Revision petition inadmissible due to lack of triple identity for res judicata in conflicting employment dismissal judgments

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În primul litigiu, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. x/2020, la data de 25.08.2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. B. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa: să constate nelegalitatea şi netemeinicia măsurii concedierii dispuse prin Decizia nr. 509/14.07.2020 şi anularea acesteia; reintegrarea efectivă pe funcţia şi postul ocupate la momentul concedierii; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat, despăgubiri calculate de la data concedierii până la data reintegrării efective. De asemenea s-a solicitat obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare lucrate peste programul normal de lucru şi necompensate cu timp liber corespunzător, a sporului pentru orele lucrate în zilele de sărbători legale, cuvenite în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate şi neachitate în perioada august 2017- august 2020, cu actualizarea drepturilor în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective ţi aplicarea dobânzii legale, precum şi cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 543 din data de 26 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020 a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 10518 RON, reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru activitatea desfăşurată - 660 ore suplimentare neplătite, pentru intervalul august 2017 - august 2020, sumă actualizată la data plăţii cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1200 RON, reprezentând onorariu expert; au fost respinse restul pretenţiilor, ca nefondate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul, cât şi pârâta.

Prin decizia nr. 6452/2023 din 20 decembrie 2023, pentru considerentele reţinute în cuprinsul acesteia, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ambele apeluri ca nefondate.

În cel de-al doilea litigiu, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal - Complet Specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2020 la data de 21.07.2020, reclamantul C. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa: să constate nelegalitatea şi netemeinicia măsurii concedierii sale prin Decizia nr. 388/18.06.2020, emisă de pârâtă; să dispună anularea deciziei; să oblige pârâta la reintegrarea să efectivă pe funcţia şi postul ocupate la momentul concedierii; să oblige pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat, despăgubiri calculate de la data concedierii până la data reintegrării efective; să oblige pârâta la plata diurnelor cuvenite şi neachitate, precum şi sporului acordat colegilor săi, cunoscut sub acronimul spor D.., ambele neachitate în perioada iulie 2017- iulie 2020; acordarea cheltuielilor de judecată, ocazionate de soluţionarea cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 134/09.03.2022, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C., astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta B., a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 13774,13 RON, reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru activitatea desfăşurată la mai mult de 5 km de locul de muncă, potrivit H.G. nr. 714/2018 şi art. 19 alin. (5) CCM la nivel de unitate (indemnizaţia de delegare) pentru intervalul iulie 2017- iulie 2020, sumă ce va fi actualizată la data plăţii, precum şi să plătească reclamantului suma de 1200 RON, reprezentând onorariu expert.

Prin aceeaşi sentinţă, au fost respinse restul pretenţiilor, ca nefondate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri, atât reclamantul C., cât şi pârâta B..

Prin decizia nr. 292/2024 din 23 ianuarie 2024, pronunţată în cadrul dosarului nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis apelurile formulate de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. şi de către apelantul-reclamant C., a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că: a admis în parte acţiunea; a anulat decizia de concediere nr. 388/18.06.2020, a dispus reintegrarea reclamantului pe postul şi funcţia ocupată la momentul concedierii, a obligat pe pârâtă la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, a respins în rest cererea şi a înlăturat obligaţia pârâtei de plată către reclamant a sumei de 1.200 RON reprezentând onorariu expert.

Împotriva deciziei nr. 292/2024 din 23 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în cadrul dosarului nr. x/2020, revizuenta B. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia, cu cheltuieli de judecată.

După expunerea situaţiei de fapt şi prezentarea parcursului litigios al dosarului, revizuenta a susţinut, în esenţă, că, deşi intimatul s-a regăsit într-un context factual identic cu un alt fost angajat al societăţii, măsura concedierii lor fiind dispusă în baza aceleiaşi documentaţii, prin hotărârea atacată, instanţa a pronunţat o soluţie diferită de cea pronunţată anterior în contestaţia acelui angajat.

În acest context, revizuenta a prezentat parcursul dosarului nr. x/2020 având ca obiect contestaţia formulată de fostul angajat A. împotriva deciziei de concediere, expunând soluţiile adoptate în cauza respectivă de tribunal şi de instanţa de apel, precum şi o parte din considerentele hotărârii de primă instanţă reţinute în primul dosar, făcându-se, totodată, o paralelă între considerentele hotărârii respective şi cele ale deciziei atacate, cu concluzia că statuările din hotărârea a cărei revizuire se solicită nesocotesc puterea de lucru judecat a considerentelor hotărârii definitive pronunţate anterior.

A mai susţinut că soluţia instanţei de apel pare să nesocotească interpretarea obligatorie oferită de CJUE ca urmare a soluţionării cererii de decizie preliminară cu care a fost sesizată, obiect al cauzei C-496/22.

Revizuenta a arătat, că, întrucât aceleaşi chestiuni litigioase au fost analizate şi tranşate de o instanţă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată anterior hotărârii atacate, în cauză este incident motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., decizia atacată încălcând efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârea pronunţată anterior.

