Recovery of unjust enrichment from unsigned assignment contract: cassation annulled for procedural nullity

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 noiembrie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la returnarea către A. a sumei de 600.151,51 RON, ce a fost încasată de B. şi achitată de reclamantă fără să fi fost datorată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2277 din 29 septembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei şi, pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 1341 alin. (1) C. proc. civ., obligarea intimatei la returnarea către A. a sumei de 600.151,51 RON, ce a fost încasată de B. şi achitată de apelantă fără să fi fost datorată.

Prin decizia civilă nr. 1281 din 22 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1281 din 22 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, a reiterat succinta prezentare a situaţiei de fapt, menţionată şi în apel, şi a conchis că, din preţul cesiunii care ar fi trebuit să fie încheiată, A. S.R.L. a achitat suma de 600.151,51 RON în lunile iulie, august, septembrie şi noiembrie 2019, fără, însă, a fi în posesia contractului de cesiune semnat de B., dar având credinţa că este debitoare şi cu dorinţa de a se elibera de datorie prin plata făcută.

Cu referire la nerecunoaşterea cesiunii de către B.; corespondenţa dintre părţi; împrejurarea că A. S.R.L. nu mai susţine operaţiunea de cesiune, recurenta reia descrierea modalităţii în care aceasta a luat cunoştinţă de împrejurarea că B. nu recunoaşte operaţiunea de cesiune.

Aşadar, prin cererea înregistrată pe rolul secţiei a VII-a Civilă a Tribunalului Bucureşti (sub nr. de dosar x/2019), B. a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva D. motivată de neachitarea de către aceasta din urmă a unei creanţe în cuantum total de 13.345.390,41 RON (n.n. debit principal şi penalităţi), creanţă care ar fi rezultat din execuţia Contractului Ia care am făcut referire şi la punctul 1.

Prin contestaţia formulată în termenul legal, D., combătând atât starea de insolvenţă, cât şi cuantumul debitului solicitat de B., a făcut referire, în apărare, şi la Contractul de cesiune despre care avea cunoştinţă că ar fi trebuit să fie încheiat între A. şi B., menţionând ca suma solicitată prin cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă ar trebui diminuată, printre altele, şi cu valoarea de 2.500000 RON, sumă pe care D., în calitate de debitor cedat, ar fi trebuit să o achite către A. (n.n. iar nu B. care, la rândul sau, era îndrituit doar la încasarea preţului cesiunii de la A.).

În cadrul dosarului de insolvenţă menţionat şi în combaterea susţinerilor D., B. a formulat întâmpinare, depusă la data de 29.06.2020, în cuprinsul căreia a susţinut următoarele:

"Şi sub acest aspect se încearcă inducerea în eroare a instanţei, întrucât între subscrisa şi terţa societate A. nu a fost încheiat niciun contract de cesiune de creanţă.

Susţinerile contestatoarei contrazic evidenţa în condiţiile în care aceasta depune la dosar înscrisuri NESEMNATE de subscrisa B. S.R.L. Contrar susţinerilor contestatoarei, aceste contracte nu au fost încheiate.

Subscrisa nu am acceptat încheierea contractelor de cesiune cu A. la care se face referire (...) acestea nu sunt semnate de reprezentantul subscrisei.

Ceea ce contestatoarea a depus la dosarul cauzei NU reprezintă contracte, NU au fost acceptate şi în consecinţa NU au fost semnate, ceea ce înseamnă că acestea nu reprezintă contracte încheiate" (s.n.).

Despre cele de mai sus, A. a luat cunoştinţă prin Adresa nr. x/23.07.2020 (n.n. înregistrată la A. sub nr. x/23.07.2020) emisă de D. prin care, în plus faţă de comunicarea întâmpinării promovată de B.. aceasta a comunicat recurentei-reclamante următoarele:

"având în vedere dosarul nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII- a Civila, prin care societatea B. S.R.L a solicitat insolvenţa D. şi ca urmare a contestaţiei depuse de subscrisa, la termenul de judecată din data de 09.07.2020 am luat la cunoştinţă de poziţia fermă a B. S.R.L (prin întâmpinarea înaintată de către aceasta) prin care B. S.R.L. nu recunoaşte existenţa vreunui contract de cesiune încheiat în A. S.R.L. si B. S.R.L.:

"se susţine eronat lipsa calităţii de debitoare a contestatoarei în legătură cu pretinsa "cesiune de creanţă între B. şi A. SRL", în plus, B. S.R.L nu acceptă încheierea contractelor de cesiune creanţă ca A. S.R.L., la care se face referire - Contractul nr. x din data de 14.05.2019 şi Contractul nr. x din data de 04.06.2019 - acestea nu sunt semnate de reprezentatul subscrisei (B. SRL).

Întrucât până la data prezentei nu au fost înaintate Contractul de cesiune creanţă nr. x/14.05.2019 si x/04.06.2020 încheiate între A. S.R.L. în calitate de Cesionar şi B. S.R.L. în calitate de Cedent privind debitorul cedat D. S.R.L. şi ţinând cont de poziţia fermă a B. S.R.L, vă solicităm anularea tuturor înregistrărilor cu privire la Contractele de cesiune creanţă nr. x/14.05.2019 si x/04.06.2020 şi întoarcerea părţilor la situaţia anterioară" (s.n.).

