Inapplicability of statutory appeal bar in consumer protection disputes due to mixed legal grounds and material error in admissibility

Şedinţa publică din data de 20 martie 2024

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 12 februarie 2021 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzei contractuale privind comisionul de gestiune, cuprinsă în art. 2.1.1. lit.

a) din contractul de credit nr. x din 13 ianuarie 2009 şi să se dispună obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate în temeiul acestei clauze abuzive, la plata diferenţei nominale rezultată din actualizarea cu indicele de inflaţie a acestor sume şi dobânzii legate aferente acestor sume, precum şi încetarea efectelor acestei clauze pentru viitor; să se constate nulitatea absolută a clauzei contractuale privind dobânda prevăzută la art. 2.2.3. din contract şi să se dispună obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate în temeiul acestei clauze abuzive, la plata diferenţei nominale rezultată din actualizarea cu indicele de inflaţie a acestor sume şi dobânzii legate aferente acestor sume, precum şi încetarea efectelor acestei clauze pentru viitor; să se constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale privind dreptul de a modifica rata anuală a dobânzii, respectiv a nivelului dobânzii de bază în funcţie de care variază rata anuală a dobânzii, cuprinse în art. 2.2.6 şi 2.2.7 din contract şi să se dispună obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate în temeiul acestei clauze abuzive, la plata diferenţei nominale rezultată din actualizarea cu indicele de inflaţie a acestor sume şi dobânzii legate aferente acestor sume, precum şi încetarea efectelor acestei clauze pentru viitor; să se constate nulitatea absolută a clauzei şi/sau a actului prin care banca, începând cu 21 iunie 2010, a aplicat o marjă fixă de 5,09 p.p. în algoritmul de calcul raportat la ROBOR al dobânzii variabile şi să se dispună obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate cu titlu de dobândă calculate prin aplicarea acestei marje fixe, la plata diferenţei nominale rezultată din actualizarea cu indicele de inflaţie a acestor sume şi a dobânzii legale aferente acestor sume, precum şi încetarea efectelor acestei clauze pentru viitor; să se constate că procentul de dobândă fixă a fost stabilit prin acordul părţilor doar pentru primele 12 luni, iar efectele sale au încetat după trecerea acestui termen; să se constate că urmare a încetării efectelor clauzei de dobândă fixă şi a faptului că toate clauzele şi actele prin care s-a stabilit dobânda variabilă sunt abuzive, contractul de credit a rămas fără dobândă, acestuia urmând a i se aplica dobânda legală standard prevăzută de art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011;

în subsidiar, instanţa, în acord şi cu dispoziţiile hotărârii din Cauza C-269/19, să dispună obligarea băncii la calculul dobânzii pe viitor prin adăugarea la ROBOR a unui procent al marjei fixe de 2,05 p.p., aşa cum a fost negociat la încheierea contractului; să se constate nulitatea absolută a clauzei contractuale privind dobânda penalizatoare/majorată, cuprinse în art. 2.2.13 din contract, cu consecinţa obligării pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate cu acest titlu, actualizate cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale aferente acestor sume, precum şi încetarea efectelor acestei clauze pentru viitor; să se constate nulitatea absolută a clauzei contractuale privind comisionul de rambursare anticipată, cuprins în art. 2.1.1. lit.

c) din contract, cu consecinţa obligării pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate cu acest titlu, actualizate cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale aferente acestor sume, precum şi încetarea efectelor acestei clauze pentru viitor; să se constate nulitatea absolută a clauzei contractuale privind comisionul de rescadenţare/reeşalonare, cuprins în art. 2.1.1. lit.

d) din contract, cu consecinţa obligării pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate cu acest titlu, actualizate cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale aferente acestor sume, precum şi încetarea efectelor acestei clauze pentru viitor; să se constate nulitatea absolută a clauzei contractuale privind comisionul pentru prestarea unor servicii suplimentare, cuprins la art. 2.1.3. din contract, cu consecinţa obligării pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate cu acest titlu, actualizate cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale aferente acestor sume, precum şi încetarea efectelor acestei clauze pentru viitor.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile Legii nr. 193/2000.

