Undue payment claim over international wire transfer: why a subsequent cancellation message constitutes revocation with prospective effects, not retroactive nullity under Civil Code

Şedinţa publică din data de 27 martie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 07.03.2016, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 64.940,88 USD, achitată pretins nedatorat şi cheltuielile de judecată.

La 18.10.2018, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile necompetenţei generale a instanţelor române şi lipsei calităţii procesuale pasive, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 08.02.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, iar prin sentinţa civilă nr. 607/08.03.2019, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a respins acţiunea, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1.000 USD, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, A. S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1729A/24.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza primei instanţe, spre judecare.

Împotriva acestei decizii, B. a declarat recurs, care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 115/27.01.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, care, prin sentinţa civilă nr. 213/11.02.2022, a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 64.940,88 USD, reprezentând plată nedatorată şi a sumei de 6.322 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, B. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1423A/14.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1.000 USD, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă; a obligat intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 980 USD, cheltuieli de judecată efectuate în apel; a respins ca neîntemeiată cererea apelantei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, în primul ciclu procesual.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A. S.A., solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În motivare, recurenta a arătat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a art. 1.635 alin. (1) şi art. 1.341 C. civ., întrucât instanţa de apel a apreciat greşit asupra caracterului datorat al plăţii; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate, a arătat că intimata nu i-a contestat calitatea de solvens, iar calitatea de debitoare a intimatei a fost stabilită de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 1729A/24.10.2019, definitivă prin decizia nr. 115/27.01.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, care a statuat că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale când a hotărât că există identitate între reclamantă şi solvens şi între pârâtă şi accipiens, întrucât plata a fost iniţiată de A. S.A. şi a fost primită de B. în contul deschis de aceasta la C. S.A.

A susţinut că transferul de fonduri, iniţiat de ordonatorul D.., având ca beneficiar pe B., a fost o operaţiune de intermediere pe care a executat-o conform instrucţiunilor primite de la băncile corespondente din circuitul bancar internaţional, astfel că plata a fost efectuată, conform mesajului Swift, la 07.03.2013, iar la 08.03.2013, în extrasul de cont al recurentei era evidenţiat un debit egal cu suma transferată, respectiv 64.940,88 USD. Ulterior, când ordonatorul intermediar E. a trimis mesaj de anulare a plăţii şi a refuzat creditarea contului A. S.A., informând că fondurile au fost returnate către banca corespondentă F. pe motiv de fraudă, recurenta a susţinut că beneficiarul B. încasase deja fondurile din resursele sale, întrucât a urmat toate regulile de transfer şi de decontare, în calitate de bancă intermediară.

Autoarea căii de atac a explicat procedura de decontare a unei astfel de operaţiuni de transfer fonduri prin sistemul Swift şi a relevat faptul că, din modul în care s-a efectuat această plată internaţională, rezultă caracterul ei nedatorat, din care se naşte dreptul la restituire. A susţinut că retractarea instrucţiunilor şi refuzul de a vira fondurile au lipsit de efecte ordinul de plată, dispărând, astfel, cauza juridică a plăţii pe care a efectuat-o.

A mai relevat că prevederile C. civ. reglementează restituirea prestaţiilor nu doar în cazul anulării cu efecte retroactive a unui act juridic, ci şi în situaţiile în care obligaţia executată este lipsită de cauză, cum este ipoteza plăţii nedatorate. A afirmat că, în speţă, prin anularea mesajului Swift MT 103 din 07.03.2013, în temeiul căruia a fost efectuată plata, a dispărut fundamentul executării prestaţiei, iar între solvens şi accipiens datoria nu exista.

Recurenta a conchis că plata ce face obiectul prezentei cauze îndeplineşte condiţiile art. 1.341 C. civ., dispoziţie legală aplicată greşit în apel, motiv pentru care a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

La 21.03.2023, a fost înregistrată la dosar întâmpinarea intimatei, care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului; în urma analizei, acesta a fost comunicat către părţi, care au fost înştiinţate că pot depune puncte de vedere la raport; nicio parte nu şi-a exprimat punctul de vedere.

La termenul din 31.01.2024, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a dispus citarea părţilor pentru dezbateri.

Luând în analiză actele dosarului şi decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Demersul judiciar al reclamantei are ca obiect recuperarea, de la pârâtă, a sumei de 64.940,88 USD, în temeiul plăţii nedatorate.

Din situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanţele devolutive, necontestată de părţi, rezultă că, la 07.03.2013, D.., urmărind să îşi alimenteze contul de portofel electronic deţinut la pârâta B., cu suma de 64.940,88 USD, a ordonat G. din Malta transferul, iar această bancă a iniţiat mesajul Swift către banca intermediară E., care l-a trimis mai departe, către reclamantă, în calitate de bancă corespondentă în România. A. S.A., intermediar în acest sistem de plăţi externe, a transferat banii în contul deţinut de pârâtă la C., care a fost alimentat cu suma respectivă la 08.03.2013.

