Construction contract breach: nullity of cassation appeals for failure to articulate valid grounds of illegality versus factual re-evaluation

Şedinţa publică din data de 7 martie 2024

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 03.11.2020, reclamanta A. Întreprindere Individuală a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să constate încetat contractul de lucrări încheiat la 21.01.2019 între părţi, ca urmare a expirării termenului, să oblige pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 202.164 RON, reprezentând despăgubiri şi daune cominatorii pentru repararea prejudiciului, să constate dreptul reclamantei de a încasa suma de 4.400,50 RON, reprezentând garanţia de bună execuţie, să oblige pârâta să elibereze terenul ocupat de organizarea de şantier şi să readucă terenul la starea iniţială prin desfiinţarea lucrărilor executate parţial şi neconform, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

La 12.01.2021, pârâta a formulat o cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 200.000 RON, reprezentând contravaloarea devizelor de lucrări aferente obiectivului pensiune agroturistică, iar în subsidiar compensarea sumei solicitate de reclamantă, în eventualitatea în care pârâta ar cădea în pretenţii.

La 09.02.2021, pârâta a completat cererea reconvenţională, solicitând constatarea nulităţii absolute şi anularea contractului nr. x/21.01.2019, iar în subsidiar, rezoluţiunea convenţiei ca şi cauză de ineficacitate a contractului, repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea contravalorii prestaţiilor, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a debitului, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie; a mai solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii lucrărilor realizate şi a penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi, conform art. 9.2 din contract.

Prin încheierea din 24.03.2021, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a anulat ca netimbrată cererea completatoare a cererii reconvenţionale şi a admis excepţia tardivităţii întâmpinării şi a cererii reconvenţionale.

Prin sentinţa civilă nr. 836/C/12.11.2021, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere privind constatarea încetării contractului de lucrări încheiat la 21.01.2019 între părţi şi l-a respins ca inadmisibil, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 29.075 RON, reprezentând costuri privind finanţarea şi încheierea contractului; a constatat dreptul reclamantei de a încasa suma de 2.200,25 RON, reprezentând jumătate din depozitul realizat pentru garantarea bunei execuţii şi a obligat-o pe pârâtă să elibereze terenul ocupat de organizarea de şantier; a respins în rest acţiunea; a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 4.153,77 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, iar pârâta a formulat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 904/14.10.2022, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul principal şi apelul incident, a anulat sentinţa apelată şi a reţinut cauza spre rejudecare.

Prin încheierea din 09.06.2023, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins obiecţiunile formulate la raportul de expertiză şi a amânat pronunţarea la 22.06.2023.

Prin decizia nr. 512/29.06.2023, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea încetării, prin expirarea termenului, a contractului de lucrări încheiat la 21.01.2019; a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 29.075 RON, cu titlu de costuri privind finanţarea şi încheierea contractului, a constatat dreptul reclamantei de a încasa jumătate din depozitul realizat pentru garantarea bunei execuţii a contractului, respectiv suma de 2.200,25 RON şi a obligat pârâta să elibereze terenul prin desfiinţarea amplasamentelor temporare destinate şantierului; a respins în rest acţiunea ca nefondată.

Împotriva încheierii din 09.06.2023 şi a deciziei, pârâta a declarat recurs, iar reclamanta a promovat recurs doar împotriva aceleiaşi decizii.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa a reţinut în mod eronat existenţa unei culpe comune a părţilor pentru întârzierea executării lucrărilor, atribuindu-i o parte din responsabilitate pe considerentul că refacerea studiului geotehnic, la solicitarea Inspectoratului Judeţean în Construcţii Neamţ, ar fi generat această întârziere.

Pornind de la această premisă, recurenta a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele care au stat la baza acestei concluzii, deoarece instanţa ar fi trebuit să explice în mod concret cum refacerea studiului geotehnic l-a împiedicat pe constructor să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale şi cum acest fapt a contribuit efectiv la întârzierea lucrărilor; a subliniat că lipsa studiului geotehnic la faza iniţială a executării contractului nu ar fi putut afecta desfăşurarea lucrărilor.

