Post-privatization compensation claim: applicability of one-month statute of limitations over imprescriptibility of real property rights

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, la data de 02.12.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului Bucureşti la plata unei juste despăgubiri, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea către fostul proprietar a terenului aferent Campingului Suceava, în suprafaţă de 15.701 mp, potrivit Anexei la Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 30.03.1995, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 29 şi art. 30 din Legea nr. 137/2002.

2. Soluţia instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 64 din 28 martie 2023 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-au respins ca nefondate excepţiile netimbrării, lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâtă în cuprinsul întâmpinării. S-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.A.

3. Soluţia instanţei de apel. Hotărârea recurată.

Prin decizia nr. 156 din 09 iunie 2023, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 64 din 28 martie 2023, pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., după prezentarea istoricului cauzei şi a situaţiei de fapt, recurenta reclamantă a criticat decizia recurată ca fiind nelegală, apreciind că au fost greşit interpretate dispoziţiile de drept comun referitoare la caracterul imprescriptibil al acţiunilor grefate pe dreptul de proprietate sau care au ca izvor dreptul de proprietate şi protecţia acestuia, precum şi faptul că motivarea instanţei de apel este străină de obiectul cauzei, cu referire la considerentele prin care s-a reţinut că nu ar fi contestat termenul de prescripţie aplicat de către prima instanţă şi, totodată, că motivarea este insuficientă, prin prisma omisiunii unui răspuns efectiv la toate apărările invocate de parte în cauză.

Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susţine de către recurenta reclamantă că sesizarea instanţei s-a făcut cu respectarea termenului de prescripţie, în considerarea caracterului imprescriptibil al dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, drept real care imprimă acţiunii care îl protejează aceeaşi natură, fiind aşadar o acţiune reală, imprescriptibilă extinctiv, astfel cum rezultă din prevederile art. 563 alin. (2) C. civ. raportat la art. 2518 alin. (1) pct. 1 C. civ., interpretat per a contrario.

Consideră recurenta că acţiunea dedusă judecăţii este, în realitate, o revendicare prin echivalent, situaţia despăgubirilor cuvenite urmând a se raporta la dispoziţiile legii speciale doar cât priveşte întinderea pretenţiilor cuvenite.

Totodată, recurenta a invocat dispoziţiile art. 2503 alin. (1) C. civ., referitoare la prescripţia drepturilor accesorii, arătând că, în măsura în care dreptul principal este imprescriptibil, atunci şi aceste drepturi accesorii sunt supuse aceluiaşi regim.

În privinţa dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002, recurenta reclamantă apreciază că nu sunt incidente, câtă vreme nu a formulat o cerere prin care să atace o operaţiune sau un act prevăzut de legea respectivă, acţiunea vizând înlăturarea consecinţelor unei operaţiuni post-privatizare.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că a contestat termenul de prescripţie reţinut de către prima instanţă ca fiind incident în cauză, arătând că nu este aplicabil termenul de o lună, însă această apărare nu a fost analizată deloc de instanţa de apel, ceea ce echivalează cu necercetarea în mod complet şi efectiv a fondului pricinii.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 26 iulie 2023, sub nr. x/2021.

Apărarea formulată în cauză

Intimata pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI BUCUREŞTI a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 08.09.2023, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 2 decembrie 2021, deci după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluţia din 9 octombrie 2023, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului, la data de 18 ianuarie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul, prin prisma criticilor şi apărărilor formulate, dar şi în raport de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În esenţă, prin prima critică formulată în susţinerea recursului, recurenta reclamantă invocă greşita aplicare a prevederilor care reglementează imprescriptibilitatea acţiunii în revendicare, respectiv a art. 2502, art. 563 şi art. 2518 C. civ.

Critica nu este întemeiată.

