Annulment challenge inadmissible where unlawful summons defect was previously raised in cassation

Şedinţa publică din data de 21 martie 2024

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1550 din 21 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Cabinet de Avocat A. împotriva deciziei nr. 460/A din 22.09.2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, fiind respinsă, totodată, cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare pârâtul Cabinet de Avocat A., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 27.02.2024, sub nr. x/2024, prin care a solicitat admiterea contestaţiei, cu consecinţa anulării hotărârii atacate şi reţinerii cauzei spre judecare, în sensul admiterii cererii formulate şi rejudecarea cauzei în fond, pentru a îndrepta neregularităţile care s-au produs prin judecarea dosarului nr. x/2018, fără a fi legal citat şi nici prezent în instanţă.

În contestaţia în anulare, întemeiată în drept pe prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestatorul a relevat, pe scurt, situaţia de fapt a cauzei, susţinând nulitatea absolută a procedurii sale de citare, sens în care, a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Cabinetul de avocat A. a fost citat la adresa din Unirii 63, când, în realitate Cabinetul A. îşi mutase sediul în adresa din Unirii 77 din data de iunie 2018 înainte de data de 18.09.2018, moment la care s-a înregistrat cererea de chemare în judecată în dosarul nr. x/2018.

Imobilul în care era situat Cabinetul de avocatură a ieşit din patrimoniul Cabinetului de avocat A. încă din luna iunie 2018 (după cum reiese şi din contractul de vânzare-cumpărare situat la dosarul cauzei). Cererea de chemare în judecată a fost depusă în septembrie 2018, moment la care Cabinetul de avocatură A. nu îşi mai avea sediul la imobilul din Blv. Unirii, nr. 63.

Arată că modificarea nu a operat în registrul Baroului decât la nivelul anului 2019 deoarece între perioada de vânzare a imobilului (iunie 2018) şi luna iunie a anului 2019, titularul cabinetului, avocatul A. a luat o pauză ca urmare a problemelor personale, astfel încât nu a sesizat Baroul cu cererea de modificare a sediului.

Chiar dacă modificarea nu a operat la sediul Baroului Bucureşti, în opinia sa, citarea trebuie privită în concret, şi nu procedural. În realitate, Cabinetul A. nu putea să fie citat la o adresă la care imobilul a fost înstrăinat, iar între Cabinetul A. şi noul proprietar nu a existat şi nu există un contract de comodat. Instanţa trebuie să analizeze vătămarea reală cauzată de această lipsă de citare şi totodată trebuie să analizeze care sunt motivele pentru care instanţa de fond nu a dispus realizarea unei căutări, or nu a dispus citarea prin afişare la sediul instanţei.

Contestatorul apreciază că instanţa a fost părtinitoare cu reclamanta Cet Govora, această reclamanta fiind de mare influenţă în zona Râmnicu Vâlcea.

Conform dispoziţiilor de procedură civilă, este datoria reclamantului de a da dovadă de bună-credinţă şi de a indica în mod corect datele de identificare şi sediul pârâtului. Reprezentanţii Cet Govora aveau cunoştinţă de adresa de e-mail a Cabinetului de avocat, cât şi de numărul de telefon al avocatului A., detalii publice pe site-ul Baroului Bucureşti, însă aceştia au dat dovadă de rea-credinţă şi după o relaţie profesională de 10 ani de tip avocat - clientul a ales calea mai uşoară, de a se judeca fără prezenţa pârâtului, Cet Govora S.A. preferând să muşamalizeze totul în speranţa rămânerii definitive a unei hotărâri nelegale.

Arată că momentul la care a luat la cunoştinţă reală de existenţa acestui litigiu, se situează ulterior pronunţării hotărârii în fond, la data de 19.03.2021 şi menţionează, totodată, că a formulat cerere de repunere în termen şi a îndeplinit actul de procedură neexercitat în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării. A luat la cunoştinţă de existenţa prezentului dosar la data de 19.03.2021, iar cererea de apel a fost depusă în aceeaşi zi, imediat cum s-a luat la cunoştinţă de existenţa dosarului, fiind respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 186 C. proc. civ.. A luat cunoştinţă despre existenţa acestui dosar în urma efectuării unei căutări cu alt scop pe site-ul portal.just.ro. Termenul a fost respectat, având în vedere că a depus cererea în aceeaşi zi în care a luat la cunoştinţă de existenţa dosarului.

