Cassation appeal annulled for failure to frame factual and evidentiary disputes as valid legal grounds under the extraordinary remedy.

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 06.07.2021 la Tribunalul Braşov reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. obligarea pârâtei la plata sumei de 247.760 RON penalităţi, conform contractului de prestări servicii nr. x din 15.04.2019; cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul B. a formulat în data de 9.09.2021 cerere reconvenţională prin care a solicitat S.C. A. S.R.L. să-i restituie suma de 76.000 RON, sumă achitată cu O.P. nr. x/12.02.2021, reprezentând plată nedatorată, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 2251,58 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 173 din 02.05.2022 Tribunalul Braşov a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B. şi în consecinţă: a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 180.000 RON penalităţi şi a respins în rest cererea.

A admis cererea reconvenţională formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. şi a obligat pârâta-reconvenţională să restituie reclamantului reconvenţional suma de 76.000 RON, din O.P. nr. x/12.02.2021.

A obligat pârâtul reclamant reconvenţional Composesoratul să achite reclamantei pârâta reconvenţional S.C. A. S.R.L. cheltuieli de judecată de 6.060 RON taxa judiciară şi 4.500 RON onorariu avocat.

A obligat reclamanta pârâtă reconvenţional S.C. A. S.R.L. să achite pârâtului reclamant reconvenţional cheltuieli de judecată 2.788 RON taxă judiciară şi 7.500 RON onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâtul - reclamant reconvenţional B..

Prin decizia civilă nr. 1540/Ap din 18 octombrie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a admis apelul declarat de pârâtul - reclamant reconvenţional B. împotriva sentinţei civile nr. 173/C/2.05.2022 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pe care a schimbat-o în parte în sensul că: a obligat pârâtul B. să achite reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 76.000 RON penalităţi de întârziere; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate.

Totodată, a respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 173/C/2.05.2022 pronunţată de Tribunalul Braşov şi a obligat apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. să plătească apelantului pârât - reclamant reconvenţional B. suma de 2500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, în sensul admiterii, în totalitate, a apelului pe care l-a formulat, schimbarea, în parte, a hotărârii de primă instanţă, numai în ceea ce priveşte cuantumul penalităţilor calculate în sarcina pârâtei, cu consecinţa obligării acesteia la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 274.360 RON, reprezentând penalităţi, cu cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat, atât la fond, apel cât şi pentru recurs.

După prezentarea istoricului litigiului şi a situaţiei de fapt, recurenta a susţinut că instanţa de apel, fără a avea un text de lege sau un text contractual asumat de părţi, consideră, în mod netemeinic şi nelegal, că plata preţului contractual de 152.000 RON era legată/condiţionată/stabilită în legătură cu încasarea de către B. a unor sume de bani provenite din subvenţiile APIA.

De plano, dintr-o simplă lecturare a contractului, se poate observa cu uşurinţă că nu există o astfel de condiţionalitate. Pârâtul B. urma să facă plăţile din sumele pe care le deţinea în cont la termenul scadent asumat, 01.03.2020, fără să se facă vreo precizare cu privire la provenienţa acestor sume. Este aşadar netemeinică şi nelegală această corelare invocată de pârâtul B. în apărare şi asumată de către instanţa de apel.

Oricum, recurenta a arătat că a făcut dovada în faza procesuală a apelului că pârâtul B. deţinea două conturi bancare, la Banca C., conturi în care deţinea sume de bani în luna februarie şi martie 2020, adică în preajma datei scadente a plăţii sumei de 152.000 RON.

Chiar dacă s-ar forţa o astfel de corelare extracontractuală între subvenţiile primite de la APIA de către pârâtul B. şi plăţile către recurentă făcute de B., conform contractului, această corelare ar trebui să se facă cu privire la subvenţia acordată de către APIA Braşov aferentă anului 2019 şi încasată de B. în lunile ianuarie - februarie 2020, adică înainte de data scadentă a preţului de 152.000 RON, s-a mai arătat.

