Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 860/2024 AI generated

Shareholder dividend claim limitation period starts only after annulment of illegal General Assembly resolution

Case Number Decizia nr. 860/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal and quashed the decision of the Court of Appeal, which had allowed the defendant company and the state guarantor to rely on the statute of limitations to defeat the plaintiff's claim for unpaid dividends, thereby reinstating the first-instance judgment that rejected the limitation defense and remanding the case for further examination of the appeals. The dispute concerned a shareholder's action to recover dividends for 524,366 shares for the 2006 fiscal year, where the company argued that the right to claim these specific shares had been time-barred since 2007, ignoring that the General Shareholders' Assembly resolution initially excluded them. The Supreme Court held that the right to claim dividends is a conditional corporate right that arises only upon the individualization of the claim by a valid General Assembly resolution; since the relevant portion of the resolution was later annulled by a final court judgment in 2018, the statute of limitations did not begin to run until that 2018 date, rendering the claim not prescribed. The decisive legal basis includes Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure regarding the violation of substantive law, Articles 67(2), 111(2)(a), and 132 of Law No. 31/1990 on Societies, and Article 2517 of the Civil Code, establishing that prescriptive periods commence only after the fulfillment of suspensive conditions, such as the definitive judicial confirmation of the right to specific shares.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 133 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 132 din Legea nr. 31/1990, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ; Shareholder dividend claim limitation period starts only after annulment of illegal General Assembly resolution: Autoarea căii de atac a susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; s-a prevalat astfel de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
shareholder rights limitation periods corporate dividend actions for annulment established right article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 12.11.2018, reclamanta S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 734.747,04 RON, reprezentând dividendele aferente cotei de 6% din capitalul social al pârâtei, respectiv pentru un număr de 524.366 acţiuni pe care le deţinea la 25.04.2007, cuvenite pentru anul 2006, a sumei de 579.015,97 RON, cu titlu de dobândă legală aferentă sumei solicitate, de la data scadenţei până la data introducerii acţiunii, precum şi a dobânzii legale în continuare, până la plata efectivă a sumei solicitate, şi a cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; totodată, a chemat în garanţie, în solidar, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (în continuare, "A.A.A.S.") solicitând ca, în situaţia în care va cădea în pretenţii faţă de reclamantă, chemaţii în garanţie să fie obligaţi la plata sumelor pretinse prin acţiunea principală.

Prin întâmpinarea depusă, Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţiile inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie şi lipsei calităţii sale procesuale pasive; la rândul său, A.A.A.S. a ridicat excepţiile netimbrării cererii de chemare în garanţie, prescripţiei dreptului la acţiune şi a lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Reclamanta a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanţie formulată împotriva Statului Român şi a A.A.A.S. şi, în subsidiar, a solicitat disjungerea şi suspendarea judecării cererii până la soluţionarea definitivă a cererii principale; totodată, a invocat excepţia tardivităţii şi netimbrării cererii de chemare în garanţie.

Prin încheierea din 06.06.2019, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în garanţie şi a prorogat discutarea excepţiei prescripţiei pretenţiilor din cererea de chemare în garanţie, a respins excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în garanţie şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice; prin încheierea din 25.06.2019, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie a A.A.A.S., a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a admis în principiu cererea de chemare în garanţie împotriva acestuia.

Prin încheierea din 20.09.2019, tribunalul a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea apelurilor formulate împotriva încheierii din 25.06.2019 de S.C. A. S.A. şi de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin decizia nr. 515/05.11.2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins apelurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi de S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 25.06.2019.

