Negative conflict of jurisdiction in vehicle repair cost recovery resolved by attributing competence to the court of the defendant's seat despite opposing declinations.

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, secţia civilă la 28.09.2021, sub nr. x/2021, reclamanta PFA A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 31.252,42 RON conform facturii fiscale x/21.03.2019 reprezentând contravaloare servicii reparaţie moto, precum şi a dobânzii legale de la data cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi urm. C. civ.

Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buzău şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.

La primul termen de judecată, din 28.01.2022, reclamanta PFA A. a formulat o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C.. Totodată, a precizat că cererea este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1350 C. civ., raportat la dispoziţiile Legii nr. 136/1995.

Prin încheierea din 28.01.2022, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ., a introdus în cauză, în calitate de pârât, societatea C. şi a dispus citarea acesteia cu copii de pe acţiune, întâmpinare şi înscrisuri, cu menţiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel. Pentru completarea cadrului procesual, a acordat termen de judecată la 11.03.2022.

Pârâta C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buzău, respectiv excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 104 din 18 ianuarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Buzău, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

În considerentele hotărârii de declinare a competenţei s-a reţinut că art. 107 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte ca regulă generală competenţa de soluţionare a unei cauze în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul, însă această competenţă nu este una exclusivă, de ordine publică, ci este o competenţă de ordine privată care se aplică ori de câte ori legea nu stabileşte alte reguli speciale de competenţă teritorială exclusivă.

Prin urmare, conform prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată nu poate fi invocată decât de către pârât, nu şi de instanţă din oficiu.

Reţinând că, în cauză, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buzău a fost invocată de pârâte, prin întâmpinare, respectiv că sediul pârâtei B. S.R.L. se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Buftea, în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Buftea.

Ca urmare a declinării competenţei, cauza a fost înregistrată la 06.04.2023 pe rolul Judecătoriei Buftea, secţia civilă, sub nr. x/2021.

Învestită prin declinare, Judecătoria Buftea, secţia civilă, la termenul de judecată din 20.02.2024, faţă de împrejurarea că, deşi părţile au fost legal citate la două termene de judecată în faţa Judecătoriei Buzău, nu s-a invocat excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată la acel moment, a apreciat că Judecătoria Buzau şi-a câştigat competenţa, motiv pentru care a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a acordat cuvântul reprezentanţilor pârâtelor. După ascultarea acestora, a rămas în pronunţare asupra excepţiei când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 05.03.2024.

Prin sentinţa nr. 2449 din 05 martie 2024, Judecătoria Buftea, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivare, instanţa de conflict, după evocarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., a învederat că Judecătoria Bacău a pus în discuţie aspecte legate de competenţa teritorială a instanţei abia la cel de-al treilea termen de judecată, deşi primul termen de judecată când toate părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii a fost 28.01.2022.

A arătat că, de altfel, nici la cel de-al treilea termen de judecată, instanţa nu s-a pronunţat cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale, ci abia la cel de-al cincilea termen de judecată, din 16.11.2022, ulterior amânării de pronunţare.

Reţinând că părţile au fost legal citate la primul termen de judecată, iar necompetenţa invocată este una de ordine privată, a conchis că depăşirea acestei limite are drept consecinţă câştigarea cauzei, judecătoria iniţial sesizată rămânând competentă să o soluţioneze.

Totodată, instanţa a reţinut şi interpretarea dată art. 131 alin. (1) C. proc. civ. de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 31/2019.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 20.03.2024, sub numărul x/2021.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Buftea competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Buzău, secţia civilă şi Judecătoria Buftea, secţia civilă - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte constată că ivirea prezentului conflict a fost determinată de modul diferit în care cele două instanţe au stabilit competenţa teritorială de soluţionare a cererii.

Înalta Curte reţine că obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata unor sume de bani pentru recuperarea costurilor pe care aceasta le-a suportat ca urmare a cheltuielilor de reparaţie a unui utilaj agricol (tractor), obiectul contractului de leasing încheiat între reclamantă şi societatea terţă D. S.A.

Reclamanta şi-a îndreptat cererea împotriva pârâtei B. S.R.L., unitate reparatoare, pe dispoziţiile răspunderii delictuale, art. 1349 C. civ., în timp ce împotriva pârâtei C., societate de asigurări, pe dispoziţiile răspunderii civile contractuale, art. 1350 C. civ.

Examinarea actelor dosarului confirmă faptul că ambele pârâte au invocat, prin întâmpinare, excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei iniţial învestite, pârâta C. invocând şi excepţia necompetenţei generale a instanţelor române.

