta susţine că a fost invocată în faţa primei instanţe nemotivarea sentinţei arbitrale, cât şi încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii mai sus evocate, prin raportare la întreaga situaţie de fapt prezentată, criticile formulate vizând atât încheierea, cât şi sentinţa arbitrală.
Astfel, în cuprinsul subpunctelor 11.2.1. şi II.2.2. din cererea în anulare, care se referau la: aspecte legate de bunul adus de către Metrorex în cadrul contractului de asociere în participaţiune având nr. x/12.07.1996, precum şi la aspecte referitoare la contractul de asociere în participaţiune nr. x/26.11.2003, încheiat între Metrorex şi societatea C. S.R.L. şi dispoziţii aplicabile în prezenta cauză urmare a încetării contractului, recurenta a argumentat de ce sentinţa arbitrală este nelegală.
Aşadar, în cele două secţiunii, recurenta s-a referit la o serie de fapte şi împrejurări care au condus în mod indubitabil la încălcarea prevederilor anterior învederate şi care, au fost prezentate în mod amănunţit instanţei de anulare nu pentru a justifica natura juridică a spaţiilor asocierii, ci pentru a evidenţia nelegalitatea sentinţei arbitrale.
Aşadar, în susţinerea criticilor de nelegalitate formulate prin acţiunea în anulare, recurenta a adus la cunoştinţa instanţei de anulare - cu înscrisuri, deşi era de notorietate situaţia spaţiilor de la metrou, desfiinţate pe cale administrativă - faptul că tocmai spaţiile care fuseseră avute în vedere în cadrul expertizei validată de Tribunalul arbitral, poziţiile indicate în raportul de expertiză având nr. 257, 272 şi 273 şi care au constituit spaţiile comerciale vizate pentru determinarea lipsei de folosinţă, au fost desfiinţate urmare a dispoziţiilor emise de către autorităţile publice ale statului, acţiuni întemeiate în virtutea dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 50/1991.
În acest sens, se arată că, deşi recurenta a invocat o serie de argumente esenţiale prin documentele procesuale prezentate în cauză, inclusiv pe calea obiecţiunilor la raportul de expertiză, tribunalul arbitral, prin desconsiderarea prevederilor legale invocate, a lăsat neanalizate observaţiile şi argumentele reclamantei, fiind astfel încălcat dreptul Metrorex ca acestea să fie examinate în mod efectiv de tribunal, sens în care se apreciază că, hotărârea este nemotivată. În acelaşi context, se arată că, păstrând sentinţa arbitrală, şi sentinţa curţii de apel este nemotivată.
În plus, făcând referinţă la criticile dezvoltate în faţa tribunalului arbitral şi reluate în cadrul acţiunii în anulare cu privire strict, la considerentele întemeiate pe prevederile art. 255 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recurenta susţine că era necesar să fie avute în vedere împrejurările de fapt şi de drept, întrucât în final, instanţa a admis doar în parte acţiunea Metrorex.
În raport cu aceste aspecte, se arată că recurenta a invocat în faţa curţii de apel toate criticile de nelegalitate, prezentate în mod rezumativ mai sus şi respectiv faptul că acestea nu au fost avute în vedere de tribunalul arbitral şi nu s-a pronunţat asupra acestora. La rândul ei, nici Curtea de Apel Bucureşti nu a analizat prevederile menţionate, astfel că, în opinia recurentei, sentinţa recurată este nelegală.
In continuare, recurenta consideră că instanţa a pronunţat o hotărâre nemotivată, ce nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, motiv de casare, care în opinia sa, se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.
În acest sens, susţine că prin acţiunea în anulare a arătat că sentinţa arbitrală nr. 59/22.06.2021 este nemotivată şi hotărârea a fost dată cu încălcarea ordinii publice, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, fapt ce atrăgea incidenţa prevederilor art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ.
Cu luarea în considerare a aspectelor precizate, şi care, pe cale de consecinţă a lipsit de orice motivare hotărârea nr. 59/22.06.2021, totuşi Curtea de Apel Bucureşti a menţinut această hotărâre.
Aşadar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susţinerile şi apărările părţilor, la probatoriul administrat, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.