Totodată, a susţinut că, în raport de art. 430 şi art. 431 C. proc. civ., instanţa învestită cu soluţionarea prezentei speţe nu ar fi putut pronunţa o soluţie fundamental diferită de cea pronunţată în litigiul anterior având aceeaşi cauză şi acelaşi obiect.

Ca atare, a subliniat revizuenta, se impune anularea în parte a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului intimatului, ţinându-se cont de considerentele hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2020 intrate în puterea lucrului judecat. Mai mult decât atât, instanţa a depăşit şi limitele reînvestirii, dispunând reintegrarea intimatului pe postul şi funcţia ocupate anterior concedierii, deşi intimatul nu a criticat soluţia primei instanţe din această perspectivă.

În final, s-a subliniat că hotărârea în raport cu care se invocă încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat este decizia civilă nr. 6452/2023 din 20.12.2023 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., admisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, reţine următoarele:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Conform prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti să fie pronunţate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

În speţă, revizuenta a arătat, în esenţă, că, întrucât aceleaşi chestiuni litigioase au fost analizate şi tranşate de o instanţă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată anterior hotărârii atacate, în cauză este incident motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., decizia atacată încălcând efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârea pronunţată anterior.

Totodată, a susţinut că, în raport de art. 430 şi art. 431 C. proc. civ., instanţa învestită cu soluţionarea prezentei speţe nu ar fi putut pronunţa o soluţie fundamental diferită de cea pronunţată în litigiul anterior având aceeaşi cauză şi acelaşi obiect.

Înalta Curte reţine că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se întemeiază pe cele două forme de manifestare ale lucrului judecat pe care le reglementează art. 431 C. proc. civ., respectiv efectul negativ sau extinctiv, care presupune că o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată şi cel pozitiv, conform căruia o soluţie dată raporturilor deduse judecăţii nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluţia s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi.

În cauza supusă judecăţii, din examinarea conţinutului cererii de revizuire, se observă că ceea ce se invocă, în realitate, nu este încălcarea autorităţii de lucru judecat, în vreuna din cele două forme de manifestare la care s-a făcut anterior referire, ci existenţa unei practici judiciare neunitare.

Astfel, contrarietatea susţinută de revizuentă se referă la maniera diferită de soluţionare a unei cereri similare, în care calitatea de reclamant a aparţinut altui salariat.

Or, dacă în ceea ce priveşte efectul negativ al autorităţii de lucru judecat tripla identitate de părţi, obiect, cauză este obligatorie, Înalta Curte subliniază că şi efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat presupune cu necesitate identitatea de părţi, pentru ca ceea ce s-a stabilit jurisdicţional anterior să se impună cu efect obligatoriu într-un nou proces, care are legătură cu aspectele litigioase deja tranşate, dată fiind relativitatea efectelor lucrului judecat.

În acest sens, se apreciază că dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care consacră legislativ efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, trebuie interpretate sistematic, referindu-se la aceleaşi părţi care au participat în litigiul iniţial. Astfel, părţile sunt aceleaşi ca în litigiul anterior, deoarece numai în această situaţie, în care se invocă o chestiune deja judecată definitiv între aceleaşi părţi, subzistă raţiunile autorităţii lucrului judecat, anume imposibilitatea contrazicerii unei probleme asupra cărora părţile respective s-au judecat, au avut posibilitatea unor dezbateri contradictorii şi care, fiind dezlegată definitiv, li se impune şi în litigiile ulterioare având legătură cu primul.

În contextul arătat, Înalta Curte reţine că demersul judiciar al revizuentei nu a fost determinat de existenţa unei hotărâri judecătoreşti potrivnice, în sensul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci de nemulţumirea acesteia faţă de soluţia nefavorabilă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, spre deosebire de soluţiile pronunţate în cadrul aceleiaşi instanţe în cauze similare.

Împrejurarea că instanţa de judecată, în economia specifică, distinctă, a fiecărei cauze cu obiect similar, pronunţă soluţii diferite, nu reprezintă un caz de contrarietate, ci eventual de jurisprudenţă neunitară, ce nu are însă ca remediu cererea de revizuire.

Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Aşadar, raportând cererea de revizuire la cerinţele impuse de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 513 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecăţii, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, astfel încât cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

În aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga revizuenta B. la plata sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul C., conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosar.

Cererea de amendare a revizuentei, în temeiul art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., va fi respinsă ca nefondată, în condiţiile în care intimatul nu a făcut dovada relei credinţe a autoarei prezentei căi extraordinare de atac, deşi sarcina probei îi incumba conform disp. art. 249 C. proc. civ., iar simpla introducere a unei cereri, chiar inadmisibilă, nu este de natură a releva exercitarea dreptului cu rea credinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 292/2024 din 23 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în cadrul dosarului nr. x/2020

Obligă revizuenta B. S.R.L.la plata sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul C..

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2024.