Cassation appeal dismissed; recourse between solidary co-debtors for late penalties denied due to lack of res judicata on internal liability and failure to rebut presumption of equal shares

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2024

Din examinarea actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. x/2021, la data de 14.12.2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B.., C. S.A. şi D. S.R.L. obligarea acestora la plata sumei de 821.841,04 RON, după cum urmează: D. S.R.L. - 366.785,10 RON, C. S.A. - 362.173,94 RON şi B. - 92.882 RON, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 994/28.11.2022 pronunţată de Tribunalul Covasna s-a respins excepţia prematurităţii introducerii cererii având ca obiect suma de 273.079,82 RON, ce ar reveni societăţii OMS România, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele B. şi D. S.R.L., au fost obligate pârâta D. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 366.785,10 RON şi pârâta B. la plata sumei de 92.882 RON, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi au fost obligate pârâtele B. şi D. S.R.L., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 11.823,41 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta D. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1190/Ap din 29 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, s-a admis apelul pârâtei şi s-a schimbat sentinţa apelată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei D. S.R.L., fiind menţinute restul dispoziţiilor.

B. Calea de atac exercitată în cauză

La data de 01 septembrie 2023 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1190/Ap din 29 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Reclamanta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile recurate, sub aspectul admiterii apelului D. S.R.L. şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel; în subsidiar, admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile, sub aspectul admiterii apelului D., menţinând soluţia instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut că şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1456 C. civ. şi pe considerentele deciziei nr. 194/R/23.03.2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2018, care se bucură de autoritate de lucru judecat, în cuprinsul cărora a fost analizată culpa membrilor asocierii pentru neexecutarea la termen a obligaţiilor asumate în cadrul contractului de achiziţie public, stabilindu-se că pretenţiile vor fi reglementate în funcţie de participaţia fiecărui membru.

Ca atare, prevalându-se şi de conduita procesuală a intimaţilor care nu au formulat apărări în cauză, recurenta consideră că este greşit considerentul instanţei de apel, potrivit căruia instanţa învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2018 nu a analizat modul în care membrii asocierii răspund în baza convenţiei încheiate, iar art. 4.2 din contract nu reglementează astfel de raporturi.

Consideră recurenta că instanţa de apel nu putea da o altă interpretare unor considerente intrate în puterea lucrului judecat, după cum nu putea nici schimba cauza acţiunii, în caz contrar fiind nesocotite dispoziţiile art. 22 C. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1456 C. civ., care constituie temeiul juridic al cererii de chemare în judecată.

Astfel, se arată că dreptul de regres al recurentei, în calitate de codebitor solidar, poate fi valorificat în temeiul textului de lege menţionat, şi nu al prevederilor art. 13.7 din contractul de asociere, iar partea nu trebuie să demonstreze decât legătura dintre el şi ceilalţi codebitori, nefiind impusă de lege nicio altă condiţie suplimentară.

Pe de altă parte, recurenta consideră că prevederea contractuală menţionată nu reglementează un drept de regres, născut ulterior executării contractului, ci ipoteza şi condiţiile în care liderul asocierii poate să se îndrepte împotriva celorlalţi membri pentru neexecutarea obligaţiilor asumate, astfel că pentru soluţionarea cererii prezenta relevanţă doar art. 4.2 din contract, astfel cum s-a reţinut în considerentele deciziei nr. 194/R/23.03.2021.

Suplimentar, recurenta arată că a indicat în faţa primei instanţe înscrisurile din dosarul nr. x/2018 din care reieşea vinovăţia intimatei pârâte pentru întârzierea în executarea obligaţiilor asumate prin contractul de achiziţie publică.

Apărarea intimatei

Legal citată, intimata- pârâtă D. S.R.L. a formulat întâmpinare la recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

C. Procedura de soluţionare a recursului

Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ. în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţelor la data de 14 decembrie 2021, aşadar după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 18 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

D. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce succed.