Aşadar, faţă de reţinerile instanţei de anulare - care la rândul ei nu a examinat în mod efectiv argumentele recurentei, urmează a se vedea că nici curtea de apel nu s-a pronunţat asupra dispoziţiilor legale invocate în susţinerea motivelor de anulare ale sentinţei arbitrale, reţinându-se în mod identic aceeaşi motivare ca şi în cazul respingerii acţiunii în anulare formulată împotriva încheierii.
În acest sens, se arată că din analiza sentinţei arbitrale faţă de criticile formulate de recurentă, tribunalul nu a avut în vedere niciunul dintre argumentele menţionate şi nu a motivat în niciun fel de ce acestea au fost înlăturate, în acelaşi rând nu s-a pronunţat nici cu privire la temeiurile legale ce au fost invocate în cauză.
Aşa cum s-a arătat - în soluţionarea litigiului arbitral, tribunalul nu s-a oprit niciun moment, asupra respingerii unor atare susţineri referitoare la Contractul x/2003, la vreo motivare şi, cu atât mai mult, justificată prin considerente adecvate şi în care să se arate că acestea nu au utilitate în planul cercetării judecătoreşti, ori nu au aptitudinea să demonstreze contrariul susţinerilor pârâtei.
Totodată, se arată că nu au fost analizate dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 213/1998, prevederile art. 1321 C. civ. - Cauzele de încetare, cât şi prevederile art. 1246 alin. (1) C. civ., aspecte ce au fost învederate cu privire la contractul nr. x/2003 şi respectiv a spaţiilor comerciale ce făceau obiectul contractului nr. x/2003 - faţă de care s-a întocmit raportul de expertiză şi s-a stabilit contravaloarea lipsei de folosinţă pretinsă de recurentă în prezentul dosar.
Prin urmare, în conformitate cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, instanţa era obligată să ia în examinare şi să se pronunţe asupra tuturor celor evocate, context în care, recurenta solicită admiterea prezentului motiv de recurs astfel cum a fost formulat.
In susţinerea motivului de recurs ce se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, întrucât instanţa a înlăturat în mod nelegal, critica care se referea la efectele produse asupra cuantumului prejudiciului solicitat de Metrorex prin raportare la contractul de asociere în participaţiune nr. x/2003, nefiind analizate prevederile incidente, respectiv art. 15 din Legea nr. 213/1998, art. 1321 C. civ., cât şi art. 1246 alin. (1) C. civ.
Mai susţine recurenta, că instanţa nu a analizat criticile sale, prin raportare la motivele de contestare a încheierii şi implicit a sentinţei arbitrale prin care, în final, s-a stabilit un cuantum injust al prejudiciului, prin neluarea în considerare a prevederilor mai sus evocate.
În acest context, se arată că recurenta nu solicită o reevaluare a probelor, astfel cum a reţinut Curtea de Apel Bucureşti, în cauză fiind criticat faptul că, instanţa nu a luat în examinare prevederile legale invocate, sens în care apreciază că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, pentru motivele evocate.
Aşadar, fiind pronunţată o hotărâre care a menţinut atât încheierea cât şi sentinţa arbitrală, apreciate ca fiind nelegale şi care au avut la bază încălcarea unor norme de drept material, recurenta apreciază că în cauză s-au încălcat dispoziţii imperative ale legii, fiind incidente şi prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ., context în care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.
Prin întâmpinarea depusă, la 5 martie 2024, intimata-pârâtă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă METROREX S.A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care au în vedere o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.
În acest sens, recurenta susţine critici cu privire la nemotivarea sentinţei recurate, apreciind incidenţa în cauză atât a motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cât şi cel prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi Cod, deşi cele două motive de casare au sfere de aplicare distincte, motivul prevăzut la pct. 5 vizând încălcarea unor reguli de procedură care atrag sancţiunea nulităţii, iar nu vicii de nemotivare
În susţinerea acestor motive de casare, recurenta a invocat prevederile art. 15 din Legea nr. 213/1998, art. 1246 alin. (1) şi art. 1321 C. civ., precum şi art. 255 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
În cauza de faţă, Înalta Curte constată că doar încălcarea prevederilor art. 255 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., ar putea atrage incidenţa motivului de casare de la pct. 5, fiind normă de procedură.