Prin sentinţa nr. 633/02.06.2021, astfel cum a fost îndreptată şi completată prin sentinţa nr. 814/01.07.2021, ambele îndreptate prin încheierea din 12.09.2022, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 734.747,04 RON, reprezentând valoare dividende, şi a sumei de 579.015,97 RON, reprezentând dobânda legală aferentă valorii nete a dividendelor pentru perioada 26.10.2007-09.11.2018, precum şi în continuare, până la plata efectivă a debitului principal, a admis în parte cererea de chemare în garanţie şi a obligat chematul în garanţie Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să plătească pârâtei suma de 734.747,04 RON, reprezentând valoare dividende şi dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu 17.12.2018 şi până la data restituirii către pârâtă a sumei de 734.747,04 RON, a redus la 70.000 RON onorariul avocatului reclamantei şi, cu privire la cheltuielile de judecată, a obligat pârâta S.C. A. S.A. la plata sumei de 34.324,5 RON către reclamantă, iar pe chematul în garanţie Statul Român la plata sumei de 16.943 RON pârâtei S.C. A. S.A.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta S.C. A. S.A. şi chematul în garanţie Statul Român au declarat apel.

Prin decizia nr. 109/29.03.2023, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis apelurile, a schimbat în tot sentinţa, a admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, a respins cererea ca efect al prescripţiei extinctive, a respins cererea de chemare în garanţie şi a obligat S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. să plătească S.C. A. S.A., cu titlu cheltuieli de judecată, suma de 16.943 RON în prima instanţă şi suma de 17.785 RON, în apel.

Reclamanta S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Autoarea căii de atac a susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; s-a prevalat astfel de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A învederat că instanţa de prim control judiciar a încălcat dispoziţiile art. 67 alin. (2) teza I, art. 132 alin. (1) şi ale art. 133 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 cu privire la dreptul acţionarilor de a încasa dividende şi la obligativitatea hotărârilor adunării generale a acţionarilor, deoarece i-a opus puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti care i-au recunoscut calitatea de proprietar asupra celor 524.366 de acţiuni din capitalul social al S.C. A. S.A.

A arătat că instanţa de apel a statuat greşit că prescripţia dreptului la acţiune a început să curgă la 25.10.2007 şi s-a împlinit la 25.10.2010, deşi acţiunea în pretenţii nu putea fi promovată înainte de anularea parţială a hotărârii adunării generale ordinare a acţionarilor (în continuare, "A.G.A.") din 2007, iar ipoteza pasivităţii titularului dreptului subiectiv, căreia îi este subordonată aplicarea sancţiunii prescripţiei, nu se regăseşte în cauză.

A relevat că a fost astfel încălcat art. 132 din Legea nr. 31/1990, care prin alin. (1) consacră obligativitatea hotărârilor A.G.A. şi prin alin. (2) stabileşte că nelegalitatea lor poate fi corectată doar în justiţie; cu respectarea acestor dispoziţii, a atacat hotărârea adoptată, care îi încălca dreptul la o parte din dividendele cuvenite.

Autoarea căii de atac a învederat că atât dreptul la dividende, iluzoriu anterior, cât şi dreptul de a contesta modalitatea de distribuire s-au născut prin adoptarea hotărârii A.G.A. din 2007 şi, numai subsecvent constatării nelegalităţii hotărârii, a luat naştere dreptul său la dividendele nesocotite prin decizia acţionarilor, acţiunea de faţă fiind subsidiară celei promovate în temeiul Legii nr. 31/1990.

Următorul set de critici a privit omisiunea instanţei de apel de a distinge între dreptul la dividende, născut ope legis, şi efectivitatea acestuia, condiţionată de adoptarea unei hotărâri A.G.A. de distribuire a lor, precum şi încălcarea art. 132 alin. (1), a art. 67 alin. (2), precum şi a art. 133 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Recurenta a susţinut că suspendarea hotărârii A.G.A. s-ar fi aplicat doar asupra dividendelor aprobate spre distribuire, în timp ce interesul său era de a le recupera pe cele nerecunoscute, care fuseseră alocate excedentar către A.A.A.S.

A conchis că dreptul material la acţiune pentru plata dividendelor aferente celor 524.366 acţiuni a început să curgă odată cu pronunţarea deciziei civile nr. 210/27.04.2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, întrucât dreptul de creanţă aferent dividendelor pentru anul 2006, care s-a născut în patrimoniul său în baza legii, a devenit efectiv doar prin adoptarea hotărârii A.G.A. contestate.

Recurenta-reclamantă nu şi-a exprimat acordul ca, în ipoteza în care este admisibil în principiu, recursul să fie soluţionat de completul de filtru.

