Abusive unilateral rescission of a supply contract and admissibility of mixed declaratory-performance action

Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12.02.2019 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că pârâta nu era îndreptăţită să considere reziliat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/18.09.2015, în temeiul adreselor nr. x/09.06.2016 şi nr. y/14.06.2016, că şi-a încălcat obligaţiile contractuale prin refuzul de livrare a diferenţei de 1.285,30 de tone de şrot de floarea-soarelui, că i-a cauzat daune materiale constând în prejudiciu efectiv suferit de 78.080,11 RON - diferenţa dintre preţul de 193 euro, stabilit prin contractul părţilor şi preţurile stabilite prin contractele încheiate cu alţi furnizori: S.C. Prutul S.A., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L şi S.C. E. S.R.L -, şi să oblige pârâta la repararea prejudiciului astfel cauzat, la plata sumei de 9.691,88 RON, dobândă penalizatoare calculată pentru perioada ulterioară denunţării nelegale a contractului, în care pârâta a deţinut suma de 1.236.222,58 RON şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 151/18.06.2019, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Astfel învestit, prin încheierea din 07.01.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1362/10.08.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Judecătoria Slobozia, iar prin încheierea din 07.07.2020, a respins excepţia inadmisibilităţii, reţinând că acţiunea este una în realizare şi nu în constatare.

Prin sentinţa civilă nr. 1252/22.07.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea, a constatat că pârâtă a invocat în mod abuziv rezilierea contractului de vânzare nr. x/18.09.2015, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 78.080,11 RON, cu titlu de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat, a sumei de 9.691,8 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare aferentă reţinerii sumei de 1.236.222,58 RON ulterior rezilierii contractului, şi a sumei de 30.762 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva încheierilor din 07.01 şi 07.07.2020, ca şi a sentinţei instanţei de fond, pârâta S.C. B. S.A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1111/21.07.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, apelanta fiind obligată la plata sumei de 9.800 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. B. S.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, autoarea căii de atac a afirmat că instanţa a încălcat prin hotărârea dată regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Dintr-o primă perspectivă, a susţinut că, afirmând că sentinţa civilă nr. 1362/10.08.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Judecătoria Slobozia, nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, decizia recurată încalcă dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., atrăgând incidenţa ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Dimpotrivă, a arătat că sunt îndeplinite condiţiile reglementate de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., întrucât Judecătoria Slobozia a respins cererea de obligare a S.C. B. S.A. la plata prejudiciului efectiv de 78.080,11 RON, a dobânzii penalizatoare aferente acestei sume, ca şi a celei cuvenite pentru reţinerea sumei de 1.210.917,15 RON.

Din perspectiva aceluiaşi motiv de casare, a susţinut că decizia atacată încalcă art. 35 C. proc. civ., deoarece contestarea eficacităţii declaraţiei sale de reziliere presupunea formularea unei acţiuni în realizare.

A învederat echivocul considerentelor prin care curtea de apel califică obiectul primului capăt de cerere, care permit concluzia că desfiinţarea contractului ar fi operat, concomitent, prin îndeplinirea unei condiţii rezolutorii, aplicarea unui pact comisoriu şi prin reziliere unilaterală.

Recurenta a precizat că încetarea contractului nr. xBV0312/28.09.2015 s-a produs prin reziliere unilaterală, ca efect al adresei sale nr. x/14.06.2016, iar dreptul de a considera reziliat un contract nu este unul subiectiv propriu-zis, a cărui existenţă sau inexistenţă să poată face obiectul unei acţiuni în constatare.

Aceleaşi critici s-au raportat şi la capătul al doilea de cerere, prin care s-a cerut constatarea producerii unui prejudiciu, autoarea căii de atac învederând că, şi în acest caz, partea adversă avea la dispoziţie o acţiune în realizare.

Subsumat motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii sau este nemotivată în privinţa dobânzii legale penalizatoare de 337,05 RON aferente sumei de 25.305,43 RON şi a celei de 9.354,83 RON, pentru suma de 1.210.917,15 RON.

