Scope of cassation review: factual evidence appreciation and contract interpretation as non-justiciable matters in extraordinary appeal

Şedinţa publică din data de 19 martie 2024

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 7 decembrie 2020 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Modul Design S.R.L., a solicitat obligarea debitorului la plata a sumei totale de 132.176 euro sau echivalentul a 644.027.56 RON la cursul BNR de 4.8725 RON/1 euro din data de 04.12.2020, compusă din: 24.434 euro, ca urmare a nerespectării de către pârâtă a prevederilor art. 28 din addendumul nr. 2 la tranzacţie - obligativitate transfer proprietate activ Cl în 60 de zile de la preluarea de la fostul proprietar -, 53.500 euro, reprezentând penalităţi contractuale de 100 euro/zi de întârziere (535 zile de întârziere până la data de 06.12.2020), 29.808 euro, constând în chirie aferentă perioadei în care pârâta a utilizat gratuit proprietatea reclamantei (renunţare la chirie condiţionat de respectarea clauzelor din contract de către pârâtă) şi 24.434 euro, reprezentând costul investiţiilor alocate de reclamantă pentru modernizarea imobilului proprietatea pârâtei, raportat la faptul că transferul proprietăţii activului Cl nu a operat nici până în prezent (îmbogăţire fără justă cauză).

La data de 21 ianuarie 2021 reclamanta a formulat cerere modificatoare prin care a solicitat încuviinţarea probei cu expertiza evaluatorie în domeniul construcţiilor în ceea ce priveşte primul capăt de cerere. De asemenea, a înţeles să majoreze pretenţiile cu suma de 24.434 euro - capatul v de cerere, constând în contravaloarea activului C1 agreată de părţi.

La data de 21 martie 2022 reclamanta a formulat cerere modificatoare prin care a înţeles să majoreze pretenţiile aferente capetelor de cerere (ii) şi (iv) cu sumele de 47.000 euro şi 8.362 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 1962 din 12 iulie 2022 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată şi precizată.

A fost obligată pârâta la plata sumei în cuantum de 24.434 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plata plăţii, reprezentând contravaloarea activului C1, a penalităţilor de întârziere în cuantum de 39.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plata plăţii, pentru intervalul 24.02.2021-21.03.2022, a sumei de 29.808 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plata plăţii, reprezentând cuantumul chiriei pentru perioada 31.12.2017-30.09.2018, precum şi a sumei de 32.796 euro, TVA inclus, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plata plăţii, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse de reclamantă imobilului C1, aflat în proprietatea pârâtei.

A fost respins capătul cinci de cerere, ca neîntemeiat.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 1.500 RON, constând în onorariu expert, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 5 septembrie 2022 Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis în parte cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta A. S.R.L.

S-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 1962 din 12 iulie 2022, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în sensul că pârâta va fi obligată la plata sumei în cuantum de 24.434 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plata plăţii, reprezentând daune-interese, constând în contravaloarea activului C1, iar nu că pârâta va fi obligată la plata sumei în cuantum de 24.434 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plata plăţii, reprezentând contravaloarea activului C1, cum în mod greşit s-a menţionat.

S-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 1962 din 12 iulie 2022, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în sensul că pârâta va fi obligată la plata sumei în cuantum de 32.796 euro, TVA inclus, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plata plăţii, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse de reclamantă imobilului aflat în proprietatea pârâtei, iar nu că pârâta va fi obligată la plata sumei în cuantum de 32.796 euro, TVA inclus, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plata plăţii, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse de reclamantă imobilului C1, aflat în proprietatea pârâtei, cum în mod greşit s-a menţionat.

A fost respinsă, în rest, cererea, ca neîntemeiată.

2. Împotriva sentinţei civile nr. 1962 din 12 iulie 2022 şi a încheierii din 5 septembrie 2022 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a formulat apel reclamanta A. S.R.L.

De asemenea, împotriva sentinţei civile nr. 1962 din 12 iulie 2022 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a formulat apel şi pârâta Modul Design S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 340 din 1 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respinsă cererea de apel formulată de reclamanta A. S.R.L, ca nefondată.

