Determination of competent arbitral institution via interpretation of rules of procedure in public procurement arbitration clauses

Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

La 18.09.2020, reclamanta Asocierea A.., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.A. şi S.C. D. S.R.L. a înregistrat sub nr. x pe rolul secretariatul Curţii de Arbitraj din cadrul Camerei Internaţionale de Comerţ (în continuare, "I. C. civ..") cererea de arbitrare formulată în contradictoriu cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (în continuare, "C.N.A.I.R. S.A.").

Prin hotărârea parţială cu privire la competenţă din 24.08.2021, arbitrul unic a stabilit că instituţia arbitrală este competentă conform clauzei compromisorii şi a respins excepţia pârâtei în materie de necompetenţă a Curţii de Arbitraj I. C. civ.

Prin hotărârea finală din 20.05.2022, Curtea de Arbitraj I. C. civ. a declarat legală constituirea comisiei de adjudecare a disputelor (în continuare, "C.A.D."), a stabilit că deciziile C.A.D. nr. 1 şi nr. 3 sunt definitive şi obligatorii pentru părţi, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 31.093.301,90 RON, respectiv de 111.411,53 RON, impuse prin deciziile C.A.D. nr. 1 şi nr. 3 şi dobânda aferentă acestora, la rata de referinţă a Băncii Naţionale a României plus 8%, începând cu 15.09.2020 şi până la plata integrală. Totodată, a obligat pârâta să suporte integral cheltuielile stabilite de Curtea de Arbitraj I. C. civ., să îi ramburseze reclamantei suma de 160.000 dolari americani, împreună cu dobânda de 6% pe an, calculată conform art. 4 din O.G. nr. 13/2011, începând cu data notificării trimise de către secretariat părţilor cu privire la hotărârea finală şi până la plata integrală, precum şi 70% din cheltuielile de asistenţă juridică, şi anume suma de 81.586,8 RON, la care să plătească şi dobânda calculată la rata de referinţă a B.N.R. plus 8%, începând cu data notificării trimise de către secretariat părţilor cu privire la hotărârea finală şi până la plata integrală. A respins celelalte cereri sau cereri reconvenţionale şi capete de cerere.

Împotriva hotărârii parţiale şi a hotărârii finale, pârâta C.N.A.I.R. S.A. a promovat acţiune în anulare, respinsă ca neîntemeiată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 95F/21.11.2022.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a promovat recurs împotriva sentinţei civile, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond.

În motivare, autoarea căii de atac a afirmat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Din perspectiva ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a învederat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.269 raportate la art. 1.275 C. civ.

Subsecvent unor consideraţii teoretice referitoare la contractele negociate, contractele de adeziune şi contractele forţate, a învederat că actul juridic din care rezultă disputa părţilor - contractul nr. x/06.04.2016 - nu este un contract de adeziune, ci unul obligatoriu, al cărui conţinut este prevăzut de lege; a apreciat că reţinerea competenţei Curţii de Arbitraj I. C. civ. de către instanţa de fond s-a făcut cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

A susţinut că, prin sentinţa recurată, au fost încălcate dispoziţiile art. 1.268 alin. (3) C. civ. şi cele ale Legii nr. 335/2017, sens în care a observat că, prin anexa la ofertă depusă de reclamantă - care prevalează faţă de condiţiile speciale şi condiţiile generale din contract -, părţile au înţeles să modifice sub-clauza 20.6 din condiţiile speciale şi au prevăzut ca instituţia de arbitraj să fie Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, litigiile să fie soluţionate de un singur arbitru, locul arbitrajului să fie Bucureşti, iar limba arbitrajului să fie limba română.

A învederat că, în conformitate cu art. 1.268 alin. (3) C. civ., instanţa de fond trebuia să dea eficienţă art. 29 din Legea nr. 335/2007 şi să constate că denumirea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional este denumirea corectă a instituţiei de arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

În continuare, a relevat că, din moment ce a confirmat caracterul neclar al clauzei compromisorii, curtea de apel se impunea să o declare inoperantă.

