Unilateral contract resolution ineffective without proof of culpable non-performance under Civil Code arts. 1516 and 1552

Şedinţa publică din data de 21 martie 2024

Deliberând asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

CIRCUMSTANŢELE CAUZEI.

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, la data de 20.12.2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună: în principal, în temeiul art. 1552 C. civ., constatarea intervenirii rezoluţiunii Contractulului nr. x/31.10.2016, încheiat între reclamantă, în calitate de client şi pârâta, în calitate de executant, ca urmare a emiterii notificării nr. x/05.11.2017 de către reclamantă; ca urmare a admiterii primului capăt de cerere privind rezoluţiunea unilaterală, în temeiul art. 1554 şi art. 1635 C. civ., repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de bani ce a fost achitată de reclamantă în baza contractului anterior menţionat şi care a fost rezoluţionat din cauza neîndeplinirii obligaţiilor de către pârâtă, respectiv obligarea la plata sumei de 426.227,99 RON, defalcată, după cum urmează: a) suma de 388.323,84 RON reprezintă contravaloarea licenţelor C.; b) suma de 37.904,15 RON reprezintă contravaloarea implementării modulului D.; - în subsidiar, în măsura în care instanţa va considera că nu a intervenit rezoluţiunea unilaterală, - în temeiul art. 1549 C. civ., rezoluţiunea contractului şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 426.227,99 RON ca urmare a repunerii părţilor în situaţi anterioară.

Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2161/12.08.2022, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2019, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a stabilit onorariul definitiv în beneficiul expertului judiciar desemnat în cauză, domnul E., la suma de 3.900 RON, şi a obligat reclamanta să plătească expertului diferenţa de onorariu în valoare de 1.900 de RON. De asemenea, a luat act de solicitarea cheltuielilor de judecată de către pârâtă pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.R.L., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie sub nr. x/2019.

Aspecte procedurale în apel:

Prin încheierea civilă nr. 19A/30.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a ivilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea uneia dintre secţiile specializate în litigii cu profesionişti, respectiv secţia a V-a Civilă sau secţia a VI-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 31.05.2023, sub nr. x/2023.

Soluţia instanţei de apel. Hotărârea recurată

Prin decizia civilă nr. 1210/A/2023, din 14 septembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul formulat de apelanta- reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2161/12.08.2022, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata- pârâtă B. S.A., ca nefondat.

CALEA DE ATAC EXERCITATĂ

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, casarea în tot a deciziei recurate.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5, 6 şi 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta- reclamantă a relevat o succintă prezentare a situaţiei de fapt în cauză şi, în motivarea în drept a recursului, a invocat, în esenţă, următoarele motive:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., respectiv încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, arată că normele de procedură încălcate sunt următoarele: art. 9, art. 22 alin. (6) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii sale privind constatarea rczoluţiunii unilaterale în temeiul art. 1552 C. civ.

Susţine că instanţa de apel analizează toată argumentaţia sa prin raportare la dispoziţiile art. 1516 C. civ., iar întreaga motivare a instanţei are în centru analiza existenţei sau nu a unei culpe contractuale, analiză care nu se impunea a fi făcută în situaţia în care s-ar fi analizat şi primul capăt principal de cerere, respectiv rezoluţiunea unilaterală aşa cum a fost invocată de către recurentă.

Practic, consideră că instanţa de apel nu a analizat deloc intervenirea rezoluţiunii unilaterale aşa cum a fost investită de către reclamantă, ca si capăt principal de cerere ci, analizând culpa contractuală, în baza art. 1516 din C. civ., a soluţionat doar capătul solicitat în subsidiar.

În măsura în care se va aprecia faptul că instanţa s-a pronunţat şi în ceea ce priveşte intervenirea rezolutiunii unilaterale, recurenta- reclamantă consideră incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., respectiv nemotivarea soluţiei adoptate, în acest sens, solicitând a se observa faptul că nu a analizat şi motivat de ce au fost luate în seamă condiţiile prevăzute de art. 1552 C. civ., respectiv condiţiile rezolutiunii unilaterale.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta- reclamantă arată că decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 1552, art. 1266, art. 1270 si art. 1516 C. civ.

Circumscris motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează condiţiile rezoluţiunii unilaterale a contractului, întrucât, deşi s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor (existenţa unei întârzieri, existenţa unei puneri în întârziere şi existenţa declaraţiei de rezoluţiune) instanţa de apel a procedat la analizarea existenţei sau nu a unei culpe contractuale.

Astfel, arată că mecanismul rezoluţiunii unilaterale ('art. 1552 C. civ.) este supus controlului judiciar, numai la cererea debitorului care contestă validitatea declaraţiei de rezolutiune, din perspectiva neîndeplinirii condiţiilor rezoluţiunii, demers care nu a fost îndeplinit în cauză de pârâta intimată, în forma procedurală a unei cereri reconvenţionale, în continuare, fiind făcute vaste consideraţii teoretice ale instituţiei şi ample referiri la probatorii şi cele convenite contractual între părţi.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 16 noiembrie 2023, sub nr. x/2023.

Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 22.12.2023, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 20 decembrie 2019, deci după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluţia din 29 ianuarie 2024, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului, la data de 21 martie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul, prin prisma criticilor şi apărărilor formulate, în raport de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare:

Subsumat primului motiv de recurs, prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., recurenta- reclamantă susţine că instanţa de apel a nesocotit obligaţia impusă de art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., de a se pronunţa asupra a tot ceea ce i-au cerut părţile (ofensiv sau defensiv), fără să poată depăşi limitele învestirii şi anume, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii sale privind constatarea rezoluţiunii unilaterale.

Practic, consideră că instanţa de apel nu a analizat deloc intervenirea rezoluţiunii unilaterale, aşa cum a fost învestită de către recurenta- reclamantă, ca şi capăt principal de cerere, ci, analizând culpa contractuală, în baza art. 1516 din C. civ., a soluţionat doar capătul solicitat în subsidiar de către acesta.

Verificând criticile recurentei, Înalta Curte constată că, într-adevăr, art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. prevede că "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.".

În acelaşi timp, conform art. 14 alin. (4) şi (5) din acelaşi Cod, "părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu . . . . . . . . . .Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.", iar art. 9 alin. (2) din Cod dispune că:

"Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor".

Aplicând aceste consideraţii teoretice speţei de faţă, Înalta Curte constată că reclamanta şi-a întemeiat în drept capătul de cerere privind intervenirea rezoluţiunii unilaterale pe dispoziţiile art. 1552 C. civ., însă, contrar susţinerilor sale, aceste prevederi au fost examinate de către instanţa de apel, iar atunci când a analizat condiţiile rezoluţiunii, împrejurarea că a constatat că nu este îndeplinită cea referitoare la culpă, nu înseamnă că instanţa nu a analizat condiţiile prevăzute de acest text.

Rezoluţiunea unilaterală operează în aceleaşi condiţii, ca şi cea judiciară, din perspectiva culpei.

Relevante în acest sens sunt şi următoarele pasaje din cuprinsul deciziei recurate: Conform art. 1516 alin. (2) pct. 2 C. civ., atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin, [...] să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative.

Din aceste dispoziţii legale reiese că una dintre condiţiile pentru a se putea rezoluţiona un contract este culpa cocontractantului. Or, după cum s-a argumentat, în prezenta cauză nu a fost dovedită culpa contractuală a intimatei-pârâte.

Rezultă aşadar, contrar susţinerilor recurentei- reclamante, că nu se poate reţine încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 22 alin. (6) şi art. 9 din C. proc. civ., ori ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. nefiind întemeiat.

În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de pct. 6 al alin. (1) art. 488 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere, printre altele, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că nu este fondat.

Prealabil, trebuie arătat faptul că obligaţia judecătorului de a motiva soluţia pronunţată, aşa cum această obligaţie este impusă de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv de a răspunde fiecărei critici sau apărări formulate şi nu de a răspunde în detaliu tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea, respectiv în combaterea pretenţiilor/criticilor cu care au învestit instanţa.

Prin urmare, judecătorul trebuie să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii.

Împrejurarea că instanţa nu îşi însuşeşte punctul de vedere al părţii cu privire la interpretarea unor dispoziţii legale sau analiza unor condiţii prevăzute de acestea, nu echivalează cu nemotivarea, ci poate fi, eventual, analizată din perspectiva interpretării greşite a legii, în limitele controlului de legalitate pe care instanţa de recurs este îndreptăţită să îl efectueze.

În cauza de faţă, subsumat motivului de recurs prevăzut de pct. 6 alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică omisiunea instanţei de apel de a analiza şi a motiva de ce au fost luate în seamă condiţiile prevăzute de art. 1552 C. civ., respectiv condiţiile rezoluţiunii unilaterale.

Susţinerea reclamantei este contrazisă, însă, de considerentele deciziei recurate, care cuprind analiza criticilor şi apărărilor părţilor întemeiate pe culpa pârâtei pentru intervenirea rezoluţiunii unilaterale, cu referiri situaţia de fapt stabilită pe baza probelor administrate în cauză.

Concluzia instanţei de apel, în sensul inexistenţei culpei intimatei- pârâte B. S.A. nu a fost aşadar arbitrară, ci argumentată pe baza împrejurărilor de fapt verificate în concret în speţă şi prin raportare la dispoziţiile legale, toate aceste aspecte fiind consemnate la paginile 8 - 11 din decizie.