La aceeaşi dată, solicitând creditarea contului său cu suma transferată către B., reclamanta a primit un mesaj de anulare a plăţii de la banca intermediară externă E., fiind informată că suma a fost returnată pe circuit către F., şi apoi către ordonatorul anterior, G. din Malta. În urma demersurilor efectuate de banca destinatară a sumei, s-a constat că beneficiarul a refuzat să restituie banii primiţi, fiind utilizaţi pentru diverse plăţi, astfel încât suma virată către intimată nu mai putea fi recuperată de către recurentă prin operaţiunile bancare specifice sistemului Swift.

În consecinţă, autoarea demersului judiciar a apreciat că mesajul de anulare a plăţii a condus la înlăturarea cauzei operaţiunii de transfer, astfel încât plata efectuată este nedatorată şi are dreptul la recuperarea sumei transferate în contul pârâtei, obligaţia de restituire fiind în sarcina acesteia.

În primul ciclu procesual, instanţele au examinat şi stabilit, în mod definitiv, calitatea procesuală pasivă a pârâtei, ca parte a raportului juridic născut între solvens - A. S.A. şi accipiens - B., iar în prezentul ciclu procesual, instanţele devolutive au pronunţat hotărâri diferite pe fondul cauzei, în sensul admiterii acţiunii - prima instanţă, respectiv al respingerii acesteia - instanţa de apel. Raţionamentul diferit al celor două instanţe a fost determinat de stabilirea caracterului datorat sau nedatorat al plăţii efectuate de reclamantă, aceasta fiind chestiunea de drept în dispută.

Recurenta a imputat instanţei de apel pronunţarea unei hotărâri nelegale, cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a art. 1.635 alin. (1) şi art. 1.341 C. civ.

Potrivit art. 1.341 C. civ., cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire, fiind prezumat, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu scopul de a plăti o datorie.

Totodată, dispoziţiile art. 1.635 alin. (1) C. civ. stabilesc cauzele restituirii prestaţiilor, respectiv ipotezele în care cineva este obligat, în temeiul legii, să înapoieze bunurile primite fără drept sau din eroare ori în temeiul unui act juridic desfiinţat ulterior cu efect retroactiv ori ale cărui obligaţii au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forţă majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora.

Transpunând aceste norme de drept în cauza de faţă, instanţa de apel a procedat la analiza succesivă a cerinţelor legale ce reglementează caracterul nedatorat al plăţii, statuând că reclamanta a efectuat transferul sumei de 64.940,88 USD cu scopul de a stinge o obligaţie asumată în calitate de bancă intermediară participantă la operaţiuni de transfer fonduri prin sistemul Swift, aşadar a făcut o plată valabilă. Totodată, a reţinut că nu s-a făcut dovada caracterului nedatorat al plăţii, iar mesajul băncii externe intermediare, prin care a comunicat recurentei că nu-i va credita contul cu suma transferată către intimată, nu are semnificaţia desfiinţării retroactive a actelor juridice în temeiul cărora a fost efectuată plata.

Înalta Curte constată că raţionamentul instanţei devolutive de control judiciar este legal, astfel încât nu poate reţine încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Totodată, reţine că, pentru a fi incidentă ipoteza indicată de recurentă, anume aceea de restituire a plăţii nedatorate fundamentate pe desfiinţarea ulterioară a actului juridic în temeiul căruia a fost efectuată, autoarea căii de atac trebuia să facă dovada intervenirii unei cauze de anulare, cu efecte retroactive, astfel încât actul juridic al plăţii să fi fost viciat chiar la momentul naşterii lui. Or, în cauză, transferul sumei de bani de către banca recurentă s-a realizat în baza unui ordin emis conform regulilor din sistemul de plăţi Swift, iar mesajul de anulare a plăţii a fost transmis de către E. în ziua următoare operaţiunii de plată valabil efectuate.

Este esenţială, pentru lămurirea chestiunii litigioase în speţă, stabilirea efectelor pe care revocarea şi nulitatea le pot produce. Astfel, revocarea este o cauză de ineficacitate a actului juridic, spre deosebire de nulitate, care are caracterul unei sancţiuni; revocarea presupune un act juridic valabil încheiat, cauza revocării fiind ulterioară încheierii actului, pe când nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiţii de validitate, cauza nulităţii fiind contemporană momentului la care se încheie acesta. Sub aspectul efectelor, diferenţa constă în împrejurarea că revocarea produce efecte numai pentru viitor, nu şi pentru trecut, cum se întâmplă în cazul nulităţii.

În speţă, deşi refuzul E. a fost numit mesaj de anulare a operaţiunii de plată, în realitate a avut natura unui act de revocare a plăţii, determinat de un eveniment intervenit pe circuitul bancar ulterior ordonării plăţii din 07.03.2013; în acest context, analizând validitatea plăţii la momentul efectuării ei, nu se poate identifica nicio cauză de nulitate care să fi fost probată. Totodată, cum mesajul de revocare a operaţiunii de transfer a avut o cauză ulterioară, iar nu simultană celui de ordonare a plăţii, rezultă că plata sumei de 64.940,88 USD, efectuată de recurentă în contul intimatei, a fost valabilă.

Pe temeiul considerentelor reţinute, sunt nefondate criticile recurentei formulate prin memoriul de recurs şi, nefiind încălcate dispoziţiile art. 1.341 şi ale art. 1.635 alin. (1) C. civ., nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1423A/14.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 martie 2024.