Din perspectiva ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac a evocat contrarietatea considerentelor prin care instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că hotărârea finală nu încalcă dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, că procedura derulată în faţa comisiei de adjudecare a disputelor nu este una jurisdicţională, că adjudecatorul unic nu reprezintă o instanţă independentă şi imparţială, precum şi că disputa nu a fost analizată de tribunalul arbitral pe fond.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 17.08.2023, intimata-reclamantă S.C. B. S.R.L. a solicitat, în principal, anularea recursului ca netimbrat şi, în subsidiar, respingerea lui ca inadmisibil, respectiv ca nefondat.

Prin întâmpinările înregistrate la dosar la 09.10 şi 06.11.2023, intimatele-reclamante S.C. C. S.A. - în calitate de membru al asocierii A., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.A. şi S.C. D. S.R.L. - şi A., în calitate de lider, au solicitat, în principal, respingerea recursului ca netimbrat şi, în subsidiar, ca nefondat.

Prin notele de şedinţă depuse la 15.04.2024, recurenta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în nume propriu a societăţilor care formează Asocierea A., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.A. şi S.C. D. S.R.L. - calificată de Înalta Curte ca motiv de recurs la termenul de astăzi - şi a răspuns apărărilor din întâmpinări.

Examinând sentinţa atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În privinţa motivului de recurs circumscris calităţii procesuale pasive a societăţilor care formează asocierea reclamantă, Înalta Curte observă că recurenta nu formulează o critică împotriva sentinţei arbitrale sau a hotărârii recurate, ci este nemulţumită de împrejurarea că, în recurs, membrii asocierii reclamante au formulat întâmpinări distincte, în nume propriu.

Astfel sintetizat, motivul va fi respins, aspectul învederat nefiind de natură să modifice cadrul procesual subiectiv, în care, în calitate de reclamantă în faţa tribunalului arbitral şi apoi de intimată, în acţiunea în anulare şi în recurs, figurează Asocierea A. - S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.A. şi S.C. D. S.R.L.

În privinţa criticilor îndreptate împotriva hotărârii parţiale, în legătură cu competenţa Curţii de arbitraj I. C. civ., instanţa de recurs, pentru a facilita înţelegerea raţionamentului care urmează a fi expus, va rezuma elementele circumstanţiale ale cauzei, determinante pentru soluţionarea chestiunilor deduse judecăţii în recurs, aşa cum acestea au fost reţinute atât de tribunalul arbitral, cât şi de instanţa învestită cu acţiunea în anulare.

Astfel, litigiul de faţă a apărut pe fondul derulării acordului contractual nr. x/06.04.2016, încheiat între C.N.A.I.R. S.A. şi Asocierea A., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.A. şi S.C. D. S.R.L., pentru proiectarea şi execuţia pentru realizarea Autostrăzii Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea, Secţiunea 2A: Ogra - Câmpia Turzii Lotul x, Iernut - Cheţani: km. 3+600 - km. 21 + 500.

Potrivit art. 2 din acordul contractual, "Următoarele documente sunt considerate a forma, a fi citite şi interpretate ca parte a Contractului în această ordine de prioritate: a) Acordul Contractual; b) Actele adiţionale la acordul contractual; c) Scrisoarea de Atribuire; d) Scrisoarea de ofertă; e) Condiţiile Speciale; f) Condiţiile Generale; g) Cerinţele Beneficiarului; h) Graficele şi i) Propunerea Antreprenorului şi orice alte documente ce reprezintă o parte integrantă a Contractului (…)".

Părţile au stabilit ca disputele ivite în executarea acestuia să fie soluţionate prin arbitraj instituţionalizat, potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaţionale de Comerţ de către Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, în limba română, locul arbitrajului fiind stabilit la Bucureşti, sens în care au prevăzut la sub-clauza 20.6 din condiţiile speciale la contract că "Exceptând cazurile în care disputele se soluţionează pe cale amiabilă, orice dispută pentru care decizia CAD (dacă există) nu a devenit finală şi obligatorie va fi soluţionată prin arbitraj internaţional. Dacă nu se stabileşte altfel de către Părţi: a) disputa va fi soluţionată potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaţionale de Comerţ, b) disputa va fi soluţionată de către trei arbitri numiţi în conformitate cu prevederile acestui Regulament, şi c) arbitrajul va fi condus în limba de comunicare definită în Sub-Clauza 1.4 (Legea şi Limba)".