Prin sentinţa civilă nr. 870 din 14 iulie 2022, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei de la art. 2.1.1 lit.

a) din contractul de credit, în ceea ce priveşte comisionul de gestiune şi a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumelor achitate de acesta cu titlu de comision de gestiune, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii legale aferentă acestor sume de la data reţinerii şi până la restituirea efectivă şi integrală. A constatat că art. 2.2.3 din contractul de credit privind dobânda, în ceea ce priveşte "aceasta se stabileşte de către Bancă având în vedere costul fondurilor, cheltuielile aferente atragerii acestora, condiţiile dominante ale pieţei, circumstanţele politicii Băncii şi un profit, elemente în funcţie de care PR se poate modifica pe parcursul derulării creditului PR poate varia pe parcursul derulării creditului, fără a depăşi cu mai mult de 7 p.p. nivelul dobânzii ROBOR 12 M variabilă în prima zi a fiecărui trimestru din an", şi art. 2.2.6 şi 2.2.7, reprezintă clauze abuzive în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 şi a constatat nulitatea absolută parţială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referinţă variabilă, precum şi a oricărei alte clauze care permite Băncii să modifice unilateral cuantumul dobânzii.

A obligat pârâta la asigurarea transparenţei prevederilor contractuale, în sensul precizării şi definirii elementelor componente ale dobânzii şi a cuantumului acestora, începând cu data de 13 ianuarie 2010, respectiv marja fixă de 2,05 p.p + Robor 12M. A obligat pârâta să restituie reclamantului sumele achitate în plus începând cu 13 ianuarie 2010, peste suma datorată prin aplicarea formulei de calcul marja fixă de 2,05 p.p + Robor 12M, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă acestor sume, calculată de la data plăţii şi până la restituirea efectivă a sumelor.

A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei de la art. 2.2.13 din contractul de credit în ceea ce priveşte dobânda penalizatoare şi a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumelor achitate de acesta cu titlu de dobândă penalizatoare, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii legale aferentă acestor sume de la data reţinerii şi până la restituirea efectivă şi integrală. A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei de la art. 2.1.1 lit.

c) din contractul de credit în ceea ce priveşte comisionul de rambursare anticipată şi a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumelor achitate de acesta cu titlu de comision de rambursare anticipată, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii legale aferentă acestor sume de la data reţinerii şi până la restituirea efectivă şi integrală. A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei de la art. 2.1.1 lit.

d) din contractul de credit, în ceea ce priveşte comisionul de rescadenţare/reeşalonare şi a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumelor achitate de acesta cu titlu de comision de rescadenţare/reeşalonare, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data reţinerii şi până la restituirea efectivă şi integrală. A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei de la art. 2.1.3 din contractul de credit în ceea ce priveşte comisionul pentru prestarea unor servicii suplimentare şi a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumelor achitate de acesta cu titlu de comision de pentru prestarea unor servicii suplimentare, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii legale aferentă acestor sume de la data reţinerii şi până la restituirea efectivă şi integrală. A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri pârâta B. S.A. a formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 84/2023 din 17 februarie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a admis apelul pârâtei şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 2.1.1 lit. a) - privind comisionul de gestiune şi art. 2.2.13 - privind dobânda penalizatoare din contractul de credit. A respins cererea de obligare a pârâtei la restituirea către reclamant a sumelor percepute cu titlul de comision de gestiune (administrare) şi dobândă penalizatoare. A obligat pârâta, urmare constatării caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 2.2.3, art. 2.2.6 şi art. 2.2.7 din contractul de credit, la restituirea către reclamant a sumelor percepute cu titlul de dobândă ce depăşesc dobânda fixă aferentă primului an de creditare, de 11 % pe an, în perioada 13 ianuarie 2010 - 21 iunie 2010, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei. A obligat pârâta la plata dobânzii legale aferentă sumelor percepute în baza clauzelor prevăzute la art. 2.2.3, art. 2.2.6 şi art. 2.2.7 din contractul de credit, calculată începând cu data încasării fiecărei sume şi până la data plăţii efective. Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei civile apelate. A fost obligat reclamantul A. la plata către pârâta B. S.A. a sumei de 6.448 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă apelului.

Împotriva acestei decizii reclamantul A. a formulat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin decizia nr. 1952 din 5 octombrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamant.

Prin cererea înregistrată la 20 decembrie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub nr. x/2023, A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1952 din 5 octombrie 2023.