A fost admisă cererea de apel formulată de pârâta Modul Design S.R.L., fiind schimbată sentinţa apelată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a invocat că, deşi art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului impune un examen efectiv şi consistent al mijoacelor, argumentelor şi elementelor de probă folosite de părţi în proces, în cauză, instanţa de apel nu a reţinut şi nu a înlăturat susţinerile şi probele referitoare la investirea sumei de 100.000 euro în vederea modernizării imobilului pârâtei şi nici nu a expus argumentele pentru care a făcut abstracţie de înscrisurile existente la dosarul primei instanţe şi de cele depuse, în completare, la dosarul de apel, din care rezultă că suma totală achitată către prestatorul B. este de 748.873,51 RON.

Dimpotrivă, instanţa de apel s-a raportat în cadrul analizei sale numai la trei facturi fiscale, nefăcând nicio menţiune cu privire la documentul de la dosarul primei instanţe, intitulat "Tranzacţii B. - acoperiş" şi nici la raportul de expertiză administrat în primă instanţă, prin care s-a constatat că reclamanta a alocat suma de 100.000 euro pentru proiectul în discuţie.

Prin urmare, instanţa de apel nu a arătat motivele care au condus la înlăturarea probelor administrate de reclamantă, acestea nereflectându-se în dispozitiv, cu cosecinţa că nu poate fi exercitat controlul judiciar în recurs.

Potrivit recurentei, fără a fi pusă în discuţia părţilor posibilitatea înlăturării parţiale a probelor, instanţa de apel, cu nerespectarea principiului rolului activ, a principiului oficialităţii şi a principiului contradictorialităţii, a decis să nu ia în considerare probele existente la dosarul primei instanţe, cele existente la dosarul de apel şi, totodată, celelalte înscrisuri care s-au depus în probaţiune sub aspectul alocării sumei de 100.000 euro, să cenzureze documentul denumit "Tranzacţii B. -acoperiş", precum şi să nu facă nicio referire la raportul de expertiză întocmit în primă instanţă.

S-a susţinut că, dacă existau nelămuriri cu privire la documentele financiar-contabile, instanţa de apel avea obligaţia să pună în discuţia părţilor chestiuni precum cenzurarea probelor, înlăturarea acestora de la dosar, administrarea altor probe concludente, oportunitatea cenzurării raportului de expertiză şi, eventual, administrarea unei alte expertize tehnice sau contabile. De asemenea, instanţa de apel avea obligaţia să ceară explicaţii şi/sau să administreze din oficiu orice alte probe care să reflecte adevărul în cauză.

Totodată, această abordare a instanţei de apel a condus şi la încălcarea dreptului la apărare, fiind soluţionat fondul cauzei fără a se da cuvântul părţilor pe înlăturarea probatoriului de la dosar şi fără a se oferi posibilitatea de a contracara această măsură.

S-a mai invocat şi încălcarea principiului disponibilităţii, întrucât instanţa de apel a lăsat necercetate criticile reclamantei şi s-a raportat doar parţial la materialul probator administrat, fără să analizeze şi să facă nicio trimitere la temeinicia pretenţiilor în acord cu celelalte înscrisuri existente la dosarul cauzei.

În concluzie, nerespectarea principiilor procesuale a condus la vătămarea drepturilor părţii, sancţiunea fiind nulitatea deciziei, necondiţionat de dovada vătămării.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a arătat că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se îmtemeiază, cuprinde motive contradictorii şi motive străine de natura cauzei.

Astfel, instanţa de apel nu a expus motivele care au stat la baza raţiunii înlăturării cererilor şi probelor administrate de către reclamantă cu privire la alocarea sumei de 100.000 euro.

Hotărârea cuprinde şi un element străin de natura cauzei, în condiţiile în care se apreciază la pagina 16 că, în lipsa unei notificări a pârâtei cu privire la terminarea lucrărilor de către reclamantă, împotriva pârâtei nu a curs nici termenul de 6 luni în care pot emite obiecţiuni sau doleanţe cu privire la cantitatea şi calitatea lucrărilor." Or, potrivit recurentei, la dosarul cauzei au fost depuse nenumărate notificări şi adrese pe acest subiect, inclusiv notificarea nr. x/19.06.2019, prin intermediul căreia s-a comunicat pârâtei dovada investiţiilor.

De asemenea, hotărârea cuprinde motive contradictorii, sens în care s-a învederat că, deşi la pagina 14 se reţine că nu pot fi avute în vedere motivele de apel noi, expuse în înscrisul depus în şedinţa de dezbateri din 22.02.2023, intitulat "Susţineri în completare", instanţa de apel îşi fundamentează hotărârea exclusiv pe temeiul acestor alegaţii.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.266 şi art. 1.267 C. civ.

