Commercial contract breach: Unjustified reliance on force majeure and new arguments in cassation appeal

Şedinţa publică din data de 27 martie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă la 26.06.2020, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 299.400,19 RON, reprezentând despăgubiri, precum şi cheltuielile de judecată.

Prin sentinţa nr. 84/LP/27.04.2021, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 299.400,19 RON, reprezentând contravaloarea facturii seria x nr. x din 1.04.2020 şi suma de 3.235,20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. B. S.A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 139/2023-A/04.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Împotriva deciziei curţii de apel, S.C. B. S.A. a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârilor instanţelor de fond, cu consecinţa respingerii cererii privind obligarea sa la plata despăgubirilor.

Prin cererea de recurs, a invocat încălcarea normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1.164, art. 1.170 şi ale art. 1.270 C. civ.

A arătat că instanţa de apel, analizând convenţia părţilor, a reţinut doar obligaţiile sale, nu şi pe ale intimatei, care nu a respectat art. 17 alin. (2) din contract, în temeiul căruia trebuia să depună garanţia de bună execuţie la sediul vânzătoarei, cu 2 zile lucrătoare anterior începerii livrărilor de energie. A susţinut că transmiterea scrisorii prin poştă de către intimată, fără ca aceasta să ajungă la sediul său în termenul convenit, echivalează neîndeplinirii obligaţiei.

În opinia sa, reţinând opusul, instanţa de apel a nesocotit legea părţilor. A mai arătat că îndeplinirea întocmai a obligaţiei era esenţială, întrucât părţile au prevăzut, prin clauza regăsită la art. 26 alin. (5) lit. d), rezilierea de drept a contractului în cazul nerespectării oricărei obligaţii asumate.

O critică subsecventă vizează greşita interpretare a art. 1.351 C. civ., privind forţa majoră, raportat la art. 476 alin. (2) C. proc. civ., privind caracterul devolutiv al apelului, recurenta susţinând că, la judecata în prima instanţă a invocat cazul de forţă majoră şi, chiar dacă prin motivele de apel nu a mai formulat critici asupra acestei chestiuni, ea trebuia analizată, la dosar fiind depus avizul de forţă majoră eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie Bihor.

În continuare, autoarea căii de atac a prezentat argumente privind calculul greşit al despăgubirilor acordate de instanţele devolutive, arătând că intimata nu a respectat criteriile de calcul prevăzute în contract, nici obligaţiile privind cuprinsul facturii şi termenul de trimitere a acesteia către recurentă, aspecte care determină caracterul nedatorat al sumei pretinse.

A mai criticat şi modul în care instanţa a apreciat asupra concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, considerând că, şi în acest mod, a fost încălcat art. 1.270 C. civ.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prima critică, prin care recurenta a reproşat instanţei de apel analiza doar a obligaţiilor sale, nu şi pe cele ale intimatei, subliniind omisiunea de examinare a afirmaţiilor sale potrivit cărora partea adversă nu i-ar fi prezentat scrisoarea de garanţie bancară în termenul agreat, nu poate fi primită; analiza deciziei recurate relevă că instanţa de apel a analizat susţinerile autoarei căii de atac şi a reţinut că şi dacă s-ar constata depunerea scrisorii de garanţie cu o zi întârziere, o astfel de conduită reflectă o neexecutare a contractului de însemnătate redusă.

De aceea, cât timp recurenta (atunci apelantă) nu îşi îndeplinise propriile obligaţii şi nici nu se declarase gata să le execute - ceea ce, contrar autoarei căii de atac, nu constituie o afirmaţie cu caracter speculativ, ci una pe care instanţa devolutivă de prim control judiciar a extras-o din materialul probator administrat -, ea nu poate opune excepţia de neexecutare şi nici nu poate invoca aplicarea unui tratament discriminatoriu; această concluzie reflectă justa fundamentare a deciziei atacate pe prevederile art. 1.551 alin. (1) C. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte notează că recurenta a invocat cazul de forţă majoră în faţa tribunalului, motivul invocat fiind înlăturat prin sentinţa primei instanţe.

Prin motivele de apel, aceasta nu a formulat critici vizând considerentele primei instanţe cu privire la forţa majoră, iar prin motivele de recurs a apreciat că subzista obligaţia curţii de apel, în calitate de instanţă devolutivă de control judiciar, să analizeze aceste aspecte, în baza art. 476 alin. (2) C. proc. civ. şi a prezentat argumente privind incidenţa acestei cauze de înlăturare a răspunderii sale contractuale.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că art. 476 alin. (2) C. proc. civ. reglementează ipoteza apelului nemotivat sau pe cea în care motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare ori dovezi noi, stabilind că, într-un astfel de caz, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă.

Însă, potrivit art. 477 C. proc. civ., când apelul este motivat, instanţa va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres sau implicit de către apelant.

Această ipoteză se regăseşte în cauza de faţă, când S.C. B. S.A., titulară şi a căii de atac devolutive, a formulat motive de apel prin care a criticat sentinţa primei instanţe, nu însă şi dezlegarea dată forţei majore.

În acest context, Înalta Curte reţine că acestea sunt invocate pentru prima dată în recurs, aşa încât nu pot fi primite, căci se opun dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Regula instituită de art. 488 alin. (2) C. proc. civ. presupune, deci, că motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pot fi primite numai dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau au rămas nesoluţionate.

Niciuna dintre aceste ipoteze nu este incidentă, deoarece, în speţă, erau create premisele invocării lor în apel, dat fiind că asupra elementelor sesizate omisso medio s-a statuat chiar din prima etapă procesuală, iar prin decizia recurată, instanţa de prim control judiciar a confirmat sentinţa apelată. Astfel, în măsura în care a apreciat că dezlegările primei instanţe vizând această chestiune contravin legii, recurenta, în calitate de titulară şi a căii de atac devolutive, avea obligaţia să le invoce prin memoriul de apel, pentru a obţine reevaluarea lor în recurs.

Criticile îndreptate împotriva modului de determinare a prejudiciului nu sunt apte să ofere instanţei de recurs pârghiile unui control de legalitate.

Amintind recurentei că nu este suficientă enunţarea unei critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte subliniază că invocarea aplicării greşite ori încălcării unei norme de drept material în recurs presupune nu doar indicarea acesteia în mod concret, dar şi reflectarea mecanismului său corect de aplicare ori interpretare şi modul în care instanţa de apel a înfrânt acest procedeu.

De aceea, o nemulţumire a recurentei privind modul în care instanţa de apel a apreciat asupra stării de fapt şi fondului raporturilor contractuale dintre părţi, statuând, în cele din urmă, asupra temeiniciei acţiunii, se transpune într-o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu va fi examinată în recurs, întrucât în această etapă procesuală analiza nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conţinutul art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate spre cele de eventuală netemeinicie.

Pe temeiul considerentelor reţinute, constatând că sunt nefondate toate criticile recurentei şi că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 139/2023-A/04.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 martie 2024.