Enforced sale of state assets: special law overrides Civil Code requirements for asset existence

Şedinţa publică din data de 21 martie 2024

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 19.12.2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul Biroul de Turism pentru Tineret S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului imobil denumit incintă "B." şi terenul aferent în suprafaţă de 1.531,80 mp, situat în staţiunea Costineşti, în temeiul art. 12 din Legea nr. 346/2004, cu cheltuieli de judecată. În drept, a invocat prevederile art. 1528 din C. civ. şi art. 12 din Legea nr. 346/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 2541/20.05.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A.

Soluţia instanţei de apel în I ciclu procesual.

Prin decizia civilă nr. 211/03 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1912 pronunţată la data de 19 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 21.252,77 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Soluţia instanţei de apel în al II-lea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 949/30.07.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1912 din 19.06.2018.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., acesta fiind înregistrat la data de 10.09.2020 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Soluţia instanţei de recurs

Prin decizia civilă nr. 2714/14.12.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul şi casând decizia recurată, a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 24.05.2022, sub nr. x/2019*.

3. Soluţia instanţei de apel. Hotărârea recurată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1932/A, pronunţată la data de 20 decembrie 2022, în dosarul nr. x/2019, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1912/19.06.2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis cererea şi a obligat pârâta să încheie cu reclamanta un contract de vânzare- cumpărare pentru activul imobil B. şi terenul aferent în suprafaţă de 1.531,80 m.p., situat în Costineşti, prin negociere directă; a admis în parte cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7.860 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă (taxă judiciară de timbru); a fost obligată intimata la plata către apelantă a sumei de 7.435 RON, din care: 4.062 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel (taxă judiciară de timbru) şi 3.373 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.

B. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, pârâtul BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.

Recurentul- pârât se raportează în motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în esenţă, invocând următoarele:

Instanţa de apel a reţinut în mod greşit că în speţă nu prezintă relevanţă faptul că activul B. acvatic nu mai există în prezent în materialitatea sa -aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 346/2004 şi ale C. civ. privitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească bunul care face obiectul contractului de vânzare.

Arată că, în formularea argumentelor, instanţa de apel s-a raportat la verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. b) şi art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 346/2004, dar şi a condiţiei prevăzute de C. civ. cu privire la existenta bunului în materialitatea sa la data formulării cererii de vânzare de către A. S.R.L., respectiv la 23.10.2012.

Consideră recurentul că raţionamentul instanţei de apel contravine flagrant dispoziţiilor C. civ., conform cărora, una dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească bunul ce face obiectul vânzării este să existe, de altfel, această condiţie fiind una esenţială pentru valabilitatea contractului de vânzare, câtă vreme dacă bunul în sine nu există, obligaţia vânzătorului de a preda acel bun este lipsită de obiect, iar din partea cumpărătorului lipseşte însăşi cauza vânzării, conform dispoziţiilor art. 1659 C. civ.

Recurentul susţine că eroarea în raţionamentul instanţei de apel a intervenit în aceea că a confundat analiza îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de Legea nr. 346/2004 cu necesitatea îndeplinirii de către presupusul viitor contract de vânzare a tuturor condiţiilor de valabilitate prevăzute de legea civilă română.

În acest fel, instanţa de apel a ajuns să oblige părţile la încheierea unui contract de vânzare care, potrivit dispoziţiilor exprese ale art. 1659 din C. civ., nu produce niciun efect.

În plus, potrivit dispoziţiilor exprese ale art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 340/2016, părţile urmează să stabilească preţul vânzării "pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părţi, după deducerea investiţiilor efectuate în activ de către locator/asociat".

În condiţiile în care în prezent activul nu mai există, susţine recurentul că părţile sunt, de asemenea, puse în imposibilitatea de a stabili preţul vânzării.

Recurentul-pârât a mai susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit şi dispoziţiile Legii nr. 340/2016, considerând în mod eronat că terenul aferent activului din speţă intră în noţiunea de "active disponibile" în sensul Legii nr. 346/2004, făcând trimitere, în continuare, la prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 340/2016 şi art. 13 din Legea nr. 346/2004.