Recurenta-reclamantă a arătat că, în esenţă, contractul de tranzacţie a presupus că recurenta-reclamantă, în calitate de creditor, a renunţat la sume considerabile de bani, dintre care o mare parte rezultând din hotărâri judecătoreţi definitive, în schimbul dreptului de proprietate asupra imobilului descris la pct. v din tranzactie, transferul proprietăţii urmând a opera fără achitarea vreunei sume de bani.

Mai mult, dreptul de a primi în proprietate imobilul C1, în temeiul tranzacţiei din 06.12.2017, nu este corelativ obligaţiei de a reface acoperişul întregii hale cu alocarea unei sume de 100.000 euro, astfel cum greşit a reţinut instanţa de apel. În realitate, obligaţia de a reface acoperişul este distinctă de obligaţia recurentei-pârâte de a transfera, cu titlu gratuit, dreptul de proprietate asupra activului de la pct. v din tranzactie, inclusiv activul C1.

A mai precizat că acest drept s-a născut la data dobândirii de către pârâtă a dreptului de proprietate asupra respectivului imobil de la fostul proprietar, adică începând cu data de 10.12.2018 plus 15 zile conform tranzacţiei.

Prin urmare, instanţa de apel în mod greşit a condiţionat atribuirea în proprietate a activului C1 de alocarea sumei de 100.000 euro, deşi, în contextul renunţărilor consimţite de reclamantă, părţile au convenit prin contractul de tranzacţie că imobilul de la pct. v va fi atribuit în proprietate acesteia, fără niciun fel de pretenţie financiară.

În consecinţă, prin intermediul hotărârii recurate, instanţa de apel a reconfigurat radical coordonatele tranzacţiei, contrar voinţei părţilor.

La data de 30 august 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata Modul Design S.R.L., prin care s-a invocat nulitatea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Odată cu întâmpinarea, intimata a formulat recurs incident împotriva considerentelor deciziei civile nr. 340 din 1 martie 2023 şi a încheierii 22 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a arătat că recursul împotriva deciziei civile nr. 340 din 1 martie 2023 vizează strict considerentele referitoare la suma totală despre care s-a reţinut că ar fi fost alocată de reclamantă pentru lucrările efectuate, în valoare de 83.190 euro, sumă ce include TVA.

În ceea ce priveşte analiza realizată de instanţa de apel, aceasta trebuia să aibă în vedere suma alocată efectiv sau suma reală învestită în lucrări, sens în care instanţa de apel putea fie să preia direct concluziile raportului de expertiză extrajudiciară depus de pârâtă, din care rezultă că suma investită de reclamantă este cu mult sub 83.190 euro, TVA inclus, fie să încuviinţeze efectuarea unui raport de expertiză în faza apelului.

S-a mai susţinut că, în virtutea principiului rolului activ în aflarea adevărului prevăzut de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., se impunea ca instanţa de apel să stabilească sumele cheltuite în mod real cu lucrările efectiv realizate de reclamantă, având în vedere diferenţa semnificativă dintre valoarea lucrărilor rezultată din facturi şi valoarea reală a lucrărilor din teren.

În acest sens, a arătat că formulează recurs şi împotriva încheierii din 22.02.2023, învederând că a solicitat instanţei de apel încuviinţarea unei noi expertize, în considerarea situaţiei de fapt identificate de expertul tehnic cu ocazia întocmirii raportului de expertiză extrajudiciară, dar şi ca urmare a faptului că raportul de expertiză întocmit în primă instanţă nu a răspuns obiectivului stabilit, nefiind realizate constatări la faţa locului, dar şi pentru că expertul tehnic judiciar desemnat nu avea expertiza necesară să întocmească raportul în cauză, fiind un expert evaluator, şi nu un expert tehnic de specialitate în domeniul construcţiilor civile şi industriale, aşa cum s-ar fi impus.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a invocat existenţa unor considerente contradictorii. Astfel, deşi instanţa de apel a reţinut la pag. 15 că suma achitată de reclamantă este de 83.190 euro, totuşi achitarea acestei sume nu presupune automat şi faptul că prestatorul a realizat lucrări efective la imobil de aceeaşi valoare. Or, în cauză nu se înţelege dacă instanţa de apel a reţinut că suma de 83.190 euro a fost doar achitată, caz în care considerentele sunt corecte ori dacă a reţinut că aceasta sumă a fost alocată efectiv, în sensul de investiţie realizată, situaţie în care motivarea nu corespunde realităţii, impunându-se cenzurarea considerentelor, întrucât nu a fost realizată efectiv o investiţie de 83.190 euro, TVA inclus.