Contrar concluziilor instanţei de conflict, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate este cel din 27.05.2022, al treilea termen fixat în dosar, când instanţa a pus în discuţia părţilor, cu prioritate, excepţia necompetenţei generale a instanţelor române şi, urmare a respingerii acesteia prin încheierea din 02.06.2022, a acordat termen la 23.09.2022 în vederea punerii în discuţia părţilor a excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buzău.

Cum la acest termen de judecată (din 23.09.2022) cauza a fost amânată din motive independente părţilor (desfiinţarea unor complete de judecată, respectiv înlocuirea preşedintelui completului de judecată, dosar instanţă iniţial învestită), în mod judicios, la termenul următor, din 16.11.2022, al cincilea fixat în dosar, s-a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buzău, cu respectarea dispoziţiilor privind condiţiile şi termenele în care excepţia de necompetenţă poate fi invocată.

În acest context, se constată că părţile nu puteau pune concluzii în faţa Judecătoriei Buzău la primul termen de judecată, din 28.01.2022, câtă vreme la acest termen reclamantul, legal citat, şi-a modificat cererea de chemare în judecată solicitând introducerea în cauză a pârâtei C..

În consecinţă, în mod judicios instanţa, în vederea completării cadrului procesual, a acordat un nou termen de judecată, la 11.03.2022. Din actele dosarului se constată că nici la acest termen de judecată, al doilea fixat în dosar, instanţa, în raport de lipsa de procedură cu pârâtul nou introdus în cauză, nu a putut acorda cuvântul părţilor asupra excepţiilor invocate, fiind acordat termen la 27.05.2022, când procedura a fost legal îndeplinită.

În ce priveşte momentul procesual până la care poate fi invocată şi verificată competenţa, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii", iar potrivit dispoziţiilor art. 131 din acelaşi cod "(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.".

Art. 130 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. în noua formulă legislativă defineşte cu mai multă precizie termenul de judecată la care poate fi invocată necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică ori cea de ordine privată. Astfel, dacă până la intrarea în vigoare Legii nr. 310/2018, acest termen era primul termen de judecată la care părţile erau legal citate în faţa primei instanţe, de lege lata, legiuitorul a prevăzut că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică ori cea de ordine privată trebuie invocată cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Expresia "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii" semnifică acel termen de judecată la care atât părţile, cât şi instanţa pot, în concret, să invoce excepţia de necompetenţă, adică acel prim termen de judecată, neafectat de incidente procedurale care ar implica obligatoriu amânarea sau suspendarea cauzei şi care ar avea prioritate de soluţionare în economia procedurală a cauzei.

Cele două condiţii "părţile să fie legal citate" şi "să poată pune concluzii" trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ, lipsa uneia dintre ele determinând amânarea soluţionării cauzei până la îndeplinirea concomitentă a acestora.

"A putea pune concluzii" înseamnă ca părţile să fie în măsură să discute în contradictoriu asupra oricăror cereri, excepţii ori asupra unor mijloace de probe invocate în cauză.

Faţă de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte reţine că, atât prevederile art. 130 C. proc. civ., cât şi prevederile art. 131 din acelaşi cod au fost respectate de Judecătoria Buzău.

În egală măsură, se reţine greşita trimitere pe care instanţa de conflict a făcut-o cu privire la decizia pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, nr. 31/2019, câtă vreme în cauza de faţă nu este în discuţie competenţa materială procesuală, ci competenţa teritorială a instanţelor de judecată aflate în conflict.

Faţă de împrejurarea că sediul pârâtei B. S.R.L. se află în localitatea Otopeni, Ilfov, în aplicarea dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, printre instanţele competente teritorial alternativ să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este şi Judecătoria Buftea, în raport de prevederile art. 107 corelate cu art. 113 pct. 9 C. proc. civ. Pe de altă parte, fiind vorba despre o pricină referitoare la bunuri, pentru care legea nu prevede o competenţă exclusivă iar prin mijlocirea art. 126 C. proc. civ. permite părţilor să aleagă, din punct de vedere teritorial, să aleagă instanţa care să le soluţioneze diferendul, se constată că este vorba despre norme de competenţă de ordine privată astfel că, în raport de exigenţele art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanţa nu poate, din oficiu, să îşi invoce necompetenţa teritorială.

Pe cale de consecinţă, având în vedere aceste considerente şi constatând că Judecătoria Buftea este instanţă competentă potrivit legii şi că nu avea deschisă calea de a invoca din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială de ordine privată, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 aprilie 2024.