În acest context, se reţine că recurenta a apreciat că în cauză s-a produs o încălcare de către tribunalul arbitral a prevederilor evocate, criticile sale fiind raportate la administrarea probei cu expertiză în cadrul procedurii arbitrale.
Aceste susţineri nu pot fi primite, având în vedere că, în cadrul căii extraordinare de atac a recursului, motivele de casare trebuie să vizeze neregularităţi săvârşite de instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii arbitrale, iar nu ale tribunalului arbitral, iar din această perspectivă se constată că această critică a fost invocată în mod formal.
Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului.
În cadrul motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere când, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii", recurenta susţine că sentinţa atacată este nemotivată, deoarece nu conţine motivarea instanţei cu privire la încălcarea de către tribunalul arbitral a prevederilor art. 15 din Legea nr. 213/1998, art. 1246 alin. (1) şi art. 1321 C. civ., precum şi art. 255 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în cadrul încheierii şi sentinţei arbitrale nr. 59/2021. Recurenta subsumând aceste critici atât motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, cât şi pct. 5 din acelaşi Cod, care însă, aşa cum s-a arătat, conţin sfere de aplicare distincte.
În ceea ce priveşte critica ce viza nemotivarea sentinţei atacate sub aspectul soluţiei de respingere a acţiunii în anulare împotriva încheierii din 3 martie 2021, se reţine că, în raport de incidenţa motivelor de anulare prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ., recurenta a susţinut că tribunalul arbitral ar fi încălcat prevederile art. 15 din Legea nr. 213/1998, întrucât evaluarea prejudiciului pentru lipsa de folosinţă a spaţiului asocierii ar fi trebuit să se facă la o valoare a chiriei de 16.500 Euro/lună, aceasta fiind valoarea de la care ar fi pornit licitaţia deschisă pentru închirierea spaţiului a cărei organizare a fost aprobată de Metrorex.
Mai susţine recurenta, că tribunalul arbitral a încălcat prevederile art. 255 (1) şi (2) C. proc. civ., deoarece pârâta ar fi solicitat reclamantei să depună la dosarul cauzei contractul nr. x/2003 şi contractele de locaţiune subsecvente încheiate de C. şi că, în acest mod s-ar fi ignorat aspectele de notorietate, care nu ar fi trebuit dovedite, cu privire la acestea.
În acest sens, se reţine că tribunalul a încuviinţat depunerea contractului x/2003, nu şi depunerea contractelor de locaţiune, părţile şi expertul având acces doar la informaţiile cu privire la cuantumul chiriei, extrase din contracte de către recurentă.
În acest context, se observă că recurenta critică modul în care tribunalul arbitral a administrat şi a apreciat proba cu raportul de expertiză în cauză, iar acest aspect a fost corect motivat de instanţă, întrucât Curtea de Apel Bucureşti a prezentat raţionamentul pentru care a respins aceste critici în ceea ce priveşte pretinsa nelegalitate a încheierii, în raport cu prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.
De asemenea, recurenta aduce critici sentinţei atacate sub aspectul soluţiei de respingere a acţiunii în anulare împotriva sentinţei arbitrale nr. 59/2021 referitoare la nemotivarea acesteia, raportat la faptul că Curtea de Apel Bucureşti nu s-ar fi pronunţat asupra încălcări de către tribunalul arbitral a prevederilor art. 15 din Legea nr. 213/1998, art. 1246 alin. (1) şi art. 1321 C. civ., precum şi art. 255 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
În acest sens se reţin criticile aduse încheierii şi invocarea încălcării prevederilor art. 1246 alin. (1) şi art. 1321 C. civ., de către tribunalul arbitral şi de către Curtea de Apel, care nu ar fi ţinut cont de faptul că acel contract cu nr. x/2003, în temeiul căruia s-au încheiat contractele de locaţiune, prin care s-a stabilit chiria comparabilelor avute în vedere în raportul de expertiză, a încetat prin împlinirea termenului, pe de o parte, şi că ar fi afectat, pe de altă parte, de o cauză de nulitate care s-a răsfrânt şi asupra contractelor încheiate cu terţele societăţii comerciale care au exploatat spaţiile comerciale din incinta staţiilor de metrou.