În contextul anterior descris şi realizând că se află într-o eroare evidentă cu privire la calitatea de debitor al B., A. a transmis către intimată Adresa nr. x din data de 22.09.2020 prin care a comunicat următoarele:

"în considerarea celor expuse în PREAMBUL, mai exact a faptului că:

aţi refuzat semnarea celor două Contracte de Cesiune, refuzul dumneavoastră a fost consfinţit şi prin poziţia exprimată în cadrul dosarului de insolvenţă al debitoarei D., E. biletele la ordin au fost emise în favoarea B. tocmai în considerarea operaţiunilor de cesiune, astfel cum rezultă din chiar cuprinsul menţiunilor de pe acestea,vă notificăm ca:

1.în nicio condiţie şi sub nicio împrejurare să nu introduceţi la plată biletele la ordin menţionate în procesele-verbale ataşate;

2.în termen de două zile de la primirea prezentei să procedaţi la restituirea instrumentelor de plată pentru care nu mai aveţi acceptul A. de a le deţine;

3.în termen de 7 zile de la primirea prezentei să restituiţi către A. suma de 600.000 RON pe care, în condiţiile neînsuşirii contractelor de cesiune referite, aţi încasat-o nedatorat (s.n.).

În continuare, deşi ne aflăm, în mod evident, în faţa unui raport juridic care nu mai poate fi concretizat fiind "denunţat, iniţial, chiar de către una dintre părţile contractante (B.), prin Adresa nr. x din data de 05.10.2020 (înregistrată la A. sub nr. x/12.10.2020), intimata a transmis A. faptul că revine asupra poziţiei anterior exprimate şi recunoaşte operaţiunea de cesiune fără, însă, a semna contractul transmis încă din luna iunie 2019".

Prin Adresa nr. x din data de 19.10.2020, A. a comunicat B. faptul că: poziţia societăţii este de neacceptat pentru A., pentru formarea unui nou acord de voinţă asupra operaţiunii de cesiune este nevoie şi de acceptul A.,

Apelanta nu mai susţine operaţiunea de cesiune şi că orice precizări ar urma să fie făcute în cadrul dosarul de insolvenţă rămân fară efect în privinţa raporturilor dintre A. şi B. câtă vreme aceasta din urmă nu a acceptat oferta de a contracta (făcută de apelantă în cursul anului 2019).

Totodată, prin adresa transmisă, A. şi-a menţinut solicitarea de a-i fi returnate biletele la ordin şi, în mod evident, suma încasată nedatorat de către B. în cuantum de 600.151,51 RON.

Apreciază că nu pot fi reţinute aserţiunile instanţei de apel privind valabilitatea plăţilor raportat la faptul că s-au realizat în baza unor bilete la ordin.

În acest sens, solicită a se observa că emiterea biletelor la ordin a fost modalitatea prin care A. urma să achite suma datorată către B. S.R.L., în temeiul contractului de cesiune de creanţă ce urma să se încheie între cele două societăţi. Cu alte cuvinte, izvorul creanţei ar fi fost contractul de cesiune de creanţă şi nu biletele la ordin. Or, în prezenta speţă, atâta vreme cât contractul de cesiune nu a fost încheiat, recurenta consideră că obligaţia de plată nu are temei, iar, ca atare, suma de 600.151,51 RON, încasată pe nedrept de către B. S.R.L., trebuie restituită.

Raportat la susţinerea instanţei de apel cu privire la necesitatea formulării unei acţiuni în constatarea nulităţii cesiunii pentru lipsa consimţământului care să constituie temei pentru restituirea plăţii ca fiind nedatorate, apreciază că nici aceasta nu este întemeiată.

În opinia recurentei, nu este necesară formularea unei acţiuni în constatarea nulităţii unui act cu privire la care ambele părţi au considerat că nu a fost încheiat.

Astfel, încă de la data de 29.06.2020, B. S.R.L. afirmă că cesiunea nu s-a realizat niciodată.

Mai mult, recurenta A. a transmis către intimată adresa nr. x din data de 22.09.2020 prin care a comunicat faptul că s-a luat cunoştinţă de refuzul de semnare a contractelor şi ca atare raportul juridic nu mai poate fi concretizat ca urmare a neîntrunirii acordului părţilor.

Rezultă din acestea că acordul de voinţă al părţilor nu s-a concretizat în niciun moment, iar, ca atare, raportul juridic nu a luat fiinţă, fiind considerat astfel de către ambele părţi.

Pe de altă parte, faptul că B. a revenit asupra poziţiei sale nu suplineşte în nicio manieră acordul de voinţă ce nu a fost manifestat la încheierea contractului, mai ales că, la momentul la care această parte "s-a răzgândit". A. deja o notificase cu privire la intenţia sa de a continua relaţia contractuală.

