Public Procurement Jurisdiction: Admissibility of Constitutional Challenge to Transitional Competence Norms Under Law No. 47/1992

Şedinţa publică din data de 28 martie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 727/CA/22.09.2023 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - Complet specializat achiziţii publice, s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a completului CAPB9 în soluţionarea acţiunii formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL BRAŞOV şi PRIMARUL MUNICIPIULUI BRAŞOV şi s-a trimis dosarul la serviciul registratură în vederea repartizării aleatorii unui complet specializat în judecarea litigiilor cu profesionişti.

Prin sentinţa civilă nr. 498/10.10.2023, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - Complet specializat în soluţionarea litigiilor cu profesionişti şi-a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cererii în favoarea completului specializat în achiziţii publice din cadrul aceleiaşi secţii a tribunalului; constatând ivit conflictul de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Braşov în vederea soluţionării acestuia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. x/2023.

Prin notele de şedinţă depuse în acest dosar reclamanta a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (3) din Legea 208/2022, în interpretarea dată prin Decizia nr. 11/19.06.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Prin sentinţa civilă nr. 25/Fcc din 8 noiembrie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalui Braşov, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal - Complet specializat în achiziţii publice şi a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei de sesizare a Curţii Constituţionale.

Reclamanta a recurat această sentinţă în ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de respingere cererii anterior menţionate, arătând, în esenţă, că în cauză erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 pentru admiterea acesteia.

În drept, a invocat cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 16 noiembrie 2023, autoarea căii de atac a transmis motivele de recurs, în cuprinsul cărora a afirmat că în mod greşit, curtea de apel a apreciat că textele de lege contestate nu ar avea legătură cu soluţionarea cauzei, în măsura în care acestea vizau normele de competenţă materială şi funcţională în raport cu care se judeca cauza ce forma obiectul regulatorului de competenţă.

A mai susţinut că prevederile legale nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale anterior şi că în speţă erau respectate dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

De asemenea, a arătat că ultraactivitatea Legii nr. 212/2018 faţă de procedurile iniţiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 208/2022 a fost asigurată de prevederile art. V alin. (3) din acest act normativ şi că textul de lege continuă să se afle în vigoare cu efectele stabilite de legiuitor, acesta suferind doar interpretarea şi modificarea de formă adusă prin decizia pronunţată în interesul legii.

Astfel, a considerat că instanţa în mod greşit a statuat asupra abrogării implicite sau explicite a acestei norme tranzitorii şi asupra efectelor produse în timp de art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022, care, în opinia recurentei, nu au fost înlăturate prin apariţia Legii nr. 75/2023 privind aprobarea O.U.G. nr. 26/2022.

Potrivit autoarei căii de atac, prevederile art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 vor putea fi modificate şi pe viitor prin diferite acte normative, însă acestea nu vor afecta norma tranzitorie care instituie ultraactivitatea Legii nr. 212/2018 în ceea ce priveşte cauzele care derivă din procedurile de achiziţie iniţiate anterior datei de 13 septembrie 2022.

Astfel, a apreciat că norma criticată are legătură directă cu obiectul cauzei sub aspectul stabilirii instanţei competente să judece litigiul şi că, deşi prevederile Legii nr. 75/2023 reglementează competenţa materială de soluţionare a litigiilor, acestea nu vor retroactiva în ceea ce priveşte cauzele supuse domeniului de reglementare ale art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022.

În continuare, recurenta a susţinut că, în speţă, criteriul temporal al stabilirii instanţei competente, prin derogare de la reglementarea generală, nu este reprezentat de data introducerii acţiunii, ci de data iniţierii procedurii procedurii de achiziţie publică, întrucât acesta reprezintă o aplicaţie practică a principiului tempus regit actum în materia contractelor de achiziţie publică.

În concluzie, a arătat că în raport cu argumentele expuse mai sus, curtea de apel a încălcat normele de competenţă materială de ordine publică - art. 129 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., a căror nerespectare este sancţionată cu nulitatea hotărârii, potrivit art. 174 şi urm. din acelaşi act normativ.