Din perspectiva ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., printr-o primă critică, autoarea căii de atac s-a referit la considerentele prin care curtea de apel a statuat asupra modalităţii de încetare a contractului părţilor.

A reiterat că aceasta este rezilierea unilaterală, decisă prin adresa din 14.06.2016, însă opus acestei realităţi, curtea de apel i-a negat dreptul de a rezilia unilateral contractul, evocând, alături de aceasta, concomitent, şi îndeplinirea unei condiţii rezolutorii, precum şi activarea unui pact comisoriu.

În continuare, autoarea căii de atac a subliniat că acţiunea de faţă nu are aptitudinea de a lipsi de efecte actul juridic prin care a decis rezilierea unilaterală a contractului, iar din această perspectivă, decizia recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1.552, 1.530 şi urm. C. civ.

Printr-o altă critică, recurenta a relevat că instanţa de apel a constatat în mod nelegal inexistenţa dreptului său de a rezilia contractul.

A invocat art. 13 din contract, care instituie dreptul părţilor de a rezilia contractul, şi a învederat că s-a prevalat de această dispoziţie ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei părţii adverse de a emite un bilet la ordin - scadentă în 5 zile de la data încheierii actului adiţional nr. x -, şi a respecta livrările agreate contractual, respectiv o cantitate de 2.000 de tone de şrot, în tranşe aproximativ egale de 200 de tone, potrivit termenelor agreate săptămânal de părţi.

Într-un prim argument, a susţinut că, recunoscând intimatei dreptul de a solicita livrarea dintr-o singură tranşă a cantităţii de 1.285 de tone de şrot, deci un drept discreţionar de a efectua comenzi, instanţa de apel nu a interpretat, în sensul art. 1.266-1.268 C. civ., contractul părţilor, mai ales art. 3 din acesta.

Într-un al doilea argument, a apreciat că au fost astfel încălcate dispoziţiile art. 1.516 C. civ. A combătut reţinerea inexistenţei unei culpe contractuale a intimatei, din perspectiva faptului că suma pentru care aceasta trebuia să emită biletul la ordin era de 175.000 RON, în timp ce pusese la dispoziţia recurentei suma de 1.210.917,15 RON, depozit cu titlu de garanţie; în esenţă, a afirmat că cele două instrumente de garantare nu pot fi echivalate.

Printr-o critică distinctă, recurenta a afirmat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii sale contractuale.

Preliminar, a invocat prezumţia legală a veridicităţii chestiunilor litigioase tranşate cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 1362/10.08.2018 a Judecătoriei Slobozia, care a statuat că nu există încălcări ale obligaţiilor contractuale pe care să le fi săvârşit.

În continuare, a învederat că nu există un prejudiciu cauzat şi că nu erau îndeplinite condiţiile rezilierii contractului din iniţiativa intimatei, pentru că orice notificare ulterioară adresei nr. x/14.06.2016, emisă de S.C. B. S.A., era lipsită de efecte juridice.

A evocat art. 13.2 din contractul părţilor şi a evidenţiat că, aflată în culpă contractuală, intimata nu avea dreptul a invoca rezilierea, în temeiul art. 1.550 C. civ.; totodată, a apreciat că nu era îndeplinită condiţia de fond a rezilierii unilaterale, reglementată de art. 1.551 alin. (1) C. civ., cu privire la existenţa unei neexecutări însemnate.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare, dar, prin notele depuse la 13.04.2024, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta combate soluţia dată apelului declarat împotriva încheierii din 07.01.2020, prin care tribunalul a respins excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1362/10.08.2018, pronunţată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr. x/2016; confirmând soluţia, curtea de apel a arătat că hotărârea nu dezleagă raportul juridic dedus judecăţii şi, de aceea, nu beneficiază de autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte fondul cauzei.

Diametral opus, recurenta afirmă că respingerea pretenţiilor actualei intimate-reclamante privind daune-interese şi plata dobânzii legale penalizatoare - analoage celor din cauza de faţă -, a fost determinată, în litigiul anterior, de statuarea că, din poziţia sa de vânzătoare, nu a încălcat contractul părţilor.