Această clauză a fost particularizată în cadrul anexei la propunerea financiară pentru procedura de achiziţie publică, în care părţile au stabilit ca disputa să fie arbitrată de un arbitru, iar instituţia de arbitraj să fie Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional.

Chestiunea litigioasă dedusă judecăţii încă din etapa arbitrajului vizează instituţia de arbitraj competentă să soluţioneze disputa apărută între părţi, care, în opinia recurentei, este Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României; în sens contrar, prin hotărârea parţială pronunţată, Curtea Internaţională de Arbitraj din cadrul Camerei Internaţionale de Comerţ a stabilit că îi revine competenţa de a arbitra.

Confirmând hotărârea instanţei arbitrale, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că, deşi în condiţiile speciale ale contractului nu a fost indicată expres instituţia care organizează arbitrajul, este în afara oricărui dubiu faptul că a fost desemnată Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ, având în vedere menţiunea expresă că disputa va fi soluţionată potrivit Regulamentului de Arbitrare al acesteia, referirea la regulile de procedură ale instituţiei care organizează arbitrajul fiind suficientă, conform art. 550 alin. (1) C. proc. civ.

Deşi au fost subsumate cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile recurentei în legătură cu modul de soluţionare a excepţiei necompetenţei instanţei arbitrale se circumscriu ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dat fiind că autoarea căii de atac deduce verificării modalitatea în care curtea de apel a dezlegat motivele acţiunii în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Recurenta critică, în primul rând, considerentele prin care instanţa de fond a interpretat, în temeiul art. 1.269 alin. (2) C. civ., anexa nr. 3 la oferta financiară, împotriva ei, reţinând că a redactat-o şi a propus-o.

Înalta Curte observă că acest considerent al instanţei de fond valorifică aserţiunile arbitrului unic, circumscrise aplicării art. 1.266-1.269 C. civ., care a statuat că, independent dacă părţile au putut sau nu negocia termenii anexei 3 la ofertă, actuala recurentă - pârâtă în arbitraj -, avea obligaţia de a redacta şi pune la dispoziţie documentaţia de licitaţie, inclusiv anexa, în mod clar şi lizibil.

Distinct de împrejurarea că aceste statuări ale arbitrului unic nu au fost combătute prin acţiunea în anulare şi nu pot fi criticate nici la acest moment procesual - opunându-se art. 488 alin. (2) C. proc. civ. -, ele vizează chestiuni factuale, privind propunerea documentaţiei contractuale şi caracterul negociat al contractului de achiziţie, care nu pot face obiectul acţiunii în anulare şi, cu atât mai puţin al recursului.

Totodată, legalitatea statuării asupra competenţei subzistă independent de considerentul contestat care, în economia deciziei recurate, are numai valenţa de a susţine dezlegarea potrivit căreia părţile au intenţionat să desemneze Curtea de Arbitraj I. C. civ., fundamentată pe dispoziţiile art. 550 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu sub-clauza 20.6 a), care stabileşte că disputa va fi soluţionată potrivit Regulilor de Arbitraj ale Camerei Internaţionale de Comerţ.

Prin a doua critică, recurenta pretinde că instanţa de fond nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1.268 alin. (3) şi ale Legii nr. 335/2017, arătând că statuările sale încalcă dispoziţiile art. 24 şi 29 din lege, în care se reţine însăşi denumirea de "Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional" şi sediul acesteia în Bucureşti, care coincide cu locul arbitrajului stabilit de contract.

Susţinerile sunt nefondate şi vor fi înlăturate.

Contrar acestora, în anexa la propunerea financiară pentru procedura de achiziţie publică, parte integrantă a acordului contractual, nu este clar specificat faptul că instituţia de arbitraj competentă şi de comun acord agreată de către părţi este Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României; în concret, este menţionată Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional.

În acest context, identificarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional trebuie realizată, potrivit textului de lege sus-enunţat, în raport cu regulile de procedură aplicabile arbitrajului, aşa cum acestea au fost prevăzute de părţi în contract. Aceasta, întrucât art. 550 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că, "prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care este stipulată sau în legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancţiunea nulităţii, modalitatea de numire a arbitrilor. În cazul arbitrajului instituţionalizat este suficientă referirea la instituţia sau regulile de procedură ale instituţiei care organizează arbitrajul".