Mai mult, faptul că B. s-a înscris cu debilul ce face obiectul prezentei cauze la masa credală a D. reprezintă un argument în plus a poziţiei B.. aceasta din urmă înţelegând să recupereze debitul restant de la D.. Astfel, Intimata B. s-a înscris la masa credală a D. cu suma de 19.326.097,32 RON din care suma de 3.691.670,93 RON reprezintă contravaloarea întregului debit principal în baza Contractului cu nr. x/14.05.2018 şi 15.634.226.39 RON penalităţi de întârziere (conform tabelului preliminar de creanţe al D. publicat în BPI cu nr. 8808 din data de 19.05.2021).

Concluzia instanţei de apel în sensul că din cuprinsul tabelului de creanţe al D. nu rezultă componenţa sumei, cu care intimata B. S.R.L. s-a înscris la masa credală, nu este întemeiată.

Precizează astfel, că probele se interpretează unele prin altele, iar din coroborarea tabelului creanţelor al D. cu celelalte înscrisuri depuse rezultă cu certitudine că suma achitată de către A. în cuantum de 600.151,51 RON nu a fost scăzută din creanţa deţinută faţă de D., înscriindu-se la masa credală a acesteia din urmă cu întreaga sumă.

De observat în sensul celor de mai sus este că în întâmpinarea formulată de către B. S.R.L. în dosarul cu nr. x/2019 se arată că creanţa pe care o deţine faţă de D. este de 13.345.390.41 RON în baza contractului de vânzare-cumpărare cu nr. x/14.05.2018, din care: debit principal în valoare de 3.691.670,93 RON şi 9.653.739,49 RON penalităţi calculate până la data de 21.04.2020. Pe de altă parte, se susţine că cesiunea cu A. nu a fost încheiată niciodată.

Coroborând aceste aspecte, susţine recurenta, rezultă cu certitudine că B. S.R.L. s-a înscris cu debitul ce face obiectul prezentei cauze la masa credală a D. (diferenţa ce rezultă este cauzată de actualizarea penalităţilor până la data deschiderii procedurii insolvenţei faţă de D., debitul principal fiind identic.

În plus, subliniază recurenta, prezintă relevanţă menţiunile din cuprinsul tabelului de creanţe al D. tocmai pentru a se stabili că B. S.R.L. şi-a realizat drepturile cu privire la contractul de vânzarc-cumpărare cu nr. x/14.05.2018 faţă de această societate, iar ca atare, suma de 600.151,51 RON achitată de către A. nu are temei, aşa încât, se impune a fi restituită.

Raportat la aceste consideraţii, solicită instanţei de recurs să constate că, deşi în mod eronat a reţinut instanţa de apel că nu sunt incidente prevederile art. 1341 C. civ., în speţă, acţiunea în repetiţiune este pe deplin întemeiată, context în care se impune admiterea solicitării A. în sensul obligării B. la restituirea sumei de 600.151,51 RON, sumă pe care a încasat-o fără ca aceasta să îi fie datorată.

Solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancţionată cu anularea recursului.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat formal motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât din expunerea argumentelor evocate rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta solicitând, în realitate, instanţei de recurs să statueze asupra cauzei, ca atare, judecând în fond, şi nu doar să verifice decizia recurată în ce priveşte modul de aplicare a legi.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi relatarea situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Sub un prim aspect, comparând cererea de recurs cu cererea de apel, se constată că o mare parte din aşa-zisele critici de nelegalitate nu reprezintă altceva decât o reluare a susţinerilor formulate în calea de atac devolutivă a apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe . Însă, chiar dacă ne aflăm în situaţia în care, prin decizia instanţei de apel, a fost menţinută soluţia primei instanţe, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanţei de apel, fiind necesar ca autoarea recursului să arate, în concret, în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de însăşi instanţa de apel.

Astfel, susţinerile îmbracă doar aparenţa unor critici de nelegalitate, în condiţiile în care ele nu mai pot fi luate în analiză, fiind deja dezlegate prin decizia pronunţată în apel, pe fondul litigiului.

Totodată, se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, o eventuală netemeinicie a deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Faptul că se fac trimiteri la anumite dispoziţii legale (art. 1341 C. civ.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Or, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

În speţă, recurenta nu îşi fundamentează criticile din cuprinsul cererii pe încălcarea sau greşita aplicare a unor norme de drept material, ci numai pe aspecte factuale ale cauzei, criticând, în realitate, modul de soluţionare a litigiului în raport cu situaţia de fapt, ceea ce contravine prevederilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel cum s-a arătat, aceste chestiuni de netemeinicie (ex:

"probele se interpretează unele prin altele, iar din coroborarea tabelului creanţelor al D. cu celelalte înscrisuri depuse rezultă cu certitudine că suma achitată de către A.. în cuantum de 600.151,51 RON nu a fost scăzută din creanţa deţinută faţă de D., înscriindu-se la masa credală a acesteia din urmă cu întreaga sumă" etc.) nu pot forma obiectul examenului de nelegalitate din recurs, întrucât rolul instanţei de recurs este acela de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, şi nu reevaluarea contextului factual stabilit de instanţele devolutive.

În considerarea celor arătate, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 488 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva deciziei civile nr. 1281 din 22 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva deciziei civile nr. 1281 din 22 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.