La data de 26 septembrie 2023 a fostb înregistrată întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. cu privire la recursul incident al recurentei-pârâte prin care, în principal, s-a invocat nulitatea recursului incident iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. De asemenea, a fost depus răspuns la întâmpinarea formulată cu privire la recursul principal.

La data de 27 octombrie 2023 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta-pârâtă Modul Design S.R.L.

La data de 30 ianuarie 2024 recurenta-pârâtă Modul Design S.R.L. a formulat note scrise privind excepţia netimbrării recursului principal.

De asemenea, la 20 februarie 2024, şi recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat note de şedinţă pe aspectul timbrajului cererii de recurs principal.

4. Înalta Curte, analizând recursurile prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, reţine caracterul nefondat al acestora, având în vedere următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se impune a se arăta că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate anume prevăzute de lege.

Sub acest aspect, art. 483 alin. (3) şi art. 488 C. proc. civ. permit ca pe calea recursului să fie dedusă analizei numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ca urmare a faptului că instanţele de fond au asigurat deja situaţia premisă pentru judecata în recurs, stabilind situaţia de fapt pe baza probelor administrate.

Faptele astfel cum au fost determinate de instanţele devolutive se consideră câştigate cauzei, astfel că instanţa de recurs este învestită să verifice numai dacă normele de drept procesual sau material au fost corect alese, interpretate şi aplicate la faptele deja constatate, fără să aibă posibilitatea de a reaprecia situaţia de fapt sau probele administrate, aceste aspecte vizând temeinicia hotărârii atacate.

Prin urmare, în aceste limite trasate de lege vor fi analizate recursurile formulate în cauză.

În ceea ce priveşte recursul principal formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., se reţine că au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Criticile subsumate motivelor de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. pornesc de la una şi aceeaşi teză, anume că, deşi s-a probat investirea sumei de 100.000 euro, conform celor convenite de părţi prin tranzacţia din 06.12.2017, instanţa de apel a reţinut eronat culpa contractuală a recurentei-reclamante cu privire la neîndeplinirea acestei obligaţii, ca urmare a neluării în considerare şi a înlăturării probelor administrate, cu consecinţa încălcării, pe de o parte, a principiilor procesuale privind rolul activ, contradictorialitatea, egalitatea, disponibilitatea şi dreptul la apărare iar, pe de altă parte, a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că a depus la dosarul cauzei înscrisuri financiar-contabile în probaţiune, dar că instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia numai pe baza a trei facturi, făcând abstracţie de dovezile aflate la dosarul primei instanţe şi de cele depuse, în completare, la dosarul de apel, precum şi de raportul de expertiză judiciară întocmit în primă instanţă, înscrisuri care, dacă ar fi fost analizate şi avute în vedere, ar fi relevat alocarea sumei de 100.000 euro şi, implicit, temeinicia cererii de chemare în judecată.

Aşadar, în dezvoltarea criticilor, recurenta-reclamantă face referire exclusiv la probele administrate în cauză şi la modul în care acestea au fost interpretate de instanţa de apel, nefiind pusă în discuţie nicio ipoteză concretă, verificabilă, care să poată fi subsumată încălcării principiilor rolului activ, oficialităţii, contradictorialităţii, disponibilităţii, egalităţii sau dreptului de apărare. Or, caracterul formalist al recursului impune ca partea să fi arătat circumstanţele concrete din care rezultă încălcările pretinse, printr-o argumentare care să fie aptă a contura critici distincte de nelegalitate, de natură să justifice controlul judiciar din perspectiva acestora.

Înalta Curte constată astfel că, deşi recurenta-reclamantă pretinde formal încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, evocând o serie de principii fundamentale ale dreptului procesual civil şi, deopotrivă, nemotivarea hotărârii, în realitate, ceea ce se contestă este situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel sub aspectul aprecierii culpei contractuale a reclamantei, ca urmare a analizării şi aprecierii probelor administrate în primă instanţă şi în apel.