Această subvenţie s-a primit în maniera arătată mai sus, iar apoi B. a achitat către subscrisa numai suma de 76.000 RON până la împlinirea termenului scadent 01.03.2020. Aşadar, rezultă fără putinţă de tăgadă, faptul că pârâtul B., în mod deliberat, nu a alocat acele sume plăţii obligaţiilor financiare scadente către recurentă, la data scadentă de 01.03.2020.

A doua interpretare greşită a dispoziţiilor art. 1.270 C. civ. şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1.541 C. civ., pe care o face instanţa de apel, constă în faptul că ignoră cu desăvârşire şi nu face nici o referire la faptul că pârâtul B. avea la data scadentă a plăţii - 01.03.2020, un disponibil bancar suficient de mare pentru a achita întregul preţ contractual, nu numai jumătate.

Prin extrasul de cont depus la termenul din data de 28.06.2023, chiar de către apărătorul pârâtului-intimat B., se face dovada clară şi de necombătut a faptului că pârâtul B. avea două depozite bancare în valoare totală de 200.000 RON (un depozit în sumă de 150.000 RON şi unul în sumă de 50.000 RON), fiind astfel probată reaua-credinţă a pârâtului B. în ceea ce priveşte plata sumei de 76.000 RON după momentul scadenţei convenite.

Instanţa de apel consideră în mod neîntemeiat şi contrar probatoriului de la dosar că "situaţia concretă" de la momentul scadenţei plăţii "nu este imputabilă în totalitate pârâtului", în condiţiile în care există dovada clară şi concretă la dosarul cauzei că neplata restului de preţ de 76.000 RON se datorează în totalitate pârâtului B., care avea suficient disponibil financiar în conturi pentru onorarea plăţilor la termenul asumat.

Recurenta a solicitat să se constate că, în prezenta cauză, în concordanţă cu practica judiciară, aplicarea procentului de 1% pentru fiecare zi de întârziere şi impunerea în sarcina intimatei-pârâte a plăţii acestor penalităţi pentru nerespectarea termenului asumat pentru efectuarea plăţii, nu reprezintă o "îmbogăţire excesivă" a sa, ci reprezintă o sancţiune contractuală prevăzută şi asumată de părţi încă de la momentul încheierii contractului.

Instanţa de apel, în mod greşit, consideră că o penalitate în cuantum de 76.000 RON reprezintă "un cuantum rezonabil" al sancţiunii ce trebuie aplicată pârâtului B., reducând acest cuantum legal, convenţional şi anticipat asumat de părţi, de la suma de 274.360 RON.

Această apreciere ca fiind un cuantum rezonabil făcut de instanţa de apel încalcă dispoziţiile art. 1.270 C. civ. şi următoarele din C. civ.. Instanţa de apel dând valoare unor argumente inexistente în realitate, invocate de pârâtul B., deşi trebuia să dea valoare unui pact comisoriu asumat de părţi, în mod anticipat, adică chiar de la momentul încheierii contractului, procentul de 1% pentru fiecare zi de întârziere fiind o sancţiune contractuală pentru neîndeplinirea obligaţiei principale asumate de B., indiferent de motiv. Mai mult, recurenta a arătat că a demonstrat că nu există nici un motiv care să fi impiedicat plata, ci numai voinţa unilaterală şi reaua-credinţă a pârâtului B., care ar fi putut cu uşurinţă să îşi onoreze obligaţia de plată la termenul scadent.

In drept, recurenta a arătat că înţelege să invoce dispoziţiile art. 466 şi următoarele din C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 1270, art. 1272 şi art. 1350 C. civ., art. 480 alin. (2) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile contractului având nr. x/15.04.2019 încheiat între părţi, precum şi la practica juridică în materia răspunderii contractuale la nivelul UE.

Dispoziţiile art. 1.350 C. civ. statuează în mod clar faptul că orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat, iar în caz de nerespectare a acestora este răspunzătoare pentru repararea prejudiciului cauzat.

In prezenta cauză, întinderea prejudiciului a fost prestabilită prin clauza referitoare la penalităţile de întârziere, anume un procent de 1% pentru fiecare zi de întârziere, aplicabil la suma efectiv restantă.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, conform art. 489 C. proc. civ.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, criticile recurentei vizează probele administrate, evaluarea acestora de instanţa de apel, situaţia de fapt (ex: existenţa disponibilului bănesc la data scadenţei, evaluarea comportamentului pârâtului), aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate invocate.

