Jurisdictional conflict: administrative challenge to health insurance contributions on military pensions under emergency decree

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la 22.12.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Nationale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, a solicitat:

1. să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, prin măsura reglementată de art. XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv prin modificarea Codul fiscal şi aplicarea cotei de contribuţie la sistemul de sănătate de 10% în cazul pensiilor ce depăşesc suma lunară de 4000 RON;

2. obligarea pârâţilor la restituirea sumelor reţinute din pensie cu titlu de C.A.S.S. începând cu luna ianuarie 2022 şi până la momentul încetării reţinerii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Reclamantul a înţeles să invoce şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021, prin raportare la dispoziţiile art. 44, art. 47, art. 115, art. 125 şi art. 56 din Constituţie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Pârâtul Ministerul Apărării Nationale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, solicitând respingerea în rest a acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Totodată, pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale a formulat cerere de chemare în garanţie a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în situaţia admiterii solicitării reclamantului de restituire a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate reţinute în temeiul O.U.G. nr. 130/2021, să admită cererea de chemare în garanţie şi să oblige chemata în garanţie la plata către aceasta a tuturor sumelor de bani pe care pârâta ar fi obligată să le plătească reclamantului cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

Chemata în garanţie Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în garanţie formulată de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale.

Prin sentinţa civilă nr. 1245 din 14 martie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de trimitere, după evocarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1), (4) şi (5), respectiv ale art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a reţinut că reclamantul a solicitat instanţei acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin aplicarea prevederilor art. XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021, a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin decizia nr. 650/15.12.2022 pronunţată de Curtea Constituţională a României, astfel că cererea se soluţionează de instanţa competentă să soluţioneze o acţiune privind actele autorităţilor publice centrale, respectiv de curtea de apel.

Reţinând necompetenţa de ordine publică a tribunalului sesizat de reclamant, conform dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat, în temeiul prevederilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Ca urmare a declinării competenţei, cauza a fost înregistrată la 07.04.2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la termenul de judecată din 15.06.2023, reţinând că obiectul cauzei este un litigiu privind funcţionarii publici (Legea nr. 188/1999), a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale şi a rămas în pronunţare asupra acesteia când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 29.06.2023 şi, ulterior, la 14.07.2023.

Prin sentinţa civilă nr. 1263 din 14 iulie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În considerentele hotărârii de declinare a competenţei s-a reţinut că reclamantul solicită acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului produs prin diminuarea pensiei militare aflate în plată, astfel că raportul juridic dedus judecăţii este un raport de dreptul asigurărilor sociale care priveşte dreptul la pensie al reclamantului.

Prin urmare, litigiul ar intra sub jurisdicţia sistemului pensiilor militare de stat, fiind de competenţa instanţelor specializate în judecarea acţiunilor privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii militare de stat, conform prevederilor art. 100-102 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Competenţa funcţională materială de soluţionare a litigiilor ce privesc stabilirea şi plata drepturilor de pensie nu poate, potrivit Curţii, să aparţină secţiilor de contencios administrativ şi fiscal, câtă vreme aceste secţii nu sunt specializate în jurisdicţia drepturilor de pensii şi asigurări sociale.

A învederat instanţa că invocarea dispoziţiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu poate conduce la altă concluzie, din moment ce sfera de aplicare a acestor dispoziţii se circumscrie strict raporturilor juridice administrative şi situaţiilor la care se referă alin. (1) şi (5), unde se face referire expresă la actele administrative şi la noţiunea de persoană vătămată.

Reţinând că deciziile privind pensiile militare de stat nu intră în categoria actelor administrative, respectiv că acordarea de despăgubiri ca urmare a diminuării pensiei militare de stat nu implică un raport juridic de drept administrativ, a conchis că nu poate aparţine secţiilor de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a unor astfel de litigii.

Faţă de împrejurarea că reclamantul are domiciliul în raza de competenţă a Tribunalului Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

După această a doua declinare, cauza a fost înregistrată la 15.11.2023, pe rolul secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/2022*.

La termenul de judecată din 21.02.2024, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 871 din 21 februarie 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de conflict, în considerarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi forma cererii de chemare în judecată, respectiv de petitele acţiunii care pornesc de la constatarea unei vătămări, prevăzută ca premisă a unei astfel de acţiuni la art. 9 alin. (1) din acelaşi act normativ, a reţinut că intenţia părţii a fost de formulare a acţiunii prevăzute la art. 9 alin. (1), de competenţa instanţei de contencios administrativ.