Art. 264 C. proc. civ. prevede că instanţa examinează probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor iar, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire au fost încuviinţate, judecătorul apreciază în mod liber probele, potrivit convingerii sale.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că instanţei îi revine aprecierea finală asupra relevanţei probelor încuviinţate părţilor, valorificarea unora în detrimentul altora făcând parte din procesul de apreciere a ansamblului probelor.

Totodată, din perspectiva dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, invocat de recurenta-reclamantă, trebuie amintit că, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, administrarea probelor şi aprecierea acestora sunt de competenţa dreptului intern şi a instanţelor naţionale (cauzele Moreira de Azevedo împotriva Portugaliei, pct. 83-84; Garcia Ruiz împotriva Spaniei, pct. 28).

Verificând decizia atacată, se reţine că instanţa de apel, rejudecând cauza, a analizat probele de la dosar şi, considerându-se lămurită asupra împrejurilor de fapt şi de drept, a expus concluziile sale cu privire la probele pe care le-a apreciat relevante în cauză - contractul de prestări servicii încheiat cu B. S.R.L. şi facturile emise de prestator -, prin care a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu a făcut dovada executării obligaţiei de a aloca suma de 100.000 euro, asumate prin tranzacţie şi nu s-a născut nici dreptul corelativ al reclamantei de a primi în proprietate imobilul C1, fără achitarea altei sume de bani, în condiţiile art. 23 din actul adiţional nr. x din 20.06.2018, prin dare în plată.

Contrar susţinerilor părţii, instanţa de apel nu a înlăturat probele, ci le-a valorificat în cuprinsul motivării hotărârii, în virtutea dreptului suveran de apreciere conferit de lege, fiind liberă în a aprecia concludenţa probelor pe care şi-a întemeiat soluţia.

Împrejurarea că instanţa de apel a oferit o anumită interpretare înscrisurilor administrate şi că această interpretare a condus la schimbarea soluţiei primei instanţe, în defavoarea recurentei-reclamante prin respingerea apelului acesteia şi admiterea apelului pârâtei, ţine de temeinicia hotărârii.

Or, prin susţinerile formulate, partea tinde la cenzurarea modului de valorificare a probelor administrate, cu scopul răsturnării soluţiei, deşi aprecierea acestora conform art. 264 C. proc. civ. este sustrasă controlului de legalitate în recurs.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., faţă de nemulţumirea concretă a părţii, referitoare strict la valorificarea probelor precum şi la soluţia pronunţată, instanţa de apel având plenitudine de apreciere sub acest aspect, nu pot fi primite criticile privind nesocotirea principiilor rolului activ, oficialităţii, contradictorialităţii, disponibilităţi, egalităţii şi dreptului la apărare.

Ca o consecinţă, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

În continuare, se reţine că, din perspectiva motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă incidenţa în cauză a tuturor celor trei ipoteze vizate de acest text de lege.

Teza nemotivării hotărârii sub aspectul înlăturării probelor aflate la dosar, privind alocarea sumei de 100.000 euro, nu poate fi reţinută.

Prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel, cu respectarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., şi-a îndeplinit obligaţia de a expune situaţia de fapt cu indicarea probelor relevante şi care au stat la baza soluţiei, neimpunându-se a se referi şi la restul probelor, care, în pofida susţinerilor părţii, nu trebuie să se reflecte în dispozitivul hotărârii, instanţa de control judiciar apreciind asupra legalităţii hotărârii în temeiul acestui caz de casare prin verificarea considerentelor.

Vor fi înlăturate şi susţinerile privind pretinsa existenţă a unui motiv străin şi a considerentelor contradictorii.

Nelegalitatea hotărârii pentru motive străine vizează situaţia particulară în care hotărârea conţine numai considerente străine pricinii, ceea ce nu este cazul, în timp ce incongruenţa considerentelor presupune ca argumentele din cuprinsul unei hotărâri să se anihileze reciproc, lipsind practic raţionamentul care fundamentează soluţia, niciuna dintre aceste ipoteze de casare neregăsindu-se în cauză.