Prin întâmpinările formulate, intimatele Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi S.C. A. S.A. au solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În cauză, s-a derulat procedura de filtrare a recursului, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., fiind întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac, în conformitate cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ. acesta a fost, potrivit încheierii din 22.11.2023, comunicat părţilor, cu menţiunea că au dreptul de a depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, drept de care părţile nu s-au prevalat.

Prin încheierea din 14.02.2024, recursul a fost admis în principiu şi s-a dispus ca părţile să fie citate pentru dezbateri.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Acţionarii pârâtei S.C. A. S.A. au aprobat, prin hotărârea nr. 2 a adunării generale ordinare din 25.04.2007 (în continuare, "hotărârea nr. 2/2007"), situaţiile financiare anuale ale exerciţiului financiar 2006 - prin art. 1, plata dividendelor - prin art. 4 lit. a) şi b) - către acţionarul A.A.A.S. pentru un nr. de 5.954.039 acţiuni, reprezentând 68,77% din capitalul social şi către acţionarul S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. pentru un nr. de 865.753 acţiuni, reprezentând 10% din capitalul social; prin art. 5 s-a aprobat dividendul brut pe acţiune şi scadenţa de plată a dividendelor, de 6 luni de la data adoptării hotărârii.

Decizorie pentru dispoziţia de admitere a apelurilor prin decizia recurată a fost constatarea că, potrivit art. 5 din hotărârea nr. 2/2007, art. 111 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990 şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 167/1958, dreptul reclamantei S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. de a cere obligarea pârâtei S.C. A. S.A. la plata dividendelor aferente unei cote de 6% din capitalul social al pârâtei, corespunzător unui număr de 524.366 acţiuni, ce ar fi trebuit acordate prin art. 4 lit. b) din hotărârea nr. 2/2007, s-a născut după 6 luni de la data adoptării hotărârii.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a evaluat, din perspectiva cursului prescripţiei, cele două litigii anterioare, purtate între părţi: cel finalizat prin sentinţa nr. 151/17.01.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2007 de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin decizia nr. 210/27.04.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care cererea actualei recurente a fost admisă în parte şi au fost anulate hotărârile consemnate în art. 4 lit. a) şi b) din hotărârea nr. 2/2007, referitoare la dividendele acordate A.A.A.S. şi S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A.

Cu referire la acest proces, instanţa de apel a reţinut autoritatea de lucru judecat a constatării potrivit căreia S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. este proprietarul a 1.390.119 acţiuni ale S.C. A. S.A., ceea ce impunea şi acordarea dividendelor aferente diferenţei de 524.366 acţiuni şi a statuat că nu temporizează cursul prescripţiei, întrucât reclamanta nu a cerut anularea integrală a hotărârii nr. 2/2007 şi nici suspendarea ei.

A apreciat că pentru cursul prescripţiei este nerelevant şi procesul obiect al dosarului cu nr. x/2007, prin care A.A.A.S. a solicitat obligarea S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. să îi lase în deplină proprietate şi posesie un număr de 524.366 acţiuni din capitalul social al S.C. A. S.A., cerere definitiv respinsă prin sentinţa nr. 1296/19.03.2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 932/19.05.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi decizia nr. 1370/03.10.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Valorificând structura sintetică consolidată a acţionarilor pârâtei, înregistrată de Depozitarul Central la 14.05.2007 - în care reclamanta figura ca deţinător al 1.390.119 acţiuni, adică 16% din capitalul social - şi dând eficienţă art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, a statuat că dreptul de a primi dividende, al cărui fundament este cota de participare la capitalul social, se naşte şi poate fi exercitat odată cu adoptarea hotărârii adunării asociaţilor, chiar dacă, în cuprinsul ei, cota de participare la capitalul social este greşită.