În continuare, a evidenţiat că proiectul a fost atribuit pârâtei după o procedură de achiziţie, iar contractul a fost semnat la 21.01.2019, având ca termen de finalizare data de 28.02.2020; ulterior, la 11.03.2019, pârâta a emis garanţia de bună execuţie, iar la 15.04.2019 a dat ordinul de începere a lucrărilor.

Recurenta-reclamantă a susţinut că expertiza efectuată a evidenţiat că nu există documente care să ateste o solicitare oficială de refacere a studiului geotehnic iniţial sau interdicţia de a continua lucrările autorizate, ci doar o sugestie din partea celor de la Inspectoratul Judeţean pentru Construcţii Neamţ; în plus, refacerea studiului a constat, de fapt, într-o simplă revizuire a datelor deja existente în studiul geotehnic anterior, aspect confirmat de depoziţia inginerului martor. Constructorul a continuat lucrările până în mai 2019, finalizând pregătirile de şantier şi obţinând toate aprobările necesare.

De altfel, a subliniat că refacerea studiului geotehnic nu a provocat niciun inconvenient pârâtei şi nici nu a determinat vreo întârziere a lucrărilor. În plus, pârâta nu a transmis vreo notificare referitoare la eventualele întârzieri cauzate de refacerea studiului geotehnic, un aspect esenţial care nu a fost evaluat de instanţă la stabilirea culpei.

În acest context, recurenta a invocat încălcarea art. 1.877 C. civ., subliniind că studiul geotehnic este parte integrantă din lucrările de proiectare, iar antreprenorul avea obligaţia de a notifica imediat beneficiarul cu privire la orice deficienţe şi de a solicita măsuri corespunzătoare sau, în caz contrar, de a suspenda lucrările; cu toate acestea, pârâta nu a reacţionat la necesitatea finalizării studiului geotehnic şi a continuat lucrările fără dificultăţi până la mijlocul lunii iulie 2019, când a ajuns la etapa de turnare a betonului de egalizare la două luni după primirea studiului geotehnic. Având în vedere aceste aspecte, posibilitatea ca întârzierea lucrărilor să fi fost cauzate de refacerea studiului geotehnic este exclusă.

Potrivit recurentei-reclamante, hotărârea atacată este nemotivată în ceea ce priveşte atribuirea culpei comune a părţilor, deşi pârâta şi-a încălcat în mod evident obligaţiile contractuale, iar instanţa a refuzat să le observe şi a aplicat greşit art. 1.270 şi art. 1.516 C. civ., absolvind constructorul de o mare parte din răspunderea pentru neexecutarea la timp a obligaţiilor asumate.

Sub acest aspect, a evidenţiat mai multe neconcordanţe şi încălcări ale obligaţiilor contractuale de către pârâtă, cum ar fi: (i) neîndeplinirea cerinţelor pentru autorizarea plăţii, deoarece pârâta nu a furnizat documentele justificative listate în detaliu în Anexa V, necesare pentru autorizarea cererilor de plată, aşa cum este stipulat în art. 5 alin. (2) din contractul de finanţare, fapt ce reprezintă o încălcare a art. 7.3, art. 7.10 şi art. 7.11 din contract; (ii) nefinalizarea şi nepredarea lucrărilor la termen, deoarece deşi termenul de finalizare era stabilit la 28.02.2020, pârâta nu a respectat această obligaţie asumată în art. 5.2 din contract; (iii) încălcarea altor obligaţii, cu referire la faptul că pârâta nu a respectat obligaţiile de a executa complet lucrările (art. 7.4), de a respecta legislaţia privind calitatea în construcţii (art. 7.8), precum şi de a efectua recepţia lucrărilor (art. 7.9).

Recurenta a susţinut că, din cauza acestor încălcări grave, a suferit prejudicii în valoare de aproximativ 62.550,5 RON, conform art. 7.13 din contract, sumă ce include cheltuieli pentru implementarea proiectului şi pierderea finanţării; În plus, a invocat un prejudiciu suplimentar estimat la 12.000 RON, cauzat de lipsa de folosinţă a terenului ocupat de organizarea de şantier. În acest context, a susţinut că instanţa a aplicat greşit art. 1.270 C. civ., întrucât părţile au convenit expres asupra reparaţiilor în astfel de cazuri, iar probabilitatea închirierii terenului a fost dovedită, fiind incident art. 1.532 alin. (2) C. civ.