În prezenta cauză, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 1456 C. civ. şi pe considerentele deciziei civile nr. 194/R/23.03.2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în calitate de codebitor solidar care a executat obligaţia, obligarea celorlalţi codebitori la plata părţii din datorie ce revine fiecăruia, prin raportare la cotele de participare stabilite pentru aceştia prin art. 4.2 din Contractul de asociere nr. x/02.11.2012.

Instanţa de apel a schimbat în parte soluţia primei instanţe, în limitele în care a fost învestită, în sensul respingerii cererii formulate în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L., reţinând, pe de-o parte, că decizia de care se prevalează reclamanta nu a dezlegat cu autoritate de lucru judecat chestiunea răspunderii în raporturile dintre membrii asocierii, ci doar între aceştia şi autoritatea contractantă, iar pe de altă parte, că art. 4.2 din contractul de asociere reglementează procentul de participare a fiecărui membru în cadrul proiectului, şi nu procentul de participare la acoperirea eventualelor prejudicii cauzate de unul din membri.

Prin recursul declarat, reclamanta a criticat decizia curţii de apel susţinând, pe de o parte, că prin aceasta au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (pct. 5 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.), iar pe de altă parte, că au fost încălcate norme de drept material (pct. 8 alin. (1) al aceluiaşi text), cu referire la art. 1456 C. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia atacată a fost dată cu nesocotirea puterii de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 194/R/23.03.2021, prin care s-a stabilit că membrii asocierii îşi vor regla pretenţiile în funcţie de cotele de participare la beneficii şi la pierderi stabilite prin Contractul de asociere nr. x/02.11.2012.

Motivul de recurs nu este întemeiat.

Potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., "Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

În cadrul dosarului nr. x/2018, instanţele au fost învestite cu solicitarea reclamantei Gospodărire Comunală S.A., în calitate de autoritate contractantă, de obligare a pârâţilor OMS România S.R.L., D. S.R.L., C. S.A., A. S.R.L. şi E.., la plata în solidar a unei sume de bani, cu titlu de penalităţi de întârziere aferente contractului de execuţie nr. x/20.09.2012.

Răspunzând apărării pârâţilor, prin care aceştia au invocat dispoziţiile Contractului de asociere nr. x/02.11.2012, pentru a obţine limitarea răspunderii sau exonerarea de răspundere, instanţa de apel a stabilit prin decizia nr. 194/R/23.03.2021 că răspunderea membrilor asocierii faţă de autoritatea contractantă este solidară, conform art. 1953 C. civ., urmând ca, în baza convenţiei menţionate, pârâţii să îşi reglementeze pretenţiile, în funcţie de participaţia stabilită pentru fiecare membru.

Reiese, aşadar, că fiind învestită cu analiza raportului juridic născut din contractul de execuţie nr. x/20.09.2012 între autoritatea contractantă, pe de-o parte, şi pârâţi, în calitate de antreprenori, pe de altă parte, instanţa care a pronunţat decizia menţionată nu a verificat, ţinând cont de limitele învestirii şi în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., modul în care se repartizează răspunderea în raporturile dintre membrii asocierii, o astfel de verificare fiind superfluă raportat la caracterul solidar al răspunderii acestora faţă de autoritatea contractantă.

În această situaţie, astfel cum în mod corect a statuat şi curtea de apel, considerentele deciziei menţionate, prin care s-a stabilit că pârâţii îşi vor reglementa pretenţiile în funcţie de participaţia stabilită prin contractul de asociere pentru fiecare membru al asocierii, nu au dezlegat cu autoritate de lucru judecat chestiunea întinderii răspunderii în raporturile dintre aceştia, întrucât nu sprijină soluţia pronunţată, nefiind vorba despre o chestiune litigioasă.

În ce priveşte critica prin care se invocă încălcarea principiului disponibilităţii, prin schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată, care va fi analizată tot din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte arată că nu poate fi primită.

