Fire damage liability dispute resolved by defendant adherence to appellate judgment under Civil Procedure Code Article 463

Şedinţa publică din data de 27 martie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 10.08.2018, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii B.., C. şi D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să-i oblige, în solidar, să-i plătească suma de 433.285 RON, cu titlu de daune materiale, dobânda penalizatoare, calculată începând cu data formulării acţiunii şi până la data plăţii efective a debitului principal, precum şi cheltuielile de judecată.

Pârâţii au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a persoanelor fizice.

La cererea reclamantei, prima instanţă a introdus în cauză, prin încheierea din 23.01.2019, pe S.C. E. S.R.L., în calitate de pârâtă, iar la data de 19.06.2019, pe S.C. F. S.A. şi S.C. G. S.A., în aceeaşi calitate.

La 25.09.2019, pârâta S.C. F. S.A. a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a pârâtei S.C. G. S.A.; prin întâmpinare, a invocat excepţiile netimbrării, necompetenţei teritoriale, lipsei calităţii sale procesuale pasive şi tardivităţii cererii de introducere în cauză, în raport cu art. 204 alin. (3) C. proc. civ., iar prin cererea de chemare în garanţie, a solicitat obligarea S.C. G. S.A. la plata oricărei sume ce i se va imputa.

Prin încheierea din 09.10.2019, prima instanţă a respins excepţiile netimbrării, tardivităţii şi necompetenţei teritoriale şi a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. F. S.A., iar prin încheierea din 30.10.2019 a încuviinţat în principiu cererea de chemare în garanţie a S.C. G. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 381/C/10.06.2022, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. F. S.A. şi a respins acţiunea formulată împotriva acesteia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor D. şi C., a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii B.., C. şi D. să achite, în solidar, reclamantei suma de 433.285 RON, reprezentând despăgubiri, dobânda legală penalizatoare calculată de la data formulării acţiunii, 08.08.2018, şi până la plata efectivă a debitului principal şi suma de 8.937,85 RON, reprezentând cheltuieli de judecată; a respins, ca nefondată, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele S.C. E. S.R.L. şi S.C. G. S.A. şi, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanţie.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel B.., C. şi D..

Prin încheierea din 16.02.2023, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins cererea apelanţilor de administrare a probei cu expertiză în procese pirogene, iar prin decizia nr. 356/26.04.2023, a respins ca nefondat apelul.

Împotriva încheierii din 16.02.2023 şi a deciziei de apel, B.., D. şi C. au declarat recurs, solicitând casarea lor şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Subsecvent prezentării situaţiei de fapt, au dezvoltat, în primul rând, ipoteza de casare care sancţionează pronunţarea hotărârii de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Argumentând acest motiv de casare, recurenţii au arătat că decizia a fost pronunţată cu încălcarea principiului continuităţii, reglementat de art. 19 raportat la art. 214 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Au relevat că la primul termen de judecată, în 06.02.2023, când s-a pus în discuţie solicitarea lor de administrare a probei cu expertiză în procese pirogene, completul de apel a fost compus din doamnele judecător H., I. şi J.; proba cu expertiză a fost respinsă de acest complet în 16.02.2023.

La 03.04.2023, următorul termen de judecată, când instanţa de apel a rămas în pronunţare, doamna judecător H. a fost înlocuită de doamna K. fără nicio justificare, schimbându-se astfel compunerea completului de judecată, cu toate că, au subliniat recurenţii, completul iniţial învestit se pronunţase deja pe probatoriul ce urma să fie administrat.

Autorii căii de atac au apreciat că, în aceste circumstanţe, a fost încălcat principiul continuităţii, întrucât înlocuirea unui membru al completului de judecată nu a avut la bază motive justificate, iar din organigrama Curţii de Apel Bacău rezultă că doamna judecător H. funcţionează în cadrul secţiei I Civile, ceea ce exclude incidenţa art. 111 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17.12.2015, în vigoare la data înregistrării cererii de apel, 23.09.2022.

În circumstanţele evocate, recurenţii au considerat incidentă sancţiunea nulităţii necondiţionate, prevăzută de art. 176 pct. 4 C. proc. civ.

Printr-un alt motiv de casare, au susţinut că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În esenţă, au învederat că instanţa de apel nu le-a comunicat, împreună cu decizia nr. 356/26.04.2023, încheierea de dezbateri din 03.04.2023 şi nici încheierile de amânare a pronunţării din 07.04 şi 12.04.2023, apreciind că au fost încălcate art. 13, art. 14 şi art. 233 alin. (3) C. proc. civ.

Au indicat că, în temeiul art. 154 alin. (1) C. proc. civ., nesocotirea obligaţiei instanţei de comunicare a încheierilor echivalează cu inexistenţa respectivelor acte de procedură.

Subsecvent, au apreciat că vătămarea produsă prin lipsa încheierii de dezbateri nu se poate remedia decât prin anularea hotărârii, deoarece nu se poate stabili dacă instanţa a avut în vedere, în mod efectiv, susţinerile şi apărările părţilor, care nu pot formula apărări în cunoştinţă de cauză; totodată, instanţa de control judiciar nu poate să procedeze la cenzurarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii.