În acest context, criticile recurentei prin care se susţine că este netemeinică şi nelegală corelarea reţinută de către instanţa de apel în sensul că plata preţului contractual de 152.000 RON era legată/condiţionată/stabilită în legătură cu încasarea de către B. a unor sume de bani provenite din subvenţiile APIA, antamează aspecte de nemeinicie şi nu de nelegalitate, aşa cum impun dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se observă că recurenta face trimitere la prevederile contractului, susţinând că în baza acestuia pârâtul urma să facă plăţile din sumele pe care le deţinea în cont la termenul scadent asumat, 01.03.2020, fără să se facă vreo precizare cu privire la provenienţa acestor sume, aspect ce induce ideea unei critici de netemeinicie, întrucât aduce în dezbatere chestiuni legate de interpretarea contractului.

Susţinerea recurentei în sensul că eventuala corelare extracontractuală între subvenţiile primite de la APIA de către pârât şi plăţile către recurentă făcute de acesta, conform contractului, ar trebui să se facă cu privire la subvenţia acordată de către APIA Braşov aferentă anului 2019 şi încasată de pârât în lunile ianuarie - februarie 2020, adică înainte de data scadentă a preţului de 152.000 RON, vizează, în realitate, aspecte privitoare la situaţia de fapt şi la modalitatea de apreciere a probatoriului, aşadar, aspecte de netemeincie.

De asemenea, criticile recurentei prin care se susţine interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1.270 C. civ. şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.541 C. civ., întrucât instanţa de apel ignoră cu desăvârşire şi nu face nici o referire la faptul că pârâtul avea la data scadentă a plăţii, 01.03.2020, un disponibil bancar suficient de mare pentru a achita întregul preţ contractual, nu numai jumătate, sunt critici care vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea unei hotărâri, neputând face obiectul cercetării în calea de atac a recursului, faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Şi aceasta, întrucât, recurenta aduce în discuţie aspecte probatorii legate de extrasul de cont depus la termenul din data de 28.06.2023, susţinându-se că acesta face dovada faptului că pârâtul avea două depozite bancare în valoare totală de 200.000 RON şi că este, astfel, probată reaua-credinţă a pârâtului în ceea ce priveşte plata sumei de 76.000 RON după momentul scadenţei convenite.

Astfel, criticile recurentei nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme acestea se referă la evaluarea conduitei părţilor, la modul de interpretare a contractului, vizând, în realitate, aspecte de netemeinicie şi de stabilire a situaţiei de fapt.

Cu alte cuvinte, invocând pretinsa încălcare a unor dispoziţii legale, recurenta urmăreşte să obţină o reinterpretare a clauzelor contractuale, o evaluare a conduitei pârâtului, însă o atare critică nu se încadrează în motivul de casare privind încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, dar nici în celelalte motive de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta critică modul în care instanţa de apel a apreciat probele, tinzând, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele, ceea ce nu este permis în această fază procesuală, iar faptul că se indică anumite dispoziţii legale (ex: art. 1.270 C. civ., art. 1.541 şi art. 1350 din acelaşi cod), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

De asemenea, criticile recurentei vizând cuantumul penalităţilor şi aspectele legate de întinderea prejudiciului, sunt tot chestiuni de netemeinicie, în condiţiile în care acestea au fost stabilite conform circumstanţelor particulare ale cauzei şi în raport de dovezile administrate, iar asupra acestora nu se poate realiza controlul judiciar în recurs, faţă de actuala structură a căii extraordinare de atac.

Criticile prin care recurenta urmăreşte reevaluarea probatoriului administrat în fazele anterioare şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, precum şi redimensionarea cuantumului penalităţilor contractuale nu pot face obiectul prezentei căi de atac extraordinare, în care se cercetează doar conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, analiza aspectelor de netemeinicie fiind atributul instanţelor devolutive.

Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentă, reiterarea unor situaţii de fapt şi trimiterile la jurisprudenţa în materia penalităţilor contractuale, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul.

În aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 4.432,29 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât B., potrivit înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1540/Ap din 18 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 4.432,29 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2024.