În realitate, cu referire la notificarea nr. x/19.06.2019, recurenta-reclamantă îşi exprimă nemulţumirea în raport cu modul în care instanţa de apel a apreciat un înscris aflat la dosar, ca urmare a faptului că nu au fost date acestuia valenţele pretinse de parte în susţinerea poziţiei sale procesuale, împrejurare care vizează tot modul în care au fost apreciate şi valorificate probele, punând în discuţie temeinicia hotărârii şi nu eventuala incidenţă a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., verificate în raport cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Totodată, critica în sensul că instanţa de apel şi-ar fi argumentat în mod contradictoriu soluţia exclusiv pe baza susţinerilor pârâtei din data de 22.02.2023, deşi iniţial ar fi reţinut că aceste motive noi nu pot fi avute în vedere, va fi înlăturată.

Instanţa de apel a înfăţişat într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere la adoptarea soluţiei asupra ambelor cereri de apel, ceea ce face ca afirmaţiile recurentei vizând o atare neregularitate să apară ca fiind vădit nefondate.

Instanţa de apel a răspuns punctual şi explicit aspectelor deduse spre analiză prin motivele de apel, pornind de la acţiunea dedusă judecăţii şi obiectul acesteia, până la argumentarea motivelor de fapt şi de drept expuse în cuprinsul apelurilor care au determinat-o să respingă acţiunea.

Curtea de apel a reapreciat situaţia de fapt, concluzionând că neîndeplinindu-şi obligaţiile asumate reclamanta, nu s-a îndeplinit nici condiţia suspensivă instituită prin convenţia părţilor.

Se observă că recurenta nu a contestat, în cadrul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nerespectarea limitelor judecăţii şi identificarea corectă a criticilor din apel, în sensul unei eventuale nesocotiri a dispoziţiilor art. 477 C. proc. civ.

În considerentele deciziei recurate, nu se pot identifica argumente care, din punct de vedere logic, să se excludă reciproc în legătură cu dispoziţiile procedurale aplicate, cum se susţine, ori contradicţii în raţionamentele instanţei.

În realitate, recurenta pretinde existenţa unei contradicţiii între dezlegarea dată de instanţa de apel şi situaţia de fapt prefigurată de parte şi neînsuşită de către instanţa de apel.

Instanţa de apel, reţinând că nu s-a probat alocarea de către reclamantă a sumei de 100.000 euro, nu a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ci a expus concluziile sale asupra situaţiei de fapt ca urmare a analizei probelor, validând, implicit, unul dintre punctele de vedere exprimate în cadrul apelurilor.

Prin urmare, şi aceste critici, circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.266 şi art. 1.267 C. civ., susţinându-se că instanţa de apel ar fi interpretat greşit tranzacţia părţilor, întrucât dreptul reclamantei de a primi în proprietate imobilul C1 nu este corelativ obligaţiei de a reface acoperişul întregii hale cu alocarea unei sume de 100.000 euro, astfel cum greşit a reţinut instanţa de apel, acestea fiind prestaţii distincte şi necondiţionate.

Înalta Curte reţine că, deşi se prevalează de o pretinsă aplicare greşită a regulilor de interpretare a contractului, recurenta-reclamantă nu a contestat în apel calificarea juridică dată de prima instanţă obligaţiilor asumate de reclamantă, de efectuare a lucrărilor de investiţie asupra activului C1 drept condiţie suspensivă.

Aplicarea greşită a regulilor de interpretare a contractului, respectiv a art. 1266 şi art. 1267 C. civ. a fost invocată de pârâtă în apelul acesteia sub un alt aspect şi anume, al calificării actului juridic încheiat de părţi ca promisiune de vânzare, ceea ce includea obligaţia de plată a unui preţ şi nu în vederea stingerii creanţelor, potrivit tranzacţiei, prin actul adiţional fiind instituite noi obligaţii faţă de înţelegerea iniţială.

Instanţa de apel nu a primit aceste critici ale pârâtei şi şi-a însuşit interpretarea contractului dată de prima instanţă, susţinută şi de reclamantă în lipsa unei critici în apel, în sensul că părţile au preconizat o convenţie de dare în plată sub condiţia suspensivă a executării obligaţiilor asumate de către reclamantă.