Contestatorul a mai susţinut că, faptul că a fost citat la o adresa unde nu îşi desfăşura activitatea este sancţionată de lege cu nulitatea absolută a procedurii de citare, nulitate expresă, totală şi necondiţionată ce intervine, deci, fără a fi necesar ca partea să fie obligată să dovedească producerea vreunei vătămări, conform art. 174 alin. (1) C. proc. civ. şi, în acest sens, a făcut referire şi la decizia nr. 349 din 11 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

În fine, contestatorul a mai susţinut că în soluţionarea prezentului dosar instanţa trebuie să aibă o viziune de ansamblu a faptelor petrecute şi este necesară o analiză în spiritul legii, nu neapărat în litera sancţionatorie şi restrictivă a legii. Căutarea "spiritului legii" este definită ca fiind căutarea "sensului dorit de legiuitor", adică a afla "ceea ce a vrut să reglementeze legiuitorul" prin emiterea actului normativ în discuţie (supus interpretării). În litera ei, legea este aceeaşi pentru toţi, însă spiritul unei legi (adică ceea ce se vrea reglementat) este avut în vedere de legiuitor încă înainte de conceperea şi emiterea actului normativ.

Autorul căii de atac a indicat în cerere dispoziţiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ.

Intimata CET GOVORA S.A. prin administrator judiciar B.. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal, ca inadmisibilă, şi în subsidiar, ca neîntemeiată.

Contestatorul nu a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând contestaţia în anulare, în raport de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

Conform prevederilor art. 503 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: Obiectul şi motivele contestaţiei în anulare, "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

Din perspectiva acestui text de lege, contestatorul susţine, pe calea contestaţiei în anulare pendinte, neregularitatea şi nelegalitatea procedurii de citare în faţa primei instanţe, întrucât a fost citat la adresa unde nu îşi mai desfăşoară activitatea încă din luna iunie 2018 şi care este sancţionată de lege cu nulitatea absolută a procedurii de citare, nulitate expresă, totală şi necondiţionată, potrivit art. 174 alin. (1) din C. proc. civ.

Contrar susţinerilor contestatorului, Înalta Curte constată că nu se impune retractarea deciziei nr. 1550 din 21 iunie 2023, întrucât, autorul căii de atac a invocat aspectele legate de nerespectarea normelor de procedură privind citarea sa şi prin cererea de recurs exercitată, iar instanţa supremă a încadrat aceste critici şi le-a analizat, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru considerentele pe larg expuse la paginile 5 şi 6 ale deciziei contestate.

Or, conform art. 504 alin. (1) C. proc. civ., cu denumirea marginală Condiţii de admisibilitate, "Contestaţia în anulare este inadmisibilă dacă motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) putea fi invocat pe calea apelului sau a recursului".

Astfel, condiţia esenţială pentru admiterea contestaţiei în anulare de drept comun este cea prevăzută de dispoziţiile legale anterior redate - imposibilitatea invocării motivelor pe calea apelului sau a recursului.

Această "imposibilitate" se referă însă la un alt aspect decât cel dezvoltat de contestator, care a înţeles să justifice imposibilitatea invocării motivelor prin faptul că, faţă de schimbarea sediului cabinetului, nu a ştiut de existenţa dosarului, nu a participat la judecarea acestuia în fond şi nu a avut cunoştinţă de hotărârea pronunţată.

Astfel cum a fost formulat de legiuitor, textul de lege invocat drept temei al contestaţiei în anulare de faţă consacră caracterul subsidiar al contestaţiei în anulare.

Nu există un drept de opţiune între apel sau recurs, pe de o parte, şi contestaţia în anulare, pe de altă parte. Persoana care justifică un interes trebuie să exercite apelul sau recursul, eventualul viciu al procedurii de citare neputând fi invocat direct în calea de retractare a contestaţiei în anulare.

Abia după ce constată caracterul admisibil al contestaţiei în anulare, instanţa este îndrituită a stabili dacă, în raport cu cadrul procesual al litigiului, procedura de citare pentru termenul la care s-a judecat cauza a fost legal îndeplinită.

Or, câtă vreme motivul pe care contestatorul şi-a fundamentat contestaţia în anulare îl reprezintă neregularitatea procedurii sale de citare, pe care a invocat-o şi în recurs, considerându-se de către instanţa de recurs că nu poate fi reţinută, calea contestaţiei în anulare nu mai poate fi deschisă pentru valorificarea acestui motiv, în acest sens, fiind dispoziţia expresă şi imperativă a art. 504 alin. (1) C. proc. civ., anterior redată.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Prin art. 129 din Constituţia României, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, legiuitorul impunând în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile legii, totodată, pentru aceleaşi exigenţe fiind exclusă examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

În fine, restul argumentelor din cererea de contestaţie în anulare şi afirmaţiile prin care partea îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţiile pronunţate anterior, considerând că "în soluţionarea prezentului dosar, instanţa trebuie să aibă o viziune de ansamblu a faptelor petrecute şi este necesar să analizeze tematica în spiritul legii, nu neapărat în litera sancţionatorie şi restrictivă a legii" nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ., fiind aspecte ce ţin, mai mult, de retorica în "căutarea spiritului legii".

Pentru aceste considerente, faţă de dispoziţiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia în anulare formulată de contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul CABINET DE AVOCAT A. împotriva deciziei nr. 1550 din 21 iunie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2024.