Insolvency creditor table challenge barred from cassation appeal

Şedinţa publică din data de 27 martie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

În dosarul nr. x/2017, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 1025/29.03.2018, prin care a deschis procedura generală de insolvenţă împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L.

La 18.04.2022 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă dosarul asociat nr. x/2017, având ca obiect contestaţia formulată de S.C. B. S.R.L. împotriva înscrierii creanţelor creditorilor S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. în tabelul definitiv al debitoarei S.C. A. S.R.L.

Prin sentinţa civilă nr. 2968/16.11.2022, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi, în consecinţă, a respins contestaţia împotriva înscrierii în tabelul definitiv a creanţei creditoarei S.C. C. S.R.L.; totodată, a respins ca neîntemeiată contestaţia în contradictoriu cu creditorul S.C. D. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 998A/12.06.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

B. S.R.L. a atacat cu recurs decizia instanţei de apel, solicitând casarea ei şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei împotriva creanţelor creditorilor S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L.

Printr-un prim motiv de casare, recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., apreciind că decizia atacată este insuficient motivată, întrucât lipseşte orice verificare pe fond a chestiunilor relevante, împrejurare ce denotă încălcarea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Acest set de critici a fost subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar prima dintre ele a vizat refuzul instanţei de apel de a analiza pe fond condiţiile reglementate de art. 113, apreciat de recurentă contrar art. 75 şi art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Printr-o critică subsecventă, recurenta a apreciat că, deşi cererea a fost respinsă pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, considerentele prefigurează respingerea ei ca neîntemeiată.

O altă critică a vizat evaluarea probatoriului; autoarea căii de atac a susţinut că probele propuse - martorul E. şi raportul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. x/3/10.04.2017 - erau suficiente, în concordanţă cu decizia nr. 21/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, pentru a se constata că tranzacţiile dintre debitoare şi creditorii contestaţi au fost fictive. Cu toate acestea, instanţa de fond a respins audierea martorului propus şi şi-a întemeiat hotărârea pe raportul de inspecţie fiscală, document fără valoare juridică.

Al doilea motiv de casare deduce instanţei de recurs aplicarea greşită a normelor de drept material.

Printr-o primă critică, recurenta combate considerentele prin care instanţa de apel a statuat că prima instanţă nu a încălcat principiile contradictorialităţii şi oralităţii.

Dezvoltând criticile, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea recursului a susţinut că judecătorul-sindic a încălcat art. 14, art. 15, art. 208 şi art. 224 C. proc. civ., întrucât s-a pronunţat asupra unor excepţii ce nu au fost puse în discuţie în şedinţă publică şi care au fost invocate de intimata-debitoare prin note scrise şi nu prin întâmpinare.

Printr-o critică subsecventă, autoarea demersului judiciar a vizat aplicarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2017; preliminar, a susţinut că această excepţie nu a fost pusă în dezbaterea părţilor.

Pe fondul excepţiei, afirmând că autoritatea de lucru judecat subzistă în măsura în care nu apar probe noi, a arătat că între cele două procese există diferenţe care exclud identitatea lor; concret, a susţinut că tranzacţiile fictive invocate în acest proces sunt diferite şi au o valoare mai mare decât în litigiul anterior.

O altă critică a vizat soluţionarea contestaţiei formulate împotriva creanţei S.C. D. S.R.L., recurenta apreciind greşită dezlegarea instanţei de apel potrivit căreia, în raport cu situaţia de fapt, dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 85/2014 nu ar fi incidente.

În argumentarea acesteia, recurenta a învederat că instanţele devolutive nu au cercetat fondul cauzei, deşi judecătorul-sindic trebuia să apeleze la cercetarea falsului prin procedura reglementată de art. 304 C. proc. civ. şi să evalueze caracterul ilicit al faptelor denunţate.

Tot astfel, a considerat eronată înlăturarea raportului de expertiză contabilă administrat în dosarul nr. x/2018, afirmând că, deşi în cauza amintită s-a dispus o nouă expertiză, expertiza de care s-a prevalat nu a fost invalidată.

În continuare, autoarea căii de atac a apreciat că potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2014, acţiunile împotriva debitoarei se exercită numai în faţa judecătorului-sindic, căruia îi revenea şi responsabilitatea de a analiza caracterul fals al înscrisurilor denunţate. A combătut astfel dezlegarea instanţei de apel potrivit căreia falsul nu poate fi reţinut decât dacă a fost constatat pe cale principală sau incidentală de către o instanţă de judecată.

Printr-o critică subsecventă, autoarea recursului a susţinut că administratorul judiciar nu şi-a îndeplinit obligaţiile profesionale, nu a realizat verificarea creanţelor, nu a anulat vreo tranzacţie pentru care nu existau documente justificative şi nu a solicitat depunerea acestor documente pentru verificarea operaţiunilor financiare.

Printr-o ultimă critică, recurenta a învederat că nu a fost avută în vedere decizia nr. 27/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că "procedura insolvenţei nu poate fi închisă înainte de soluţionarea prin hotărâre definitivă a acţiunii de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014".

Recursul a fost întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi, în urma analizării lui, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că pot depune puncte de vedere la raport; numai recurenta şi-a exprimat punctul de vedere.

La termenul de astăzi, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare, cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, asupra căreia reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., la art. 457.

Contestaţia creditorului S.C. B. S.R.L. împotriva înscrierii creanţelor creditorilor S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. în tabelul definitiv al debitoarei S.C. A. S.R.L. a fost formulată în temeiul art. 113 din Legea nr. 85/2014, formându-se dosarul asociat nr. x/2017, în cadrul dosarului de insolvenţă nr. 3902/93/2017, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă.

Cauza a fost soluţionată în temeiul Legii nr. 85/2014, în primă instanţă, prin sentinţa civilă nr. 2968/16.11.2022, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, iar în apel, prin decizia civilă nr. 998A/12.06.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Aşadar, litigiul în care a fost pronunţată decizia recurată se circumscrie materiei insolvenţei, în care art. 46 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevăd că "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel" şi, respectiv, "Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive".

Analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate impune concluzia că hotărârile pronunţate în materia insolvenţei de judecătorul-sindic sunt supuse numai apelului.

În aceste condiţii, devine incident art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 care prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Având în vedere că prin decizia recurată a fost soluţionat apelul exercitat împotriva sentinţei judecătorului-sindic, rezultă că această decizie are caracter definitiv, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În consecinţă, pentru considerentele ce precedă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca inadmisibil, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 998A/12.06.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 martie 2024.