Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 871/2024 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal in public procurement contract dispute where statutory law limits remedy to a single level of appeal

Case Number Decizia nr. 871/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed as inadmissible the appeal filed by a private veterinary clinic against the Court of Appeal’s decision, thereby rendering the appellate judgment final and leaving the lower instance rulings in force, which had partially dismissed the clinic’s claim and admitted the defendant authority’s lack of passive standing. The dispute concerned the recovery of 70,000 RON in contractual fees allegedly due from national veterinary and food safety authorities for services rendered under public procurement contracts, where the trial court had initially dismissed the claim and the appellate court had subsequently upheld the dismissal regarding one defendant while admitting the procedural exception against the other. Relying on the principle of legal admissibility of appeals under Article 457 of the Code of Civil Procedure, the court determined that the special legislation governing public procurement litigation (Law No. 101/2016) restricts the available remedies to a single level of appeal (Article 55), explicitly prohibiting a further recourse to the Supreme Court pursuant to Article 483 of the Code of Civil Procedure, regardless of the erroneous mention of appealability in the appellate decision's operative part.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 24 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal in public procurement contract dispute where statutory law limits remedy to a single level of appeal: Reclamantul Cabinetul Medical Veterinar A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei, cu consecinţa admiterii acţiunii; în motivare, a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3-8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
contracting authority in public procurement standing to appeal statutory limits article of civil procedure legal fees procedural principle

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la 22.10.2020, reclamantul Cabinet Medical Veterinar A. a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (în continuare, "A.N.S.V.S.A.") şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea (în continuare, "D.S.V.S.A. Vâlcea"), solicitând obligarea acestora la plata sumei de 70.000 RON - reprezentând 10.000 RON/lună, începând cu 16.12.2019 şi până la 24.07.2020, respectiv între data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020 -, a dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, sume care să fie actualizate cu rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată succesiv, de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1682/15.03.2021, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, de aceasta, prin sentinţa nr. 92/F-CONT/18.05.2021, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, de acesta, prin sentinţa nr. 1336/28.09.2021, în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, care, s-a dezînvestit, prin sentinţa civilă nr. 773/23.02.2022, în favoarea Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă.

Astfel sesizat, prin sentinţa civilă nr. 34/16.01.2023, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.S.V.S.A., precum şi cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul Cabinet Medical Veterinar - A. a declarat apel principal şi pârâta A.N.S.V.S.A. a declarat apel incident.

Prin decizia nr. 177/A-C/16.05.2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a cauzei, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamant, a admis apelul incident, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.S.V.S.A. şi a respins cererea faţă de această pârâtă.

Reclamantul Cabinetul Medical Veterinar A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei, cu consecinţa admiterii acţiunii; în motivare, a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3-8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 11.10.2023, intimata D.S.V.S.A. Vâlcea a ridicat excepţia inadmisibilităţii recursului şi, în subsidiar, a solicitat respingerea lui ca nefondat; la rândul său, prin întâmpinarea înregistrată la 19.10.2023, intimata A.N.S.V.S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, în temeiul art. 248 alin. (1) rap. la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât acele căi de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

Obiectul recursului este decizia nr. 177/A-C/16.05.2023, în dispozitivul căreia, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a indicat că aceasta este supusă recursului.

Cum însă, în considerarea dispoziţiilor legale evocate, menţiunea inserată în dispozitiv nu este de natură să deschidă părţii dreptul la recurs, în cazul în care calea de atac nu ar fi prevăzută de lege, admisibilitatea ei se impune a fi verificată în raport cu obiectul cererii, din perspectiva art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

În speţă, pretenţiile deduse judecăţii derivă dintr-un contract de achiziţie publică încheiat în temeiul Legii nr. 98/2016, astfel cum rezultă din preambulul actelor juridice - temei al disputei litigioase - acordul-cadru de servicii nr. x/25.09.2017 şi contractele subsecvente de servicii nr. x/25.04.2019 şi nr. y/29.04.2020 - şi după cum s-a reţinut în sentinţa civilă nr. 773/23.02.2022, prin care Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secţia Civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă.

În acest context, instanţa supremă notează că litigiile privind executarea unor astfel de contracte se soluţionează conform dispoziţiilor Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Astfel, conform art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, în forma în vigoare la 22.10.2020, data iniţierii litigiului, "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul".

De asemenea, sunt incidente dispoziţiile art. 55 alin. (31) din aceeaşi lege, potrivit cărora "Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (11) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. (…)".

Totodată, potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Dispoziţiile legale anterior evocate, coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., impun concluzia că, din moment ce legiuitorul nu a prevăzut calea de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care a fost soluţionată în apel categoria de litigii căreia i se circumscrie prezenta cauză, decizia nr. 177/A-C/16.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal era definitivă de la data pronunţării, menţiunea din dispozitiv privind dreptul la recurs rămânând fără efect, în temeiul art. 457 alin. (2) teza I C. proc. civ.

Cum recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ar fi de natură să încalce principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant Cabinet Medical Veterinar A. împotriva deciziei nr. 177/A-C/16.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 aprilie 2024.