Bribe-taking conviction upheld with suspended prison sentence, confiscation, and restitution to bribe-givers.

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Suceava, secția penală, prin sentința nr. 114 din 29 aprilie 2004, a condamnat inculpatul C.D. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 din același cod.

În baza art. 81 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani și a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării art. 83 C. pen.

A dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 13 martie la 11 aprilie 1997.

În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 2.812.000 lei.

Inculpatul a fost obligat să restituie denunțătorilor M.D. și D.P.C. sumele de 619.000 lei și respectiv 1333 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la cursul oficial din ziua plății.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal, privind pe inculpatul G.G. trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., ca urmare a decesului acestuia.

Prima instanță a reținut că, în perioada anilor 1993 – 1996, inculpatul C.D., în calitate de șef sector administrativ la SC C. SA Suceava, a pretins și primit diverse sume de bani și bunuri materiale în valoare de 35.000.000 lei, de la un număr de 9 persoane, pentru a le repartiza garsoniere și a le întocmi convenții de cazare în căminele de nefamiliști și contracte de închiriere pentru spații comerciale aparținând societății.

Astfel, în cursul lunii februarie 1996, numiții B.D. și J.L., care locuiau fără forme legale într-o cameră din căminul de nefamiliști nr. 9 A, s-au prezentat la inculpatul C.D. și i-au solicitat să le întocmească convenția de cazare.

Întrucât au fost refuzați cu motivația că încăperea respectivă urma să fie repartizată unui salariat al societății, iar de la alte persoane au aflat că pentru rezolvarea favorabilă a cererii ar trebui să-l stimuleze pe inculpat cu unele „atenții”, în luna martie 1996, B.D. i-a oferit suma de 400.000 lei.

Mituitorul a dedus că oferta a fost socotită insuficientă de către inculpat, care nu a întocmit convenția de cazare, cerându-i să revină în altă zi.

Într-adevăr, în una din zilele lunii aprilie 1996, inculpatul i-a cerut lui B.D., ca pentru perfectarea actului de închiriere să-i procure 30 coli tablă zincată, care i-ar fi necesare pentru societate.

După ce a cumpărat tabla, pe care a depozitat-o la locul de muncă al concubinei sale, J.L. (Dispensarul medical C.F.R. Suceava Nord), acesta l-a anunțat pe inculpat, care a trimis o mașină pentru a transporta bunurile, iar la câteva zile a încheiat convenția de cazare nr. 1683 din 2 mai 1996.

În luna aprilie 1995, numitul M.G., care aflase că sunt camere libere în căminul de nefamiliști de pe strada Zimbrului și că ar putea să obțină cazarea prin stimularea bunăvoinței inculpatului, i s-a adresat acestuia, afirmând că pentru aceasta este dispus să dea ceva.

Inculpatul, acceptând propunerea, i-a spus că închirierea îl costă 600.000 lei, dar că nu are nevoie de bani ci, în contul lor să cumpere 150 sticle de vodcă Hermanstadt pe care să le ducă la chioșcul situat la parterul căminului nr. 48, aparținând fiului său C.D.

După ce s-a conformat, M.G. s-a prezentat la inculpat care a întocmit convenția de cazare nr. 2162 din 19 aprilie 1995 pentru o perioadă de 2 ani.

În luna decembrie 1996, T.V., care locuia fără forme legale într-o cameră din căminul nr. 9 A, dorind să evite o eventuală evacuare, s-a adresat inculpatului, care i-a cerut 1.000.000 lei pentru întocmirea convenției de cazare.

Deși, cu ajutorul mamei, care a vândut o bovină, a făcut rost de bani și i-a înmânat inculpatului, cu toate promisiunile, nu a primit actele de cazare.

În luna octombrie 1993, Ș.V., care aflase că în căminul nr. 9 A sunt camere libere, a convenit cu inculpatul ca pentru suma de 200.000 lei și un sac cu produse agricole să i se elibereze convenția de cazare.

Inculpatul i-a indicat solicitantului să ducă banii soției sale C.A., la Agenția L.P. din centrul municipiului Suceava, iar sacul cu produse să-l transporte la locuința lui din cartierul G.E., scriindu-i pe o hârtie adresa și numărul de telefon.

După ce s-a conformat, inculpatul i-a repartizat mituitorului o cameră și a dat dispoziții să i se întocmească convenția de cazare.

În luna decembrie 1993, numitul B.M., care locuia cu soția în camera nr. 405 din căminul nr. 48, repartizată de G.G., dar nu avea și convenție de cazare, s-a adresat inculpatului, fiind însă de mai multe ori refuzat.

Într-una din zilele lunii ianuarie 1994, B.M., însoțit de G.C. s-a adresat din nou inculpatului, care în final a condiționat rezolvarea favorabilă a cererii de primire a mai multor bunuri, 10 litri de vin, 10 kg zahăr, 6 deodorante, 6 pachete de cafea, pe care le-a scris pe o hârtie, urmând a-i fi aduse acasă.

După ce a procurat produsele, însoțit, de asemenea, de G.C., numitul B.M. s-a deplasat la locuința inculpatului și le-a predat.

Ca urmare, în ziua următoare, inculpatul a întocmit convenția de cazare pentru camera indicată de mituitor.

În luna martie 1994, numitul B.A.S., după mai multe încercări de a primi o cameră, rămase fără rezultat, a procurat de la părinți 10 kg de carne de porc și 20 kg făină pe care le-a oferit inculpatului în vederea obținerii convenției de cazare.

