Validity of electronic appeal filed as scanned PDF with handwritten signature under civil procedure formalities

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 19 august 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2021 reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei, în principal, să constate desfiinţarea sau rezoluţiunea de plin drept a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/30.12.2016 de C. iar, în subsidiar, să dispună rezoluţiunea judiciară a contractului; de asemenea, să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi radierea dreptului de proprietate al pârâtei din cărţile funciare ale imobilelor ce au format obiectul contractului de vânzare - cumpărare.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 noiembrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 64 alin. (2) C. proc. civ., a admis în principiu cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de terţul D. S.R.L., în calitate de creditor al reclamantei.

Totodată, a fost invocată din oficiu şi admisă excepţia nulităţii întâmpinării pentru lipsa semnăturii, fiind anulată întâmpinarea, cu consecinţa neanalizării susţinerilor pârâtei din cuprinsul acestui act de procedură.

Prin sentinţa civilă nr. 2898 din 28 noiembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă cererea de chemare în judecată.

Totodată, a fost respinsă cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată în interesul reclamantei.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar E..

Totodată, împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 noiembrie 2022 şi a considerentelor sentinţei civile nr. 2898 din 28 noiembrie 2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a formulat apel pârâta B. S.R.L.

Prin încheierea de şedinţă din 3 aprilie 3023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă excepţia nulităţii apelului formulat de pârâtă, pentru lipsa semnăturii.

La data de 25 aprilie 2023 reclamanta şi-a modificat cererea sub aspectul micşorării câtimii obiectului acţiunii, solicitând, în principal, constatarea defiinţării sau rezoluţiunii contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/30.12.2016, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi radierea din cartea funciară iar, în subsidiar, daca nu ar fi îndeplinite condiţiile rezoluţiunii de plin drept în baza unui pact comisoriu, dispunerea rezilierii judiciare a contractului şi repunerea în situaţia anterioară.

De asemenea, reclamanta şi-a modificat cererea sub aspectul obiectului, arătând că unul dintre bunurile imobile a fost vândut la licitaţie publică, acesta nemaiputând face obiectul restituirii către reclamantă.

Prin decizia nr. 913A din 29 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost anulat apelul pârâtei.

A fost admis apelul reclamantei, fiind schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul admiterii, în parte, a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

A fost constatată rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public C. sub nr. x/30.12.2016, fiind dispusă repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin restituirea de către pârâtă a terenului în suprafaţă de 307 m.p., înscris în cartea funciară nr. x a comunei Corbeanca, judeţul Ilfov, a terenului în suprafaţă de 304 m.p. înscris în cartea funciară nr. x a comunei Corbeanca, judeţul Ilfov şi a terenului în suprafaţă de 302 m.p. înscris în cartea funciară nr. x a comunei Corbeanca, judeţul Ilfov, precum şi radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei asupra acestor imobile.

Totodată, a fost admisă cererea de intervenţie accesorie formulată în favoarea reclamantei.

3. Împotriva deciziei nr. 913A din 29 mai 2023 şi a încheierii din 3 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 7 august 2023, a formulat recurs pârâta B. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea acestora, constatarea legalităţii şi valabilităţii actelor de procedură depuse de pârâtă şi respingerea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte încheierea din 3 aprilie 2023, recurenta a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 470 C. proc. civ., arătând că nu se poate reţine lipsa semnăturii pe cererile transmise în fomat scanat prin poştă electronică sau prin fax, în condiţiile în care acestea au fost semnate de reprezentantul convenţional al pârâtei iar art. 199 alin. (1) din acelaşi cod permite transmiterea actelor de procedură prin mijloace electronice.

Referitor la decizia civilă nr. 913A din 29 mai 2023, s-a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se încălcarea dispoziţiilor art. 2.500, art. 2.506, art. 1.553 şi art. 1.724 C. civ.

A arătat pârâta, cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, că termenul de prescripţie nu a fost întrerupt prin deschiderea procedurii insolvenţei împotriva reclamantei.

De asemenea, în mod greşit şi contrar dispoziţiilor art. 1.552 alin. (2) C. civ. a reţinut instanţa de apel că notificarea reclamantei din 06.08.2020 produce efecte juridice, deşi a fost formulată după împlinirea termenului de prescripţie.

Astfel, instanţa de apel în mod eronat a acordat eficacitate pactului comisoriu după împlinirea termenului de prescripţie, consecinţa fiind încălcarea dispoziţiilor legale imperative aplicabile.

În subsidiar, cu privire la rezoluţiunea unilaterală, a susţinut pârâta că, urmare a sentinţei civile definitive nr. 905/18.02.2019 a Tribunalului Bucureşti, prin care a fost anulat în parte contractul de vânzare-cumpărare nr. x/30.12.2016 autentificat de BNP C., cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, preţul contractului nu mai poate fi interpretat ca fiind suma stabilită iniţial în act, care cuprinde şi contravaloarea suprafeţei de teren pentru care instanţa a dispus anularea parţială.