Recuentul-pârât a mai susţinut că opinia Curţii de Apel Bucureşti cu privire la încadrarea terenului aferent în noţiunea de "activ" este contrară atât scopului şi dispoziţiilor exprese ale Legii nr. 346/2004, cât şi unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a celorlalte instanţe naţionale.

Arată că, atunci când legiuitorul a urmărit includerea terenurilor în noţiunea de "active", acesta a menţionat această categorie de bunuri în mod expres: spre exemplu, conform art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, activele au fost definite ca fiind anumite construcţii, "inclusiv terenul destinat acestora, precum şi alte terenuri din patrimoniul unei persoane juridice", iar afirmaţia instanţei de apel, conform căreia, categoria de bunuri enumerate de Legea nr. 346/2004 nu ar putea exista în lipsa aşezării lor pe o suprafaţă de teren ignoră faptul că legea civilă reglementează posibilitatea existenţei dreptului de folosinţă asupra terenului concomitent cu dreptul de proprietate asupra construcţiei edificate pe teren sub forma superficiei.

în condiţiile în care un text de lege este interpretat sau aplicat în acelaşi mod în mai multe rânduri, de către mai multe instanţe naţionale, inclusiv de către instanţa supremă, o soluţie contrară respectivei interpretări ridică cel puţin semne de întrebare asupra corectitudinii sale şi este de natură a fi cenzurată pe calea recursului, prin invocarea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, în plus, o astfel de interpretare contravine inclusiv principiului previzibilităţii procesului civil, statuat de dispoziţiile art. 6 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a mai susţinut că soluţia instanţei de apel şi pronunţarea unei hotărâri contrare unei practici constante a instanţelor de judecată este de natură să pună partea în situaţia de a obţine o soluţie complet diferită cu privire la situaţii asemănătoare, evocând, în continuare, practica judiciară a I.C.C.J.

În fine, în susţinerea motivului de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- pârât a susţinut că instanţa de apel a invocat motive contradictorii în pronunţarea deciziei recurate, menţionând: pe de o parte, că nu are importanţă că în prezent activul B. nu mai există şi, pe de altă parte, că acest bun poate fi calificat ca activ disponibil întrucât el poate fi exploatat ca spaţiu comercial.

C. Apărarea intimatei

Legal citată, intimata- reclamantă a formulat întâmpinare în cauză, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a deciziei instanţei de apel, cu cheltuieli de judecată în recurs, fără a anexa dovada acestora.

D. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

Conform art. 493 alin. (2)-(4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, 19.12.2013, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au depus punct de vedere în scris la raport.

Prin încheierea completului de filtru din 18.01.2024, recursul a fost admis în principiu, fiind stabilit termen pentru dezbateri, la data de 21 martie 2024.

E. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce succed:

În esenţă, prin recursul declarat, recurentul- pârât critică decizia curţii de apel susţinând, pe de o parte, că aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), iar pe de altă parte, că aceasta cuprinde motive contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 din Cod).

Cu titlu prealabil, Înalta Curte subliniază faptul că, ţinând seama de prevederile alin. (3) al art. 483 din C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, acele critici ale reclamantei care privesc starea de fapt sau reevaluarea unor probe nu vor fi avute în vedere, în considerarea specificului acestei căi extraordinare de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate, şi nu de temeinicie, ale hotărârii atacate.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte subliniază că încălcarea legii presupune refuzul aplicării normei juridice sau interpretarea greşită unei prevederi legale, în timp ce aplicarea greşită a legii presupune dezacordul dintre norma juridică aplicată şi situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond.

În cauză, recurentul invocă greşita aplicare a dispoziţiilor de drept material prevăzute de Legea nr. 346/2004 şi de dispoziţiile C. civ., privitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească bunul care face obiectul contractului de vânzare- cumpărare la încheierea căruia a fost obligat prin decizia instanţei de apel.