În sentinţa civilă nr. 1362/10.08.2018, Judecătoria Slobozia a reţinut că petitele V, VI, VII şi IX - ce aveau ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor-interese şi dobândă penalizatoare -, sunt o consecinţă directă a soluţionării pe fond a capetelor de cerere cu nr. I-IV.

Pe această premisă este construită statuarea prin care aceeaşi instanţă reţine că, din moment ce "aceste capete de cerere cu nr. 1, II, III şi IV din acţiune, având ca obiect analizarea dreptului la rezoluţiune/reziliere a contractului conform art. 1.549 C. civ. au fost anulate ca netimbrate, instanţa va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor-interese constând în (...), deoarece reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor dreptului la rezoluţiune/reziliere, conform art. 1.549 C. civ. (...)".

Aşadar, dezlegarea potrivit căreia S.C. A. S.R.L. nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor reglementate de art. 1.549 C. civ. nu reprezintă o analiză a fondului dreptului, ci doar reflexul, consecinţa anulării capetelor de cerere I-IV, pentru netimbrarea acestora.

Contrar susţinerilor recurentei, o hotărâre de natura celei invocate, care nu rezolvă diferendul părţilor din cauza nesatisfacerii timbrajului - împrejurare de ordin formal - nu poate fi opusă într-o nouă instanţă, învestită cu soluţionarea aceluiaşi raport juridic litigios, întrucât ceea ce intră în autoritatea de lucru judecat este statuarea pe care instanţa o realizează, pe baza analizei probatoriului administrat şi aplicând asupra faptelor deduse judecăţii regula de drept incidentă.

Tot astfel, este greşită construcţia acestui motiv de casare pe criticarea considerentelor jurisdicţiei anterioare - pentru a se substitui concluzia şi a conchide că între cele două seturi de pretenţii lipsea un raport de accesorialitate -, câtă vreme evaluarea autorităţii de lucru judecat impune deferenţă faţă de raţionamentul instanţei anterioare şi se opune cenzurării sau valorificării trunchiate a acestuia, astfel cum propune recurenta.

Aşa fiind, motivul analizat este înlăturat, decizia recurată respectând art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Cea de-a doua critică, circumscrisă aceluiaşi motiv de recurs, vizează soluţia dată apelului îndreptat împotriva încheierii din 07.07.2020, prin care prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare.

Recurenta afirmă că o astfel de acţiune nu poate modifica raporturile juridice ale părţilor, iar finalitatea urmărită de reclamantă - invalidarea rezilierii contractului -, putea fi atinsă exclusiv printr-o acţiune în realizare.

Înalta Curte reaminteşte că scopul urmărit de reclamant în exercitarea acţiunii este subordonat criteriului calificării unei cereri drept acţiune în constatare sau în realizare, iar din această perspectivă, prin cea din urmă, reclamantul urmăreşte obligarea pârâtului la executarea obligaţiei corelative dreptului subiectiv afirmat, hotărârea pronunţată având aptitudinea de a fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite.

Instanţa supremă confirmă dezlegarea instanţelor devolutive şi notează că autorul demersului judiciar nu s-a limitat la solicitarea constatării inexistenţei dreptului de reziliere, ci a cerut, în subsecvenţa acesteia, condamnarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat prin neexecutarea contractului.

De aceea, critica este înlăturată, excepţia inadmisibilităţii fiind soluţionată de tribunal convergent prevederilor art. 35 C. proc. civ., iar apelul declarat de pârâtă fiind aşadar, în mod legal respins.

Argumentul formulat în susţinerea ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este vădit nefondat, câtă vreme, în paragrafele 4-6 de la pagina 26 a deciziei recurate se răspunde criticii privind lipsa motivării dispoziţiei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale.