În fine, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., recurenta- reclamantă a invocat încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, anume: art. 1552, art. 1266, art. 1270 şi art. 1516 C. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte subliniază faptul că, ţinând seama de prevederile alin. (3) al art. 483 din Cod, potrivit cărora recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, acele critici ale reclamantei care privesc starea de fapt sau reevaluarea unor probe nu vor fi avute în vedere, în considerarea specificului acestei căi extraordinare de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate, şi nu de temeinicie, ale hotărârii atacate.

Criticile recurentei nu sunt întemeiate.

Pentru a se putea dispune rezoluţiunea, fie că este vorba de rezoluţine judiciară, fie că este vorba de cea extrajudiciară, trebuie să fie îndeplinite condiţiile legale specifice, nefiind suficientă o simplă manifestare de "opţiune" în acest sens din partea creditorului obligaţiei pretins neexecutate.

Potrivit dispoziţiilor art. 1516 alin. (2) C. civ., creditorul obligaţiei contractuale neexecutate are într-adevăr un drept de opţiune, putând să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei; să obţină rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative sau să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.

De asemenea, în cauză, în temeiul prevederilor contractuale, recurenta reclamantă şi-a manifestat opţiunea în sensul rezoluţiunii contractului încheiat între părţi, comunicând intimatei pârâte o notificare în acest sens, opţiunea astfel manifestată fiind făcută potrivit dispoziţiilor art. 1552 C. civ.

Aceste prevederi legale reglementează rezoluţiunea unilaterală, respectiv faptul că rezoluţiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere.

Faţă de dispoziţiile art. 1516 alin. (2) pct. 2 C. civ. însă, pentru a fi cerută, trebuie să existe o neexecutare culpabilă a obligaţiilor intimate- pârâte, aceasta fiind o condiţie esenţială a rezoluţiunii/rezilierii.

Înalta Curte subliniază faptul că rezoluţiunea/rezilierea unilaterală produce efecte numai dacă sunt îndeplinite toate condiţiile legale, inclusiv cele prevăzute de art. 1516 alin. (2) C. civ. În caz contrar, notificarea de reziliere nu produce efecte, cu consecinţa menţinerii contractului încheiat între părţi.

În speţă, aşa cum corect şi legal a verificat şi instanţa de apel, în niciun caz nu s-ar putea susţine că notificarea unilaterală de rezoluţiune ar avea oricum, ca efect, rezoluţiunea contractului, chiar şi în lipsa îndeplinirii condiţiei existenţei unei culpe a neexecutării din partea debitorului, o asemenea interpretare fiind contrară dispoziţiilor art. 1516 C. civ., deja evocate, de natură să ducă la o confuzie nepermisă între rezoluţiunea unilaterală şi denunţarea unilaterală a contractului.

Aşadar, declaraţia de rezoluţiune poate să fie ineficace fie pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile necesare pentru naşterea dreptului de a emite o asemenea declaraţie, fie pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile de fond şi formă, legale sau contractuale, pentru emiterea declaraţiei ca act juridic unilateral.

În consecinţă, indiferent dacă rezoluţiunea operează pe cale judiciară sau extrajudiciară, este obligatorie îndeplinirea condiţiei existenţei unei neexecutări culpabile.

Drept urmare, în cazul în care această condiţie nu este îndeplinită, cum este cazul în speţă, rezoluţiunea nu operează, criticile recurentei- reclamante fiind total nefondate.

În mod evident, verificarea modalităţii în care a avut loc aplicarea normelor de drept material incidente în speţă de către instanţa de apel, nu poate avea loc în afara cadrului procesual fixat prin însăşi cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte arată că nu se poate reţine încălcarea sau aplicarea greşită a unor prevederi legale care erau aplicabile raportului litigios dintre părţi.

Din examinarea criticilor formulate în susţinerea acestui motiv de recurs, se reţine că recurenta- reclamantă omite caracterul cumulativ al condiţiilor prevăzute de lege pentru a putea fi constatată, în mod valid, rezoluţiunea unui contract, chiar şi unilaterală, precum şi caracterul esenţial al condiţiei privind neexecutarea fără justificare a obligaţiei din partea debitorului.

Rezoluţiunea unilaterală operează în aceleaşi condiţii, ca şi cea judiciară, din perspectiva culpei.

Or, instanţa de control judiciar a procedat la analiza legalităţii deciziei din apel prin raportare la aplicarea şi interpretarea normelor de drept material incidente în cauză, stabilind că motivele invocate de recurenta-reclamantă nu sunt întemeiate.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei- reclamante, instanţa de apel în mod legal a constatat faptul că, în cauză, nu se reţine culpa intimatei- pârâte în neexecutarea unor obligaţii contractuale esenţiale spre a îndreptăţi partea cocontractantă (recurenta- reclamantă) la rezoluţiunea unilaterală a contractului, deci, că nu este îndeplinită o condiţie stipulată de lege, din această perspectivă, prevederile pretins a fi încălcate de către instanţă, fiind corect şi legal aplicate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de toate cele anterior expuse, reţinând netemeinicia motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta- reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1210/A/2023 din 14 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2024.