Software licensee's cassation appeal inadmissible as factual merits challenge; rescission claims fail

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., s-a solicitat rezoluţiunea contractului de licenţă sotfware confirmat sub nr. x din 03.06.2015, repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea pârâtei să restituie reclamantei suma de 299.673,72 RON reprezentând plata avansului, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data efectuării fiecărei plăţi până la plata debitului şi rezoluţiunea contractului de service mentenanţă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 321/C/6 mai 2020 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost respinsă excepţia prescripţiei invocată de pârâtă. A fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. şi a fost obligată reclamanta să achite pârâtei cheltuieli de judecată de 5.593 RON onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe civile, a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. şi apel incident pârâta B. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe şi împotriva încheierii de şedinţă din 20 decembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2019.

La termenul de judecată din 13 martie 2023, faţă de susţinerile apelantei reclamante, Curtea de Apel Braşov a luat act de faptul că nu se mai insistă în administrarea probei cu expertiză, având în vedere imposibilitatea efectuării acestei lucrări, şi, constatând că nu mai sunt alte cereri formulate, şi incidente de soluţionat, în temeiul art. 392 C. proc. civ., a declarat deschise dezbaterile şi a acordat cuvântul asupra apelului principal şi a apelului incident. A fost amânată pronunţarea în cauză prin încheierea de la acea dată.

Prin decizia civilă nr. 649/AP din 10 aprilie 2023 Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins apelul formulat de către apelanta A. S.R.L. împotriva încheierilor de şedinţă din 2 decembrie 2019, 24 februarie 2020, 2 martie 2020 şi a sentinţei civile nr. 321/C/6 mai 2020 pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2019. A respins apelul incident declarat de apelanta B. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 20 decembrie 2019 şi a sentinţei civile nr. 321/C/6 mai 2020 pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2019 şi a respins cererea apelantei A. privind obligarea intimatei B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva considerentelor deciziei civile nr. 649/AP din 10 aprilie 2023, precum şi a încheierii de şedinţă din 13 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată formulată. Cu cheltuieli de judecată.

Recurenta reclamantă a reiterat situaţia de fapt şi întreg parcursul procesual al cauzei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, raportat la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că în considerentele hotărârii nu au fost reţinute apărările formulate, fiind încălcate astfel prevederile art. 425 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

A arătat recurenta că instanţa de apel a reţinut, în mod eronat, că nu ar fi indicat pretinsa obligaţie încălcată, însă, prin motivele de apel a criticat considerentele instanţei de fond, care a apreciat că nu se pot decela motivele rezoluţiunii, motiv pentru care le-a reluat exhaustiv.

Tot astfel, a arătat recurenta că încheierile interlocutorii, care au fost atacate odată cu fondul, au fost lacunar motivate, instanţa de apel nemotivând apelul declarat împotriva considerentelor.

Instanţa a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă punerea în funcţiune a programului software şi existenţa unui plan de implementare din care rezultă că programul a fost integrat în totalitate, însă, susţine recurenta, la dosarul cauzei nu se pot identifica aceste înscrisuri, apreciind aceste constatări ale instanţei ca fiind foarte grave.

S-a mai arătat că la pag. 10, paragraful 8, susţinerile cu privire la faptul că s-au încălcat condiţiile economice de optimizare ale programului nu au fost justificate de nicio probă şi s-a reţinut că deşi softul B. a generat consumuri mari de sticlă, nu este de natură a demonstra neîndeplinirea obligaţiilor contractuale.

În continuare, recurenta a invocat faptul că în cuprinsul deciziei sunt redate texte de lege incidente, tipurile de rezoluţiune, explicitarea rezoluţiunii unilaterale, care nu a fost invocată în speţă, această motivare generică nereprezentând o motivare în sensul exigenţelor stabilite în practica în materie.

În concluzie, recurenta a arătat că textul de lege indicat ca motiv de recurs are în vedere stabilirea considerentelor hotărârii, a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor, analizarea excepţiilor invocate şi punctul de vedere al instanţei faţă de argumentele relevante, cât şi raţionamentul logico-juridic care a condus instanţa la concluzia finală. Respingerea nefondată şi nemotivată a susţinerilor părţilor echivalează cu respingerea dreptului la apărare al părţilor, consacrat de legislaţia internă şi internaţională.

Raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1270 C. civ., art. 1566 şi art. 1516 alin. (2) pct. 2 C. civ.

Recurenta a redat prevederile art. 397 C. proc. civ., arătând că în ipoteza contractelor sinalagmatice, care nasc obligaţii reciproce în sarcina ambelor părţi, fiecare parte asumându-şi obligaţii, în considerarea obligaţiilor celeilalte părţi, noţiunea de cauză, constituie un aspect esenţial în interpretarea voinţei comune a părţilor asupra aspectelor pe care le ridică executarea contractului.

Stabilirea oricărui tip de neexecutare a obligaţiilor contractuale implică operaţiunea logică de determinare a conţinutului contractului, de calificare juridică a clauzelor inserate, operaţiune care impune aplicarea regulilor de interpretare a convenţiilor.

În prezenta cauză, prin convenţia încheiată părţile au stipulat şi au reglementat clar şi în detaliu obiectul contractului, termenii şi condiţiile derulării raporturilor comerciale stabilite.

A precizat recurenta că doar prin interpretarea unitară a clauzelor convenţiei se poate stabili executarea sau neexecutarea obligaţiilor asumate, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă, nefiind stabilită nici obligaţia contractuală încălcată.

A reiterat recurenta că debitorul obligaţiei nu a putut prezenta un proces-verbal de recepţie parţială sau totală a obiectului contractului, din care să rezulte instalarea.

Astfel, recurenta a solicitat să se observe că în speţă nu s-a pus problema unei declaraţii de reziliere unilaterală, iar motivele de rezoluţiune judecătorească nu au fost analizate, cu motivarea că nu ar fi indicat pretinsa obligaţie contractuală care nu ar fi fost îndeplinită.

Referitor la exercitarea căii de atac împotriva încheierii de şedinţă din 13 martie 2023, recurenta a arătat că prin această încheiere, deşi s-a reţinut faptul că există imposibilitatea administrării acestei probe, s-a constatat că susţinerile în sensul că ar fi încălcate condiţiile economice de optimizare ale programului nu au fost justificate cu nicio altă probă, situaţie ce nu corespunde adevărului, deoarece există celelalte probe administrate şi totodată, şi recunoaşterea părţii adverse. De asemenea, toate chestiunile legate de optimizarea tăierii sticlei nu au fost analizate în niciun mod, lipsind motivarea şi sub acest aspect.

Pentru toate motivele invocate a solicitat admiterea recursului.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii acestuia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata pârâtă B. S.R.L., prin întâmpinare, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se constată că recurenta-reclamantă a indicat formal motivele de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., întrucât din expunerea argumentelor evocate rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Este de amintit că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi restabilirea situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Împrejurarea că se indică anumite dispoziţii (art. 13, art. 22, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 1549, art. 1516 C. civ. etc.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Şi atunci când recurenta susţine că motivarea deciziei recurate este lacunară, în realitate acesta impută instanţei tot greşita stabilire a situaţiei de fapt, aducând în discuţie chestiuni ce vizează exclusiv aspecte factuale ale pricinii, a căror apreciere intră în atribuţia instanţelor devolutive.

Instanţa supremă reţine că recurenta s-a prevalat de o pretinsă încălcarea a dreptului la apărare în raport cu prevederile art. 6 alin. (1) CEDO, însă se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

De altfel, susţinerile recurentei-reclamante prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, iar în lipsa unor argumente care să vizeze considerentele hotărârii atacate, instanţa de recurs nu se poate substitui părţii, formulând în locul său critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele instanţei de apel.

Totodată, se constată că prin argumentele expuse de recurentă în susţinerea recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din 13 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, se tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia, astfel cum s-a arătat, se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt (questio facti) ale cauzei.

Prin urmare, aspectele învederate de recurentă se situează în afara competenţelor instanţei de recurs atâta timp cât se raportează numai la situaţia de fapt ori la modul de interpretare şi evaluare a dovezilor administrate, nefiind posibil a se reţine vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, context în care recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv conferit de art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 649/AP din 10 aprilie 2023, precum şi a încheierii de şedinţă din 13 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 649/AP din 10 aprilie 2023, precum şi a încheierii de şedinţă din 13 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.