Contractual penalty reduction appeal declared null for lack of proper legal motivation, upholding lower court's award to plaintiff

Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 15 decembrie 2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat obligarea acestora în solidar la plata sumei de 517.689,98 RON, reprezentând penalităţi contractuale de întârziere restante aferente obligaţiilor neexecutate potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. x/01.10.2018, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 59/Fciv/2023 din 1 martie 2023, Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei C. şi a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C..

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamanta A. S.R.L., considerând-o netemeinică şi nelegală.

Prin decizia civilă nr. 240/2023 din 27 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 59/Fciv/2023 din 1 martie 2023 a Tribunalului Brăila, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. şi a obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 517.689,98 RON, precum şi la plata sumei de 13.172,90 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru în primă instanţă şi apel.

Împotriva acestei decizii, pârâţii B. şi C. au declarat recurs principal, iar reclamantă A. S.R.L. a formulat recursul incident.

Recursul principal declarat de pârâţii B. şi C.:

Prin recursul formulat, pârâţii B. şi C. au solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Galaţi.

În argumentarea memoriului de recurs, pârâţii B. şi C. susţin că soluţia de admitere a apelului reclamantei este nelegală, întrucât instanţa de apel a stabilit că prima instanţă, în mod nelegal a dedus că pârâţii au solicitat aplicarea prevederilor art. 1541 C. civ., apreciind că folosirea sintagmei "diminuarea creanţei" a fost suficientă pentru a atrage incidenţa textului de lege, deşi nu ar fi fost invocat prin întâmpinare.

Totodată, se susţine şi că, instanţa de apel a constatat faptul că prima instanţă nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor calificarea solicitării pârâţilor de diminuare a penalităţilor, fapt ce reprezintă o conduită contrară principiului contradictorialităţii, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 22 C. proc. civ.

Într-adevăr, după ce tribunalul a calificat apărările pârâţilor ca fiind o cerere de diminuare a penalităţilor acestea trebuiau puse în dezbaterea părţilor în condiţii de contradictorialitate, fapt care nu s-a întâmplat, astfel că, în mod corect instanţa de apel a stabilit că nu au fost respectate prevederile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. şi a admis apelul, dar în mod nelegal a stabilit că instanţa de fond nu avea de ce să analizeze incidenţa art. 1541 C. civ., atâta vreme cât, dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. permit acest lucru.

De asemenea, se arată că la momentul încheierii contractului de vânzare, deşi aveau cunoştinţă de cuantumul procentual al penalităţilor, pârâţii nu au putut prevedea o întindere a prejudiciului de o asemenea întindere. Aşa cum rezultă din raportul privind cauzele care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei D. S.R.L., întocmit de administratorul judiciar în cadrul procedurii de insolvenţă, cauzele principale care au dus la apariţia insolvenţei reprezintă neîncasarea creanţelor de la clienţii proprii; acumularea de datorii către diverşi parteneri, datorii care au generat majorări şi penalităţi de întârziere; contextul nefavorabil specific activităţii desfăşurate de societate - secetă pedologică prelungită (în perioada 2018-2020 fiind afectată în special zona Topolog - Casimcea, unde societatea debitoare îşi desfăşura activitatea).

În acest context, se arată faptul că, la momentul semnării contractului, pârâţii nu au luat în considerare o perioadă de peste 3 ani de zile în care culturile să fie afectate de secetă extremă care să îi aducă în incapacitatea vădită de plată a datoriilor trecute de scadenţă, recurenţii luând în calcul doar posibilitatea unui perioade mai scurte de timp în care culturile agricole să fie afectate de condiţiile meteorologice, raportându-se evident la istoricul acestor perioade de secetă.

Având în vedere aceste aspecte, se apreciază că disproporţia este vădit exagerată, iar potrivit art. 1541 alin. (1) C. civ. se constată îndeplinită condiţia necesară pentru a se putea proceda la reducerea acesteia.

Această concluzie este în concordanţă cu prevederile cuprinse în cadrul art. 1533 C. civ. cu denumirea marginală - previzibilitatea prejudiciului şi care evidenţiază faptul că debitorul răspunde numai pentru prejudiciile pe care le-a prevăzut sau pe care putea să le prevadă ca urmare a neexecutării la momentul încheierii contractului, afară de cazul în care neexecutarea este intenţionată ori se datorează culpei grave a acestuia. Chiar şi în acest din urmă caz, daunele-interese nu cuprind decât ceea ce este consecinţa directă şi necesară a neexecutării obligaţiei.

Pentru aceste considerente, recurenţii-pârâţi solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Recursul incident declarat de reclamanta A. S.R.L.:

Recursul reclamantei vizează considerentele deciziei atacate, prin care s-a respins motivul de apel privitor la încălcarea art. 22 alin. (6) C. proc. civ., context în care solicită admiterea recursului incident, înlăturarea considerentelor care o prejudiciază, cu înlocuirea cu propriile considerente din care să rezulte temeinicia respectivului motiv de apel, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Înalta Curte a luat în examinare, în conformitate cu prevederile art. 248 raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului principal declarat de pârâţii B. şi C., pe care o constată întemeiată şi pe care o va admite în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, partea care a exercitat calea de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţa are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situaţiei de fapt.

De asemenea, trebuie subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurenţilor cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Astfel, prezentul recurs a fost formulat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care impune casarea hotărârii când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a nomelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1541 din C. civ.

În acest context, se reţine că instanţa de apel nu a făcut nicio analiză a condiţiilor art. 1541 din C. civ., întrucât a constatat că prima instanţă a invocat din oficiu, fără să aibă această prerogativă, acest text de lege, cu toate că pârâţii nu au solicitat reducerea clauzei penale, sens în care, instanţa de apel a constatat că, în lipsa unei asemenea solicitări, prima instanţă ar fi trebuit să se raporteze la art. 1538 C. civ.

Astfel, o analiză a art. 1541 C. civ. ar impune o reapreciere a situaţiei de fapt, mai concret a aspectelor de fapt care ar putea argumenta aplicarea uneia dintre cele două ipoteze ale art. 1541 C. civ.

Prin urmare, deşi recursul a fost formulat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anume ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a nomelor de drept material, prin memoriul de recurs nu este precizat niciun text de lege care ar fi fost încălcat sau aplicat greşit de către instanţa de apel, ci este criticată modalitatea în care instanţa nu a observat previzibilitatea prejudiciului, aspect ce reprezintă o problemă de fapt şi nu vizează nelegalitate hotărârii atacate.

Aşadar, din analiza motivelor expuse de recurenţi nu se pot desprinde greşelile identificate şi imputate instanţei de apel şi nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speţă, nu se poate considera că afirmaţiile recurenţilor din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale menţionate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Criticile expuse de recurenţi nu pot fi încadrate şi analizate prin prisma dispoziţiilor care conţin o enumerare expresă şi limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziţii speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Aşadar, criticile formulate nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenţii-pârâţi B. şi C. nu s-au conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului principal şi va anula recursul declarat de recurenţii-pârâţi B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 240/2023 din 27 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Înalta Curte, examinând efectele admiterii nulităţii recursului principal asupra recursului incident, constată că recursul incident declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. a rămas fără efect.

Conform art. 472 alin. (2) C. proc. civ., aplicabil şi în recurs, potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ., "dacă apelantul îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident rămâne fără efect".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata că recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 240/2023 din 27 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului principal.

Anulează recursul declarat de recurenţii-pârâţi B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 240/2023 din 27 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Constată ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2024.