La 6 ianuarie 2024 intimaţii au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

La termenul din 25 ianuarie, judecata recursului a fost suspendată, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., aceasta fiind reluată la termenul de astăzi.

Analizând actele dosarului, precum şi încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

În speţă, prevederile legale contestate sunt reprezentate de art. V alin. (3) din Legea 208/2022, în interpretarea dată prin Decizia nr. 11/19.06.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, conform cărora, Prevederile prezentei legi se aplică procedurilor de atribuire iniţiate după data intrării sale în vigoare".

Prin decizia anterior menţionată, instanţa supremă a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi ale art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, precum şi a Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, competenţa materială de soluţionare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziţii publice înregistrate pe rolul instanţelor după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 101/2016 prin Legea nr. 208/2022, respectiv după data de 10.09.2022, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului". La pronunţarea acestei decizii, s-a stabilit că dispoziţiile art. V din Legea nr. 208/2012 vizează doar modificările aduse de această lege normelor susceptibile să se aplice unor proceduri de atribuire a unui contract de achiziţie publică, nu şi regulile de competenţă referitoare la litigiile născute în etapa executării acestuia.

În etapa procesuală anterioară, în verificarea îndeplinirii condiţiilor de la art. 29 din Legea nr. 47/1992, curtea de apel a reţinut că în privinţa textului de lege a cărui neconstituţionalitate se invocă nu este întrunită cerinţa legăturii normei legale cu soluţionarea cauzei, dat fiind că, faţă de data declanşării procesului, norma legală contestată nu este aplicabilă cauzei.

Autoarea căii de atac consideră această soluţie ca fiind nelegală, întrucât în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate fiind incidente în speţă, norma tranzitorie criticată producându-şi efectele şi asupra litigiilor intervenite după intrarea în vigoare a Legii nr. 75/2023, care privesc contracte atribuite pe calea unei proceduri iniţiate anterior adoptării Legii nr. 208/2022.

Excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident apărut în cursul judecăţii unui proces, pentru care, în cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, legiutorul a prevăzut condiţiile pe care aceasta trebuie să le întrunească pentru ca instanţa de contencios constituţional să poată fi sesizată şi anume: excepţia să aibă ca obiect o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care să aibă legătură cu soluţionarea procesului, excepţia să fie ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti ori arbitrale la cererea uneia din părţi, din oficiu ori de către procuror, în cauzele în care participă, iar prevederile atacate să nu fi fost declarate anterior ca neconstituţionale, printr-o decizie a Curţii Constituţionale.

Sub aspectul legăturii dintre excepţia de neconstituţionalitate şi judecata litigiului, cerinţă criticată în recurs, Curtea Constituţională a indicat în jurisprudenţa sa reperele "legăturii cu soluţionarea cauzei", subliniind că ele constau în aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii şi în necesitatea invocării excepţiei, în scopul restabilirii stării de legalitate. În concret, Curtea a apreciat că incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul unei instanţe judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, în special, prin prisma efectelor pe care o eventuală constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate le-ar avea asupra pricinii.

Prin urmare, excepţia în dezbatere trebuie să se plaseze în paradigma unui control concret de constituţionalitate, pentru că o eventuală decizie de constatare a neconstituţionalităţii trebuie să producă un efect util şi direct asupra cauzei.

Transpunând aceste considerente în cauză, Înalta Curte constată că lipseşte cerinţa existenţei unei legături a normei legale contestate cu cauza, întrucât problema de drept invocată de petentă pune în discuţie numai o aparentă neconstituţionalitate a textului de lege, fiind, în realitate, o problemă de aplicare a acestuia la cazul concret dedus judecăţii instanţei judecătoreşti.

Examenul argumentelor prezentate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate relevă faptul că acestea nu reprezintă reale critici de neconstituţionalitate, ci impun o interpretare şi aplicare proprie a dispoziţiilor legale criticate în raport cu Legea nr. 75/2023, în vederea susţinerii incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, prin raportare la art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022.