Nici motivul referitor la caracterul contradictoriu al considerentelor legate de calificarea sumei de 1.210.917,15 RON nu poate fi reţinut, întrucât, pentru a atrage casarea, contrarietatea decelată în considerente trebuie să afecteze fundamental raţionamentul judiciar şi să releve motive care se exclud reciproc, fiecare determinând concluzii diametral opuse, ireconciliabile, situaţie pe care recurenta nu o ilustrează.

Păşind la analiza criticilor formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa supremă subliniază împrejurarea că instanţele de fond au considerat în mod just faptul că analiza cererii reclamantei este deplin emancipată de sentinţa civilă nr. 1362/10.08.2018, lipsită de autoritate de lucru judecat asupra fondului prezentului litigiu.

În consecinţă, acestea au verificat dacă încetarea contractului litigios decisă de pârâtă este temeinică, au invalidat-o, statuând că nu a respectat prevederile art. 13 din contract şi că nu se putea prevala de dreptul la rezilierea unilaterală, iar notificarea comunicată reclamantei are caracter abuziv, deoarece acesteia nu i se poate reproşa o neexecutare culpabilă a obligaţiilor.

În continuare, au constatat că, nefiind încetat, contractul părţilor avea aptitudinea de a susţine acţiunea în răspunderea vânzătoarei pentru neîndeplinirea obligaţiei de livrare şi a decis în sensul angajării ei.

Curtea de apel a statuat şi că rezilierea contractului a operat prin notificarea nr. x/07.07.2016, la iniţiativa reclamantei, conform art. 13 din contract.

O primă obiecţie vizează calificarea modalităţii de încetare a contractului, iar recurenta impută curţii de apel greşita aplicare a art. 1.401, 1.552 şi 1.553 C. civ.

De vreme ce raţionamentul instanţelor de fond, anterior sintetizat din care rezultă că încetarea contractului părţilor s-a produs ca urmare a rezilierii unilaterale de către reclamantă, nu s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 1.401 şi 1.553 C. civ., motivul privind greşita lor aplicare - de altfel neargumentat -, este străin raţionamentului curţii de apel şi nu va fi analizat.

Şi susţinerea privind aplicarea art. 1.552 C. civ. va fi înlăturată, faţă de lipsa unei argumentaţii prin care recurenta să justifice modul în care instanţa de apel a aplicat greşit prevederea legală.

Prin următoarea critică, autoarea căii de atac afirmă că, întrucât rezilierea unilaterală a contractului pe care decis-o nu a fost invalidată, actul juridic este desfiinţat şi nu i se mai putea imputa încălcarea obligaţiilor contractuale.

Convergent statuărilor sale anterioare, Înalta Curte reţine că efectul statuării potrivit căreia recurenta nu avea dreptul să rezilieze contractul este acela că actul juridic rămâne în vigoare, astfel încât acţiunea în răspundere îndreptată împotriva ei poate fi analizată din perspectiva art. 1.530 C. civ.

Criticile expuse în secţiunea VII.C. a recursului, prin care autoarea căii de atac pretinde că dispoziţia de constatare a exercitării abuzive a dreptului de reziliere unilaterală contravine legii şi contractului sunt doar formal raportate la art. 1.266-1.268 şi art. 1.516 C. civ. şi nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât vizează nu nelegalitatea deciziei, ci interpretarea probatoriilor; de asemenea, nu pot fi examinate, în condiţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., criticile expuse în secţiunea VII.D. punctele 1-3, care pun în discuţie exclusiv situaţia de fapt.

Nici critica prin care, evocând autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 1362/10.08.2018, recurenta contestă statuarea instanţei de apel asupra întrunirii condiţiilor răspunderii sale contractuale nu poate fi primită, în raport cu dezlegările anterioare ale instanţei de recurs.

Faţă de ansamblul considerentelor anterioare, reţinând că motivele invocate nu atrag casarea hotărârii, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul şi, reţinând potrivit art. 453 C. proc. civ. culpa sa procesuală, va obliga recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată angajate în prezenta fază procesuală şi dovedite în condiţiile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1111/21.07.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 9.001,06 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 aprilie 2024.