Recurenta-reclamantă a susţinut, de asemenea, că instanţa a aplicat greşit art. 1.538 C. civ. şi principiul disponibilităţii, concluzionând eronat că, pentru acordarea despăgubirilor conform clauzei penale de la art. 9.3 din contract, nu este suficientă simpla dovadă a neexecutării obligaţiei principale de către debitor; în această privinţă, a argumentat că neexecutarea obligaţiei principale de către intimată îi conferă dreptul la despăgubiri, conform clauzei penale, indiferent de gradul de îndeplinire a lucrărilor (fie 15%, fie 10% din valoarea contractului), astfel cum a fost stabilit contractual.

Totodată, recurenta a subliniat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii în legătură cu calitatea lucrărilor efectuate de către pârâtă, deoarece, pe de o parte, instanţa a constatat existenţa unor neconformităţi în elementele constructive, însă, pe de altă parte, a dat eficienţă probatorie unei expertize extrajudiciare întocmite unilateral de pârâtă, fără consultarea beneficiarului. Procedând astfel, instanţa a aplicat greşit prevederile Legii nr. 10/1995, stabilind calitatea construcţiei doar în funcţie de structura de rezistenţă şi ignorând celelalte capitole de lucrări, ale căror deficienţe au fost constatate de toţi factorii responsabili.

În continuare, a prezentat aspecte factuale pentru a sublinia impactul negativ al neconformităţilor lucrărilor asupra proiectului şi consecinţele acestora asupra părţilor. Astfel, s-a arătat că după turnarea planşeului, lucrările de instalaţii au devenit lucrări ascunse, iar pârâta nu s-a conformat notificărilor şi cerinţelor impuse de dirigintele de şantier, ceea ce a împiedicat continuarea lucrărilor şi recepţia acestora; de asemenea, nu au fost expertizate deficienţele majore din lucrările de zidărie, cum ar fi utilizarea unor tipuri diferite de cărămizi, iar expertiza extrajudiciară realizată de pârâtă nu a avut la bază documente esenţiale, precum certificatele de provenienţă şi calitate ale materialelor utilizate. Din cauza neconformităţilor şi defectelor de execuţie, lucrările au atins doar 20% din devizul total, iar reclamanta a pierdut ajutorul financiar nerambursabil, deoarece prelungirea termenului de execuţie nu era o soluţie fezabilă; în plus, pârâta a fost amendată de I.S.C. Neamţ pentru neregulile constate în execuţia lucrărilor.

Recurenta-reclamantă a subliniat că, în prezent, construcţia se află într-o stare avansată de abandon, cu structura de rezistenţă neterminată şi expusă la intemperii de aproximativ 4 ani; de altfel, lipsa rigolelor de colectare a apelor şi a măsurilor de protecţie împotriva îngheţului a dus la deteriorarea progresivă a construcţiei, care a devenit inutilizabilă pentru beneficiar.

Totodată, a susţinut că daunele compensatorii de 132.015 RON sunt justificate conform clauzelor contractuale, fără a fi necesară probarea exactă a prejudiciului, conform art. 9.3 lit. c) din contract. În plus, clauza penală stipulată în contract nu acoperă în întregime prejudiciul suferit, inclusiv pierderea finanţării nerambursabile de până la 895.490,23 RON, precum şi compromiterea proiectului de pensiune agroturistică. În prezent, terenul este ocupat de o construcţie în stadiu incipient, realizată cu materiale de calitate inferioară şi fără utilitate practică, singura soluţie fiind desfiinţarea lucrărilor neconforme, în baza art. 7.13 din contract, care impune executantului răspunderea pentru eventualele pagube sau efecte negative ca urmare a nerespectării prevederilor contractuale. Acest articol nu a fost avut în vedere de către instanţă, fiind încălcat astfel art. 1.270 C. civ.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ.

Prin memoriul său, recurenta-pârâtă a solicitat casarea încheierii şi deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

În motivare, a susţinut că instanţa de apel a pornit de la o premisă eronată, care a condus la concluzia că ar exista o culpă comună a părţilor şi la interpretarea greşită a contractului de finanţare.

Recurenta-pârâtă a evidenţiat că necomunicarea studiului geotehnic de către reclamantă a afectat termenele de execuţie şi că această situaţie ar trebui evaluată în raport cu clauzele contractului de finanţare, care a stat la baza contractului de execuţie a lucrărilor.

