Prosecutors' additional-leave claims deemed subject to Labor Code venue; Bihor Tribunal held competent, conflict resolved in its favor.

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 februarie 2023 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. şi S., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- acordarea, după caz a unui număr de 50 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2018 - 2022 (câte 10 zile pentru fiecare an), precum şi pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, până la eliberarea din funcţie a reclamanţilor;

- obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de concediu aferente acestor zile;

- actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariate, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate, până la momentul plăţii efective a sumelor solicitate;

La termenul de judecată din 2 noiembrie 2023, instanţa a apreciat că, nefiind întrunită condiţia coparticipării procesuale active, se impune disjungerea cererii de chemare în judecată în privinţa reclamanţilor L., A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., M., P., S., Q., R. şi formarea unor dosare noi. De asemenea, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bihor.

Dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Bihor, secţia I civilă, având ca obiect cererea formulată de reclamanţii L., A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 2 noiembrie 2023.

Prin sentinţa civilă nr. 1100/LM/2023 din 16 noiembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bihor, invocată din oficiu; s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii chemare în judecată formulate de reclamanţii L., A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, în favoarea Tribunalului Sibiu.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Bihor a reţinut că reclamanţii au calitatea de procurori, desfăşurându-şi activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Competenţa teritorială de a judeca prezenta cauză având ca obiect drepturi salariale se determină conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit căruia cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Întrucât reclamanţii îşi au domiciliul în judeţul Sibiu, competenţa teritorială de a soluţiona cererea formulată de către aceşti reclamanţi îi revine tribunalului de la domiciliul lor, respectiv Tribunalului Sibiu.

Prin sentinţa civilă nr. 67/2024 din 8 februarie 2024, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu, invocată din oficiu; s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii L., A. şi B., în favoarea Tribunalului Bihor, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

În argumentarea acestei sentinţe, s-a reţinut că art. 269 din Codul muncii stipulează trei criterii de determinare a competenţei teritoriale şi dă posibilitatea reclamantului de a alege dintre mai multe posibile instanţe exclusiv competente, competenţă pe care nu o poate înlătura.

Astfel cum reiese din verificarea bazei de date a evidenţei populaţiei, la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, reiese că niciuna dintre părţi nu avea domiciliul, respectiv reşedinţa, în cazul reclamantei L., în judeţul Sibiu, astfel că s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bihor.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2023/a1, la data de 26 februarie 2024.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) din C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) din acelaşi cod, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

La data introducerii acţiunii colective (03.02.2023), din care a fost disjunsă cererea reclamanţilor L., A. şi B., legea specială care reglementa soluţionarea conflictelor colective şi individuale de muncă (Legea dialogului social nr. 62/2011) era abrogată, fiind înlocuită de noua Lege a dialogului social nr. 367/2022, care a intrat în vigoare în data de 25 decembrie 2022. Însă, noua lege a dialogului social nu mai reglementează soluţionarea conflictelor individuale de muncă, limitându-se la reglementarea procedurii de rezolvare a conflictelor colective de muncă.

În consecinţă, neexistând o lege specială în raport cu Codul muncii care să reglementeze soluţionarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluţionează în baza prevederilor Codului muncii (Titlul XII, Jurisdicţia muncii: art. 266 - art. 275) şi ale C. proc. civ.

Între părţi s-a declanşat un litigiu de muncă, iar reclamanţii L., A. şi B., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, respectiv în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei (reclamantul A.), au învestit Tribunalul Bihor cu o acţiune formulată împreună cu alţi reclamanţi, ce au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 59 din C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

Incidenţa acestui text legal reclamă existenţa unui drept ori a unei obligaţii comune sau situaţia ca acestea să izvorască din aceeaşi cauză, ori ca între ele să existe o strânsă legătură.

În cauză sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, atât timp cât drepturile reclamate au aceeaşi cauză şi legătura strânsă care există între ele este necontestată.

La momentul sesizării instanţei (03.02.2023), art. 269 din Codul muncii avea următorul conţinut:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul [...]sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

(3) Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi".

Aşadar, fiind întrunite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Faţă de raportul juridic litigios iniţial, rezultă că prima instanţă sesizată a fost în mod legal învestită să judece cauza, raportat la domiciliul unuia dintre reclamanţi (O.), situat în Municipiul Oradea, judeţul Bihor.

Mai mult, disjungerea este o măsură procesuală care poate fi luată pentru buna administrare a judecăţii, dar cauza disjunsă rămâne în competenţa instanţei legal învestite.

Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) şi (3) din Codul muncii, raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 aprilie 2024.