Acceptând această interpretare a dispoziţiilor contractuale, în recurs recurenta-reclamantă nu mai poate invoca valabil în această modalitate încălcarea dispoziţiilor art. 1.266 şi art. 1.267 C. civ. privind regulile de interpretare a convenţiei, în legătură cu condiţia suspensivă reţinută de instanţele fondului, această critică fiind formulată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 459 şi art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Prin susţinerile formulate, recurenta-reclamantă vizează reaprecierea culpei contractuale pe care s-a întemeiat soluţia instanţa de apel, deşi rezultatul la care ultima instanţă de fond ajunge sub aspectul faptelor contestate nu poate fi cenzurat în calea extraordinară de atac.

Prin urmare, constatând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul principal declarat de reclamanta A. S.R.L.

În ceea ce priveşte recursul incident formulat de recurenta-pârâtă Modul Design S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., se reţine că acesta vizează atât încheierea de încuviinţare a probelor din 22 februarie 2023, cât şi considerentele deciziei civile nr. 340 din 1 martie 2023.

Încheierea din 22 februarie 2023 nu este atacată din perspectiva eventualei nelegalităţi a soluţiei de respingere a cererii pârâtei privind încuviinţarea probei cu expertiza tehnică judiciară, ca urmare a constatării decăderii părţii din dreptul de a solicita această probă, faţă de nerespectarea dispoziţiilor art. 470 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă critică încheierea, ca, de altfel, şi considerentele deciziei, sub aspectul neexercitării rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut la art. 22 alin. (2) C. proc. civ., reproşând instanţei de apel că nu a încuviinţat o nouă expertiză tehnică judiciară cu scopul de a stabili sumele concrete investite de reclamantă, în contextul discrepanţei dintre sumele rezultate din facturile aflate la dosar şi valoarea reală a lucrărilor efectuate, astfel rezultă aceasta din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de recurenta-pârâtă.

Aceste critici vizând pretinsa utilitate în apel a unei noi probe cu expertiza tehnică, în raport cu chestiunile factuale ce se doreau a fi relevate de parte, sunt critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate.

Este atributul exclusiv al instanţei de apel, ca instanţă de fond, să stabilească, potrivit propriei convingeri, aptitudinea unei probe de a lămuri împrejurările relevante în cauză, precum şi necesitatea încuviinţării şi administrării, din oficiu, a unor probe, pe calea recursului neputând fi cenzurate aprecierile instanţei în acest sens, având în vedere dispoziţiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ.

Prin urmare, susţinerile recurentei-pârâte cu acest obiect nu au evidenţiat o nerespectare din partea instanţei de apel a principiului rolului activ, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În continuare, vor fi înlăturate şi criticile aduse considentelor deciziei, din perspectiva motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă impută instanţei de apel faptul că nu a luat în considerare concluziile raportului de expertiză extrajudiciară din care rezultă că suma investită efectiv de către recurenta-reclamantă este cu mult inferioară valorii de 83.190 euro, TVA inclus, reţinute prin considerentele deciziei recurate.

Totodată, afirmă că hotărârea ar cuprinde motive contradictorii, din cuprinsul acesteia nerezultând în mod clar dacă suma de 83.190 euro reprezintă preţul achitat prestatorului B. S.R.L. ori contravaloarea investiţiei efectiv realizate, în acest din urmă caz considerentele fiind greşite, impunându-se cenzurarea acestora.

Susţinerile vizează constatările de fapt ale instanţei de apel cu privire la lucrările de investiţii realizate de recurenta-reclamantă, fiind contestată valoarea de 83.190 euro, prin prisma elementelor de probatoriu, deşi instanţa de recurs, în cadrul controlului judiciar de legalitate cu care este învestită, nu poate să verifice decizia recurată din această perspectivă.

Recurenta-pârâtă susţine că raţionamentul expus în motivarea hotărârii este contradictoriu şi confuz, punând în discuţie modalitatea de evaluare a probatoriului administrat, aspect care nu se poate încadra în limitele căii extraordinare de atac, chiar dacă se referă doar la considerente.

Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanţei de apel nu echivalează cu incidenţa unor motive contradictorii, şi nu determină incidenţa motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin urmare, faţă de aceste argumente, se va respinge şi recursul incident declarat de pârâta Modul Design S.R.L.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursul principal declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 340 din 1 martie 2023, precum şi recursul incident declarat de pârâta Modul Design S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii, precum şi a încheierii din 22 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursul principal declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 340 din 1 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, precum şi recursul incident declarat de pârâta Modul Design S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii, precum şi a încheierii din 22 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în acelaşi dosar nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2024.