Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 817/2024 AI generated

Contestatio in anularea inadmisibilă: limitarea motivelor de excepție la greșeala materială și nepronunțare în căile extraordinare de atac

Case Number Decizia nr. 817/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the extraordinary appeal in annulment filed by the debtor and its special administrator against the Supreme Court's October 3, 2023 decision, thereby leaving the prior judgment in force. The case arose from a petition for revision against a civil decision that had dismissed an appeal based on the appellant's lack of standing, a petition which the Supreme Court had previously rejected as late regarding the contradictory decisions ground (Article 322(7) of the old Civil Procedure Code) and referred to the Court of Appeal regarding the new evidence ground (Article 322(8) of the old Civil Procedure Code). The challengers argued the Supreme Court erred in its assessment of the contradictory decision's date and incorrectly denied access to an ordinary appeal. The Court held that the appeal was unfounded because the arguments did not fit within the exhaustive grounds for annulment provided by Articles 317 and 318 of the old Civil Procedure Code, specifically failing to demonstrate a material error or jurisdictional violation, and further noted that decisions rendered by the Supreme Court in revision proceedings are irrevocable and not subject to ordinary appeal under Article 328(2) of the old Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 322 pct. 8 C. proc. civ, art. 324 C. proc. civ, art. 323 alin. (1) C. proc. civ, art. 323 alin. (2) C. proc. civ, art. 322 C. proc. civ; Contestatio in anularea inadmisibilă: limitarea motivelor de excepție la greșeala materială și nepronunțare în căile extraordinare de atac: S-a mai reţinut că, în raport cu data formulării cererii de revizuire, respectiv 24 iulie 2023 şi aceea a pronunţării ultimei decizii contradictorii, respectiv 11 aprilie 2023, termenul de o lună prevăzut de art. 324 C. proc. civ. a fost depăşit.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code civil annulment standing to appeal material error revision of a judgment grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 322 pct. 7 C. proc. civ
155 din 11 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
art. 322 pct. 8 C. proc. civ
Totodată, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuent împotriva aceleiaşi decizii, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 8 C. proc. civ.
art. 324 C. proc. civ
S-a mai reţinut că, în raport cu data formulării cererii de revizuire, respectiv 24 iulie 2023 şi aceea a pronunţării ultimei decizii contradictorii, respectiv 11 aprilie 2023, termenul de o lună prevăzut de art. 324 C. proc. civ.
art. 323 alin. (1) C. proc. civ
civ., Înalta Curte a reţinut că cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere, conform prevederilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cu excepţia situaţiilor prevăzute de art.
art. 323 alin. (2) C. proc. civ
civ., cu excepţia situaţiilor prevăzute de art. 323 alin. (2) C. proc. civ.
art. 322 C. proc. civ
8 al art. 322 C. proc. civ., îl reprezintă decizia civilă nr.
art. 503 din C. proc. civ
Prin "eroare materială", principal temei de drept al unei contestaţii în anulare, în sensul art. 503 din C. proc. civ., se înţelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa, respectiv judecătorul de la Completul 2 proprietate intelectuală, s-a mai susţinut.
art. 504 alin. (2) C. proc. civ
Cu toate acestea, potrivit art. 504 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024

Asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea de sedinţă din 6 septembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2012, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de către creditoarea ICPE S.A., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. S.A. (prin această cerere s-a solicitat obligarea lichidatorului judiciar să depună anumite înscrisuri pentru a fi efectuat raportul de expertiză încuviinţat în dosarul nr. x/2015). Totodată, s-a respins ca inadmisibilă cererea prin care s-a solicitat a se stabili calitatea de reprezentant în dosarul nr. x/2014. De asemenea, s-a dispus amânarea cauzei pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării litigiilor în care debitoarea este parte.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs B. şi Tudor Vladimirescu.

Prin decizia civilă nr. 155 din 11 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului B. şi, în consecinţă, s-a respins recursul formulat de acesta, împotriva încheierii din 6 septembrie 2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii C.., lichidator judiciar al A. S.A., Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Finanţelor Publice Sector 1, D.. lichidator judiciar al A. S.A., Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, şi I. C. pen..E., ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Totodată, s-a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a numitului Tudor Vladimirescu. S-a anulat recursul formulat de recurenta debitoare prin Tudor Vladmirescu, împotriva încheierii din 06.09.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2012.