Reţinând că instituţia emitentă a O.U.G. nr. 130/2021 este Guvernul României, care poate fi asimilată din punct de vedere al rangului şi sferei de competenţă unei autorităţi publice centrale, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, a apreciat că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza, prin raportare la natura litigiului şi domiciliul reclamantului, este o secţie specializată în contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

Totodată, a constatat că, atât Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, cât şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale s-au declarat deopotrivă necompetente a soluţiona cauza şi, întrucât instanţele aflate în conflict nu se află în aria de competenţă a aceleiaşi Curţi de Apel, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a înaintat cauza spre soluţionarea conflictului negativ de competenţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa superioară comună.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 29.03.2024, sub numărul x/2022*.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte observă că, aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii, calificarea acţiunii şi prevederile legale incidente în materie.

Din lectura cererii de chemare în judecată se constată că reclamantul A., în calitate de plutonier adjutant principal, beneficiind de pensie de serviciu, se consideră vătămat în drepturi prin măsura reglementată de art. XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv prin modificarea art. 155 din Codul fiscal, prin aplicarea cotei de contribuţie la sistemul de sănătate de 10% în cazul pensiilor ce depăşesc 4000 RON, motiv pentru care solicită obligarea pârâţilor la restituirea sumelor reţinute din pensie cu titlu de C.A.S.S. începând cu luna ianuarie 2022 şi până la data încetării reţinerii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare.

Totodată, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV pct. 12 şi 13 din O.U.G. nr. 130/2021, prin raportare la dispoziţiile art. 44, art. 47, art. 115, art. 125 şi art. 56 din Constituţia României.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Aşadar, se constată că reclamantul solicită repararea prejudiciului suportat de acesta ca urmare a instituirii unor măsuri fiscale de către Guvernul României cu impact asupra dreptului de pensie, însă nu în accepţiunea art. 65 din Legea nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat, potrivit căruia "(1) În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa de pensii sectorială operează, din oficiu ori la cererea persoanelor îndreptăţite, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.", ci ca o consecinţă a unei cereri formulate în temeiul art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum s-a indicat în petitul acţiunii.

Împrejurarea că prin O.U.G. nr. 130/2021 s-au adoptat măsuri pentru impozitarea pensiilor care depăşesc un anumit cuantum (4000 RON), cum este şi cazul reclamantului, nu transformă automat prezentul litigiu într-un litigiu de dreptul asigurărilor sociale care priveşte dreptul la pensie al reclamantului, de competenţa secţiilor specializate care judecă litigii în materie de pensii şi asigurări sociale din cadrul tribunalelor.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.".

Potrivit art. 9 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă", iar conform alin. (4) a aceluiaşi articol "În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmare a unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.".

Din această perspectivă, competenţa de soluţionare a prezentei cauze revine instanţei de contencios administrativ.

Cât priveşte capătul de cerere prin care se solicită restituirea contribuţiilor ce i-au fost reţinute din pensie urmare a ordonanţei de urgenţă criticate pentru neconstituţionalitate, se constată că reprezintă un capăt de cerere accesoriu aflat tot în competenţa instanţei de contencios administrativ, în conformitate cu art. 123 C. proc. civ., "(1) Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120", situaţie în care nu se încadrează solicitările reclamantului.

Totodată, această cerere accesorie se încadrează şi în prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 care stipulează că "Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.".

În acest context, se constată că prezentul litigiu nu poate fi calificat ca fiind unul de asigurări sociale, întrucât într-un astfel de litigiu nu se poate pretinde decât restituirea sumelor în conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv, art. 65 din Legea nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat.

Raportat la faptul că temeiul legal aplicabil acţiunii se regăseşte în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi având în vedere textele legale evocate şi finalitatea demersului judiciar, precum şi faptul că se contestă o ordonanţă de urgenţă emisă de Guvern, respectiv o măsură fiscală, Înalta Curte constată că litigiul dedus judecăţii are natura unui litigiu de contencios administrativ.

În ce priveşte competenţa materială, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, astfel că, fiind vorba de contestarea unei ordonanţe de urgenţă emise de Guvern, competenţa aparţine Curţii de Apel Bucureşti în conformitate cu art. 10 alin. (3) din lege, în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul reclamantului.

Aşa fiind, în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 aprilie 2024.