Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 89/2024 AI generated

Inadmissibility of revision against procedural decision declaring peremption of prior petition

Case Number Decizia nr. 89/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the revision request filed by the claimant against the April 2023 decision that had declared a prior revision request perished. The dispute involved a pension recalculation case where the claimant, after a series of procedural steps including the suspension and subsequent perishing of a previous revision petition against a 2021 decision confirming the perishing of a cassation appeal, attempted to initiate another revision. The decisive legal basis was Article 509(1) of the Code of Civil Procedure, which requires that a judgment be rendered on the merits or evoke the merits to be subject to revision; the court determined that a decision declaring the procedural perishing of a revision request is a procedural sanction that neither solves the underlying litigation nor evokes the merits, thereby falling outside the scope of permissible subjects for a revision action.

Legislator headnote

AI generated

art. 95 din Legea nr. 19/2000, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ; Inadmissibility of revision against procedural decision declaring peremption of prior petition: Prin încheierea din 8 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2321/04.11.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Keywords

AI generated
procedural revision Civil Procedure Code urgent preliminary ruling procedure recalculation of pension infringement of essential procedural requirements administrative revocation of decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra cererii de revizuire de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 26.06.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că toate deciziile sale de pensie sunt calculate greşit, pe baza Ordinului nr. 340/2001, anulat la 14.02.2008 şi să i se recunoască o diferenţă de punctaj conform art. 41, art. 42, art. 76, art. 78 alin. (8) şi art. 95 din Legea nr. 19/2000 şi Anexa nr. 3 la lege.

Prin sentinţa civilă nr. 6131/05.11.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1753/25.06.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a suspendat judecata recursului declarat de A., în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2321 din 4 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a constatat perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1753 din 25 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat atât recurs, cât şi cerere de revizuire.

Soluţionând cu prioritate recursul, în temeiul art. 459 alin. (3) teza finală C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a pronunţat, în dosarul nr. x/2022, decizia nr. 127/23.05.2022, prin care a constatat nul recursul.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021.

Prin încheierea din 8 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2321/04.11.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Ulterior, prin rezoluţia din 03.02.2023, în cauză, a fost stabilit termen pentru verificarea incidentului perimării la 26.04.2023, sens în care s-a dispus citarea părţilor.

Prin decizia nr. 930 din 26 aprilie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2321/04.11.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, la 1 noiembrie 2023, A. a formulat cerere de revizuire care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 01.11.2023, sub nr. x/2023.

În cuprinsul cererii formulate, revizuentul a prezentat istoricul demersurilor efectuate la instituţiile statului pentru dobândirea unor drepturi de asigurări sociale şi a litigiilor soluţionate de instanţele de judecată, în care a fost parte, invocând mai multe acte normative, pe care le-a apreciat ca fiind incidente pentru dezlegarea solicitărilor sale.

La primul termen de judecată acordat în cauză (22.11.2023), membrii completului căruia i-a fost repartizat dosarul au formulat declaraţie de abţinere care a fost înaintată spre competentă soluţionare completului imediat următor.

Ulterior, prin încheierea de cameră de consiliu din 14 decembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, a fost admisă cererea de abţinere de la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, formulată de membrii completului căruia i-a fost repartizată iniţial cauza.

În urma repartizării aleatorii, prin rezoluţia din 21 decembrie 2023, în cauză, s-a fixat termen de judecată la 23.01.2024, cu citarea părţilor, petentul fiind citat cu menţiunea de a indica natura căii de atac formulate şi temeiul de drept procesual.

La 8 ianuarie 2024, revizuentul a formulat un răspuns la solicitarea instanţei prin care a arătat că solicită revizuirea dosarului în care i s-a calculat pensia anticipată parţială cu penalizare de 45% (dosarul nr. x din 19.05.2005 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, decizia nr. x din 21.08.2018 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă).

La termenul din 23 ianuarie 2024, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire în raport de exigenţele de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., şi a reţinut cauza în pronunţare pe acest aspect.

Luând în analiză aspectul procedural legat de admisibilitatea cererii de revizuire, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte subliniază că, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., pentru a putea fi supusă revizuirii, este necesar ca hotărârea atacată să fi fost pronunţată asupra fondului sau să evoce fondul.

Prin decizia împotriva căreia petentul a exercitat prezenta cale extraordinară de atac, respectiv decizia nr. 930 din 26 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2021, a fost soluţionat incidentul procedural al perimării unei alte cereri de revizuire formulate de autorul prezentului demers judiciar împotriva deciziei nr. 2321/04.11.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, cu menţiunea că un astfel de incident procedural se ia în analiză din oficiu, sau, la cerere în situaţia în care cauza a rămas în nelucrare din vina părţilor mai mult de 6 luni, fără ca în această perioadă să intervină o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului perimării.

Soluţionarea incidentului perimării nu priveşte "fondul" litigiului, ci se verifică exclusiv stăruinţa părţilor în soluţionarea litigiului, împrejurările care au condus la împlinirea termenului de perimare, după ce, în prealabil, cauza a fost suspendată.

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută în situaţiile enumerate la pct. 1-11, iar potrivit alin. (2) se poate solicita revizuirea şi a unei hotărâri care nu evocă fondul pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11.

O hotărâre este pronunţată asupra fondului este acea hotărâre judecătorească în care, prin dispoziţiile pe care le cuprinde, instanţa de judecată analizează şi se pronunţă asupra capetelor de cerere formulate de reclamant şi care conturează fondul litigiului dintre părţi.

Pe de altă parte, evocarea fondului presupune stabilirea stării de fapt ce a generat litigiul dintre părţi, în urma analizei probatoriului administrat, această sarcină revenind, de regulă primei instanţe dar, prin excepţie, şi instanţei de control judiciar, însă doar în ipoteza în care calea de atac este admisă, hotărârea atacată este anulată/casată iar instanţa de control judiciar procedează ea însăşi la rejudecarea în fond a procesului.

Privind comparativ condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire şi caracteristicile deciziei ce se doreşte a fi revizuită, Înalta Curte constată că cererea de revizuire nu întruneşte condiţiile de admisibilitate, deoarece a fost formulată împotriva unei hotărâri care nu se încadrează în dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Din această perspectivă, instanţa supremă reaminteşte că nu pot forma obiect al revizuirii acele hotărâri prin care nu s-a soluţionat fondul litigiului şi nici nu s-a evocat fondul cum ar fi: hotărârea de declinare a competenţei, hotărârea de expedient, cea prin care se anulează apelul sau recursul, hotărârea de perimare etc.

Cum, în speţă, se solicită revizuirea unei decizii prin care s-a constatat perimată o altă cerere de revizuire, inadmisibilitatea cererii de revizuire de faţă este de ordinul evidenţei, prin hotărârea atacată nefiind soluţionat sau evocat fondul litigiului ci instanţa aplicând sancţiunea procesuală a perimării cererii ca urmare a lăsării sale în nelucrare mai mult de 6 luni de către titularul acesteia.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 930 din 26 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 930 din 26 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2024.