Cassation appeal rejected; hotel-platform contract termination upheld, claimant ordered to pay costs.

Şedinţa publică din data de 6 martie 2024

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la 12.10.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 275.237,20 RON, cu titlu de restituire a prestaţiilor, ca urmare a rezilierii de plin drept a contractului cadru de prestări servicii nr. x/09.11.2020, notificată de beneficiar, a penalităţilor convenţionale de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere şi a cheltuielilor de judecată.

Prin cererea adiţională depusă la 01.11.2021, reclamanta şi-a modificat cererea, solicitând obligarea pârâtei la predarea proiectului platformei de rezervare hotelieră intitulat "C.", obligaţie esenţială asumată prin contract, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 546/03.05.2022, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins ca nefondată cererea.

Împotriva sentinţei civile, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesioniştii şi Societăţi prin decizia civilă nr. 55/19.04.2023.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a promovat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând casarea ei, admiterea acţiunii şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, autoarea căii de atac a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei şi că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de nelegalitate, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 425 C. proc. civ., întrucât nu a analizat precizările, concluziile şi răspunsurile la întâmpinare şi a ignorat criticile expuse în apel împotriva sentinţei primei instanţe.

A evidenţiat că afirmaţia curţii de apel privind negocierea în bloc a contractului a valorificat impropriu corespondenţa părţilor şi a contestat că obiectul acţiunii l-ar constitui obligarea pârâtei la predarea proiectului.

În dezvoltarea celui de al doilea motiv de casare, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a afirmat că, prin decizia atacată, instanţa de apel face confuzie între remediile contractuale, nu interpretează convenţia şi nu evaluează respectarea obligaţiilor în contractele sinalagmatice în concordanţă cu dispoziţiile art. 1.166, 1.350 şi 1.555 C. civ.

A reiterat că prin cererea precizatoare a solicitat predarea lucrărilor realizate şi achitate şi nu predarea integrală a obiectului contractului.

Evocând dinamica raportului contractual al părţilor, a învederat că acesta presupunea trei etape distincte, că a achitat două tranşe din preţul de 72.000 euro, însă pârâtă nu a livrat niciun element al obligaţiei asumate; în aceste condiţii, i-a comunicat în luna august 2021 că nu va mai face plăţi în temeiul contractului, împrejurare ignorată de instanţele devolutive.

A apreciat că decizia recurată validează simplist încetarea contractului, omiţând analiza clauzelor sale complexe, a derulării lui, a modului în care părţile şi-au îndeplinit sau nu obligaţiile asumate şi modul în care s-au aplicat remediile contractuale.

Intimata nu a depus întâmpinare, însă prin notele scrise a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac afirmă încălcarea de către curtea de apel a obligaţiei de motivare a hotărârilor judecătoreşti, prin prisma pretinsei inexistenţe a considerentelor care să susţină dispoziţia de respingere a apelului.

Instanţa supremă reţine că, astfel cum rezultă din etapele devolutive ale litigiului, cauza acţiunii o constituie răspunderea contractuală a pârâtei în baza contractului cadru de prestări servicii nr. x/09.11.2020 (în continuare, "contractul cadru"), încheiat între aceasta, în calitate de prestator, şi reclamantă, în calitate de beneficiar; potrivit art. 1, pârâta s-a obligat să dezvolte o platformă online, menită să ofere informaţii, instrumente şi modalităţi de planificare, rezervare şi cumpărare a serviciilor de turism.

În configuraţia iniţială a acţiunii introduse la data de 12.10.2021, reclamanta-beneficiar a solicitat obligarea pârâtei la restituirea prestaţiilor, subordonată rezilierii unilaterale a contractului cadru, din culpa pârâtei-prestator.

Însă, în subsecvenţa modificării acţiunii, reclamanta a învestit instanţele, în temeiul art. 1.482 şi 1.485 C. civ., cu cererea de "obligare [a] pârâtei la predarea proiectului platformei de rezervare hoteliere intitulat C.".

Apărându-se, pârâta a invocat prin întâmpinare rezilierea contractului nr. x/09.11.2020, prin somaţia de plată şi reziliere contract, transmisă la 17.09.2021.

Tribunalul a respins acţiunea, iar în motivare a reţinut apărarea pârâtei, potrivit căreia convenţia a fost reziliată - în temeiul art. 12.1.4 din contractul cadru şi al art. 1.553 C. civ. - şi astfel, la data sesizării instanţelor, contractul nu mai era în fiinţă şi nu mai producea efecte, iar pârâta nu poate fi obligată la executarea obligaţiilor asumate prin acesta.

Sentinţa a fost apelată de reclamantă, iar calea de atac a fost construită pe premisa potrivit căreia rezilierea contractului cadru a fost greşit valorificată de tribunal, care a interpretat eronat obiectul acţiunii, în realitate reprezentat de predarea părţilor din contract, executate şi nu de executarea integrală a obligaţiei pârâtei.

Curtea de apel a confirmat soluţia primei instanţe, reliefând faptul că produsul informatic este complex şi nesusceptibil de a fi scindat din perspectiva finalităţii/scopului său. A notat, de asemenea că, drept efect al notificării de somaţie de plată şi reziliere contract din 17.09.2021, contractul cadru a încetat din data de 03.10.2021, din iniţiativa pârâtei, astfel că pretenţiile formulate ulterior de către apelanta-reclamantă, întemeiate pe clauzele contractuale, sunt nefondate.

Raportând critica analizată la cadrul procesual sintetizat anterior, Înalta Curte reaminteşte că un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", ceea ce implică, în sarcina instanţelor, obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.

Motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce, fără a presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte - dar nici ignorarea lor -, impune ca celor fundamentale, susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia, să li se ofere o dezlegare.

Astfel, fundamentală în soluţia primei instanţe a fost împrejurarea că, la data sesizării instanţelor, contractul părţilor încetase în baza manifestării de voinţă a prestatorului, pârâta, dar şi conturarea obiectului acţiunii, ca urmărind obligarea acesteia din urmă la remiterea obiectului obligaţiei.

Astfel cum rezultă din expozeul anterior, curtea de apel a răspuns argumentelor care interesau aceste considerente; de aceea, instanţa supremă constată că decizia recurată reflectă examinarea motivelor de apel susceptibile să influenţeze soluţia, fără ca lipsa analizei unor chestiuni tangenţiale, de fapt să permită concluzia nesocotirii exigenţelor reglementate de art. 6 alin. (1) din Convenţie, reflectate de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, critica este nefondată şi va fi înlăturată.

Din perspectiva motivului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul afirmă încălcarea art. 1.350 şi 1.555 C. civ., iar un prim argument pretinde că instanţa de apel era chemată să verifice dinamica raportului contractual, să observe că obligaţia intimatei presupunea acte distincte de executare şi, numai subsecvent să examineze în ce măsura convenţia părţilor era validă şi dacă au fost activate clauzele de reziliere şi punere în întârziere.

Susţinerea autoarei recursului este plasată pe o premisă greşită şi apare nefondată.

Instanţa supremă reţine că, în procesul deliberativ, instanţele devolutive au dat în mod legal prevalenţă stabilirii existenţei unui contract valabil, căci aceasta constituie premisa acţiunii în răspundere contractuală, calificare pe care acţiunea de faţă a păstrat-o şi ulterior modificării actului sesizator.

Cum pârâta a introdus, prin întâmpinare, în cadrul procesual ipoteza rezilierii contractului, instanţele de fond erau chemate să stabilească dacă actul juridic în discuţie a încetat.

Se impune subliniat faptul că intimata s-a prevalat de dreptul de reziliere unilaterală recunoscut de art. 12.1.4 din contractul cadru, poziţie din care nu era obligată, în raport cu art. 1.550 C. civ., să formuleze o cerere reconvenţională, de vreme ce nu urmărea o rezoluţiune judiciară.

Este deopotrivă relevant că reclamanta - actuala recurentă - a ignorat în faţa primei instanţe această apărare a părţii chemate în judecată, care, încorporată în cadrul procesual - conturat definitiv în faţa primei instanţe, după cum statuează art. 478 C. proc. civ. - şi necombătută, a permis instanţelor devolutive să soluţioneze acţiunea având ca punct de plecare încetarea contractului din culpa autoarei demersului judiciar.

Pentru aceleaşi motive, această împrejurare constituie şi premisa soluţionării recursului şi, în consecinţă, Înalta Curte va înlătura integral suma susţinerilor prin care autoarea căii de atac pune în discuţie dreptul pârâtei de a rezilia contractul - invocând încălcarea obligaţiilor contractuale de către intimată - şi se prevalează de notificarea prin care, în luna august 2021, a comunicat acesteia refuzul de a face plăţi ulterioare.

O altă critică antamează greşita calificare a obiectului acţiunii, iar recurenta afirmă că a solicitat obligarea intimatei la executarea obligaţiilor reglementate de art. 2.2 şi 3.1 din anexa nr. 1 la contractul cadru, cu scadenţă la 02.03 şi 02.04.2021.

Susţinerea nu este reală.

Astfel cum actele dosarului relevă inechivoc, obiectul acţiunii, modificat în temeiul art. 204 C. proc. civ. prin cererea adiţională din 01.11.2011, l-a constituit obligarea pârâtei la predarea proiectului platformei de rezervare hoteliere intitulat "C.", deci însuşi obiectul obligaţiei asumate prin art. 1 din convenţia părţilor.

Distinct de faptul că nicio altă detaliere a obiectului cererii nu a fost făcută în faţa instanţei de fond, o potenţială modificare a acţiunii, subsecvent primului termen la care reclamantul a fost citat, nu se putea face decât cu acordul tuturor părţilor, potrivit art. 204 C. proc. civ., ipoteză pe care cauza nu o reflectă.

Aşa fiind, cadrul procesual obiectiv a fost corect conturat de instanţa de apel, care nu putea fi învestită prin precizările formulate verbal de apărătorul apelantei-reclamante în cursul judecăţii căii de atac.

Prin urmare, autoarea demersului judiciar afirmă eronat faptul că a configurat acţiunea cu scopul de a abilita instanţele să examineze dacă prestaţia era susceptibilă de mai multe acte de executare şi dacă pârâtei îi incumbă obligaţia să îi remită reclamantei aceste segmente ale obiectului contractului.

Dimpotrivă, instanţa de apel a identificat corect pretenţia formulată de reclamantă şi, în subsecvenţa acesteia, a raţionat corect în sensul că pârâta nu mai poate fi obligată la executare, câtă vreme încetarea contractului din culpa reclamantei, în temeiul art. 12.1.4 din Convenţia cadru, consolidată judiciar, conducea la aneantizarea contractului în temeiul art. 1.554 alin. (1) C. civ.

În considerarea tuturor argumentelor prezentate, recursul se dovedeşte a fi nefondat, motivele de nelegalitate invocate nejustificând casarea deciziei atacate; aşa fiind, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac va fi respinsă şi, în baza art. 453 C. proc. civ., recurenta, ca parte căzută în pretenţii, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimată, astfel cum au fost dovedite în cauză, în condiţiile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 55/19.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesioniştii şi Societăţi.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 martie 2024.