Atât arbitrul unic, cât şi prima instanţă au reţinut că, prin sub-clauza 20.6 din contract, părţile au optat pentru arbitrarea disputei lor potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaţionale de Comerţ, a cărui aplicare în litigiul dedus arbitrajului nu a fost contestată; conform acestuia, Curtea de Arbitraj Internaţional este organismul de arbitraj independent al Camerei de Comerţ Internaţional (I. C. civ.).

Potrivit art. 1.2 şi 6.2 din Regulamentul I. C. civ., "Curtea este singurul organism autorizat să administreze arbitraje în baza Regulamentului, inclusiv controlul şi aprobarea hotărârilor adoptate în conformitate cu acesta", respectiv, "prin exprimarea acordului privind desfăşurarea arbitrajului în baza Regulamentului, părţile au acceptat faptul că arbitrajul va fi administrat de Curte".

Potrivit prevederilor Legii nr. 335/2007, denumirea instituţiei care administrează arbitrajul internaţional în cadrul Camerei de Comerţ si Industrie a României este "Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ si Industrie a României", sintagmă care nu se regăseşte în cuprinsul clauzei compromisorii disputate în cauză.

Prin urmare, instituţia de arbitraj desemnată de părţi în cuprinsul sub-clauzei 20.6 "Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional" este Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ Internaţional, ca unic forum care are autoritatea de a aplica Regulile I. C. civ., iar nu Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ a României, astfel cum susţine recurenta.

În consecinţă, fiind plasat pe o premisă care nu corespunde realităţii juridice stabilite de părţi la încheierea contractului şi confirmată atât de instanţa arbitrală, cât şi de curtea de apel, motivul de recurs invocat nu are aptitudinea de a demonstra încălcarea dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., raportate la cele ale Legii nr. 335/2017 şi ale art. 1.268 C. civ., sens în care nu pot fi primite nici criticile recurentei privind caracterul inoperant al clauzei compromisorii.

În privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat din perspectiva considerentelor contradictorii, Înalta Curte reaminteşte că, pentru a atrage casarea, contrarietatea decelată în considerente trebuie să afecteze fundamental raţionamentul judiciar şi să releve motive care se exclud reciproc, fiecare dintre acestea determinând concluzii diametral opuse, ireconciliabile.

Recurenta pretinde că statuarea potrivit căreia hotărârea arbitrală finală nu încalcă art. 6 din Convenţie este contrară celei care afirmă că natura C.A.D. nu este una jurisdicţională, iar tribunalul arbitral nu a soluţionat cauza pe fondul acesteia.

Instanţa supremă observă că, prin motivul acţiunii în anulare soluţionat prin considerentele criticate, recurenta a susţinut atât nelegalitatea constituirii comisiei de adjudecare a disputelor, cât şi faptul că deciziile acesteia încalcă art. 6 din Convenţie şi ordinea publică, drept pentru care a conchis că hotărârea arbitrală care le-a confirmat este nelegală.

Curtea de apel a răspuns acestor argumente, înlăturându-l pe primul, şi subliniind că, prin condiţiile contractuale, recurenta a fost de acord ca părţile să supună disputele care decurg din contract unei comisii de adjudecare a disputelor, ale cărei decizii să devină obligatorii şi definitive, în situaţia în care niciuna dintre ele nu transmite nemulţumiri în termen de 28 de zile de la comunicare.

Aşadar, considerentele vizate de critică materializează un raţionament coerent şi care răspunde în mod pertinent motivului acţiunii în anulare.

Pe fondul ei, critica excedează prevederilor art. 488 alin. (1) şi art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., întrucât refuzul arbitrului unic de a analiza fondul litigiului nu a fost rezultatul încălcării unei dispoziţii legale imperative, ci al aprecierii faptelor, care au reflectat împrejurarea că necontestarea deciziilor nr. 1 şi nr. 3 ale C.A.D. de către pârâtă a produs efectul definitivării lor şi, în aceste condiţii, ele nu puteau fi cenzurate de tribunalul arbitral, întrucât numai o decizie a C.A.D. care nu a devenit finală putea fi astfel contestată, prin procedura reglementată de sub-clauza 20.4 din condiţiile speciale ale contractului.

Pentru aceste motive, critica este înlăturată.

În concluzie, statuând asupra caracterului nefondat al criticilor recurentei, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 95F/21.11.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 aprilie 2024.