Că determinarea competenţei în raport cu regulile de competenţă de la data iniţierii procedurii de achiziţie publică, Legea nr. 212/2018, este scopul demersului întreprins de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate (şi nu, în esenţă, criticile de neconstituţionalitate) reiese neîndoielnic din motivarea recursului, semnificative fiind argumentele din paragrafele memoriului de recurs depus la 16 noiembrie 2023 de la pagina 2 a acestuia - ultraactivitatea Legii nr. 212/2018, efectele în timp ale art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022 după adoptarea Legii nr. 75/2023, criteriul temporal al stabilirii instanţei instanţei competente - data iniţierii procedurii de achiziţie, principul tempus regit actum în materia contractelor de achiziţie publică.

Or, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, aplicarea şi interpretarea legii nu intră sub incidenţa controlului exercitat de instanţa de contencios constituţional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, iar nu asupra acestor chestiuni ce sunt de resortul exclusiv al instanţelor judecătoreşti.

Relevante sub acest aspect sunt statuările Curţii Constituţionale din decizia nr. 1016/2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 567 din 14 august 2009, prin care s-a stabilit că "problemele ce ţin de aplicarea legii, respectiv luarea deciziei asupra incidenţei în cauză a unor texte de lege, revin instanţei de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, (…), iar nu instanţei de contencios constituţional. Astfel, instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide care dintre legile puse în discuţie sunt incidente, folosind toate principiile de interpretare a legii. Decizia instanţei de judecată poate fi atacată la instanţa superioară, iar, în cazul în care practica judiciară vădeşte o interpretare neunitară, Constituţia, prin art. 126 alin. (3), dă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar nu Curţii Constituţionale, competenţa de a stabili interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti". De asemenea, s-a reţinut că eventualele necorelări de ordin legislativ dintre unele dispoziţii legale nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate şi nici nu pot fi invocate drept argument în sprijinul susţinerii neconstituţionalităţii unor reglementări. "Examinarea acestora nu intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale, ci în competenţa exclusivă a Parlamentului de a interveni pe calea unor modificări, completări sau abrogări pentru a asigura ordinea juridică necesară. Curtea Constituţională nu poate fi transformată în legiuitor pozitiv, ci trebuie să-şi limiteze rolul la cel de legiuitor negativ, având doar competenţa de a lipsi de efecte juridice legile neconstituţionale".

De aceea, din acest punct de vedere, nu se poate stabili legătura pe care ar avea-o textul de lege criticat cu soluţionarea cauzei, pretinsa neconformitate cu normele constituţionale reprezentând o nemulţumire a părţii în legătură cu modalitatea în care curtea de apel a aplicat normele de competenţă reţinute la pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că şi o eventuală declarare a neconstituţionalităţii textului de lege nu ar avea utilitate în cauză şi nu ar fi de natură să modifice soluţia regulatorului de competenţă, de vreme ce, în speţă, s-a reţinut incidenţa normelor legale în forma aplicabilă la data iniţierii procesului, respectiv cu Legea nr. 101/2016, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 75/2023, iar reexaminarea acestei chestiuni scapă cenzurii instanţei de control judiciar învestită cu soluţionarea unui recurs declarat în condiţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În plus, se cuvine subliniat că sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării deciziei nr. 11 din 19 iunie 2023 s-a realizat în vederea clarificării problemei competenţei instanţelor în privinţa litigiilor având ca obiect executarea contractelor de achiziţii publice înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti după intrarea în vigoare a Legii nr. 208/2022, 10 septembrie 2022, anterior adoptării Legii nr. 75/2023, şi nu în contextul aplicării acestui din urmă act normativ în raport cu textul de lege criticat.

Prin urmare, faţă de raţiunile înfăţişate anterior, instanţa supremă constată că în lipsa cerinţei legăturii cu cauza, curtea de apel în mod corect a respins cererea reclamantei de sesizare a Curţii Constituţionale, sens în care motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este neîntemeiat.

Prin urmare, constatând că sentinţa curţii de apel este legală, Înalta Curte, pentru toate considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 25/Fcc din 8 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiul Braşov şi Primarul Municipiului Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2024.