La data de 24 iulie 2023, revizuentul A. S.A., prin administrator special Tudor Vladimirescu şi prin B. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 155 din 11 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. de la 1865. Revizuentul a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu consecinţa anulării hotărârii atacate, precum şi soluţionarea cauzei, în sensul repunerii pe rol a dosarului de insolvenţă şi casarea deciziei de faliment simplificat.

În motivarea cererii, s-a susţinut că administratorul special, Tudor Vladimirescu, care reprezenta interesele debitoarei, în cadrul dezbaterilor de la termenul din 6 septembrie 2022, a acuzat lichidatorii judiciari că nu respectă dispoziţiile Legii nr. 85/2006 care a fost aplicată în cadrul procedurii de faliment simplificat şi că nu se respectă dispoziţiile judecătorului-sindic date în cauza ce formează obiectul dosarului asociat nr. x/2015, disjunsă de judecătorul-sindic din dosarul de fond nr. x/2012, cauză în care B. este acuzat de pârâte de săvârşirea unor fapte penale. S-a învederat că administratorul special nu a avut posibilitatea să se apere de acuzaţiile lichidatorilor judiciari, motiv pentru care s-a solicitat judecătorului repunerea pe rol a cauzei din dosarul nr. x/2012, casarea deciziei de faliment, raportat la faptul că procedura nu respecta dispoziţiile legii.

Totodată, s-a mai susţinut că prin încheierea de şedinţă din 20 mai 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, judecătorul-sindic a constatat faptul că administratorul special desemnat de AGA, Tudor Vladimirescu, are calitatea de reprezentant al debitoarei potrivit dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 şi, prin urmare, a pronunţat o hotărâre potrivnică faţă de hotărârea nr. 155 din 11.04.2023, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2012.

Prin decizia nr. 1884 din 3 octombrie 2023, pronunţată în cadrul dosarului nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. S.A., prin administrator special Tudor Vladimirescu şi prin B. împotriva deciziei civile nr. 155 din 11 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

Totodată, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuent împotriva aceleiaşi decizii, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

În fundamentarea acestei hotărâri instanţa supremă a reţinut, în esenţă, în ceea ce priveşte motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că ultima decizie pronunţată, dintre cele pretins a fi contradictorii, este decizia nr. 155 din 11 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, precum şi că această decizie a fost dată de către o instanţă de recurs, astfel încât termenul de revizuire se calculează începând de la data pronunţării acesteia.

S-a mai reţinut că, în raport cu data formulării cererii de revizuire, respectiv 24 iulie 2023 şi aceea a pronunţării ultimei decizii contradictorii, respectiv 11 aprilie 2023, termenul de o lună prevăzut de art. 324 C. proc. civ. a fost depăşit.

În ceea ce priveşte motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere, conform prevederilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cu excepţia situaţiilor prevăzute de art. 323 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, în cauză, obiectul cererii de revizuire întemeiate pe pct. 8 al art. 322 C. proc. civ., îl reprezintă decizia civilă nr. 155 din 11 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, şi prin urmare, competenţa soluţionării cererii de revizuire aparţine Curţii de Apel Bucureşti, aceasta fiind instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

La 28 februarie 2024, împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare A. S.A., prin administrator special Tudor Vladimirescu, şi B., întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2, alin. (2) coroborat cu art. 318, C. proc. civ. din 1865 (art. 503 alin. (2) pct. 2, pct. 3 şi pct. 4, şi art. 504, alin. (2). din Noul C. proc. civ.), solicitând admiterea acesteia, cu cheltuieli de judecată.

S-a arătat că, potrivit C. proc. civ. din anul 1865, "greşeală materială", înseamnă o greşeală de ordin procedural, de asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa în cauza, prin confundarea unor elemente importante din adevărul juridic şi din realitatea obiectivă a debitoarei, sau a unor date materiale, care determină soluţia pronunţată.