Astfel, printr-o primă critică formulată, a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut, în speţă, că nu prezintă relevanţă faptul că activul B. acvatic nu mai există în prezent, raţionament care contravine dispoziţiilor din C. civ. potrivit cărora, una din condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească bunul ce face obiectul vânzării, este aceea ca bunul să existe.

Într-adevăr, potrivit art. 1659 teza I noul C. civ., evocat de recurentul-pârât, cu denumirea marginală "Vânzarea bunului pierit în întregime sau în parte":"Dacă în momentul vânzării unui bun individual determinat acesta pierise în întregime, contractul nu produce niciun efect".

Însă, ceea ce omite recurentul- pârât, este că obiectul litigiului de faţă este circumscris dispoziţiilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, lege specială, pe care şi-a întemeiat intimata- reclamantă A. S.R.L. acţiunea de faţă şi care are prioritate de aplicare faţă de norma generală cuprinsă în C. civ.

Mai mult, norma generală invocată de recurentul- pârât trebuie completată cu normele speciale reglementate de Legea nr. 346/2004 şi interpretată potrivit principiului de drept specialia generalibus derrogant.

Astfel fiind, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească bunul pentru a forma obiectul contractului de vânzare- cumpărare şi care sunt analizate de către instanţă sunt cele de la momentul formulării cererii de cumpărare, şi nu de la data cererii de chemare în judecată, astfel cum sunt acestea prevăzute de norma specială în materie- în speţă, art. 12 din Legea nr. 346/2004, cu justeţe analizat de către instanţa de apel.

De altfel, aceste aspecte nu mai pot fi repuse în discuţie, fiind dezlegate, anterior, definitiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de recurs pronunţată în primul ciclu procesual, problema privind îndeplinirea condiţiei privind deţinerea activului şi existenţa, în materialitatea sa, la data cererii de cumpărare formulată în baza Legii nr. 346/2004, fiind tranşate definitiv şi intrate în putere de lucru judecat.

Printr-o a doua critică formulată în susţinerea acestui motiv de recurs, recurentul-pârât a invocat nelegalitatea deciziei instanţei de apel pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 340/2016, întrucât, susţine acesta, în mod eronat a considerat că terenul aferent activului din speţă intră în noţiunea de "active disponibile", în înţelesul Legii nr. 346/2004.

Şi această chestiune este intrată în puterea de lucru judecat, întrucât a fost dezlegată de către instanţa de apel în primul ciclu procesual, care a statuat că în noţiunea de activ se încadrează şi terenul aferent, iar această dezlegare nu a fost atacată de către recurent, încât, nu mai poate fi repusă în discuţie prin recursul pendinte.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), Înalta Curte constată că nici acesta nu poate fi reţinut.

Se va avea în vedere că instanţa de apel, în rejudecare, a analizat într-o manieră exhaustivă criticile de netemeinicie şi nelegalitate invocate de reclamantă prin apelul declarat, oferind un răspuns specific fiecăreia dintre acestea, prin raportare la probatoriul administrat şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, astfel cum s-a dispus prin decizia de casare.

De altfel, deşi pretinde existenţa unor motive contradictorii reţinute în cuprinsul hotărârii recurate, întrucât, pe de o parte, instanţa afirmă că nu are importanţă că bunul nu mai există, iar, pe de altă parte, în acelaşi timp, îl califică drept activ, pe motiv că poate fi exploatat, în realitate, nemulţumirile recurentului- pârât vizează modalitatea concretă în care instanţa de apel a apreciat probatoriul şi a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale, aspecte care nu se circumscriu motivului de recurs invocat, ceea ce confirmă invocarea formală a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar, în rejudecare, a procedat la analiza cauzei prin raportare la aplicarea şi interpretarea normelor de drept material incidente, stabilind că motivele invocate de apelanta- reclamantă sunt întemeiate, foarte relevante, în acest sens, fiind considerentele reţinute de instanţă la pagina 10 din decizie şi următoarele, iar acestea nu sunt contradictorii, ci converg către raţiunea avută în vedere şi soluţia din dispozitiv.

În consecinţă, reţinând netemeinicia motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul- pârât BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A. împotriva deciziei civile nr. 1932/A din 20 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2024.