A mai susţinut că, reclamanta a lansat licitaţia pentru o lucrare fără a avea autorizaţiile necesare, iar termenul de execuţie viza o perioadă de până la 18 luni, astfel că instanţa de apel a apreciat greşit atunci când a atribuit o culpă comună părţilor.

Potrivit recurentei-pârâte, în raport cu situaţia de fapt şi art. 2 alin. (5) din contractul de finanţare, reclamanta este cea responsabilă pentru imposibilitatea de executare a contractului în termenul impus de autoritatea finanţatoare. În susţinerea acestei afirmaţii, a adus în discuţie Ordinul nr. 1120/2013, subliniind că specificaţiile tehnice, parte integrantă a proiectului de finanţare, nu impuneau obligaţia reclamantei de a efectua studiul geotehnic; totodată, a evidenţiat o contradicţie în clauzele contractului referitoare la modalitatea de plată, în raport cu contractul de finanţare, susţinând astfel imposibilitatea de plată a contractului de execuţie lucrări, ceea ce transformă o obligaţie sigură şi certă într-o obligaţie pur potestativă; în acest context, a invocat excepţia nulităţii contractului de execuţie.

Recurenta-pârâtă a criticat faptul că reclamanta nu a depus cerere pentru prelungirea contractului de finanţare, fapt ce arată că aceasta nu a dorit prelungirea termenului, nu pentru că ar fi fost împiedicată de pârâtă. În plus, contractul a fost suspendat prin notificarea dirigintelui de şantier, astfel că instanţa a încălcat principiul potrivit căruia nimeni nu-şi poate invoca propria culpă.

A mai susţinut că decizia este nemotivată, întrucât nu a fost luată în considerare mărturia dirigintelui de şantier, care a indicat că reclamanta cunoştea modul de executare al lucrării.

În continuare, a afirmat că instanţa a reţinut că fapta ilicită a reclamantei, pe tărâm delictual, a cauzat imposibilitatea de executare a lucrării, iar în apărare a afirmat că nu ar avea cunoştinţe de specialitate; în acest context, a invocat art. 8 din contract referitor la obligaţia reclamantei de a monitoriza lucrarea, susţinând că I.S.C. Neamţ a identificat reclamanta şi dirigintele de şantier ca fiind responsabili pentru necomunicarea probelor prelevate la cota de fundare a terenului, obligaţie ce rezultă şi din Normativul NP 112-2014.

Totodată, recurenta-pârâtă a arătat că a făcut dovada calităţii lucrării şi că apreciază că se impun a fi înlăturate răspunsurile de la pct. 6-8 şi 10 din raportul de expertiză, argumentând în detaliu motivele acestei solicitări.

Următorul set de critici se referă la nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva obligării sale la plata unei cote-părţi din garanţia de bună execuţie, în condiţiile în care reclamanta a ales calea daunelor compensatorii, care exclud plata concomitentă a garanţiei, ceea ce contravine principiului alegerii unei căi procesuale.

Referitor la recursul promovat împotriva încheierii din 09.06.2023, prin care au fost respinse obiecţiunile la raportul de expertiză, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa a reţinut greşit situaţia de fapt, aplicând eronat legea şi că soluţia de respingere a obiecţiunilor nu a fost motivată. Astfel, a prezentat obiecţiunile formulate şi argumentele pentru care ar trebui înlăturate concluziile expertului.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 18.10.2023, recurenta-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului reclamantei, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 01.11.2023, recurenta-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului pârâtei, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 04.12.2023, recurenta-pârâtă a răspuns la întâmpinare.

La 04.03.2024, recurenta-reclamantă a depus note scrise, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului părţii adverse.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţiile tardivităţii recursului pârâtei şi nulităţii ambelor recursuri, Înalta Curte reţine următoarele:

Excepţia tardivităţii recursului pârâtei nu poate fi primită, întrucât termenul legal de 30 de zile pentru declararea recursului, prevăzut de art. 485 C. proc. civ., a fost respectat, decizia recurată fiind comunicată la data de 31.07.2023, iar recursul a fost promovat la 30.08.2023.