Totodată, pe aspectul rezoluţiunii judiciare, pârâta a solicitat a se avea în vedere că reclamanta s-a prevalat de dispoziţiile art. 1.549-1.550 C. civ., astfel încât, pentru dispunerea rezoluţiunii, instanţa trebuia să constate îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, respectiv ca partea să nu îşi fi executat culpabil obligaţiile şi să fi fost pusă în întârziere.

În cauză, având în vedere că părţile au intenţionat încheierea unor acte de compensare în vederea stingerii creanţei, nu se poate reţine culpa pârâtei cu privire la neexecutarea obligaţiei în interiorul termenului de prescripţie.

Or, în cauză, obligaţia de plată este prescrisă, reclamanta nemaiputând solicita executarea acesteia, având în vedere că punerea în întârziere a avut loc la 06.08.2020, după împlinirea termenului de prescripţie.

La data de 17 octombrie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar E., prin care au fost invocate excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

La data de 18 martie 2024 au fost înregistrate concluziile scrise depuse de recurenta B. S.R.L..

4. Înalta Curte, analizând hotărârile recurate, prin raportare la criticile formulate şi dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, având în vedere următoarele considerente:

Recurenta-pârâtă a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 470 C. proc. civ., ceea ce atrage în opinia sa, nelegalitatea soluţiei de anulare a cererii de apel.

Potrivit recurentei-pârâte, instanţa de apel în mod nelegal a reţinut lipsa semnăturii pe cererea de apel care a fost transmisă în format scanat, prin mijloace electronice, deşi cererea cuprindea semnătura reprezentantului convenţional al părţii, iar dispoziţiile art. 199 alin. (1) C. proc. civ. permit transmiterea cererilor sub formă scanată, prin poştă electronică sau fax.

Critica adusă soluţiei de anulare a apelului se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia: "Casarea unor hotărâri se poate cere (...) când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 196 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., cererea de apel este anulată pentru lipsa semnăturii, constatându-se că avocatul pârâtei apelante a lipsit la primul termen din 3 aprilie 2023, la care s-a invocat, din oficiu, lipsa semnăturii, neconformându-se obligaţiei de a semna cererea, deşi a fost înştiinţat prin citaţie.

Instanţa de apel mai motivează că pentru a se conforma dispoziţiilor instanţei de judecată, avocatul pârâtei apelante avea posibilitatea fie de a transmite o cerere de apel având ataşată o semnătură electronică extinsă, în condiţiile art. 5 din Legea nr. 455/2001, act normativ care stabileşte regimul juridic al semnării înscrisurilor în formă electronică, fie avea posibilitatea de a transmite, prin poştă, încă un exemplar al cererii de apel care să poarte semnătură olografă.

Înalta Curte reţine că semnătura reprezintă o formalitate esenţială pentru valabilitatea oricărui act de procedură, potrivit art. 148 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., care trebuie materializat, potrivit legii, într-un înscris.

Necesitatea semnării este prevăzută de lege pentru toate cererile adresate instanţelor judecătoreşti, inclusiv pentru cererea de apel.

Dată fiind importanţa acestei cerinţe, lipsa semnăturii este sancţionată cu nulitatea cererii, în temeiul art. 470 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.

Norma menţionată anterior reprezintă o normă de procedură, astfel încât din această perspectivă rezultă că instanţa era obligată să se raporteze, la momentul pronunţării soluţiei sale, în legătură cu anularea apelului, şi la principiile conturate în domeniu prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, instanţa de contencios european în jurisprudenţa sa în domeniu a arătat că dreptul de acces la justiţie nu este absolut; el poate permite restricţii admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat. Însă restricţiile aplicate (în rândul cărora se înscrie şi cerinţa procedurală a semnării cererilor) trebuie să fie conforme cu art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi vor fi astfel doar dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim şi dacă există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul vizat.

Pe cale de consecinţă, instanţele naţionale trebuie să ţină cont suficient de circumstanţele specifice ale fiecărei cauze în parte şi să nu aplice normele de procedură relevante într-un mod prea rigid (a se vedea în acest sens decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014 din Cauza nr. 66.268/13 Lefter împotriva României, Hotărârea din 26 ianuarie 2006 din Cauza nr. 62.710/00 Lungoci împotriva României, Hotărârea din Cauza Hasan Tunc şi alţii împotriva Turciei menţionată sau Hotărârea din 5 aprilie 2018 din Cauza nr. 40.160/12 Zubac împotriva Croaţiei).

Prin semnătură se confirmă întocmirea actului de procedură de către subiectul procesual respectiv. Semnătura aplicată pe actul de procedură oferă o garanţie a faptului că mesajul ori documentul digital transmis instanţei, prin poşta electronică, conţinând cererea de apel, este creat de persoana care l-a semnat, iar conţinutul mesajului ori documentului digital nu a fost modificat de la data întocmirii acestuia.

Nulitatea fiind expresă potrivit art. 175 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea este prezumată, partea interesată în păstrarea actului de procedură putând face dovada contrară, respectiv a faptului că nu există nicio vătămare procesuală în legătură cu îndeplinirea cerinţei formale.

Aprecierea asupra incidenţei sancţiunii nulităţii pentru lipsa semnăturii prevăzute de lege trebuie, deci, nuanţată în funcţie de analiza circumstanţelor concrete ale cauzei.