Prin "eroare materială", principal temei de drept al unei contestaţii în anulare, în sensul art. 503 din C. proc. civ., se înţelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa, respectiv judecătorul de la Completul 2 proprietate intelectuală, s-a mai susţinut.

Cu toate acestea, potrivit art. 504 alin. (2) C. proc. civ., contestaţia poate fi primită pentru motivele de mai jos, în cazul când acestea au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau daca recursul formulat a fost respins, fără ca el să fi fost judecat pe fond.

Contestatorii susţin că prin revizuirea formulată, la 24.07.2023, au fost atacate hotărârea nr. 155 din 11.04.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, precum şi încheierea de şedinţă din 09.05.2023 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, care le-a fost comunicată la data de 30.06.2023, aspect pe care instanţa supremă nu l-a mai luat în considerare.

Administratorul special al debitoarei A. S.A., ing. Tudor Vladimirescu, care reprezenta interesele debitoarei la termenul din data de 09.05.2023, a acuzat lichidatorii judiciari că nu ar mai respecta dispoziţiile Legii nr. 85/2006 prin faptul că au contestat calitatea procesuală activă a administratorului special al debitoarei faţă de recursul formulat la o contestaţie, respinsă de judecătorul sindic, precum şi prin aceea că au insistat la curtea de apel să se admită excepţia lipsei calităţii de reprezentant al debitoarei, deoarece nu ar fi făcut dovada legală că este administratorul special al debitoarei A. S.A., după 10 ani de la deschiderea procedurii de faliment.

Prin încheierea de şedinţă din data de 09.05.2023, judecătorul sindic de la Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a constatat faptul că administratorul special, desemnat de AGA, ing. Tudor Vladimirescu, are calitatea de reprezentant al debitoarei potrivit dispoziţiilor Legii 85/2006 şi, prin urmare, judecătorul sindic a dat o hotărâre potrivnică faţă de hotărârea nr. 155 din 11.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în cauza din dosarul nr. x/2012 în raport cu recursul formulat de revizuenţi faţă de încheierea de şedinţă din data de 06.09.2022, de la secţia a VII-a Civilă, Tribunalul Bucureşti.

Prin urmare, potrivit dispoziţiilor din art. 322. pct. 7 şi art. 323. alin. (2). coroborat cu art. 324, art. 326. art. 327, art. 328 din C. proc. civ. din 1865, cererea de revizuire are motivaţie atât în drept, dar şi în fapt, prin aceea că Tribunalul Bucureşti ar fi dat o hotărâre potrivnică faţă de hotărârea nr. 155 din 11.04.2023 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, în cauza din acelaşi dosar.

Autorii căii extraordinare de atac pendinte au arătat că din decizia atacată cu prezenta contestaţie în anulare, se observă că instanţa supremă nu a înţeles care este şi cărei instanţe aparţine a doua hotărâre potrivnică în raport cu care a fost invocată excepţia tardivităţii cererii formulate.

Mai mult decât atât, instanţa supremă a pronunţat decizia atacată fără să respecte dreptul procesual civil şi norma de drept generală, care prevede obligatoriu calea de atac a recursului, dispoziţiile din art. 324. art. 326, art. 327 şi art. 328 C. proc. civ. din 1865, nemaifiind supuse reajustării prin dispoziţii irevoabile date de către I.C.C.J. din pricina faptului că vechiul C. proc. civ. C. proc. civ. a fost abrogat.

Contestatorii au susţinut că soluţia pronunţată de Înalta Curte este în afara cauzei, întrucât a doua decizie contradictorie este cea dată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, respectiv încheierea de şedinţă din data de 09.05.2023 şi redactată la 30.06.2023.

Intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a depus precizări prin care a arătat că şi-a pierdut calitatea de creditor, întrucât creanţa a fost preluată de Administraţia Financiară.

Totodată, intimata C., lichidator judiciar al A. S.A. a transmis întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare.

Contestaţia în anulare, astfel formulată şi motivată, va fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, trebuie menţionat că, deşi contestatorii au făcut referire şi la dispoziţii legale cuprinse în Noul C. proc. civ., prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispoziţiile vechiul C. proc. civ. şi nu ale noului C. proc. civ., astfel cum a fost adoptat prin Legea nr. 134/2010, în vigoare de la data de 15 februarie 2013, având în vedere prevederile art. 3 din Legea nr. 76/2012 potrivit cărora dispoziţiile Codului nou de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, precum şi faptul că prezenta contestaţie în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac aferentă unei cereri de chemare în judecată ce a fost înregistrată anterior datei sus-menţionate.