Examinând excepţia nulităţii recursurilor, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Astfel, simpla relatare a situaţiei de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părţi nu este suficientă pentru a constitui o motivare a recursului, deoarece această cale de atac nu vizează situaţia de fapt şi nu are caracter devolutiv, astfel că recurentele trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

Astfel cum a fost reţinută în etapele anterioare, situaţia de fapt care a generat litigiul de faţă derivă din încheierea contractului de finanţare nr. x/20.07.2017 între reclamantă şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - România, pentru acordarea unui ajutor financiar nerambursabil de maxim 895.490,23 RON, în condiţiile Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, pentru proiectul "Construire pensiune agroturistică în sat Ceahlău - pct. C., Com. Ceahlău, jud. Neamţ", cu durata de execuţie de 36 de luni, în subsecvenţa căruia părţile litigante au încheiat contractul nr. x/21.01.2019, având ca obiect construirea imobilului.

Susţinând că pârâta B. S.R.L. nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate până la împlinirea termenului contractual, A. Întreprindere Individuală a demarat prezenta acţiune, urmărind ca instanţa să constate încetarea contractului dintre părţi prin expirarea termenului şi să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 202.164 RON, reprezentând despăgubiri şi daune cominatorii pentru repararea prejudiciului, să constate dreptul reclamantei de a încasa suma de 4.400,50 RON, reprezentând garanţia de bună execuţie, să oblige pârâta să elibereze terenul ocupat de organizarea de şantier şi să readucă terenul la starea iniţială prin desfiinţarea lucrărilor executate parţial şi neconform, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Sentinţa tribunalului a fost anulată, iar prin decizia care formează obiect al recursului de faţă, instanţa de apel a rejudecat fondul cauzei şi a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea încetării contractului dintre părţi prin expirarea termenului, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 29.075 RON, reprezentând costuri de finanţare şi încheiere a contractului de finanţare nerambursabilă, a constatat dreptul reclamantei de a încasa jumătate din depozitul constituit pentru garantarea bunei execuţii a contractului, respectiv suma de 2.200,25 RON, a obligat pârâta să elibereze terenul prin desfiinţarea amplasamentelor temporare destinate şantierului şi a respins în rest acţiunea.

Înalta Curte apreciază că atât susţinerile recurentei-reclamante, cât şi cele ale recurentei-pârâte nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, recurenta-reclamantă a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulţumirea părţii faţă de modalitatea în care instanţa de apel a evaluat starea de fapt pe care s-a întemeiat decizia atacată, într-o manieră pe care aceasta o consideră incorectă deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat două din cele trei ipoteze, respectiv insuficienta motivare a deciziei şi motivarea contradictorie; însă, sub aparenţa incidenţei acestui motiv de recurs şi invocarea lui formală a urmărit să pună în dezbatere chestiuni ce ţin de evaluarea situaţiei de fapt de către instanţa de apel în raport cu probele administrate.

În acest sens, Înalta Curte constată că în argumentarea ipotezei potrivit căreia hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, recurenta a contestat reţinerea culpei în sarcina sa pentru întârzierea generată de lipsa studiului geotehnic; a subliniat că instanţa ar fi trebuit să explice concret cum refacerea studiului geotehnic a împiedicat constructorul să-şi îndeplinească obligaţiile şi cum acest aspect a contribuit la întârzierea lucrărilor. În plus, refacerea studiului a constat în revizuirea datelor existente ale studiului geotehnic anterior, considerând că, de fapt, nu a provocat niciun inconvenient pârâtei.

Recurenta-reclamantă a invocat şi nemotivarea deciziei recurate în privinţa atribuirii culpei comune, evidenţiind încălcarea de către pârâtă a mai multor obligaţii contractuale, prejudiciile suferite, aplicarea greşită a art. 1.270 şi art. 1.538 C. civ., precum şi nerespectarea principiului disponibilităţii în ceea ce priveşte despăgubirile solicitate.

Totodată, a susţinut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii în privinţa aspectelor referitoare la calitatea lucrărilor efectuate de pârâtă, argumentând că instanţa, deşi a reţinut o serie de neconformităţi ale elementelor constructive, a acordat valoare probatorie expertizei extrajudiciare şi a ignorat deficienţele semnalate în executarea lucrării.