Printr-o altă critică, subsumată aceluiaşi motiv de casare, recurenţii au invocat, atât faţă de încheierea din 16.02.2023, cât şi faţă de decizia instanţei de apel, încălcarea art. 233 alin. (1) lit. m) şi a) art. 425 alin. (3) C. proc. civ., relevând că niciuna dintre hotărâri nu cuprinde semnătura membrilor completului, iar încheierea nici semnătura grefierului, împrejurare care atrage inexistenţa acestora.

Printr-un motiv subsecvent de casare, autorii căii de atac au invocat nemotivarea hotărârilor atacate, iar în privinţa încheierii din 16.02.2023, au susţinut că respingerea cererii de administrare a probei cu expertiză în procese pirogene este insuficient motivată.

Dezvoltând critica, au reliefat că, potrivit art. 233 alin. (1) lit. j) C. proc. civ., încheierea trebuie să cuprindă soluţiile date, cu arătarea motivelor, în fapt şi în drept; au apreciat că statuările curţii de apel pentru respingerea probei nu reprezintă o motivare propriu-zisă, clară şi pertinentă.

Carenţa motivării recurate a fost considerată dovedită şi prin raportare la examinarea superficială a celorlalte probe administrate în primul ciclu procesual, dar şi prin ignorarea faptului că S.C. G. S.R.L. a achiesat la susţinerile recurenţilor în şedinţa din 03.02.2023.

Autorii recursului au afirmat că instanţa de apel a respins proba cu expertiză în procese pirogene, preluând apărările intimatei-reclamante, dar fără a fi analizat, în mod efectiv, cererea apelanţilor şi fără a fi procedat la înlăturarea argumentată a susţinerilor de la termenul din 03.02.2023.

În aceste condiţii, au considerat că instanţa de prim control judiciar a încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care impune în sarcina instanţelor obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Au conchis că, pentru respectarea exigenţelor convenţionale, se impune anularea încheierii din 16.02.2023.

Recurenţii au criticat, din perspectiva aceluiaşi motiv de recurs, şi decizia nr. 356/26.04.2023, evocând dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Au arătat că instanţa de apel nu a procedat la o analiză efectivă a apărărilor lor, limitându-se să preia în mod trunchiat concluziile raportului de expertiză electroenergetică, fără a le corobora cu alte probe, şi că lipseşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat convingerea judecătorilor şi pe baza cărora le-au fost înlăturate argumentele.

Au susţinut că cercetarea efectivă a fondului raportului juridic litigios nu se poate întemeia exclusiv pe raportul de expertiză electroenergetică care, potrivit art. 330 C. proc. civ., conţine numai o opinie de specialitate a expertului asupra producerii incendiului şi nu poate da calificarea juridică faptelor deduse judecăţii; de aceea, se impunea a fi examinată coroborat cu ansamblul probator administrat.

Recurenţii au învederat caracterul nemotivat al concluziei curţii de apel prin care s-a reţinut în sarcina lor fapta ilicită constând în nerespectarea obligaţiei de a menţine starea tehnică corespunzătoare a instalaţiilor electrice proprii, care ar fi condus la producerea incendiului.

Au apreciat că superficialitatea motivării rezultă şi din statuarea prin care instanţa de prim control judiciar a reţinut că neidentificarea unui obiect sau a unui utilaj care a produs scurtcircuitul nu înlătură concluziile raportului de expertiză cu privire la sursa incendiului şi defecţiunile din instalaţia electrică.

Recursul a fost întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 2, 5 şi 6 C. proc. civ.

La 28.09.2023, a fost înregistrată la dosar întâmpinarea depusă de S.C. A. S.A., prin care a invocat excepţia nemotivării recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în subsidiar, intimata a solicitat respingerea acestuia ca nefondat şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi, în urma analizării lui, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că pot depune puncte de vedere la raport; niciuna dintre părţi nu şi-a exprimat punctul de vedere.

La 17.01.2024, a fost înregistrată la dosar cererea recurenţilor de renunţare la judecata căii de atac exercitate.

Luând în examinare cererea de renunţare la judecata recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 9 alin. (3) teza I C. proc. civ., "în condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. (...)".

Totodată, potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre".

Înalta Curte observă că, în sistemul noului C. proc. civ., renunţarea la judecată este pusă doar la îndemâna reclamantului, nu şi a pârâtului, indiferent de etapa procesuală în care aceasta intervine; o atare concluzie rezultă în mod limpede din soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa, conform art. 406 alin. (5) C. proc. civ.:

"când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză".

În aceste condiţii, manifestarea de voinţă a recurenţilor-pârâţi, în sensul renunţării la judecata recursului, are valenţa unei achiesări la hotărâre, reglementată de art. 463 alin. (1) C. proc. civ., anterior citat.

Deşi în cauză, actul de dispoziţie procesuală nu a fost întocmit în formă autentică, astfel cum impune art. 464 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va da eficienţă alin. (3) al articolului menţionat, constatând că intenţia părţilor de a-şi da adeziunea la hotărâre este certă şi rezultă din manifestarea lor de voinţă, exprimată în scris.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 463 alin. (1), raportat la art. 464 alin. (1) teza I, alin. (3) şi alin. (4) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va lua act, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., că recurenţii-pârâţi achiesează la decizia nr. 356/26.04.2023 şi la încheierea din 16.02.2023, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act că recurenţii-pârâţi B.., D. şi C. achiesează la decizia nr. 356/26.04.2023 şi la încheierea din 16.02.2023, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 martie 2024.