Fiind de acord cu propunerea, inculpatul i-a cerut să ducă produsele la locuința sa, scriind adresa pe o bucată de hârtie.

Conformându-se, mituitorul a predat produsele fiului inculpatului C. căruia i-a spus că a fost trimis de tatăl său.

La câteva zile, inculpatul a întocmit convenția de cazare nr. 9214 din 8 aprilie 1994.

În luna septembrie 1995, numitul D.P.C., acționar la SC S. SRL, aflând de la C.C., fiul inculpatului, că SC C. SA Suceava, scotea la licitație un spațiu comercial din bazarul municipiului Suceava, a depus documentația necesară participării.

La data de 28 septembrie 1995, s-a desfășurat licitația ce a fost câștigată de martor, dar adresându-se de urmare inculpatului pentru întocmirea contractului de închiriere, acesta i-a pretins suma de 2000 mărci germane, susținând că în caz contrar va proceda la anularea licitației.

După ce a procurat și i-a înmânat valuta, în luna octombrie 1995, inculpatul i-a înmânat contractul de închiriere pentru o perioadă de 5 ani, cu o chirie de 900.357 lei, pretinzând că în plus, pentru ajutorul de care a beneficiat, să i se remită lunar câte 100.000 lei, primită timp de 16 luni.

În luna august 1996, martora P.M., care locuia cu soțul ei, fără forme într-o cameră din căminul nr. 9 A din care plecase familia M.C. și V., fiind amenințați cu evacuarea, s-a adresat inculpatului pentru obținerea convenției de cazare, oferindu-i, în acest scop, suma de 500.000 lei.

Nemulțumit de ofertă, inculpatul a completat convenția de cazare nr. 2481 din 8 iulie 1996 pe numele vechiului titular, despre care cunoștea că nu mai locuiește în cămin, afirmând că va modifica numele chiriașului numai dacă solicitantul „se va achita omenește”.

În luna ianuarie 1994, martorul B.D.V., care locuia într-o cameră din căminul nr. 48, repartizată de G.G. s-a adresat inculpatului, care după ce a primit un plic cu 80 – 90.000 lei și o sacoșă cu țigări, cafea și băuturi alcoolice în valoare de 40 – 50.000 lei, i-a întocmit convenția de cazare nr. 476 din 24 ianuarie 1994.

Și inculpatul G.G., între timp decedat, care îndeplinea funcția de administrator la SC C. SA Suceava a pretins și primit bani sau bunuri pentru a repartiza garsoniere în căminele de nefamiliști.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul care a criticat-o ca netemeinică și nelegală susținând că nu a comis nici una din faptele reținute în sarcina sa, că este victima răzbunării unor persoane pe care le somase să părăsească locuințele pentru neplata obligațiilor bănești și care au dat declarații mincinoase.

În subsidiar a susținut că în cel mai rău caz se putea reține că a săvârșit infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., pentru care s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

A mai arătat că și acțiunea civilă a fost rezolvată greșit, instanța făcând transferarea mărcilor în dolari în loc să facă transformarea în lei, iar la suma rezultată să se adauge dobânda prevăzută de O.G. nr. 2/2001.

Prin decizia nr. 40 din 31 ianuarie 2005, pronunțată de secția penală de la Curtea de Apel Suceava apelul a fost respins, ca nefondat.

Nemulțumit și de această hotărâre inculpatul a atacat–o cu recurs.

Prin cererea de recurs a reiterat aceleași motive ca și în apel.

Curtea analizând hotărârile atacate în raport de motivele invocate, în baza lucrărilor și a actelor din dosarul cauzei, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins.

Astfel, instanțele au reținut pe baza declarațiilor martorilor M.G., D.P., B.D., O.C., B.P., F.G., G.C., B.D.V., B.H., M.V., T.T., A.D.D., P.M. că inculpatul C.D. fie nu a respins promisiunile făcute de cei ce solicitau închirierea unor camere sau spații comerciale, fie a pretins și primit bani și bunuri pentru a accepta emiterea convențiilor de cazare.

Potrivit deciziei nr. 61 din 11 martie 1991, inculpatul șef birou la T.C.M. Suceava, a fost trecut cu începere de la 1 martie 1991, șef serviciu administrator la Societatea Comercială C. SA Suceava. În această calitate prin fișa atribuțiilor de serviciu inculpatul răspundea și trebuia să ia măsuri pentru buna administrare și gospodărire a sediului, a fondului locativ, garsoniere, cămine de nefamiliști și familiști și reglementa raporturile dintre proprietar și chiriaș conform Legii nr. 5/1973 și a metodologiei interne.

Având în vedere aceste responsabilități inculpatul semna alături de director convențiile de cazare situație în care încadrarea juridică, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., este cea legală și nu cea în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. proc. pen.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat.

Instanța de apel a motivat corect că din moment ce la data pronunțării sentinței marca germană ieșise din circulație fiind înlocuită cu Euro, cum dolarul este moneda aflată în circulație și la data săvârșirii infracțiunii de luare de mită (primirea de sume în moneda germană) și la data judecății este corectă transformarea sumei din mărci în dolari la cursul acelui moment.

Așa fiind, urmează, ca în temeiul art. 38515 cpt.1 lit. b) C. proc. pen., recursul să fie respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 40 din 31 ianuarie 2005 a Curții de Apel Suceava.

Constată că inculpatul a fost arestat preventiv de la 13 martie 1997 la 11 aprilie 1997.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2005.