Se constată că instanţa de apel nu a depăşit limitele învestirii, ci a analizat pretenţiile deduse judecăţii prin raportare la condiţiile prevăzute de art. 1456 C. civ. pentru exercitarea regresului între codebitori, stabilind că art. 4.2 din Contractul de asociere nr. x/02.11.2012, pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea, reglementează procentul de participare a fiecărui membru în cadrul proiectului, şi nu întinderea răspunderii fiecărui membru pentru acoperirea unor eventuale pierderi/prejudicii cauzate cocontractantului.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1456 C. civ., arătând că dreptul de regres al codebitorului solidar, poate fi valorificat în temeiul textului de lege menţionat, şi nu al prevederilor art. 13.7 din contractul de asociere, iar partea nu trebuie să demonstreze decât legătura dintre el şi ceilalţi codebitori, nefiind impusă de lege nicio altă condiţie suplimentară.

Motivul de recurs nu este întemeiat.

Potrivit art. 1456 C. civ., "Debitorul solidar care a executat obligaţia nu poate cere codebitorilor săi decât partea din datorie ce revine fiecăruia dintre ei, chiar dacă se subrogă în drepturile creditorului.

(2) Părţile ce revin codebitorilor solidari sunt prezumate ca fiind egale, dacă din convenţie, lege sau din împrejurări nu rezultă contrariul."

Reglementând regresul între codebitori, textul de lege menţionat prevede, în primul rând, regula divizării datoriei între codebitori, ca o consecinţă a plăţii în întregime a datoriei de către unul dintre aceştia, iar în ce priveşte repartizarea datoriei între codebitori, instituie o prezumţie relativă în favoarea egalităţii, care poate fi răsturnată prin arătarea inegalităţii de interese, ce poate rezulta din convenţie, lege sau împrejurări.

În prezenta cauză, recurenta a susţinut că prezumţia relativă instituită prin alin. (2) al art. 1456 C. civ. este înlăturată prin convenţia părţilor, respectiv Contractul de asociere nr. x/02.11.2012, care stabileşte la art. 4.2 participarea membrilor asocierii la profit şi pierderi.

Cu toate acestea, raportat la conţinutul clauzei şi la obiectul de reglementare, instanţa de apel a constatat că prevederea menţionată face parte din articolul 4, intitulat "Obiectul contractului" şi reglementează procentul de participare a membrilor asocierii la realizarea proiectului, şi nu repartizarea răspunderii între membrii asocierii în ipoteza neexecutării culpabile a obligaţiilor născute din contractul de execuţie lucrări, astfel că nu este relevantă din perspectiva stabilirii părţilor din datorie ce revin codebitorilor solidari.

Totodată, instanţa de apel a identificat în mod corect prevederea contractuală care reglementează raporturile juridice dintre membrii asocierii, respectiv art. 13.7 din contract, care prevede că "în raporturile dintre ele răspunderea va fi angajată în raport de neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor ce revin fiecărui asociat membru".

În aceste condiţii, constatând că recurenta şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art. 1456 C. civ., Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de apel a procedat la verificarea conţinutului convenţiei părţilor pentru a stabili în ce măsură prezumţia relativă instituită prin teza I a alin. (2) a fost răsturnată şi a stabilit, tot astfel, că art. 4.2 din Contractul de asociere nr. x/02.11.2012, pe care se întemeiază pretenţiile deduse judecăţii nu este relevant din această perspectivă.

Referitor la argumentele recurentei, prin care se face trimitere la înscrisurile administrate în dosarul nr. x/2018, din care ar rezulta culpa intimatei D. S.R.L. pentru întârzierea în executarea obligaţiilor născute din contractul de execuţie nr. x/20.09.2012, care a generat plata penalităţilor de întârziere faţă de autoritatea contractantă, Înalta Curte arată că sunt străine de pricină, întrucât analiza instanţei de apel a privit aplicarea art. 1456 C. civ. doar prin raportare la art. 4.2 din contractul de asociere, considerând că verificarea culpei membrilor asocierii, prin raportare la art. 13.7 din contract, excede limitelor învestirii, iar recurenta nu a criticat această statuare.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei civile nr. 1190/Ap din 29 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta- reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1190/Ap din 29 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2024.