Recurenta combate acest raţionament prin criticile rezumate anterior, a căror esenţă, sintetizată în secţiunea de concluzii a memoriului de recurs, este că dreptul de creanţă aferent dividendelor pentru anul 2006 a devenit efectiv prin adoptarea hotărârii A.G.A. nr. 2/2007 numai pentru cele 865.753 acţiuni - reprezentând o cotă de 10% din capitalul social -, nu şi pentru cele 524.366 acţiuni, în privinţa cărora dreptul material la acţiune s-a născut odată cu pronunţarea deciziei civile nr. 210/27.04.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, al cărei efect a fost definitivarea autorităţii de lucru judecat a dispoziţiei de anulare a art. 4 lit. a) şi b) din hotărârea A.G.A.

Înalta Curte găseşte fondată critica, pentru considerentele ce succedă.

Dreptul la dividendele nu este un drept accesoriu aporturilor la capitalul social, ci reprezintă un drept societar abstract conferit de titlurile de participare deţinute, al cărui exerciţiu nu poate fi conceput în lipsa individualizării sale într-un drept concret de creanţă născut, individual şi actual.

De aceea, vocaţia asociaţilor la dividende - rezultând fie din participarea la capitalul social, fie, astfel cum prevede art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, din criteriile stabilite de actul constitutiv - şi existenţa profitului sunt necesare, nu însă şi suficiente pentru naşterea dreptului acestora la dividende, care apare afectat de o condiţie potestativă, întrucât depinde deopotrivă de voinţa acţionarului şi a celorlalţi participanţi la capitalul social.

Această voinţă, obiectivând o condiţie suspensivă potestativă simplă, se materializează, în cazul societăţii pe acţiuni, în adoptarea hotărârii adunării generale care fixează dividendul; numai subsecvent, dreptul societar este individualizat sub forma creanţei reprezentând dividendul distribuit, care poate fi înstrăinată sau poate forma obiectul unei urmăriri silite.

Aşadar, dreptul acţionarului de a pretinde de la societate plata unei sume determinate în concret - dreptul de creanţă - se naşte numai în subsecvenţa adoptării hotărârii adunării ordinare a acţionarilor, în condiţiile art. 111 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990, şi poate fi exercitat în termenul general de prescripţie de 3 ani de la expirarea termenului de plată stabilit de acţionari sau de lege.

Completând cadrul teoretic al analizei, Înalta Curte va reţine dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora "Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită. Dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul".

Dispoziţiile menţionate evidenţiază în primul rând principiul general consacrat prin adagiul actione non natae, non prescribitur, iar în al doilea rând, cum dreptul la acţiune nu se poate naşte înaintea dreptului material, stabilesc faptul că numai îndeplinirea acestei condiţii suspensive declanşează curgerea prescripţiei, căci anterior acestui moment, debitorul nu datorează nimic, fiind incert însuşi dreptul subiectiv al creditorului.

Curtea de apel a considerat că termenul de prescripţie a început să curgă odată cu expirarea termenului de 6 luni de la adoptarea hotărârii, stabilit prin art. 5 al hotărârii nr. 2/2007, şi, în lipsa identificării unor cauze de întrerupere sau suspendare care să îi temporizeze cursul, a constatat că la momentul începerii prezentului proces, 09.11.2018, prescripţia dreptului material la acţiune era împlinită.

Instanţa supremă infirmă această dezlegare.

În temeiul hotărârii nr. 2/2007, actuala recurentă era îndreptăţită să solicite intimatei-pârâte plata dividendelor aferente unui nr. de 865.753 acţiuni, astfel încât, numai în privinţa acestora, dreptul la acţiune s-a născut la expirarea termenului de 6 luni, reglementat de art. 5 al hotărârii.

Dimpotrivă, în legătură cu dividendele aferente celor 524.366 acţiuni, care au generat prezenta dispută litigioasă, dreptul la acţiune a rămas unul condiţional, deoarece nu participarea la capitalul social, ci hotărârea A.G.A. singularizează dreptul de creanţă al acţionarului împotriva societăţii.

Aceasta, întrucât, astfel cum corect susţine recurenta, hotărârea nr. 2/2007, obligatorie potrivit art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, îi paraliza demersurile de obligare a societăţii la plata unor dividende suplimentare celor stabilite de adunarea generală ordinară a acţionarilor.