Motivele invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Contestatorul susţine că instanţa de recurs nu a sesizat faptul că, pe lângă solicitările de a anula clauzele cu caracter abuziv, a învestit instanţa şi cu soluţionarea unor capete de cerere întemeiate pe dreptul comun, respectiv cele referitoare la aplicarea marjei fixe de 5,09 pp, obligarea pârâtei la restituirea sumelor şi la plata dobânzii legale, şi la încetarea efectelor acestei clauze pentru viitor, referitor la constatarea stabilirii procentului de dobândă fixă numai pentru primele 12 luni şi la obligarea băncii, conform Cauzei C-269/19, la calculul dobânzii pe viitor prin adăugarea la ROBOR a marjei fixe de 2,05 pp, negociat la încheierea contractului. Arată că a solicitat constatarea nulităţii absolute a acestor clauze pentru lipsa totală a consimţământului său, motiv pentru care apreciază că o parte din petitul acţiunii nu se circumscrie normelor din materia protecţiei consumatorilor. Menţionează că în motivele de recurs a invocat şi acest aspect. Consideră că soluţia de respingere ca inadmisibil a recursului, întemeiată pe prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., este rezultatul unei erori materiale, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 din acelaşi cod. Arată că, faţă de dispoziţiile art. 460 C. proc. civ., întreaga hotărâre este supusă recursului.

Autorul căii de atac susţine că instanţa de recurs nu a analizat motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. deşi, în opinia sa, clauzele a căror nulitate a solicitat-o se subsumau dreptului comun, şi nu protecţiei consumatorilor.

Contestatorul a indicat în cerere dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ.

Intimata B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii, iar în subsidiar a solicitat respingerea contestaţiei în anulare.

Contestatorul nu a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând contestaţia în anulare, în raport de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

Conform prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., "hotărârea instanţei de recurs poate fi atacată cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Înalta Curte arată că prin eroare materială, în înţelesul texului de lege citat mai sus, se înţelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs. În noţiunea juridică de eroare materială se includ greşelile de procedură constând în confundarea unor elemente importante, care au influenţat decisiv hotărârea pronunţată în cauză. Aşadar, acest motiv vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Instanţa de recurs a constatat că, în cauză, reclamantul a dedus judecăţii o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat, în temeiul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, constatarea caracterului abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a unor clauze contractuale cuprinse în contractul de credit. A mai constatat că litigiul pendinte este în materia protecţiei consumatorilor şi că data sesizării instanţei (12 februarie 2021) este ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv 1 ianuarie 2019.

Astfel, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. În raport de acest text de lege, în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Instanţa de recurs a reţinut că prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare anterior înregistrării cererii deduse judecăţii, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce priveşte anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc şi cele pronunţate în materia protecţiei consumatorilor.

Înalta Curte mai reţine că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, prevederi legale pe care tribunalul le-a avut în vedere atunci când a admis în parte cererea de chemare în judecată. Contestatorul nu a atacat cu apel soluţia instanţei de fond.

Nici prin cererea de completare a dispozitivului pe care contestatorul a formulat-o în stadiul procesual al fondului şi prin care acesta a invocat neanalizarea de către tribunal, şi ulterior de către curtea de apel, a unor capete de cerere la care face referire şi în contestaţia în anulare, acesta nu invocă un alt temei legal. Este de menţionat că cererea de completare a fost soluţionată în mod definitiv de către curtea de apel prin respingerea apelului.

Reiese, astfel, că soluţia pronunţată de instanţa de recurs nu este consecinţa unei erori materiale, ci a aplicării dispoziţiilor legale incidente în cauză, raportat la obiectul litigiului şi la temeiul juridic indicat de autorul demersului juridic.

Conform prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., pe calea contestaţiei în anulare poate fi invocată omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unuia dintre recursurile declarate ori aceea de a cerceta vreunul dintre motivele de casare. Din perspectiva acestui text de lege, contestatorul susţine că instanţa de recurs nu a cercetat motivele de recurs referitoare la lipsa consimţământului său în ceea ce priveşte includerea marjei fixe în calculul dobânzii variabile şi la constatarea faptului că dobânda fixă a fost valabilă numai pentru primele 12 luni de contract.

Înalta Curte arată că instanţa de recurs a analizat cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii, iar soluţia de respingere a recursului ca inadmisibil întrucât respectiva cale de atac fusese suprimată de legiuitor a făcut inutilă cercetarea pe fond a criticilor din memoriul de recurs. În recurs, judecătorii sunt datori a examina numai motivele şi criticile care se subsumează exigenţelor legale, iar nu şi a motivelor inadmisibile invocate de părţi, care oricum nu pot primi o examinare din partea instanţei de control judiciar.

Astfel, neanalizarea argumentelor din memoriul de recurs formulat de contestator nu echivalează cu omisiunea instanţei de a cerceta motivele de casare şi nu justifică retractarea deciziei atacate cu contestaţie în anulare.

Pentru aceste considerente, faţă de dispoziţiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1952 din 5 octombrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1952 din 5 octombrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2024.