Pornind de la aceste coordonate teoretice în analiza criticilor formulate de recurenta pârâtă, Înalta Curte reţine că instanţa de apel s-a limitat să facă o simplă trecere în revistă a dispoziţiilor legale apreciate ca relevante ale art. 148, art. 199 şi art. 268 C. proc. civ.. S-a făcut referire la posibilitatea reglementată de lege, de transmitere a actului de procedură prin intermediul e-mailului care, într-adevăr, nu impietează asupra obligaţiei ce incumbă titularului cererii de a semna cererea astfel transmisă, instanţa fiind îndrituită să exercite controlul formal asupra cererii cu care este învestită.

Art. 199 C. proc. civ. reglementează distinct modalităţile de transmitere a unei cereri prin poşta electronică având două forme şi anume, a înscrisului în formă electronică, precum şi a transmiterii cererii scanate.

În speţă, cererea de apel a fost transmisă prin poşta electronică, sub formă de mesaj electronic ataşat, în format PDF. Copia scanată în această modalitate permite trecerea datelor de pe înscrisul original pe un document în format digital care nu se confundă cu înscrisul în formă electronică.

Astfel, se observă că procedându-se la imprimarea de către serviciile auxiliare ale instanţei a cererii de apel scanate, aceasta cuprinde, în cauză, semnătura olografă a avocatului pârâtei, precum şi parafa profesională, însă sub forma specifică a reproducerii documentului original, analiza instanţei pornind greşit de la ipoteza lipsei semnăturii şi nu a unei eventuale neregularităţi în sensul art. 196 alin. (3) C. proc. civ.

De altfel, într-o primă etapă a regularizării cererii de apel, prin adresa instanţei nici nu i s-a pus în vedere apelantei în temeiul art. 196 alin. (2) C. proc. civ. complinirea lipsei semnăturii, ci "să facă dovada calităţii de reprezentant a avocatului care a semnat memoriul de apel", precum şi depunerea dovezii plăţii taxelor de timbru, obligaţii îndeplinite, de altfel, cu celeritate, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ.

Avocatul pârâtei care a semnat apelul reprezentase partea şi la prima instanţă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 87 alin. (2) C. proc. civ. care permit introducerea căii de atac de către avocatul care a reprezentat partea chiar şi fără mandat.

Totodată, avocatul a depus la dosar şi împuternicirea avocaţială în sensul dreptului de reprezentare pentru efectuarea tuturor actelor de procedură în numele pârâtei şi pentru toate fazele procesuale (fond şi apel), alături de dovezile de achitare a taxei de timbru aferente apelului, a formulat cereri în numele pârâtei reprezentate în apel, acte de procedură care poartă semnătura acestuia executată olograf.

Atunci când cererea este formulată prin mandatar împuternicit cu exerciţiul dreptului de a declara calea de atac, dacă acesta îşi probează calitatea, este suficientă doar semnătura sa, condiţie care este îndeplinită în cauză.

Manifestarea de voinţă a părţii prin reprezentant convenţional nu a lăsat niciun dubiu cu privire la asumarea intenţiei de declanşare a căii de atac şi la aspectul aproprierii conţinutului cererii de apel transmise instanţei prin mijloace electronice şi nici nu s-a pus problema contestării în proces a identităţii celui care a înaintat instanţei cererea de apel în formă scanată.

Înscrisul pe suport informatic conţinând apelul a fost transmis de către autorul acestuia, avocatul părţii, care fiind un profesionist al dreptului prezintă garanţii în privinţa identităţii şi a însuşirii cererii redactate şi transmise în numele pârâtei reprezentate, justificându-şi legal, la solicitarea instanţei de apel, dreptul de reprezentare a titularei căii de atac prin înscris semnat olograf.

Instanţa de judecată era datoare - astfel cum s-a stipulat din perspectiva art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în cadrul Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului din 31 ianuarie 2017 pronunţate în Cauza nr. 19.074/05 Hasan Tunc şi alţii împotriva Turciei - ca, în aplicarea normelor de procedură, să evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurii, apreciind că dreptul de acces la o instanţă este afectat în însăşi esenţa sa atunci când reglementarea acestuia încetează să mai servească scopurilor de securitate juridică şi bunei administrări a justiţiei şi constituie un obstacol care împiedică justiţiabilul să solicite soluţionarea pe fond a litigiului.

Este incontestabilă vătămarea procesuală cauzată recurentei-pârâte prin aplicarea sancţiunii nulităţii cererii de apel, preluându-se raţionamentul primei instanţe care i-a anulat întâmpinarea, întrucât prin decizia recurată apelul reclamantei a fost admis, cu consecinţa admiterii acţiunii, fără ca recurentei pârâte să îi fie analizate apărările formulate în cadrul procesului.

Fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu consecinţa nulităţii hotărârilor atacate, controlul de legalitate din perspectiva aplicării dispoziţiilor de drept material, conform pct. 8, nu se mai impune.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 913A din 29 mai 2023 şi a încheierii din 3 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care le casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 913A din 29 mai 2023 şi a încheierii din 3 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care le casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2024.