Reamintind recurentei-reclamante că temeinicia stării de fapt reţinute de instanţa devolutivă nu poate fi repusă în discuţie în calea extraordinară de atac a recursului, Înalta Curte notează că aceste afirmaţii nu se circumscriu şi nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată de reclamantă, aceea a prezentării unor motive contradictorii şi lipsa motivării ori insuficienta motivare.

Totodată, în memoriul său de recurs, recurenta-reclamantă a evidenţiat o serie de presupuse încălcări şi aplicări greşite ale normelor de drept material în cauză; acestea vizează, în special, art. 1.877, art. 1.270, art. 1.516 şi art. 1.538 C. civ., precum şi prevederile Legii nr. 10/1995, iar argumentele sale au fost orientate spre demonstrarea lipsei de culpă în privinţa întârzierii lucrărilor, atribuită refacerii studiului geotehnic şi imposibilitatea întârzierii cauzată de acest aspect, punând în discuţie aspecte de netemeinicie. Totodată, a invocat exclusiva încălcare a obligaţiilor contractuale de către pârâtă şi că neconformităţile din proiect au avut un impact negativ semnificativ asupra calităţii lucrărilor şi au generat prejudicii în urma nerealizării proiectului, context în care recurenta a invocat şi presupusa nerespectare a principiului disponibilităţii în ceea ce priveşte despăgubirile solicitate.

Instanţa supremă constată că toate aceste chestiuni, care ar putea intra sub incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., se întemeiază exclusiv pe premisele situaţiei de fapt desprinse din administrarea probatoriului - rapoartele de expertiză întocmite de instanţă şi unilateral de pârât, procesele-verbale de control nr. x/29.05.2019 şi nr. y/11.12.2019 emise de Inspectoratul Judeţean de Construcţii Neamţ, obiecţii aduse concluziilor expertului. Recurenta-reclamantă nu propune un raţionament care să invalideze aplicarea legii sau a normelor procedurale de către instanţa de prim control judiciar care să poată fi analizat, ci urmăreşte o reevaluare a materialului probator în cauză, iar întreaga argumentaţie se focalizează pe lipsa culpei sale în generarea întârzierii lucrărilor asumate de pârâtă prin contract, considerând că este îndreptăţită să recupereze în întregime prejudiciul şi despăgubirile solicitate prin acţiune.

Înalta Curte constată că şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, deoarece din analiza memoriului de recurs nu rezultă critici care ar putea fi încadrate în această ipoteză de casare, care presupune ignorarea autorităţii de lucru judecat.

De cealaltă parte, recurenta-pârâtă a invocat ipotezele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., însă examinarea memoriului de recurs conduce la concluzia că aceasta nu a formulat nicio critică pertinentă raportată la aceste temeiuri legale, având în vedere că argumentele prezentate se referă exclusiv la situaţia de fapt şi la aprecierea probelor, fiind evidenţiate aspecte legate de culpa exclusivă a reclamantei pentru întârzierea lucrărilor, cauzată de lipsa studiului geotehnic, şi imposibilitatea executării contractului în termenul impus de autoritatea finanţatoare, datorită conduitei reclamantei.

Recurenta-pârâtă a mai evocat o contradicţie între clauzele contractului dintre părţi referitoare la modalitatea de plată şi dispoziţiile contractului de finanţare, precum şi neglijenţa reclamantei în a solicita prelungirea contractului de finanţare şi suspendarea lucrărilor la cererea dirigintelui de şantier; de altfel, a mai susţinut că hotărârea este nemotivată, întrucât a fost ignorată mărturia dirigintelui de şantier şi a afirmat că în mod eronat a fost obligată la plata unei cote-părţi din garanţia de bună execuţie, în condiţiile în care reclamanta a ales să ceară daune compensatorii, ceea ce exclude plata concomitentă a garanţiei.

În privinţa recursului vizând încheierea din 09.06.2023, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa a reţinut greşit situaţia de fapt şi a aplicat eronat legea, subliniind lipsa unei motivări adecvate pentru respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză, context în care a reiterat obiecţiunile.

Înalta Curte notează că astfel de critici nu pot fi supuse cenzurii instanţei de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-pârâtă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâta B. S.R.L.

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. Întreprindere Individuală împotriva deciziei nr. 512/29.06.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă şi de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva încheierii din 09.06.2023 şi aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2024.