Având în vedere că prezentul litigiu se judecă potrivit C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte urmează să analizeze contestaţia în anulare, în raport cu criticile formulate, din perspectiva motivelor prevăzute de acest act normativ.

În speţă, se constată că a fost atacată cu contestaţie în anulare o hotărâre pronunţată într-o cerere de revizuire.

Calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ. şi îmbracă două forme: contestaţia în anulare obişnuită (art. 317 C. proc. civ.) şi contestaţia în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).

Potrivit prevederilor art. 317 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru motive care nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii; 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

Conform art. 317 alin. (2) C. proc. civ., contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, numai dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, sau dacă, invocate fiind în recurs, instanţa le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau a respins recursul fără să-l fi judecat în fond.

Dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. prevăd că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie "când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul, sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Astfel, contestaţia în anulare obişnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă, este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute la art. 317 C. proc. civ. (necompetenţă sau viciu vizând procedura citării), iar contestaţia în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanţei de recurs, este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute la art. 318 C. proc. civ. (greşeală materială sau nepronunţarea asupra unui motiv de recurs).

În speţă, se observă că susţinerile contestatorilor nu se constituie în critici ce s-ar putea circumscrie motivelor de contestaţie în anulare prevăzute expres şi limitativ de art. 317 C. proc. civ.

Astfel, contestatorii nu dezvoltă argumente privind existenţa unui viciu de procedură sau a unei încălcări a ordinii publice referitoare la competenţă, aspecte care ar fi putut plasa cererea lor de retractare în ipoteza contestaţiei în anulare obişnuite reglementate de art. 317 C. proc. civ.

În cauză, contestatorii invocă drept temei juridic al căii extraordinare de atac dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2, alin. (2) coroborat cu art. 318, C. proc. civ. din 1865, însă din sinteza argumentelor contestaţiei în anulare se constată că singurul motiv pentru care se critică decizia instanţei de revizuire este cel referitor la existenţa unei erori materiale, în sensul că instanţa supremă nu a înţeles care este şi cărei instanţe aparţine a doua hotărâre potrivnică în raport cu care a fost invocată excepţia tardivităţii cererii formulate, cea de-a doua decizie contradictorie fiind cea dată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, respectiv încheierea de şedinţă din data de 09.05.2023 şi redactată la 30.06.2023.

Potrivit articolul 318 C. proc. civ. menţionat mai sus, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita în cazurile anume prevăzute de legiuitor, numai împotriva deciziilor pronunţate de instanţele de recurs, alte hotărâri judecătoreşti, inclusiv cele date în soluţionarea unei cereri de revizuire (cum este situaţia de faţă), nefiind susceptibile de a fi atacate pe calea contestaţiei în anulare.

În acest context, se cuvine a evidenţia că un exerciţiu legal al contestaţiei în anulare, este condiţionat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ., dispoziţiile normelor au caracter imperativ, astfel că, nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu corespund celor strict prevazute de lege, obligă la respingerea contestaţiei în anulare.

Aşa fiind, se reţine că prezenta contestaţie în anulare nu se circumscrie niciuneia din dispoziţiile legale anterior citate, pentru a fi analizată ca atare de instanţă, ceea ce determină caracterul nefondat al acesteia.

În ceea ce priveşte susţinerea contestatorilor în sensul că decizia pronunţată în revizuire, a cărei retractare se solicită, are deschisă calea de atac a recursului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere dispoziţiile art. 328 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865 (aplicabil în speţă), potrivit căruia "(2) Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă."

Prin urmare, constatând că motivele invocate de contestatori nu se încadrează în niciuna din situaţiile de admitere a contestaţiei în anulare reglementate de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. S.A., prin administrator special Tudor Vladimirescu şi B. împotriva deciziei nr. 1884 din 3 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în cadrul dosarului nr. x/2023

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2024.