Ca şi în cazul criticilor privind nemotivarea încheierii, se constată că acestea vizează modul de apreciere a probelor de către tribunalul arbitral, fiind astfel excluse controlului judiciar pe calea acţiunii în anulare.
În raport cu dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti a constatat că sentinţa arbitrală nr. 59/2021 este motivată, fiind expuse argumentele care au condus la soluţia pronunţată pe fondul cauzei şi care reflectă soluţia din dispozitiv, cu referire la chestiunile de temeinicie şi cele de legalitate, iar în ceea ce priveşte motivul de anulare de la art. 608 alin. (1) lit. h) din acelaşi Cod s-a constatat, ca şi în cazul încheierii, că sentinţa nu încalcă nicio normă imperativă.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.
În raport de cele reţinute, Înalta Curte apreciază şi această critică a fi nefondată, întrucât contrar susţinerilor recurentei, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei.
În cadrul motivului de casare, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta critică sentinţa atacată în privinţa soluţiilor de respingere ca neîntemeiată a acţiunii în anulare îndreptate împotriva încheierii şi sentinţei arbitrale nr. 59/2021, ce vizau încălcarea prevederilor imperative ale art. 15 din Legea nr. 213/1998, art. 1246 alin. (1) şi art. 1321 C. civ.
Analizând aceste susţineri, Înalta Curte observă că recurenta a reluat aspectele care privesc situaţia de fapt şi aprecierea tribunalului arbitral asupra probei cu expertiză pe care le-a circumscris acestor norme, precum şi critici referitoare la nemotivarea sentinţei atacate, deşi aceste aspecte se circumscriu motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Aceste susţineri vizează nemulţumirile recurentei faţă de soluţia dată cererii sale ce a format obiectul dosarului arbitral nr. x/2020, respectiv acoperirea pretinsului prejudiciu cauzat de pârâtă prin lipsa de folosinţă a spaţiului asocierii, în temeiul răspunderii contractuale.
Astfel, prevederile evocate de recurentă - art. 15 din Legea nr. 213/1998 - impun ca concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică să se facă prin licitaţie publică, iar din acest aspect nu se poate desprinde ideea că ar exista vreo obligaţie imperativă în sarcina expertului şi ulterior a tribunalului de a avea în vedere o valoare a chiriei, stabilită unilateral de recurentă, în vederea organizării unei astfel de licitaţii.
În ceea ce priveşte cuantumul unor chirii luate în considerare de expert în vederea realizării raportului de expertiză, nu rezultă că aceste chirii nu s-ar fi raportat la o anumită categorie de spaţii comerciale subterane având aceeaşi destinaţie cu cel aflat în litigiu, respectiv spaţii situate în staţii de metrou comparabile ca trafic cu Piaţa Unirii 2, unde se află spaţiul aflat în litigiu.
În ceea ce priveşte cuantumul unor chirii luate în considerare de expert în vederea realizării raportului de expertiză, instanţa supremă reţine că nu se poate pronunţa asupra acestor chestiuni care ţin de temeinicia soluţiei pronunţate de tribunalul arbitral, întrucât din aspectele evocate, pe de o parte - nu rezultă că aceste chirii nu s-ar fi raportat la o anumită categorie de spaţii comerciale subterane, având aceeaşi destinaţie cu cel aflat în litigiu, respectiv spaţii situate în staţii de metrou comparabile ca trafic cu Piaţa Unirii 2, unde se află spaţiul aflat în litigiu - iar pe de altă parte, observă că aceste aspecte ţin de situaţia de fapt sau de modul de apreciere al probelor, fapt pentru care susţinerile prezentate sunt nefondate şi urmează a fi respinse.
Pentru ca susţinerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt reţinută, ceea ce nu s-a realizat prin prezenta cale de atac promovată.
Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă METROREX S.A. împotriva sentinţei civile nr. 105/F din 13 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă METROREX S.A. împotriva sentinţei civile nr. 105/F din 13 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2024.