Verificarea legalităţii deciziei acţionarilor se putea face exclusiv prin acţiunea reglementată de art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, iar naşterea dreptului de creanţă pentru dividende suplimentare era subordonată succesului reclamantei în acest demers; în caz contrar, cota de participare la capitalul social nu îi deschidea dreptul de a urmări societatea pentru diferenţa de dividende, drept născut numai în subsecvenţa anulării definitive a art. 4 lit. a) şi b) din hotărârea nr. 2/2007.

De aceea, contrar statuărilor curţii de apel şi susţinerilor din întâmpinările intimatelor, confirmarea cu autoritate de lucru judecat a deţinerii de către reclamanta S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. a unui nr. 1.390.119 acţiuni, care constituie aproximativ 16% din capitalul social al S.C. A. S.A., nu era suficientă pentru a genera dreptul de creanţă împotriva societăţii pentru dividendele aferente celor 524.366 acţiuni.

Distinct de statuările anterioare, aceste aserţiuni sunt invalidate şi de faptul că, în dosarul nr. x/2007, instanţa sesizată cu verificarea legalităţii deciziei adunării generale a apreciat că ea este condiţionată de soluţia ce urmează a se pronunţa în dosarul nr. x/2007 (devenit prin declinare nr. x/2007) şi, prin încheierea din 26.09.2007, a suspendat judecata cauzei în baza dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865.

Opus situaţiilor dezlegate prin jurisprudenţa instanţei supreme invocată de intimata-pârâtă, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 6 din Titlul II al O.U.G. nr. 81/2007. Acest act normativ, astfel cum rezultă din expunerea de motive ce a însoţit legea sa de aprobare, reglementează situaţiile generate de faptul că, deşi Fondul Proprietatea a fost înfiinţat la 28.12.2005 - la aceeaşi dată operând transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor aportate de stat pentru constituirea capitalului social -, au existat anumite persoane juridice care au întârziat procesul de actualizare a registrelor acţionarilor.

Or, controversa de faţă nu derivă dintr-o greşită înregistrare a participării recurentei la capitalul social - dimpotrivă apărările pârâtei şi situaţia de fapt reflectă că aceasta a fost corect şi la timp înregistrată în registrul acţionarilor - ci din adoptarea unei hotărâri nelegale de către acţionari.

De aceea, deşi reale, susţinerile intimatei-pârâte potrivit căreia recurenta a dobândit calitatea de acţionar la S.C. A. S.A., inclusiv dreptul la dividende potrivit cotei de participare la capitalul social, prin efectul Legii nr. 247/2005 şi al H.G. nr. 1481/2005, nu infirmă statuările precedente ale instanţei supreme, câtă vreme, în raport cu situaţia de fapt, derogările de la prevederile Legii nr. 31/1990 pe care aceste acte normative le conţin nu sunt incidente cauzei.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte impune concluzia că este greşită identificarea datei de 25.10.2007 ca moment de început al cursului prescripţiei şi statuează în sensul că dreptul material la acţiune al reclamantei pentru dividendele în litigiu, aferente celor 524.366 acţiuni, s-a născut la data de 27.04.2018.

În aceste condiţii, în concordanţă cu Decizia în interesul legii nr. 1/2014, prescripţia apare supusă Legii nr. 287/2009 privind C. civ. şi, în raport cu art. 2.517 C. civ., nu era împlinită la data de 09.11.2018, data formulării acţiunii.

Aşa fiind, motivul de recurs analizat apare fondat, iar admiterea apelurilor pârâtei şi chematei în garanţie în privinţa excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune este greşită, fiind legală soluţia primei instanţe, de respingere a excepţiei amintite.

În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul declarat, iar cauza va fi trimisă instanţei de apel, spre o nouă judecată a apelurilor declarate de pârâta S.C. A. S.A şi de chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, cu respectarea prevederilor art. 501 C. proc. civ.

Totodată, în rejudecare, vor fi avute în vedere şi cererile accesorii ale părţilor, de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. împotriva deciziei nr. 109/29.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 aprilie 2024.