Se va avea în vedere că, prin cererea formulată, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta A.A.A.S., solicitând obligarea acesteia la plata unei juste despăgubiri, reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului suferit prin restituirea în natură a terenului aferent Campingului Suceava - în suprafaţă de 15.701 mp potrivit Anexei la Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 30.03.1995, prin emiterea TP nr. 184/12.07.1993 pe numele lui B. pentru suprafaţa de 13.125 mp şi a TP nr. 185/12.07.1993 pe numele lui C. pentru suprafaţa de 4.500 mp, titluri de proprietate contestate în instanţă şi menţinute prin decizia nr. 4101/2001 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 29 din Legea nr. 137/2002 şi art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002, care reglementează dreptul societăţilor comerciale privatizate de a obţine despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate acestora prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, prin efectul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Cererea de despăgubiri formulată de recurenta reclamantă, care este consecinţa retrocedării activului menţionat foştilor proprietari, este o acţiune post-privatizare prin care se valorifică un drept de creanţă conferit de dispoziţiile O.U.G. nr. 88/1997, şi nu o acţiune în revendicare ori una prin care se valorifică un drept real accesoriu, imprescriptibilă extinctiv, cum greşit susţine recurenta.

Prin urmare, instanţa de apel a reţinut în mod corect că dreptul de a cere repararea pagubei este supus termenului special de prescripţie de o lună, stipulat de art. 39 din Legea nr. 137/2002.

Textul de lege menţionat statuează explicit că "Termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea este de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat ori de la data naşterii dreptului, cu excepţia cererilor privind executarea obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni ale societăţilor comerciale privatizate, precum şi a celor în desfiinţarea acestor contracte cărora li se aplică termenul general de prescripţie.

Raportat la caracterul acţiunii deduse judecaţii, în considerarea obiectului dreptului subiectiv patrimonial afirmat prin cerere, nu se poate reţine, aşadar, încălcarea ori greşita interpretare sau aplicare a dispoziţiilor art. 2502, art. 563 alin. (2), art, 2503 sau art. 2518 din C. civ., niciuna din prevederile legale menţionate nefiind incidentă în cauză.

În ce priveşte motivul prevăzut de pct. 6 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., invocat de către recurenta reclamantă, potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere, printre altele, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că nu este fondat.

Prealabil, trebuie arătat faptul că obligaţia judecătorului de a motiva soluţia pronunţată, aşa cum această obligaţie este impusă de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv de a răspunde fiecărei critici sau apărări formulate şi nu de a răspunde în detaliu tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea, respectiv în combaterea pretenţiilor/criticilor cu care au învestit instanţa.

Prin urmare, judecătorul trebuie să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii.

Împrejurarea că instanţa nu îşi însuşeşte punctul de vedere al părţii cu privire la interpretarea unor dispoziţii legale sau a unor probe, nu echivalează cu nemotivarea, ci poate fi, eventual, analizată din perspectiva interpretării greşite a legii, în limitele controlului de legalitate pe care instanţa de recurs este îndreptăţită să îl efectueze.

În cauza de faţă, subsumat motivului de recurs prevăzut de pct. 6 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., reclamanta critică pretinsa omisiune a instanţei de apel de a analiza susţinerea acesteia referitoare la inaplicabilitatea în cauză a termenului special de prescripţie de o lună, prevăzut de art. 39 din Legea nr. 137/2002.

Susţinerea recurentei reclamante este contrazisă de considerentele deciziei recurate, care cuprind analiza criticilor şi argumentelor părţii, cu referiri la realitatea faptelor, stabilită pe baza probelor administrate în cauză, instanţa de apel reţinând că reclamanta nu a indicat vreo normă de excepţie care să înlăture aplicabilitatea prevederilor art. 39 din Legea nr. 137/2002.

Concluzia instanţei de apel nu a fost arbitrară, ci argumentată pe baza împrejurărilor de fapt verificate în concret în speţă şi a textelor de lege, corect reţinute ca fiind incidente.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 156 din 09 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2024.